aprosexie - incapacitatea de a-şi concentra atenţia asupra unui subiect, datorată unor defecte de vedere, de auz sau tulburări mentale;

aprosopie - malformaţie congenitală caracterizată prin absenţa feţei. Sinonim: aprozopie;

APUD (celulele) - celule care au proprietăţi metabolice de amino-precursori absorbiţi şi decarboxilaţi (amine-precursor up take and decarboxylation). Au o largă distribuţie, în special în mucoasa tractului digestiv şi în pancreas; sunt capabile să formeze o largă varietate de substanţe hormonale peptidice; sunt mai cunoscute sub denumirea de sistemul endocrin difuz;

apudom - tumoră care conţine celulele sistemului APUD şi poate determina simptome datorate producţiei excesive de hormoni şi alte peptide pe care aceste celule le produc. Argenta-finoamele reprezintă un bun exemplu pentru acest grup de tumori, dar există şi multe altele (de exemplu, gastrinoamele, somatostatinoamele şi vipoamele);

arahnidism - stare morbidă datorată intoxicaţiei cu venin de păianjeni. Toxinele provenite de la speciile mai puţin veninoase determină doar durere locală, înroşire şi tumefiere, iar cele provenite de la specii mai veninoase, cum ar fi Văduva-neagră (Lactrodectus mactans), determină dureri musculare, convulsii, greţuri şi paralizii;

arahnodactilie - malformaţie congenitală caracterizată prin alungirea şi subţierea excesivă a degetelor; adeseori, se asociază cu creştere în înălţime excesivă şi anomalii cardiace şi oculare în sindromul Marfan;

arahnoidă - membrana mijlocie care acoperă encefalul şi măduva spinării, fină, aproape ca o pânză de păianjen. Între arahnoidă şi pia mater există spaţiul subarahnoidian, care conţine lichidul cefalo-rahidian şi vase de sânge; arahnoidă nu conţine vase de sânge;

arahnoidită - proces inflamator care determină îngroşarea şi sclerozarea (fibrozarea) membranelor care căptuşesc canalul vertebral (meningele). Ca urmare a prinderii rădăcinilor nervoase, poate rezulta durere, slăbiciune musculară şi pierderea sensibilităţii în ariile afectate. Arahnoidită este determinată de infecţia meningelor, ca urmare a unor intervenţii chirurgicale sau ca rezultat al substanţelor uleioase folosite în mielografie. Această complicaţie a mielografiei poate fi evitată prin folosirea unor substanţe de contrast solubile în apă;

arbore bronşic - sistem ramificat de tuburi care conduc aerul de la trahee la plămâni; cuprinde bronhiile şi subdiviziunile lor;

arborizaţie (în anatomie) - structură ramificată; Arborele vieţii este un contur arborescent al substanţei albe, care apare pe secţiunea cerebelului; se referă, de asemenea, la aspectul arborescent al pliurilor interne ale colului cervical;

arbovirus - virus ce face parte din grupul viruşilor ARN care se transmit de la animale la om prin intermediul insectelor (de exemplu, artropode) şi determină diferite boli care au ca manifestări encefalita sau febra gravă, ca de exemplu denga şi febra galbenă;

arc (în anatomie) - formaţiune anatomică de formă arcuată sau semilunară. De exemplu, arcul aortei;

arc aortic - parte a aortei ce continuă aorta ascendentă, care se curbează spre stânga şi în jos continuându-se cu aorta descendentă. De pe arcul aortic pornesc trei trunchiuri arteriale importante, care vascularizează capul şi membrele superioare şi care, de la dreapta spre stânga, sunt; trunchiul brahiocefalic, artera carotidă comună stângă şi artera subclaviculară stângă. Extensoreceptorii (receptorii de întindere) aflaţi în peretele exterior al arcului aortic măsoară presiunea sangvină, făcând parte din sistemul de menţinere constantă a acesteia. Sinonim: cârja aortei;

arc corneean senil - linie de culoare gri situată la periferia corneei, concentrică cu marginea acesteia, dar separată printr-o zonă clară. El începe deasupra şi dedesupt, dar poate fi şi un inel complet. Constă dintr-o infiltraţie de material grăsos şi este frecvent la vârstnici. Când apare la tineri, arată o dereglare de metabolism, dar există o variaţie mare rasială a incidenţei. Nu afectează niciodată vederea. Sinonim: gerontoxon;

arc faringian - seriile crestelor mezodermale acoperite de epiteliu, mărginind peretele lateral al regiunii orale şi faringiene în stadiile de început ale embrionului, care corespund branhiilor peştilor. Fiecare arc conţine un cartilaj, un nerv cranian şi un vas de sânge. Între arcuri există o pungă (reces) branhială. Sinonime: arc branhial, arc visceral;

arc plantar - arcul vascular de la nivelul plantei, format prin anastomoza ramurilor arterelor plantare;

arc reflex - baza anatomică a activităţii reflexe. Arcul reflex simplu (bineuronal - cum este reflexul rotulian) se realizează prin interconectarea a doi nervi, unul senzitiv şi unul motor, între organul receptor şi organul efector; Arcul reflex complex (polineuronal, polisinaptic) se realizează prin interconectarea a mai multor neuroni;

arcadă zigomatică - arcul osos orizontal situat pe fiecare jumătate a feţei, chiar sub ochi, format prin unirea proceselor zigomatice ale oaselor temporal, maxilar si zigomatic. Sinonim: zygoma;

archipallium - formaţiunea hipocampică a creierului;

areolă - 1. inel de ţesut maro sau roz situat în jurul mamelonului sânului (areola mamară); 2. porţiune a irisului care înconjoară pupila; 3. spaţiu mic într-un ţesut;

