cavernită - inflamaţie acută sau cronică a corpilor cavernoşi ai penisului sau a corpului cavernos al clitorisului;

cavernom - hemangiom cu cavităţi mari, însoţit de atrofia parenchimului organului respectiv;

cavernosografie - examinare radiologică a ţesutului erectil al penisului, care presupune introducerea unei substanţe de contrast radioopacă în corpul cavernos, pentru a obţine informaţii despre venele penisului;

cavernosometrie - măsurarea presiunii din corpii cavernoşi pentru a investiga insuficienţa erecţiei şi impotenţa:

cavernostomie - procedeu de speleostomie, urmărind scurtarea duratei tratamentului local al cavernei tuberculoase prin decalotarea cavernei şi sutura pereţilor săi la tegumente (după rezecţia peretelui osteomuscular de la nivelul cavernei splenostomizate);

cavitate (cavitas) - spaţiu gol situat într-o anumită regiune a corpului sau într-un organ. De exemplu, cavitatea abdominală, cavitatea bucală, cavitatea amniotică etc.;

cavitate amniotică - cavitate care conţine lichid amniotic, situată între embrion şi amnion. Se formează iniţial în interiorul masei de celule interne a blastocistului, pentru ca mai târziu să se extindă pe partea posterioare a embrionului, eventual acoperindu-l complet;

cavitate bucală - cavitate la nivelul feţei care conţine limba şi dinţii, şi care se continuă cu faringele. Aici alimentele sunt gustate, mestecate şi amestecate cu saliva, iniţiindu-se procesul de digestie;

cavitate glenoidă - cavitate situată la nivelul unghiului lateral al scapulei, puţin profundă, de formă ovoidă; se articulează cu capul humerusului. La cele două extremităţi ale cavităţii există două rugozităţi: tuberculul infraglenoidian (inferior -pentru inserţia capului lung al muşchiului triceps) şi tuberculul supraglenoidian (superior - pentru inserţia capului lung al muşchiului biceps brahial). Sinonim: fosa glenoidă;

cavitate nazală - cavitate aşezată în centrul feţei, între etajul bucal şi cel neural. Este despărţită printr-un perete vertical, septul nazal osos, în două fose nazale. Fiecare fosă nazală prezintă: un perete inferior sau podeaua, un perete superior sau bolta, un perete intern sau septul nazal, şi un perete extern. Fosele nazale comunică cu exteriorul prin narine şi cu faringele prin choane sau nările interne;

cavitate pleurală - spaţiul dintre cele două foiţe care formează pleura: pleura viscerală şi pleura parietală, care în mod normal este foarte mic. Introducerea de lichid (exsudat pleural) sau de aer separă cele două foiţe, crescând volumul spaţiului pleural;

cazeificare - 1. proces de precipitare a cazeinei; 2. transformare necrotică a unui exsudat tuberculos;

cazeină - proteină care este componentul principal al laptelui. Precipită în prezenţa mediului acid sau sub acţiunea reninei; este principala proteină din brânză. Cazeina este foarte uşor de preparat şi este deseori utilizată ca supliment proteic, în special în tratamentul malnutriţiei;

călcâi - parte a piciorului situată distal de articulaţia gleznei, formată din osul calcaneu;

căpuşă - nume popular dat unor insecte din ordinul artropodelor, care includ, de asemenea, şi acarienii. înţepătura căpuşelor poate determina leziuni grave ale tegumentului şi ocazional paralizii; unele specii pot transmite tifosul, boala Lyme şi febra recurentă. În combaterea căpuşelor se foloseşte dimetilftalat. Există două familii: Argasidae, care include Ornithodoros, care nu au scutum (înveliş tare pe suprafaţa dorsală) şi Ixodidae (căpuşe tari), care includ Dermacentor, Haemphysalis şi Rhipicephalus;

căscat - acţiune reflexă prin care cavitatea bucală se deschide larg şi aerul este inspirat în plămâni care se relaxează lent. Apare în somnolenţă, oboseală sau plictiseală;

cârlig - instrument chirurgical curbat folosit pentru prindere, pentru decolare sau pentru secţionarea unor ţesuturi în timpul unei intervenţii chirurgicale;

cârlig de amniotomie - mic instrument din material plastic, în formă de cârlig, utilizat pentru practicarea amniotomiei, şi care se introduce prin colul uterin;

