anoxie - reducerea nivelului de oxigen din ţesuturi. Poate apărea în cazul scăderii presiunii atmosferice la altitudini mari, în cazul scăderii cantităţii de hemoglobină sau a numărului de eritrocite din sânge sau tulburări de circulaţie a sângelui, ca în insuficienţa cardiacă. Poate apărea, de asemenea, în cazul insuficientei oxigenări a sângelui în plămâni ca urmare a diminuării mişcărilor respiratorii sau datorită unor boli, de exemplu pneumonia, ca urmare a reducerii suprafeţei respiratorii;
ansă - 1. (în anatomie) structură anatomică în formă de buclă sau inel. De exemplu, ansa hypoglossi este bucla formată de ramul descendent al nervului hipoglos; 2. instrument chirurgical utilizat pentru extirparea polipilor, a tumorilor şi a altor prelungiri tisulare, în special a celor din cavitatea bucală. Cu inelul se prinde baza tumorii şi se trage puternic;
ansiform - (în anatomie) structură anatomică în formă de ansă; termen folosit pentru unii lobuli ai cerebelului;
antibacterian - care distruge sau opreşte dezvoltarea bacteriilor;
antagonist - 1. muşchi a cărei activitate (contracţie) se opune acţiunii altui muşchi (numit agonist). Antagoniştii relaxează, în timp ce agoniştii efectuează mişcarea; 2. medicament sau altă substanţă a cărei acţiune se opune acţiunii altui medicament sau substanţă chimică proprie organismului pe care o inhibă, de exemplu antimetaboliţii;
anteflexie - aplecare spre înainte a unui organ. Un grad moderat de anteflexie a uterului este considerat normal;
antemortem - înainte de moarte;
antepartum - înainte de debutul travaliului;
anterior - 1. (în anatomie) poziţie ocupată de o formaţiune situată înaintea planului frontal; 2. termen care descrie partea frontală a unui organ; de exemplu, camera anterioară a globului ocular este partea acestuia situată între cornee şi cristalin, ce conţine umoarea apoasă;
anteversie - aplecarea sau deplasarea anterioară a unui organ, folosită în special în înclinarea spre anterior a uterului;
antibacterian - medicament activ împotriva bacteriilor;
antibiotic - substanţă produsă sau derivată din microorganisme, care distruge sau inhibă dezvoltarea altor microorganisme. Sunt utilizate în tratamentul infecţiilor determinate de bacterii sau fungi. Acestea alterează conţinutul microbian al organismului (de exemplu, în intestin, plămân, vezica urinară) prin distrugerea uneia sau mai multor categorii de microorganisme inofensive sau benefice, ducând la infecţii (cum ar fi candidoza vaginală la femeie) datorate creşterii rezistenţei miroorganismelor. Acest efect advers apare, mai ales, la antibioticele cu spectru larg (împotriva multor categorii de microorganisme). De asemenea, rezistenţa se poate dezvolta printr-un dozaj incorect sau o prescriere greşită. Antibioticele nu trebuie utilizate în tratamentul infecţiilor minore. Unele antibiotice pot determina reacţii alergice;
anticetonic - substanţă care previne formarea corpilor cetonici în organism;
anticoagulant - substanţă care previne coagularea sângelui. Anticoagulantul natural heparină interferă direct cu coagularea sângelui şi este activ atât în organism, cât şi în laborator;
anticorp - categorie de proteine sangvine sintetizate în ţesutul limfoid ca răspuns la prezenţa unui antigen specific şi care circulă în plasmă pentru a ataca antigenele şi a le face inofensive. Producerea de anticorpi specifici este declanşată de o diversitate de anti-gene cum ar fi bacteriile, particule de polen, eritrocite străine etc. Din punct de vedere chimic, anticorpii sunt globuline; sunt clasificate în funcţie de structură sau funcţie;