argentafinom - tumoră formată din celulele argentafine din glandele intestinale. Tipic, argentafinomul apare în apexul apendicelui şi este aproape cea mai frecventă tumoră a intestinului subţire. Poate apărea, de asemenea, la nivelulrectului sau al altor zone ale tractului digestiv şi la nivelul bronhiilor (adenomul carcinoid bronşic); Uneori, argentafinoamele produc 5-hidroxitriptamină (serotonină), prostaglandine şi alte substanţe fiziologic active, care sunt inactivate în ficat. Dacă tumora se extinde la ficat, aceste substanţe se acumulează în exces în circulaţia sistemică, apărând sindromul carcinoid, caracterizat prin înroşirea feţei, cefalee, diaree, crize asemănătoare celor din astmul bronşic şi, în unele cazuri, afectarea cordului drept;

arginină - aminoacid care joacă un rol important în formarea ureei de către ficat;

argirie - depunere de argint în piele şi alte ţesuturi, fie prin expunere industrială, fie ca urmare a ingestiei sau administrării timp îndelungat de săruri de argint. Apare lent o pigmentaţie gri, mai accentuată în zonele expuse la lumină. Depunerea argintului în conjunctivă, epiteliul corneean, stromă şi membrana Descemet este datorată frecvent expunerii cronice la compuşi de argint sau instilaţiei de picături oculare care conţin argint. Sinonim: argiroză;

Argyll Robertson (pupila) - afectare a ochiului, frecventă în bolile grave ale sistemului nervos central (de exemplu, în sifilis), în care reflexul pupilar (la lumină) este absent. Deşi pupilele se contractă normal pentru vederea de aproape (reflexul de acomodare), nu se mai contractă la lumină puternică;

arhenteron - cavitate care se formează la embrion ca rezultat al gastrulării. La om, formează o
cavitate tubulară (canalul arhenteric), care leagă sacul amniotic de cavitatea amniotică;

arhetip (în psihiatria lui Jung) - o idee moştenită sau un mod de gândire, presupus a fi prezentă în subconştient şi care provine din experienţa întregii rase umane, nu din experienţa de viaţă a individului;

ariboflavinoză - sindrom determinat de deficitul de riboflavină (vitamina B2), care se caracterizează prin cheilită (inflamaţia mucoasei buzelor) şi inflamaţie la nivelul comisurilor bucale;

arie de asociaţie - arie a cortexului cerebral care are rolul de a stabili legătura dintre diferitele arii corticale. Se pare că ariile de asociaţie sunt responsabile de elaborarea informaţiilor primite de la ariile senzoriale primare, corelându-le cu informaţiile din alte arii ale creierului. Ariile de asociate sunt astfel implicate în menţinerea multor activităţi mentale;

aritenoid (cartilajul) - unul din cele două cartilaje laringiene în formă de piramidă, situat superior de partea inferioară a cartilajului cricoid;

aritenoidectomie - excizie chirurgicală a cartilajului aritenoid al laringelui, efectuată în tratamentul paraliziei corzilor vocale;

aritmie - orice modificare a ritmului cardiac normal (ritm sinusal). Pacemaker-ul natural al inimii (nodul sino-atrial), care se găseşte în peretele atriului drept, controlează ritmul cardiac sub influenţa sistemului nervos autonom. Acesta generează impulsuri electrice care se răspândesc în atrii şi ventricule, pe calea ţesutului de conducere specializat, determinând cordul să se contracte normal. Aritmia apare ca urmare a dereglării generării sau conducerii acestor impulsuri şi poate fi intermitentă sau continuă. Aritmiile includ bătăi ectopice (extrasistole), tahicardie, fibrilaţia şi blocurile cardiace (care se asociază adesea cu frecvenţă cardiacă redusă). Simptomele sunt: palpitaţii, dispnee şi dureri toracice. În aritmiile grave poate apărea sindromul Adams-Stokes sau stopul cardiac. Aritmiile pot apărea în multe boli cardiace, dar şi fără o cauză aparentă;

aritmie sinusală - variaţie normală a frecvenţei cardiace, care creşte în inspiraţie şi scade în expiraţie. Este frecventă la persoanele sănătoase;

ARN (acid ribonucleic) - acid nucleic, care se află în nucleul şi citoplasma celulelor, implicat în sinteza proteinelor. Molecula de ARN este formată dintr-un lanţ lung de nucleotide în care glucidul este riboza, iar bazele azotate sunt: adenina, citozina, guanina şi uracilul. ARN-ul constituie materialul genetic al unor virusuri;

ARN de transfer (ARNt) - tip de ARN a cărei funcţie este de a ataşa aminoacidul corect la lanţul proteic ce va fi sintetizat în ribozom;

ARN mesager (ARN-m) - tip de ARN care copiază informaţia genetică din ADN şi o transportă la siturile specializate din interiorul celulei (numite ribozomi), unde informaţia este tradusă în compoziţia proteinei (transcripţie, translaţie);

Arnold-Chiari (sindromul) - malformaţie congenitală caracterizată prin deformarea bazei craniului, cu protruzia bulbului rahidian şi a unei părţi a cerebelului spre porţiunea superioară a canalului rahidian cervical. Se asociază frecvent cu defecte de tub neural, hidrocefalie si, uneori, sînngomielie;

arsen - metal cenuşiu, toxic; intoxicaţia cu arsen are ca simptome greţuri, vărsături, diaree, crampe abdominale, convulsii şi comă, în cazul în care cantitatea ingerată este mare. Medicamentele utilizate ca antidot în intoxicaţia cu arsen includ dimercaprol. În trecut, arsenul era conţinut de otrăvurile contra şobolanilor şi în foile volante; în secolul al XVI-lea era otrava cea mai folosită, prezenţa arsenului în corp fiind greu de detectat. Astăzi, detectarea arsenului este relativ simplă. Arsenul era în trecut utilizat în medicină, cel mai important medicament ce conţine arsen fiind arsphenamine (Salvarsan) şi neoarsphenamine, folosite în tratamentul sifilisului şi al bolilor parazitare grave. Simbol: As;