cârlig stomatologic - instrument stomatologic folosit pentru îndepărtarea tartrului dentar. Poate fi folosit manual sau poate folosi vibraţii ultrasonice;

cecitate diurnă - reducerea acuităţii vizuale la lumină, în comparaţie cu acuitatea vizuală în lumină slabă care este păstrată. Această afecţiune, cel mai frecvent, este congenitală şi asociată cu scăderea acuităţii vizuale şi cu tulburarea vederii colorate. Poate fi dobândită, atunci când celulele cu conuri din partea posterioară a retinei sunt distruse selectiv de o boală. Denumire medicală: hemeralopie;

cecitate nocturnă - incapacitatea de a vedea în lumină difuză sau în întuneric. Este datorată afectării celulelor retiniene responsabile de vederea în lumină redusă şi poate apărea datorită deficitului alimentar de vitamina A. Dacă deficitul vitaminic nu este remediat, afecţiunea poate progresa până la xeroftalmie şi keratomalacie. De asemenea, poate fi datorată altor boli retiniene, de exemplu retinita pigmentară. Cecitatea nocturnă staţionară congenitală se caracterizează printr-un deficit de vedere la întuneric care nu progresează. Denumire medicală: nictalopia;

cecostomie - deschidere operatorie a cecului la piele, pentru a drena sau decompresa intestinul, de obicei când colonul este obstruat sau afectat de boală;

cefalee - orice durere de cap, indiferent de cauza ei. Cefaleea este localizată la bolta craniană. Evoluţia este variabilă, de la ore la câteva zile, putând fi un simptom singular sau poate fi însoţită de alte simptome. Cele mai multe cefalei sunt determinate de un stres emoţional sau de oboseală, dar unele constituie simptomul unor afecţiuni grave. Sinonim: durere de cap;

cefalee „cluster" - varietate de migrenă, mai frecventă la bărbaţi faţă de femei (raport 9:1). Durerea unilaterală în jurul unui glob ocular este foarte severă şi poate dura 15 minute-3 ore. Criza apare, de obicei, în primele ore ale dimineţii, dar poate apărea şi în alte momente ale zilei. Cefalea este asociată cu ptoză palpebrală, ochiul este congestionat şi/sau hiperlăcrimare;

cefalhematom - acumulare de sânge într-unui sau mai multe oase ale craniului (de obicei, osul parietal) şi care este acoperită de o membrană (periost). Cel mai frecvent, apare la nou-născuţii care au fost extraşi cu forcepsul sau prin vacuum extracţie, sau au fost supuşi la o presiune crescută în canalul de naştere. Nu este necesar nici un tratament, cefalherhatomul dispărând în câteva luni. Dacă este extins, sângele din el se poate descompune, eliberând bilirubina în fluxul sangvin producându-se icter. Cefalhematomul la un copil arată un traumatism recent la nivelul capului; ocazional, la examenul radiologic se poate evidenţia o fractură;

cefalină - fosfolipid care intră în constituţia membranei celulare, găsindu-se în cantitate mai mare în creier;

cefalogramă - imagine radiologică specială care poate fi utilizată în măsurarea alterărilor creşterii oaselor craniului;

cefalometrie - 1. măsurarea dimensiunilor segmentelor osoase craniomaxilare, pe baza schemelor obţinute după radiografii. Se utilizează mai ales pentru diagnostic în ortodonţie; 2. măsurarea diametrelor unui craniu fetal cu ajutorul unui compas gradat numit cefalometru;

cefalosporine - grup de antibiotice betalactamice semisintetice, produse de unele specii de ciuperci Cephalosporium, foarte active pe multe microorganisme şi, de aceea, utilizate în tratamentul a numeroase infecţii. Poate apărea sensibilitatea încrucişată cu penicilina; principalele efecte adverse sunt: reacţiile alergice şi tulburări digestive;

cel - sufix care introduce în termeni referirea la: 1. tumefacţie; 2. hernie. De exemplu, gastrocel (hernia stomacului). 3. cavitate. De exemplu, blastocel (cavitatea blastocistului);

celi-, celio- element de compunere care introduce în termeni referirea la abdomen. De exemplu, celiectazie (distensie anormală a abdomenului);

celiac - termen care se referă la cavitatea abdominală. Trunchiul celiac este o ramură a aortei abdominale care irigă stomacul, splina, ficatul şi vezicula biliară;