anticorp monoclonal - anticorp produs artificial, dintr-o singură clonă, şi de aceea constă dintr-un singur tip de imunoglobulină. Anticorpii (Ac) monoclonali sunt produşi prin tehnica hibridizării: un şoarece este imunizat cu antigenul (Ag) dorit; după ce a produs Ac, i se recoltează splina pentru a prepara o suspensie de celule, dintre care unele produc Ac dorit. Aceste celule producătoare de Ac fuzionează cu o linie celulară de mielom care a fost menţinută în cultură de ţesuturi şi nu produce Ac. Celulele individuale fuzionate care produc Ac monoclonal dorit sunt izolate şi cultivate în culturi de ţesuturi şi, apoi, reinjectate în peritoneul şoarecelui. Lichidul de ascită care conţine Ac monoclonali poate fi uşor produs şi recoltat, şi conţine mari cantităţi de Ac. Aceşti Ac pot fi utilizaţi pentru tratamentul unor tumori intracraniene, cancere de sân, limfoame sau leucemii);
anticorpi tiroidieni - autoanticorpi împotriva glandei tiroide, care produc boala Hashimoto. Aceştia sunt de două tipuri: microsomali, împotriva citoplasmei celulelor tiroide, şi antitireoglobulinâ, împotriva coloidului tiroidian;
antidromie - propagarea impulsului în sens opus căii obişnuite. Se produce rar; poate apărea în infecţiile herpetice (Zona zoster), în care excitaţia determinată de virus în canalul vertebral iniţiază impulsurile care se propagă spre periferie în nervii aferenţi. Regiunea cutanată aferentă nervilor senzitivi respectivi se acoperă cu o erupţie veziculoasă dureroasă. Impulsul antidromie nu poate trece prin sinapse, care funcţionează într-o singură direcţie;
antigen - orice substanţă cu structură proteică sau polizaharidică pe care organismul o consideră străină, declanşând un răspuns imun. Antigenele se leagă specific de un anticorp. Pentru a produce anticorpi specifici din molecule mici, aceştia trebuie să se ataşeze de molecule mari înaintea imunizării. Moleculele mici se numesc haptene, cele mari sunt numite purtători;
antigen carcino-embrionar - (CEA - carcino-embryonic antigen) proteină prezentă la făt, dar nu şi la adult. Poate fi produsă de carcinoame, în special de colon, şi este un marker destul de puţin sensibil al malignităţii. Este un exemplu de antigen oncofetal utilizat ca marker tumoral, particular în dezvoltarea cancerului colorectal;
antigen oncofetal - proteină produsă în mod normal doar de ţesutul fetal, dar, adesea, este produsă şi de anumite tumori. Un exemplu este antigenul carcino-embrionic (CEA - carcino-embryonic antigen) care este utilizat ca market tumoral, în special în carcinoame colorectale;
antigen prostatic specific (PSA - prostate specific antigen) - enzimă produsă de epiteliul glandular al prostatei. Cantităţi crescute din această enzimă sunt secretate în caz de mărire a glandei, iar nivelurile de PSA din sânge sunt semnificativ crescute în cancerul de prostată. Valori ale PSA mai mari de 4 ng/ml sânge sunt asociate cu 20% risc pentru cancerul de prostată, chiar dacă la tuşeul rectal, prostata apare normală. Testele PSA mai recente determină proporţia de PSA liber şi compară cu PSA total în sânge. Un raport PSA liber/PSA total scăzut indică un risc mare de cancer de prostată, făcând diagnosticul diferenţial între cancer şi hiperplazia benignă, la bărbaţii cu PSA între 4-10 ng/ml. Nivelurile crescute de PSA arată un cancer prostatic avansat şi rata scăderii acestor niveluri sub tratament constituie un indicator prognostic bun al răspunsului;