arsură - leziune tisulară care apare datorită contactului cu agenţi cum ar fi căldura, substanţele chimice, electricitate, lumina solară sau radiaţiile nucleare. Arsura de gradul unu afectează doar stratul extern al tegumentului (epidermul). În arsura de gradul doi sunt afectate atât epidermul, cât şi dermul. Arsurile de gradul trei presupun distrugerea tegumentului în totalitate, până la ţesuturile subiacente. Arsurile determină edem şi formarea de flicterie, datorate ieşirii plasmei din vasele sangvine afectate. În arsurile grave, care afectează 15% sau mai mult din suprafaţa corporală la adult (10% sau mai mult la copil), această pierdere de plasmă duce la şoc grav, necesitând de urgenţă transfuzii de sânge şi soluţii saline. Arsurile se pot complica cu infecţii bacteriene, care pot fi prevenite prin administrarea de antibiotice. Arsurile de gradul trei pot necesita grefe de piele;

artefact - 1. (în radiologie) un fenomen artificial apărut pe o imagine reflectând o problemă de tehnică radiologică, mai degrabă decât imaginea reală a pacientului. De exemplu, o mişcare artefact
este înceţoşarea imaginii datorată mişcării pacientului sau organului în timpul expunerii. Toate tehnicile imagistice sunt susceptabile de artefact; 2. (în microscopie) structură observată într-un ţesut la examinarea microscopică şi care nu există în ţesutul viu. Artefact-ul, care poate apărea datorită unui defect de colorare de exemplu, poate crea o falsă impresie de boală sau de anormalitate;

artera nenumită - arteră scurtă, dar groasă, care se desprinde din cârja aortică şi care se bifurcă formând artera carotida comună dreaptă şi artera subclaviculară dreaptă. Sinonim: artera brahiocefalică;

arteră - vas de sânge care transportă sângele de la cord în tot organismul. Toate arterele, cu excepţia arterelor pulmonare, transportă sânge oxigenat. Pereţii arterelor conţin fibre musculare netede, care se contractă sau se relaxează sub controlul sistemului nervos simpatic;

arteră femurală - arteră care continuă artera iliacă externă la nivelul ligamentului inghinal. Este situată superficial, coborând pe faţa medială a coapsei. Apoi trece pe partea posterioară a coapsei, continuându-se în spatele articulaţiei genunchiului cu artera poplitee. Are ca ramuri: artera epigastrică superficială, artera ruşinoasă internă, arterele scrotale (labiale) anterioare, ramuri musculare, inghinale, acetabulare, artera profundă femurală etc; se distribuie pielii părţii inferioare a abdomenului şi plicii inghinală, organelor genitale externe, ganglionii limfatici inghinali, muşchilor feţelor medială, laterală şi anterioară a coapsei, osului femur, articulaţiei genunchiului;

arteră hialoidiană - arteră fetală care se află în canalul hialoidian şi care irigă globul ocular;

arteră iliacă - arteră pereche care irigă regiunea pelvină şi membrul inferior. Arterele iliace comune dreaptă şi stângă formează ramurile terminale ale aortei abdominale. Fiecare se ramifică în artera iliacă externă şi artera iliacă internă;

arteră pulmonară - artera care transportă sângele de la inimă la plămâni pentru oxigenare; este singura arteră din organism care transportă sânge neoxigenat. Îşi are originea în ventriculul drept, trecând prin orificiul arterial pulmonar; are traiect vertical pe partea stângă a aortei aproximativ 5m, până ajunge sub arcul aortei, unde se bifurcă în artera pulmonară stângă şi dreaptă, care fiecare pătrunde în plămânul respectiv la nivelul hilului pulmonar. În plămâni dau ramurile lobare care apoi se ramifică în ramuri din ce în ce mai subţiri până la nivelul acinilor pulmonari, unde formează ramuri pulmonare terminale care se capilarizează în jurul alveolelor pulmonare;

arteră radială - ramură a arterei brahiale, care începe la nivelul cotului şi trece superficial la nivelul antebraţului până la procesul stiloid al radiusului, la articulaţia radiocarpiană, unde dă ramuri pentru degete;

arteră renală - în număr de două, dreaptă şi stângă, arterele renale se desprind de pe laturile aortei, cam în dreptul primei vertebre lombare (L1) şi merg la cei doi rinichi pe care îi vascularizează. Din ele pornesc ramuri colaterale care contribuie la vascularizarea diafragmului, bazinetului, glandei suprarenale şi a capsulei adipoase a rinichiului. Fiecare arteră renală, înainte de a pătrunde în hilul renal, se împarte în patru ramuri prepielice şi o ramură retropielică;

arteră spermatică - arteră pereche, cu origine în aorta abdominală şi care irigă testiculele;

arteră subclaviculară - una dintre cele două artere care irigă gâtul şi braţul. Artera subclaviculară dreaptă este ramură din artera nenumită (trunchiul brahiocefalic); artera subclaviculară stângă porneşte direct din arcul aortic;

arteră terminală - ramificaţia terminală a unei artere, care nu mai comunică cu alte ramuri. Ţesutul pe care aceasta îl irigă este probabil complet dependent de artera terminală;

arterectomie - excizie chirurgicală a unei artere sau a unei porţiuni dintr-o arteră, care poate fi necesară într-o procedură de diagnostic (de exemplu, biopsie arterială pentru diagnosticarea arteritelor) sau în cursul refacerii unei artere blocate, când segmentul obstruat este înlocuit cu un grefon sintetic;

arteriografie - tehnică prin care se vizualizează arterele. Rolul major al arteriografiei este de a vizualiza localizarea şi extinderea unui aterom, în special la nivelul arterelor coronare şi al arterelor membrelor inferioare (arteriografia periferică), şi de a demonstra anatomia anevrismului localizat la nivelul craniului (arteriografie vertebrală şi carotidiană);

arteriogramă - imaginea rezultată în urma unei arteriografii, păstrată fie pe un film radiologic, fie pe computer;

arteriolă - ramură de dimensiuni mici a unei artere, care se deschide în alt vas mai mic - capilarul. Prin contracţia şi dilataţia lor, sub acţiunea sistemului nervos simpatic, arteriolele controlează fluxul şi presiunea sangvină;