celioscopie - metodă de investigaţie constând din explorarea vizuală a cavităţii abdominale cu ajutorul unui endoscop introdus printr-o incizie în peretele abdominal;

celom - cavitate a- embrionului situată între cele două straturi ale mezodermului. Va evolua în cavitatea corpului;

celom extraembrionar - cavitate căptuşită cu mezoderm, care înconjoară embrionul în stadiile timpurii ale dezvoltării. Comunică temporar cu cavitatea celomică din embrion (cavitatea peritoneală). În perioada tardivă a sarcinii, el începe să fie obliterat prin creşterea amniosului, cu care se uneşte formând corionul. Sinonim: exocelom;

Celsius (scala) - scală de exprimare a temperaturii în care punctul de topire al gheţii este stabilit la 0° şi punctul de fierbere al apei la 100°. Din multe motive medicale, această scală a fost înlocuită cu scala Fahrenheit. Formula de transformare din grade Celsius (C) în grade Fahrenheit (F) este: F = 9/5 C + 32. Sinonim: scala centigradă;

celulă - unitate morfofuncţională a tuturor organismelor vii, care se poate reproduce exact. Învelişul extem se numeşte membrană celulară, formată din lipide şi proteine; aceasta controlează trecerea substanţelor din exteriorul în interiorul celulei şi invers.

Celulele conţin citoplasmă în care se găsesc nucleul şi organitele celulare, având diferite funcţii. Organismele complexe sunt formate din milioane de celule, special adaptate anumitor funcţii. Procesul diferenţierii celulare începe timpuriu în dezvoltarea embrionului.

Celulele de un anumit tip (de exemplu, celulele sangvine, celulele hepatice) vor da naştere întotdeauna aceluiaşi tip de celule. Fiecare celulă are un anumit număr de cromozomi în celulă. Celulele sexuale (spermatozoidul şi ovulul) conţin întotdeauna jumătate din numărul de cromozomi al celorlalte celule ale corpului; după fecundare, un spermatozoid şi un ovul se unesc pentru a forma o celulă cu un set complet de cromozomi, care se va dezvolta în embrion;

celulă caliciformă - celulă secretorie în formă de coloană care se găseşte în epiteliul respirator şi în tractul intestinal. Celulele caliciforme secretă constituenţii principali ai mucusului;

celulă dendritică - tip de celulă hematopoietică având funcţii speciale de prezentare antigenică;

celulă gigant - orice celulă de dimensiuni mari, ca de exemplu megacariocitul. Celulele gigant pot avea unul sau mai mulţi nuclei;

celulă „în bob de ovăz" - tip de celulă care apare în carcinomul bronşic. Celulele „în bob de ovăz" sunt celule mici, rotunde sau ovalare. Carcinomul de acest tip este frecvent legat de fumat şi reprezintă aproximativ 1 din carcinoamele bronşice; are prognostic prost. Denumirea lui actuală este carcinomul pulmonar cu celule mici; în stadiile timpurii poate fi tratat eficient prin chimioterapie şi radioterapie;

celulă pasivă - celulă care nu a suferit diviziune;

celulă păroasă - celulă sangvină albă care seamănă cu un limfocit imatur şi care prezintă proiecţii citoplasmatice fine ca nişte fire de păr. Apar într-o formă rară de leucemie (leucemia cu celule păroase), mai frecventă la bărbaţii tineri;

celulă piramidală - tip de neuron care se găseşte în structura cortexului cerebral, ce prezintă o dendrită mai lungă, care ajunge la stratul molecular, unde se ramifică, iar celelalte dendrite, scurte, se extind orizontal. Axonii lor pătrund prin păturile subiacente şi părăsesc scoarţa cerebrală, trecând în substanţa albă;

celulă spinoasă - celulă care prezintă prelungiri citoplasmatice ce formează legături intercelulare. Stratul germinativ al epidermului este numit, uneori, stratul celulelor spinoase;

celulă stem - celulă nediferenţiată care este capabilă să se dividă, producând celule specializate într-un organ. Celulele stem apar în multe organe şi ţesuturi, inclusiv în măduva osoasă, muşchi, ficat, pancreas etc.; Celulele stem embrionare, în blastocistul embrionar, sunt capabile să producă toate tipurile de celule diferenţiate necesare dezvoltării embrionului (sunt pluripotente);