antigen tumoral - proteină produsă de celulele canceroase. Prezenţa acestei proteine în sânge poate fi pusă în evidenţă printr-un test de sânge simplu, care poate sta la baza diagnosticului unui melanom malign sau al altor cancere în stadiile timpurii - şi, deci, posibil tratabile - de dezvoltare;
antihelix - proeminenţă curbă a pavilionului urechii externe;
antihelmintic - medicament folosit pentru distrugerea viermilor paraziţi (helminţi), de exemplu, viermi plaţi şi viermi cilindrici, şi eliminarea lor din organism;
antimutagen - substanţă care fie reduce producerea spontană de mutaţii, fie previne sau produce regresia acţiunii unui mutagen;
antioxidant - substanţă care neutralizează radicalii liberi de oxigen, atomi cu activitate extrem de puternică şi nocivă, şi grupări chimice produse în diverse procese patologice, intoxicaţii, radiaţii, fumat etc. Organismul are proprii săi antioxidanţi naturali, dar există interes medical crescut în cazul în care există posibilitatea controlării lezărilor celulare şi tisulare prin antioxidanţi suplimentari. Dintre aceştia, cea mai utilizată este vitamina C (acid ascorbic), vitamina E (tocoferol) sau betacaroten;
antiperistaltism - undă de contracţie care apare la nivelul tubului digestiv, având direcţie spre cavitatea bucală. În trecut, se considera că mişcările antiperistaltice apar în timpul vărsăturilor, dar studiile moderne de fiziologie au arătat că la om nu apar niciodată;
antipruriginos - substanţă care suprimă pruritul. În această categorie intră calamine şi crotamiton, aplicate local sub formă de creme sau loţiuni, şi unele antihistaminice (de exemplu, alimemazine), utilizate atunci când pruritul este datorat unei afecţiuni alergice;
antisepsie - ansamblu de măsuri folosite pentru distrugerea bacteriilor, fungilor, virusurilor şi altor microorganisme cauzatoare de boli, folosind metode chimice sau fizice;
antiseptic - substanţă chimică utilizată pentru distrugerea sau inhibarea dezvoltării unor germeni patogeni şi este suficient de netoxic pentru a fi aplicat pe tegumente sau mucoase, în scopul prevenirii apariţiei infecţiilor; pot fi utilizate şi intern, pentru tratarea infecţiilor intestinale sau ale vezicii urinare;
antiser - ser care conţine anticorpi împotriva anumitor antigene; poate fi folosit ca tratament sau pentru a conferi o protecţie temporară (imunitate pasivă) contra unor boli specifice. Serul antiimun se prepară în cantităţi mari, folosind anumite animale, cum ar fi caii. În laborator este folosit pentru identificarea microorganismelor responsabile de producerea infecţiilor. Sinonim: ser antiimun;
antitoxină - anticorp produs de organism pentru a se apăra împotriva toxinelor produse de bacteriile care pătrund în organism sau din alte surse;
antitragus - proeminenţă mică a lobului urechii, opusă tragusului;
antivenin - antiser care conţine anticorpi contra antigenelor din veninul unor şerpi, scorpioni sau păianjeni;
antrax - boală infecţioasă acută care apare la animalele de fermă şi este determinată de Bacillus anthracis. Se transmite la om prin contactul direct cu părul, excrementele şi pielea animalelor infectate. La om, boala afectează plămânii sau tegumentele, cu apariţia de ulceraţii grave (cunoscute sub numele de pustule maligne). Boala Woolsorter este o infecţie gravă a pielii şi plămânilor determinată de Bacillus anthracis, afectând muncitorii din industria prelucrării lânii (cei ce manipulează, tăbăcarii etc.) Netratat, antraxul poate fi fatal;