arteriolită - inflamarea arteriolelor (cele mai mici artere), care poate complica hipertensiunea arterială gravă. Aceasta produce arteriolită necrotizantă, care poate duce la insuficienţă renală. O afecţiune asemănătoare afectează plămânii în hipertensiunea pulmonară;

arterioplastie - reconstrucţie chirurgicală a unei artere; de exemplu, se foloseşte în tratamentul anevrismelor;

arterioscleroză - termen imprecis folosit pentru oricare dintre bolile grave care afectează arterele. Termenul este folosit adesea ca sinonim pentru ateroscleroză;

arteriotomie - incizie sau puncţionare a peretelui unei artere. Se foloseşte, în special, în timpul unor proceduri diagnostice, cum ar fi arteriografia sau cateterizarea cardiacă. De asemenea, se utilizează în încercarea de â mobiliza un embol;

arterită - boală inflamatorie care afectează pereţii arteriali. Poate face parte dintr-o boală a ţesutului conjunctiv sau poate fi datorată unei boli infecţioase, cum ar fi sifilisul. Vasele afectate sunt tumefiate, sensibile şi se pot obstrua. Arterita temporală (arterita cu celule gigante) apare la personele în vârstă şi afectează arterele scalpului. Pacientul prezintă cefalee severă, vedere dublă; poate fi prezentă sensibilitatea scalpului; pierderea vederii poate apărea prin tromboza arterelor oculare. Tratamentul cu corticosteroizi este eficace rapid;

Arthropoda - încrengătură de animale din subregnul Metazoa, caracterizate printr-un corp segmentat şi acoperit cu chitină, simetrie bilaterală şi picioare articulate. Multe artropode au importanţă medicală, de exemplu muştele, căpuşele şi insectele;

articulare (în anatomie) - punctul de contact între două oase;

articulator (în stomatologie) - aparat care leagă partea superioară de cea inferioară a protezei dentare a pacientului pentru fixarea poziţiei, frecvent cu contact dentar maxim. Unele articulatoare pot reproduce mişcările maxilarului. Acestea sunt folosite în construcţia coroanelor dentare, a punţilor dentare şi a protezelor dentare;

articulaţia terriporo-mandibulară - articulaţia dintre mandibulă şi osul temporal; articulaţie „în balama";

articulaţie - ansamblul elementelor prin care oasele se unesc unele cu altele. Suprafeţele de articulare ale celor două oase sunt acoperite de un ţesut cartilaginos, fibros sau moale (ţesut sinovial). Există trei mari categorii de articulaţii: diartroze, amfiartrozele şi sinartrozele (articulaţie fixă);

articulaţie bicondilială - formă de diartroză la care pe un os există două suprafeţe articulare rotunjite, care sunt primite în două depresiuni corespunzătoare ale celuilalt os. De exemplu, articulaţia genunchiului. articulaţie coxofemurală articulaţie sferoidală tipică, cu trei axe de mişcare. În această articulaţie sunt unite capul femural şi acetabulul coxalului. Ca suprafeţe articulare sunt: de o parte capul femural, care prezintă foseta capului; de cealaltă parte, acetabulul, la care se descrie suprafaţa articulară semilunară şi fosa acetabulului de formă patrulateră. Această articulaţie reprezintă sediul frecvent al unei artroze sau al artritei reumatoide, care adesea se tratează chirurgical (prin proteză de sold);

articulaţie în şa - formă de diartroză, care are suprafeţele articulare opozite, concave într-un sens şi convexe în celălalt sens, astfel că pentru concavitatea uneia corespunde convexitatea celeilalte. Posedă mişcări de flexie-extensie, abducţie-adducţie şi circumducţie. De exemplu, articulaţia carpometacarpiană a policelui (trapezometacarpiană);

articulaţie radio-carpiană - articulaţia dintre antebraţ şi mână. Este formată din partea proximaiă a carpului, care se articulează cu radiusul şi ulna;

articulaţie taro-crurală - articulaţia care leagă gamba de picior. Este formată din suprafaţa articulară inferioară a tibiei şi a fibulei, şi suprafaţa articulară a talusului;

articulaţie trohoidă - tip de diartroză care are suprafeţele formate dintr-un cilindru osos conţinut într-un inel fibros. Posedă doar mişcări de rotaţie; cilindrul osos se răsuceşte în jurul axului său în interiorul inelului osteofibros. Exemple: articulaţiile radioulnară proximaiă şi distală, atlantoaxoidiană mediană. Sinonim: articulaţia în pivot;

artralgie - durere severă la nivelul unei articulaţii, neînsoţită de tumefiere sau alte semne articulare; Sinonim: artrodinie;

artrectomie - excizia chirurgicală a unei articulaţii. Se efectuează, de obicei, când durerea articulară împiedică funcţionarea articulaţiei, ca urmare a unei infecţii netratate sau după o artroplastie nereuşită;

artrită - inflamaţie a uneia sau mai multor articulaţii, caracterizată prin tumefiere, căldură, roşeaţă a tegumentelor care acoperă articulaţia, durere şi reducerea mişcărilor. Peste 200 de boli pot determina artrită, inclusiv poliartrita reumatoidă, artrozele, guta, tuberculoza şi alte infecţii. Diagnosticul se pune prin examinarea distribuţiei articulaţiilor afectate, examen radiologic, teste sangvine şi examinarea lichidului sinovial obţinut prin aspiraţie din articulaţia tumefiată. Mono- sau oligoartrita reprezintă inflamarea unei singure articulaţii; pauciartrita reprezintă inflamaţia câtorva articulaţii (patru sau mai puţine), iar poliartrita reprezintă afectarea mai multor articulaţii, simultan sau în succesiune. Unele boli afectează membrana sinovială sau determină degenerarea cartilajului, care poate duce la artrită. Tratamentul artritelor depjnde de cauză, dar aspirina şi analgezicele similare sunt adesea utilizate pentru a reduce inflamaţia şi de aici durerea şi tumefierea;