celulă stem hematopoietică - celulă din care derivă toate tipurile de celule sangvine. Nu poate fi identificată microscopic, dar poate fi determinată prin prezenţa unei combinaţii proteice de pe suprafaţa ei. Poate fi demonstrată prin culturi de ţesuturi formatoare de sânge din măduva osoasă, precum şi prin creşterea numărului de celule hematopoietice în afecţiuni cum ar fi diabetul non-obez / imunodeficienţa severă combinată;

celulă T-citotoxică - tip de limfocit T care distrug celulele canceroase, celulele infectate cu virusuri şi alogrefele. Ele recunosc antigenele peptidice ataşate la proteinele codate de sistemul HLA;

celulă T supresoare - tip de limfocit T care împiedică răspunsul imun al limfocitelor B sau al altor celule T la un antigen;

celulă T-helper - tip de limfocit T, care joacă un rol important în imunitatea mediată celular prin recunoaşterea antigenelor străine, cu condiţia ca acestea să fie prezentate de celulele aparţinând clasei a II-a de histocompatibilitate (cum sunt macrofagele şi limfocitele B). Celulele T helper poartă receptori celulari T, care recunosc antigenele din clasa a II-a de pe celulele prezentatoare de antigen.

Interleukina-1, eliberată de celulele inductoare, stimulează celulele T-helper să elibereze interleukina-2 care, la rândul ei, declanşează eliberarea altor citokine. Celulele T-helper stimulează producerea de celule T-citotoxice, care distrug celulele-ţintă;

celulă ţintă - 1. celulă asupra cărei acţionează un anticorp, celulele T-citotoxice sau limfocitele T killer, sau constituie obiectivul acţiunii unui hormon specific; 2. celule în ţintă" (în
hematologie) - forme anormale de eritrocite, care apar în unele tipuri grave de anemie, incluzând pe cele datorate deficitului de fier, unor boli hepatice sau anomalii ale structurii hemoglobinei;

celulă vizuală cu conuri - unul din cele două tipuri de celule senzoriale prezente în retină. Retina umană conţine 6-7 milioane de celule cu conuri; funcţionează cel mai bine în lumina strălucitoare. Aria din retină numită fovea conţine cel mai mare număr de celule cu conuri.

Are rol important în vederea diurnă şi în vederea în culori. Se pare că există trei tipuri de celule cu conuri, fiecare sensibil la lungimea de undă a diferitelor culori primare: roşu, verde sau albastru. Celelalte culori sunt combinaţii ale acestor trei culori primare;

celule argentafine - celule care se colorează rapid cu săruri de argint. Astfel de celule apar, de exemplu, în glandele intestinale Lieberkuhn;

celule C - celule parafoliculare din glanda tiroidă, care derivă din ţesutul crestei neurale. Ele produc calcitonina. Carcinomul medular tiroidian îşi are originea în aceste celule;

celule cu bastonaşe - tip de celule receptoare fotosensibile, prezente în retină. Retina umană conţine aproximativ 125 milioane de celule cu bastonaşe, necesare în vederea în lumină slabă. Aceste celule conţin un pigment, rodopsină (sau purpură retiniană), care se decolorează la lumină şi îşi recapătă culoarea la întuneric. Descompunerea rodopsinei la lumină se transformă în impuls nervos; când tot pigmentul s-a descompus (ca în lumina puternică), celulele cu bastonaşe nu mai funcţionează. In fovea centralis nu există celule cu bastonaşe;

celule G - celule care se găsesc în mucoasa gastrică şi care produc gastrină. Se află localizate mai ales în regiunea antrului gastric. Creşterea producţiei celulelor G se asociază cu ulcerul duodenal şi cu sindromul Zollinger-Ellison: gastrină acţionează prin creşterea producţiei de acid clorhidric de către celulele oxintice (parietale) ale glandelor gastrice;

celule interstiţiale - celulele răspândite printre tubii seminiferi din testicul. Aceste celule secretă androgenii, ca răspuns la stimularea hormonului luteinizant (LH) secretat de lobul anterior al glandei hipofize. Sinonim: celule Leydig;

celule oxintice - celule ale glandelor gastrice, care secretă acidul clorhidric în regiunea fundică a stomacului. Sinonim: celule parietale;