antrectomie - 1. rezecţie a pereţilor antrului mastoidian. 2. intervenţie chirurgicală de extirpare a antrului gastric. Datorită apariţiei hipersecreţiei de acid clorhidric, pepsină şi a hormonului gastrină la nivelul antrului, trebuie efectuată această intervenţie (frecvent combinată cu vagotomia) pentru tratamentul ulcerului gastro-duodenal care a reapărut după vagotomie sau este rezistent la medicamente blocante H2;
antropo - element de compunere care introduce în termeni referirea la rasa umană. De exemplu, antropogeneză (originea şi dezvoltarea); antropologie (ştiinţa);
antropometrie - sistem de măsurare a corpului uman sau a părţilor sale: Studiile comparative se fac între indivizi de sexe, vârste şi rase diferite, pentru a determina diferenţele între dezvoltarea normală şi anormală;
antropozoonoză - boală transmisă de la un animal la om sau invers. Bolile care apar iniţial la animale şi, uneori, afectează şi oamenii includ leptospiroza, antraxul şi turbarea (rabia);
antroscopie - examinarea interiorului sinusului maxilar cu ajutorul unui endoscop numit antroscop;
antrostomie - intervenţie chirurgicală pentru realizarea unei deschideri permanente sau semipermanente într-o cavitate osoasă în scopul drenării, de exemplu, pentru tratarea infecţiilor sinusurilor paranazale;
antru - 1. orice cavitate, în special o cavitate naturală osoasă. Antrul mastoidian (sau timpanic) este un spaţiu care leagă celulele pneumatice ale procesului mastoid cu urechea internă; 2. parte a stomacului în apropierea pilorului (antrul piloric sau gastric);
anurie - incapacitatea rinichilor de a produce urină. Poate apărea într-o multitudine de afecţiuni care produc scăderea tensiunii arteriale. Trebuie făcut urgent diagnosticul diferenţial între anurie şi obstrucţie în eliminarea urinei, care poate fi rapid rezolvată. Anuria se asociază cu creşterea uremiei şi necesită hemodializă;
anus - orificiul distal al terminaţiei tubului digestiv, prin care sunt eliminate materiile fecale. Reprezintă deschiderea la exterior a canalului anal şi prezintă două sfinctere; de obicei, este închis cu excepţia perioadei de defecaţie;
anxietate - stare permanentă de nelinişte, teamă morbidă. Starea anxioasă reprezintă starea în care viaţa pacientului este dominată de anxietate; nevrozele sunt denumite astăzi tulburări anxioase; anxietate de separare stare de depresie şi teamă faţă de mediul înconjurător, care apare de exemplu la unii copii care trebuie să se despartă de părinţi pentru a merge la şcoală. Este adesea cauzată de un ataşament nesigur;
aorta - cea mai mare arteră a organismului din care derivă celelalte artere. Ea pleacă din ventriculul stâng (aorta ascendentă), se arcuieşte peste partea superioară a cordului şi coboară în faţa coloanei vertebrale (aorta descendentă), dând ramuri mici şi mai mari, în final divizându-se în artera iliacă stângă şi artera iliacă dreaptă. Partea din aorta descendentă de la arcul aortei până la diafragm se numeşte aorta toracică; porţiunea de la diafragm până la locul de diviziune în arterele iliace se numeşte aortă abdominală;
aortită - inflamaţia aortei, care era în trecut o complicaţie a sifilisului tardiv, dar acum este mai frecvent asociată cu boli autoimune puţin explicate (cum sunt sindromul Behcet sau boala Takayasu). Inflamaţia peretelui aortic poate duce la formarea unui anevrism sau a unei stenoze vasculare, producând obstrucţia circulaţiei sangvine spre organul respectiv. Durerea toracică poate apărea datorită presiunii în structurile vecine sau datorită reducerii fluxului sangvin către cord. Poate apărea regurgitaţia aortică. Ar putea fi necesară intervenţia chirurgicală pentru anevrismul aortic.