artrită cronică juvenilă - afecţiune caracterizată prin inflamaţia articulară care durează cel puţin 6 săptămâni şi care apare înainte de vârsta de 16 ani. Cauza este necunoscută, dar se crede că ar fi implicat un mecanism imunologic şi infecţios. Poate afecta fie patru sau mai puţine articulaţii (pauciarticulară), sau mai mult de patru articulaţii (poliarticulară). Există două tipuri de JCA pauciarticulară: tipul 1, care în general afectează fetiţele cu vârste sub 4 ani, şi tipul 2 (spondilartropatia cu debut juvenil), care în general afectează băieţii cu vârste peste 9 ani. De asemenea, există două tipuri de JCA poliarticulară, în funcţie de prezenţa sau absenţa unor anticorpi specifici în sânge. Tratamentul constă în ameliorarea durerii şi prevenirea apariţiei diformităţilor sau limitării mişcărilor (de exemplu, contracturi). Sinonim: boala Still;

artrită psoriazică - artrită inflamatorie asociată cu leziuni psoriazice tegumentare şi unghiale. Artrita psoriazică apare la 7% din pacienţii cu psoriazis. O prevalenţă crescută a fost raportată la pacienţii cu SIDA. Psoriazisul cutanat poate preceda sau urma interesării articulare. Articulaţiile distale interfalangiene ale degetelor de la mână şi picior sunt tipic afectate. Interesarea asimetrică a articulaţiilor mari şi mici, inclusiv a celor sacroiliace (sacroileita) sau vertebrale (spondilita), este frecventă. Factorul reumatoid este negativ. Antigenul HLA-B27 este prezent la unii pacienţi, mai ales când este interesată şi coloana;

artrită septică - infecţie a unei articulaţii. Articulaţia este tumefiată, caldă şi sensibilă; mişcările sunt reduse şi dureroase. Microorganismul cauzator poate pătrunde în articulaţie fie pe cale sangvină, fie printr-un traumatism deschis. Tratamentul constă în artrotomie sau artroscopie, şi antibiotice. Dacă nu este tratată, cartilajul articular este distrus, ducând la blocarea şi deformarea articulaţiei;

artrită sero-negativă - formă de artrită în care factorul reumatoid este absent în serul sangvin;

artrocenteză - aspirarea unui lichid dintr-o cavitate articulară cu ajutorul unui ac de puncţie;

artrodeză - anchiloză artificială: suprimare chirurgicală a mobilităţii articulaţiei. Această intervenţie chirurgicală se practică atunci când articulaţia este foarte dureroasă, foarte instabilă, grav deformată sau infectată cronic sau când artroplastia este contraindicată sau imposibilă;

artrodie formă de diartroză (articulaţie cu mişcări libere) în care suprafeţele osoase alunecă una faţă de alta fără mişcare angulară sau rotaţie. Exemple: articulaţiile capului şi ale tarsului. Sinonim: articulaţie plană;

artrografie - tehnică radiologică pentru examinarea articulaţiilor. O substanţă de contrast (fie un gaz radiotransparent sau o substanţă radioopacă) este injectată în spaţiul articular, evidenţiind conţinutul şi suprafaţa cu acurateţe. Artrografia este astăzi înlocuită cu rezonanţa magnetică nucleară;

artrogripoză - defect congenital al membrelor, caracterizat prin contractură, atât în flexie, cât şi în extensie, determinând anchiloză dacă nu este tratată. Artrogripoză congenitală multiplă este o afecţiune congenitală cu multiple cauze, care se manifestă prin contracturi, anchiloza articulaţiilor şi absenţa pliurilor pielii, ca rezultat al înlocuirii ţesutului muscular cu ţesut fibros. Tratamentul constă în manipulare şi fixarea prin atele a articulaţiei afectate; uneori, corecţia chirurgicală poate fi benefică;

artropatie - afecţiune a unei articulaţii;

artroplastie - intervenţie chirurgicală plastică pentru restabilirea mişcărilor intr-o articulaţie. Pentru a preveni fuzionarea capetelor articulare ale ' oaselor după o intervenţie se creează un spaţiu larg între capetele articulare ale acestora (artroplastie excizională), se inseră fascii, plăci metalice sau din masă plastică (artroplastie de interpoziţie) sau unul sau ambele capete articulare se înlocuiesc cu proteze din metal sau material plastic (artroplastie de înlocuire). Se pot înlocui ambele suprafeţe articulare (artroplastie totală) sau numai una singură;

artroscop - endoscop care este inserat într-o cavitate articulară printr-o mică incizie pentru a vizualiza conţinutul acesteia;

artroscopie - inspecţia unei cavităţi articulare cu ajutorul artroscopului, permiţând efectuarea unei intervenţii chirurgicale percutanate (cum ar fi meniscectomia) sau a unei biopsii;

artrostomie - procedeu de formare a unui orificiu provizoriu într-o capsulă articulară (pentru drenare);

artrotomie - incizie chirurgicală pentru deschiderea unei articulaţii în scopul studierii conţinutului sau drenării puroiului în artritele septice;

ascaridoză - boală determinată de infestaţia cu parazitul Ascaris lumbricoides. Prezenţa viermilor adulţi în intestine poate determina dureri abdominale, vărsături, constipaţie, diaree, apendicită şi peritonită; dacă sunt în număr mare, pot determina ocluzie intestinală. Larvele migrate în plămâni pot determina pneumonie. Ascaridoză apare, în special, în zonele cu igienă deficitară;