celule piliere - două rânduri de celule de susţinere (celule piliere interne şi celule piliere externe) printre care se află situate celulele senzoriale auditive la nivelul organului lui Corti;

celule prezentatoare de antigen (APC - antigen-presenting cell) - macrofage care prelucrează antigehul pentru a-l prezenta limfocitelor T;

celule - sangvine celule prezente în sânge atât la omul sănătos, cât şi la cel bolnav. Se clasifică în trei mari categorii: celule roşii (eritrocite); celule albe (leucocite), aici fiind incluse granulocitele, limfocitele, monocitele, şi trombocitele sau plachetele sangvine (vezi ilustraţia). Celulele sangvine reprezintă aproximativ 40% din volumul sangvin; celulele roşii reprezintă majoritatea;

celulită - proces inflamator al dermului profund, produs de streptococul B-hemolitic. Este mai frecvent localizat la membrele inferioare şi se poate asocia cu limfangita şi limfadenita. Este similară erizipelului, dar marginile sunt mai puţin delimitate deoarece infecţia este profundă. Antibioticul de elecţie pentru tratament este penicilina;

celuloză - carbohidrat format din molecule de glucoză. Este un constituent important al peretelui celular al plantelor. Celuloza nu poate fi digerată de om şi, de aceea, este un component al fibrelor alimentare;

cement - 1. (în stomatologie) material folosit la obturaţia cavităţilor de carie şi la fixarea protezelor conjuncte. Constă dintr-o pulbere de oxid de zinc şi alţi oxizi metalici, şi un lichid, pe bază de acid fosforic, care se amestecă extern, formând o pastă care se întăreşte repede. Cementurile din silicofosfaţi cu procent mare de silicaţi în care s-au adăugat fibre de sticlă sunt cementuri dentare speciale, cu o rezistenţă mult mărită; 2. (cementum) strat subţire de ţesut dur care acoperă suprafaţa rădăcinii dinţilor, asigurând coeziunea acestuia cu osul maxilar;

cementocit - celulă care se găseşte în cementum;

cementom - tumoră benignă cu originea în cementum;

centeză - sufix care introduce în termeni sensul de puncţie sau perforaţie. De exemplu, amniocenteză (puncţie chirurgicală în cavitatea amniotică);

centrifug - care tinde să se depărteze de centru. Sinonim: eferent;

centrifugă - aparat care permite separarea componentelor de densităţi diferite dintr-un lichid, utilizând forţa centrifugă. Lichidul este pus într-un container special care este rotit cu viteză mare în jurul unui ax central;

centriol - particulă de dimensiuni mici care se găseşte în citoplasma celulelor, în apropierea nucleului. Este implicat în formarea fusului de diviziune. În timpul interfazei, există de obicei 2 centrioli în centrozom; când începe diviziunea celulei se separă şi migrează către extremităţile nucleului, fusul de diviziune formându-se între ei;

centripet - îndreptat de la periferie spre centru. Sinonim: aferent;

centromer - parte a cromozomului la nivelul căruia par să se încrucişeze fibrele celor două cromatide; în funcţie de poziţie, centromerii sunt metacentrici, submetacentrici, acrocentrici şi telocentrici. Sinonim: kinetocor;

centrosferă - 1. zonă de citoplasmă clară, care apare în celulele care se divid în jurul polilor fusului de diviziune; 2. partea centrală a Pământului, reprezentată printr-o geosferă cu o rază de 3.500 km, constituită mai ales din elemente cu greutate specifică mare (Fe, Co, Ni, Pl, Te);

centrozom - organit celular, foarte activ în timpul diviziunii mitotice, format din centrioli şi centrosferă;

centru - (în neurologie) grup de neuroni (celule nervoase) a cărui activitate controlează o anumită funcţie. Centrii respirator şi cardio-vascular, de exemplu, sunt situaţi în trunchiul cerebral şi controlează mişcările respiratorii, respectiv funcţionarea sistemului cardio-circulator;

centrum - punctul mijlociu al unei suprafeţe sau al unui organ. Centrum ovale este substanţa nervoasă albă, centrală, vizibilă într-o secţiune a creierului care interesează ambele emisfere la nivelul suprafeţei superioare a corpului calos; cetrum tendineum diaphragamates este aponevroza din centrul diafragmului, care este aderentă superior de pericardul fibros;