aortografie - examen radiografic al aortei, în care se face o serie de imagini pe durata injectării substanţei radioopace de contrast. Această tehnică a fost înlocuită ca primă investigaţie de alte metode imaginistice (ecografie, tomografie computerizată etc);
aparat auditiv - dispozitiv pentru îmbunătăţirea auzului. Aparatele simple, asemănătoare cu o pâlnie, nu mai sunt astăzi folosite. Un aparat auditiv analog este format dintr-un microfon, un amplificator şi un difuzor. Acest aparat funcţionează cu o baterie, tot aparatul având dimensiuni foarte mici, putând fi introdus în ureche sau plasat, discret, după ureche. În unele cazuri, de surzenie de conducere, difuzorul este înlocuit cu un vibrator care apasă pe os în spatele urechii şi transmite energie sonoră prin os la urechea internă. Aparatele auditive digitale sunt similare celor analoge dar, în plus faţă de microfon, amplificator şi difuzor, au un convertor digital şi un mic computer care amplifică sunetul. Poate fi programat în funcţie de nevoile pacientului şi, în general, oferă un sunet de calitate mai bună;
aparat cord-pulmon - aparat pentru înlocuirea temporară a funcţiilor cordului şi plămânului pe perioada unei intervenţii chirurgicale. Are încorporată o pompă, pentru a menţine circulaţia, şi echipament pentru oxigenarea sângelui. Sângele extras din corp prin tuburi implantate în vena cavă superioară şi în vena cavă inferioară, iar sângele oxigenat este introdus în organism, sub presiune, într-o arteră mare, cum este artera femurală. Astfel, chirurgul are timpul necesar pentru a repara sau a înlocui valvulele cardiace afectate sau a realiza orice altă intervenţie necesară;
aparat de imobilizare - cadru rigid pentru membre sau altă parte a corpului, făcută din plastic sau cu bandaj impregnat cu ghips aplicat atât timp cât este umed. Bandajul ghipsat este destinat protejării unui os fracturat pentru a preveni mişcările în timpul vindecării;
aparat lacrimal - structuri care produc şi drenează lichidele din globul ocular; Glanda lacrimală secretă lacrimile care se elimină prin deschideri mici (puncta) în unghiul intern al ochiului în cele două canale lacrimale. De aici, lacrimile ajung în cavitatea nazală prin sacul lacrimal şi ductul nazo-lacrimal;
apă de gură - soluţie apoasă cu proprietăţi antiseptice, astringente sau deodorizante, utilizată pentru clătirea cavităţii bucale. Apa de gură este folosită în prevenirea cariilor şi pentru tratamentul infecţiilor faringiene uşoare;
apeduct (în anatomie) - canal prin care trece un fluid. De exemplu, apeductul cerebral (apeductul lui Sylvius) leagă ventriculul al treilea de cel de-al patrulea ventricul cerebral;
apeduct cerebral - canal care conţine lichid cefalo-rahidian şi care leagă ventriculul al III-lea cerebral de ventriculul al IV-lea. Sinonim: apeductul lui Sylvius;
apendice vermiform - prelungire scurtă ca un fund de sac, cu lungime de 7 - 10 cm, din prima porţiune a intestinului gros, cecul. La om nu are nici o funcţie, dar se poate infecta şi inflama la adulţii tineri;
apendicectomie - excizia chirurgicală a apendicelui vermiform;
apendicită - inflamaţie a apendicelui vermiform. Apendicita acută, care a devenit frecventă în acest secol, afectează în general populaţia tânără. Simptomul dominant este durerea abdominală, iniţial în zona centrală, apoi în cea laterală a părţii drepte a abdomenului (însoţită de sensibilitate), deasupra apendicelui. O poziţie neobişnuită a apendicelui poate duce la apariţia durerii în diferite zone, făcând diagnosticul mult mai dificil. Pot apărea, uneori, stări de vomă şi diaree, dar febra este scăzută. Dacă nu se extirpă chirurgical (apendicectomie), afecţiunea progresează frecvent determinând un abces sau peritonită generalizată. Diagnosticul diferenţial se face cu limfadenita mezenterică, ileita acută, pielonefrita şi pneumonia. Apendicita cronică era un diagnostic frecvent acum 20 - 50 de ani pentru explicarea durerilor abdomenului inferior. Este, rară, iar apendicectomia nu ameliorează întotdeauna durerile;