Ascaris - vierme nematod parazit. A. lumbricoides, care este răspândit peste tot în lume, este un nematod intestinal uman de dimensiuni mari - o femelă adultă măsoară peste 35 cm lungime. Ouăle, eliminate prin scaun, pot fi transmise la alte gazde prin hrană sau băuturi contaminate. Larvele ajung în intestine, apoi migrează pe o rută complicată, via vena portă hepatică, ficat, cord, plămâni, laringe şi faringe, pentru a se reîntoarce în intestin, unde se dezvoltă până la forma adultă;

ascită - acumulare de lichid în cavitatea peritoneală, determinând mărirea în volum a abdomenului. Etiologia include boli infecţioase (de exemplu, tuberculoza), insuficienţa cardiacă, hipertensiunea portală, ciroza şi diferite neoplasme (în special cancerul de ovar şi de ficat). Obstrucţia căilor de drenaj al limfei din abdomen duce la ascita chiloasă. Sinonim: hidroperitoneu;

asepsie - absenţa totală a bacteriilor, fungilor, virusurilor sau a altor microorganisme care pot determina diferite boli. Asepsia este starea ideală pentru reuşita intervenţiilor chirurgicale şi se realizează prin tehnici de sterilizare;

asfixie - sufocare: stare ameninţătoare pentru viaţă în care oxigenul este împiedicat să ajungă la ţesuturi prin obstrucţie sau lezare în orice regiune a aparatului respirator. Înecul, şocul şi gazele toxice inspirate duc toate la asfixie. În cazul în care nu este remediată obstrucţia (dacă există) şi nu se face respiraţie artificială, dacă este nevoie, apare cianoza care duce la deces. Celulele nervoase nu pot supravieţui fără oxigen mai mult de patru minute;

Asherman (sindromul) - sindrom în care amenoreea şi infertilitatea urmează după o hemoragie gravă în perioada de graviditate. Este rezultatul unui chiuretaj uterin în încercarea de a stăpâni hemoragia, prin care mucoasa este îndepărtată, pereţii devin aderenţi şi cavitatea uterină obliterată într-un grad mai mare sau mai mic. Aproximativ 50% dintre paciente vor deveni ulterior sterile;

asimilaţie - proces prin care substanţele alimentare ajung în celule după ce au fost supuse proceselor de digestie şi absorbţie;

asimptomatic - 1. inexistenţa oricărei manifestări, chiar dacă boala este prezentă sau nu; 2. termen folosit pentru unele boli aflate într-un stadiu inactiv sau nedectabil;

asinclitism - mod asimetric de angajare şi coborâre a craniului fetal în bazin, cu creştetul spre sacru (asinclitism anterior sau oblicitate Naegele) sau spre pubis (asinclitism posterior sau oblicitate Litzmann). Aceste modalităţi înlesnesc pasajul craniului fetal prin pelvisul matern;

asindezie - dereglare mintală în care procesul normal de asociere a ideilor este afectat, iar vorbirea este fragmentată. Este un simptom al schizofreniei, demenţei sau stărilor confuzive;

asistenţă medicală primară - îngrijire medicală acordată de medicul de familie (medicul generalist);

asistenţă medicală secundară - asistenţă medicală acordată de medicii specialişti în spital unui pacient care a primit asistenţă medicală primară de la medicul de familie (care a diagnosticat şi tratat pacientul). Asistenţa medicală secundară nu poate fi primită direct de către pacient. De exemplu, un medic de familie care primeşte un pacient cu o afecţiune dermatologică deosebită poate trimite pacientul la un medic specialist dermatolog care îi va acorda asistenţă medicală secundară;

asistenţă medicală terţiară - serviciile asigurate de spitale specializate, cu facilităţi de diagnostic şi tratament pe care nu le au spitalele generale, iar medicii sunt înalt specializaţi în afecţiuni care nu sunt accesibile tratamentului în centrele de îngrijire secundară;

asistolă - stare în care cordul îşi încetează bătăile, acompaniată de absenţa complexelor pe electrocardiogramă. Trăsăturile clinice, etiologia şi tratamentul sunt similare cu cele ale stopului cardiac;

asociaţie liberă - metodă psihanalitică de explorare a inconştientului, cerând bolnavului să-şi exprime toate ideile care îi apar spontan;

asparaginază - enzimă care inhibă creşterea anumitor tumori. Crisantaspaza, produsă de bacteria Erwinia crysanthemi este folosită în tratamentul leucemiei limfoblastice acute. Se administrează injectabil; poate produce reacţii alergice şi şoc anafilactic. Denumire comercială: Erwinase;

aspartat aminotransferază (AST) - enzimă implicată în transaminarea aminoacizilor. Măsurarea nivelurilor de AST în ser poate fi utilizată în diagnosticul infarctului miocardic şi al bolilor hepatice acute. În trecut era denumită transaminaza glutamică oxalacetică serică (TGO);

Asperger (sindromul) - afecţiune, frecvent considerată o formă blândă de autism, caracterizată prin izolare, pierderea interesului faţă de celelalte persoane, stil de vorbire pedant şi o excesivă preocupare faţă de anumite lucruri (de exemplu, faţă de ora mesei). Inteligenţa este normală sau chiar peste medie;

Aspergillus - gen de fungi, incluzând multe mucegaiuri comune, unele dintre ele determinând la om infecţii ale tractului respirator. Specia Aspergillus fumigatus provoacă aspergiloza. Aspergillus niger se găseşte frecvent în urechea externă şi poate deveni patogenă;

aspergiloza - grup de boli determinat de fungi din genul Aspergillus, frecvent Aspergillus fumigatus. Aproape întotdeauna, aspergiloza apare la pacienţii cu boli pulmonare preexistente şi se clasifică în trei tipuri. Forma alergică afectează mai frecvent pacienţii asmatici şi poate determina colapsul segmentelor sau lobilor pulmonari. Forma colonizantă conduce la formarea aspergiloamelor, de obicei în cavităţi vechi din plămân (ca în emfizemul bulos sau tuberculoza cavitară vendecată). Aspergiloamele pot fi găsite şi în alte cavităţi, cum ar fi cavitatea orbitală sau sinusurile nazale. A treia formă de aspergiloza, în care fungii se răspândesc în afara plămânilor şi pot disemina oriunde în organism, este rară, dar potenţial fatală. Se asociază frecvent cu imunitate deficitară;

aspermie - insuficienţa sau lipsa formării de spermă. Mai frecvent, termenul se foloseşte pentru a desemna absenta spermatozoizilor din spermă;

aspirare de meconiu - suferinţă care apare în timpul naşterii, în care copilul aspiră meconju în plămâni, cu blocarea căilor aeriene, instalându-se hipoxia. Tratamentul constă în asistarea respiraţiei dacă este necesar, fizioterapie şi administrarea de antibiotice;

aspiraţie - extragerea unui lichid din organism folosind un dispozitiv numit aspirator. Există numeroase tipuri de aspiratoare: unele folosesc ace pentru a extrage lichidul din chisturi, cavităţi arteriale inflamate etc; altele sunt folosite pentru aspirarea fragmentelor şi apei din cavitatea bucală a pacientului în timpul tratamentului stomatologic;

aspiraţie microchirurgicală a spermatozoizilor epididimari (MESA-microsurgical epididymal sperm aspiration) - extragere de spermatozoizi din epididim cu ajutorul unui ac pentru aspiraţie. Această procedură, care se face sub anestezie, este utilizată în concepţia asistată în cazul în care trecerea spermatozoizilor din testicul este obstruată, de exemplu prin blocarea (prin infecţie) canalului sau prin vasectomie. Spermatozoizii extraşi sunt supuşi unui tratament special pentru a-i selecta pe cei mai puternici şi mai mobili; aceştia sunt trataţi chimic şi utilizaţi pentru fertilizarea in vitro;

aspiraţie epididimală percutanată a spermatozoizilor (PESA - percutaneous epididiymal sperm aspiration) - metodă de recoltare a spermatozoizilor direct din epididim, o tehnică nouă folosită în concepţia asistată. Spermatozoizii sunt utilizaţi pentru fertilizarea in vitro;

astazie - imposibilitatea de a păstra poziţia verticală, în lipsa unui deficit motor. Astazia-abazia (boala Blocq, astazoabazie) se caracterizează prin imposibilitatea de a sta în picioare şi de a merge, în absenţa unei afecţiuni fizice. Încercările pacientului sunt bizare şi o examinare atentă relevă manifestări contradictorii. Este, mai frecvent, o expresie a tulburărilor de conversie;

astenie - diminuare patologică a capacităţii de efort fizic şi psihic;

astenopie - oboseală oculară;

asteonopie - fenomen de oboseală oculară, care apare datorită unor erori de refracţie necorectate, a unei afectări a muşchilor oculari extrinseci sau datorită suprasolicitării ochilor. Simptomele constau în sensibilitate şi senzaţie de arsură la nivelul -ochiului, însoţite de cefalee şi stare de oboseală, dacă ochii nu se odihnesc. Denumire medicală: asthenopia;

aster - structură celulară constituită din centrosferă şi un complex de formaţiuni periferice - microtubuli cu aranjament radial, şiruri de microtubuli, porţiuni de membrană - care formează unul din polii celulei, în care coverg fibrele fusului nuclear şi spre care migrează cromozomii în timpul diviziunii celulare;

astigmatism - defect de vedere în care imaginea unui obiect este distorsionată, în special în axa verticală sau orizontală, deoarece nu toate razele luminoase se focalizează pe retină. Unele părţi ale obiectului pot fi focalizate, dar altele pot fi focalizate în spatele sau în faţa retinei. Se datorează în special curburii anormale a corneei şi/sau cristalinului. Defectul poate fi corectat prin folosirea de lentile cilindrice;

astm - stare patologică în care există o nevoie intensă de aer, evacuarea acestuia din plămâni făcându-se cu dificultate. Astmul bronşic poate fi precipitat prin expunerea la unul sau mai mulţi stimuli, incluzând alergeni, medicamente, efortul fizic, emoţiile, infecţiile sau aerul poluat. Debutul astmului bronşic are loc, de obicei, în copilărie şi la indivizii atopici, se poate însoţi de alte manifestări de hipersensibilitate, cum ar fi febra de fân sau dermatitele; totuşi; boala poate debuta şi la adult şi chiar la persoanele vârstnice. Evitarea alergenilor cunoscuţi, în special aditivii alimentari, părul de animale de casă, praful, ca şi evitarea fumatului, pot reduce frecvenţa crizelor. Atmul cardiac este o formă clinică medie de manifestare a insuficienţei ventriculare stângi acute, caracterizată în special printr-o criză de dispnee paroxistică, cu debut brusc, adesea nocturn, şi de obicei neînsoţită de alte semne funcţionale sau fizice.

astringent - 1. care produce o contractare a ţesuturilor organismului. 2. medicament care determină contracţia celulelor prin precipitarea proteinelor de pe suprafaţa lor. Substanţele astringente se folosesc local pentru a întări şi proteja tegumentul, şi a reduce sângerările în leziunile minore. Se folosesc, de asemenea, în apele de gură, comprimatele pentru faringe, picături pentru ochi etc, şi în antiperspirante

astrocit - tip de celulă în formă de stea, cel mai adesea ataşată de vasele sangvine cerebrale şi ale măduvei spinării, spre care trimite prelungiri protoplasmatice. Sinonime: celulă astroglială, astrogliocit, celulă Cajal;

astrocitom - tumoră a creierului derivată din celule nonnervoase (celule gliale), care, spre deosebire de neuroni, au capacitatea de a se reproduce prin mitoză. Sunt întâlnite toate gradele de malignitate, de la tumoră cu creştere încetinită, a cărei structură histologică seamănă cu cea a celulelor gliale normale, până la tumoră cu invazivitate accelerată, a cărui structură histologică este slab diferenţiată. La adult, astrocitoamele sunt cel mai frecvent localizate în emisferele cerebrale, pe când la copil, cel mai frecvent apar în cerebel;

ataraxie - stare de imperturbabilitate, calm, înlăturarea anxietăţii, în special cea indusă de tranchilizante;

atavism - ereditate ancestrală - apariţia la un individ a unor caractere sau boli pe care le-au avut strărnoşii îndepărtaţi, nu părinţii săi;