apendicostomie - intervenţie chirurgicală în care apendicele vermiform este deschis pentru a drena sau pentru a decomprima intestinul. Astăzi, este utilizată rar, fiind preferate ileostomia, cecostomia sau colostomia;
apendicular - 1. referitor sau afectând apendicele vermiform; 2. anexial;
apercepţie (în psihologie) - proces prin care calităţile unui obiect, situaţie etc, percepute de un individ, sunt corelate cu experienţa lui/ei anterioară. apex (vârf) extremitatea unui organ; de exemplu, apexul cordului sau al plămânului. Apexul dintelui este vârful rădăcinii, unde există un mic orificiu (foramenul apical) prin care vasele de sânge şi nervii trec de la pulpa dentară în ţesutul periapical;
apicectomie (în stomatologie) - excizie chirurgicală a apexului unei rădăcini dentare, acum cunoscută ca rezecţia vârfului rădăcinii. Se însoţeşte frecvent de obturaţie în cavitatea preparată de la nivelul extremităţii rădăcinii. Se practică atunci când tratamentul canalului dentar a eşuat;
apirexie - absenţa febrei;
aplanaţie - metodă de turtire (aplanare) a corneei, folosită pentru determinarea presiunii intraoculare în tonometrie;
aplazie - oprirea sau dezvoltarea incompletă a unui organ sau ţesut;
aplazie cutanată congenitală - absenţa congenitală a pielii scalpului, frecvent în una sau mai multe zone. Poate apărea ca rezultat al unei infecţii intrauterine sau a unei anomalii de dezvoltare;
aplazie timică - insuficienţa dezvoltării timusului. În trecut, se credea că aceasta predispune la reacţii de hipersensibilizare, la infecţii şi, în final, la deces în copilărie, concept care nu mai este astăzi valabil;
aplicare de ventuze - practică folosită în trecut, care consta în aplicarea unui tip de pahare speciale, încălzite, pe piele, producând tumefierea ţesuturilor de sub ele, cu creşterea fluxului sangvin în zonă. O altă metodă consta în scarificarea pielii de sub ventuze, astfel încât în aceasta se acumula sânge care era îndepărtat;
apnee - oprire temporară a respiraţiei, din multiple cauze, definită ştiinţific ca o reducere la nivelul cavităţii nazale a fluxului de aer cu 30% faţă de normal pentru mai multe secunde. Prezenţa a mai mult de 5 episoade de apnee pe ora de somn indică prezenţa apneei în somn obstructivă. Crizele de apnee sunt frecvente la nou-născuţi şi ar trebui luate în serios chiar dacă nu indică, neapărat, o boală gravă;
apnee în somn - oprirea respiraţie în timpul somnului, care poate fi obstructivă, datorată eforturilor de a respira când există un obstacol pe căile aeriene superioare sau centrală, în care nu există nici un efort voluntar;
apnee în somn obstructivă (OSA - obstructive sleep apnoea) - grup de tulburări în care respiraţia se opreşte pentru mai mult de 10 secunde, de obicei de mai mult de 20 de ori pe oră, producând dezoxigenarea măsurabilă a sângelui. Se mai numeşte sindromul de apnee în somn (SAS). Sforăitul (obstrucţie respiratorie parţială în timpul somnului) este foarte frecvent şi rareori indică apneea în somn. Apneea în somn poate fi obstructivă (blocarea căilor aeriene superioare în ciuda fluxului aerian normal), centrală (scăderea randamentului centrului respirator) sau mixtă. Cea mai frecventă cauză este obstrucţia căilor aeriene. Variază în severitate de la moderată la potenţial letală. Apare mai frecvent la personale obeze. Bărbaţii sunt mai frecvent afectaţi. Complicaţiile includ modificări cardiace (de exemplu, aritmii sinusale, bradicardie extremă, flutter atrial, tahicardie ventriculară, insuficienţă cardiacă), hipertensiune arterială, somnolenţă diurnă excesivă, cefalee matinală şi gândire înceată;
apocrin - termen care descrie glandele sudoripare în care o parte a celulei este eliminată o dată cu secreţia, rămânând intacte nucleul şi cea mai mare parte din citoplasmă. Ele se găsesc în diferite zone piloase ale corpului, în special în axilă şi plica inghinală. Aceste glande se dezvoltă în foliculul pilos şi apar după pubertate. Mirosul puternic asociat cu transpiraţia abundentă rezultă prin acţiunea bacteriilor asupra sudoarei produsă de glandele sudoripare;
apofiză - 1. protuberanţă osoasă de care se ataşează un tendon. Se osifică independent de restul osului şi fuzionează cu acesta la maturitate; 2. proiecţia unei părţi faţă de alta; de exemplu apophisis cerebri - glanda hipofiză;
apofizită - inflamaţie a unei apofize osoase, determinată de întinderea excesivă a tendonului de care este ataşată. Apare, de exemplu, în boala Osgood-Schlatter şi în boala Sever. Sinonim: osteită apofizară;
apolipoproteină - proteină care intră în componenţa diferitelor lipoproteine, ce transportă moleculele lipidice hidrofobe în plasmă. Apolipoproteinele au diferite greutăţi moleculare şi îndeplinesc o varietate de funcţii în timpul ciclului lipoproteinelor în care se găsesc. Acestea acţionează ca liganzi pentru fixarea enzimelor (apolipoproteină B) şi au rol de cofactori pentru acţiunea altor enzime (apolipoproteinele A şi C). Sinonim: apoproteină;
apoplexie - Orice hemoragie parenchimatoasă a unui organ;
apoplexie pituitară - hemoragie intrapituitară acută, frecvent într-o tumoră preexistentă, manifestată prin cefalee severă şi colaps. Este o urgenţă medicală. Se însoţeşte de leziuni ale nervilor cranieni ce trec în vecinătatea glandei, ducând la paralizia muşchilor din orbită şi ocazional ai feţei. Poate apărea insuficienţa hipofizară anterioară, dar hipofiză posterioară îşi menţine funcţia. Deşi surprinzător, funcţia hipofizară se recuperează adesea;
apoptoză - moarte programată a celulelor, care apare în mod natural ca parte a procesului normal de dezvoltare, menţinere şi reînnoire a celulelor, ţesuturilor şi organelor. În timpul dezvoltării embrionare, de exemplu, degetele sunt "sculptate" prin apoptoză. Insuficienţa apoptozei este implicată în diviziunea necontrolată a celulelor într-un cancer. Apoptoză anormală, datorată insuficienţei mecanismelor care o controlează, este un factor etiologic în bolile autoimune;
apoziţie - situaţie în care două structuri, ca de exemplu două zone ale corpului, vin în contact strâns. De exemplu, degetele sunt aduse în apoziţie când pumnul este strâns, sau pleoapele sunt în apoziţie când ochii sunt închişi;
apraxie - incapacitatea de a executa mişcări coordonate şi adaptate unui scop. Este o tulburare a cortexului cerebral, apărută la pacienţii care nu sunt capabili să-şi organizezeze mişcările mai degrabă decât mişcările grosolane datorate slăbiciunii, pierderilor senzoriale sau frecvent bolilor cerebeloase. Cel mai frecvent, se datorează bolilor lobului parietal şi, uneori, ale lobului frontal al creierului. Sinonim: dispraxie;
aproctie - absenţa congenitală a anusului sau a orificiului anal;