ataxie - afecţiune caracterizată prin mişcări necoordonate şi tulburări de mers (mers nesigur) datorate incapacităţii creierului de a păstra postura corpului, forţa şi direcţia mişcărilor extremităţilor. Poate fi datorată afectării nervilor senzitivi sau a cerebelului. Ataxia cerebeloasă se caracterizează prin dismetrie, adiadocochinezie, asinergie. Pacientul se clatină când merge; nu poate pronunţa corect cuvintele şi poate prezenta nistagmus. Sindromul cerebelar (sindromul Nonne) este o formă de ataxie cerebeloasă. Ataxia Friedreich este o afecţiune ereditară care apare în adolescenţă. Are caracteristicile ataxiei cerebeloase, ambele prezentând spasticitate a membrelor. Instabilitatea mişcărilor în ataxia senzorială se amplifică atunci când pacientul închide ochii;

ataxie-telangiectazie - afecţiune neurologică ereditară (transmisă autosomal recesiv). Ataxia debutează în copilărie şi se caracterizează prin retardarea mentală, încetinirea creşterii, mişcări anormale ale ochilor, leziuni ale pielii şi deficit imunitar. Indivizii afectaţi pot dezvolta procese maligne. Nivelul de alfa-fotoproteină este crescut în sânge. Semnul patognomonic este prezenţa vaselor de sânge proeminente în scleră;

atelă - suport rigid folosit pentru imobilizarea unei fracturi în poziţie favorabilă vindecării;

atelectazie - imposibilitatea unei părţi a plămânului de a se extinde. Apare când celulele care căptuşesc alveolele sunt prea imature, cum se întâmplă la nou-născuţii prematuri, şi sunt incapabile să producă un agent de umectare (surfactant) - cu care tensiunea de suprafaţă între pereţii alveolari este învinsă. Apare, de asemenea, atunci când bronhiile mari sunt blocate cu secreţii, corpi străini, neoplasm bronşic sau prin hipertrofia ganglionilor de vecinătate, cum se întâmplă la pacienţii cu tuberculoză sau cancer pulmonar. Frecvent, plămânul poate fi ajutat să se extindă prin fizioterapie sau prin îndepărtarea blocajului intern (dacă există) cu ajutorul bronhoscopului, dar atelectazia prelungită este ireversibilă;

ateleiosis - tip generalizat de subdezvoltare, caracterizat prin facies de copil, voce subţire, membre subţiri şi inteligenţă normală. Toate părţile au proporţii mici, dând impresia unui adult în miniatură, diferenţiat de cretinism sau acondroplazie, unde există disproporţii;

aterom - degenerare a pereţilor arterelor datorată formării la nivelul acestora a unor plăci de grăsime şi a ţesutului cicatricial. Aceste plăci limitează circulaţia sângelui şi predispun la tromboze. Apariţia ateroamelor este frecventă la adulţii din ţările vestice. O dietă bogată în grăsimi animale şi zahăr rafinat, fumatul, obezitatea şi sedentarismul reprezintă principalele cauze. Poate fi asimptomatic, dar, adesea, determină complicaţii prin obstrucţie arterială în a doua parte a vieţii şi la bătrâneţe (de exemplu: angina pectorală, infarctul de miocard, accidentul vascular cerebral, gangrena). Sinonim: placă aterosclerotică;

ateroscleroză - afecţiune a arterelor, care constă în depunerea de plăci de grăsime pe pereţii acestora, cu posibilitatea apariţiei obstrucţiei fluxului sangvin;

atetoză - mişcări involuntare afectând în special mâinile, faţa şi limba. Este, frecvent, o formă de paralizie cerebrală. Afectează abilitatea copiilor de a vorbi sau de a-şi folosi mâinile; de obicei, inteligenţa nu este afectată. Asemenea mişcări pot fi determinate şi de medicamentele folosite în tratamentul bolii Parkinson sau de sistarea administrării de fenotiazine;

aticotomie - intervenţie chirurgicală pentru extragerea cholesteatomului din ureche. Este o metodă restrânsă de mastoidectomie;

atiroidism - absenţa sau scăderea funcţiei glandei tiroide, determinând cretinismul în copilărie şi mixedemul la adult. Sinonim: atireoză;

atlas - prima vertebră cervicală, prin intermediul căreia craniul se articulează cu coloana vertebrală;

atonie - stare în care muşchii sunt flasci, pierzându-şi elasticitatea normală;

atopen - alergen care produce reacţie alergică la primul contact, fără un alt contact pregătitor;

atopie - formă de alergie în care există o tendinţă ereditară sau constituţională pentru apariţia reacţiilor de hipersensibilizare (de exemplu, febra de fân, astmul alergic, eczemă atopică), ca răspuns la alergene (atopene). Indivizii cu această predispoziţie - şi cu afecţiuni provocate prin contactul cu alergeni - sunt denumiţi atopici. Sinonim: boală atopică;

ATP (adenozin trifosfat) - compus care conţine adenină, riboză şi 3 grupări fosfat, ce se găseşte în celule. Legăturile chimice ale grupului fosfat stochează energia necesară celulelor, pentru contracţia musculară; această energie este eliberată când ATP-ul se descompune în ADP sau AMP. ATP-ul se formează din ADP sau AMP folosind energia produsă prin descompunerea carbohidraţilor sau a altor compuşi alimentari;

atrezie - 1. absenţa congenitală sau îngustarea anormală a unui orificiu. 2. proces degenerativ care afectează majoritatea foliculilor ovarieni; frecvent, doar un folicul de Graaf va ovula la fiecare ciclu menstrual;

atrezie biliară - afecţiune congenitală sau dobândită, în care bila nu se poate drena prin canalele biliare. Nou-născutul prezintă în primele săptămâni de viaţă un icter care nu cedează. Unele forme pot fi corectate chirurgical, dar dacă atrezia nu este diagnosticată rapid, poate duce la afectarea ireversibilă a ficatului;