distocie - totalitatea stărilor anormale ale organelor genitale ale femeii, ale fătului şi ale anexelor sale, care se opun desfăşurării normale a travaliului. Cea mai frecventă este distocia fetală (distocie provocată de o prezentaţie deflectată sau anormală a fătului şi de un exces de volum al său). Distocia maternă reprezintă dificultatea sau imposibilitatea naşterii pe căi naturale din cauza unor anomalii ale bazinului osos, bazinului moale, ale aparatului genital sau a unor tulburări funcţionale uterine. În cazul în care cauzele distociei nu pot fi rezolvate, poate fi necesară efectuarea unei operaţii cezariene sau efectuarea unor manevre care să fie cât mai puţin riscante pentru mamă;

distonie - tulburare a reglării inervaţiei tonice a musculaturii netede sau striate, caracterizată prin spasme sau contracţii anormale. Una dintre forme este o afecţiune posturală asociată deseori cu boli ale ganglionilor bazali ai creierului, caracterizată prin spasme ale muşchilor feţei, ai umerilor, gâtului, trunchiului şi membrelor; braţele sunt adesea în poziţie rotată, iar capul este tras înspre spate şi într-o parte. Alte forme de distonie sunt torticolisul, blefarospasmul, şi crampa scriitorului. Afecţiunile distonice, cum ar fi blefarospasmul sau torticolisul se pot trata prin injectarea de toxină botulinică;

distracţiune (în ortopedie) - creşterea distanţei între două puncte. În procedurile de elongaţie a membrelor, căluşul poate fi întins longitudinal prin creşterea distanţei între cele două tije ataşate la os;

distribuţie statistică - modul de împărţire a unităţilor într-o serie statistică (distribuţie de valori după frecvenţe şi probabilităţi). Distribuţia gaussiană este o distribuţie binominală de limită, în cazul când numărul probelor (n) creşte foarte mult, tinzând către infinit (∞); în acest caz, distribuţia binominală tinde către o curbă simetrică în formă de clopot, numită curba lui Gauss. Ea exprimă o distribuţie rezultată din abateri statistice întâmplătoare;

distrofie musculară - grup de afecţiuni musculare, progresive, transmise genetic, care se disting clinic prin distribuţia selectivă a deficitului muscular. Fibrele musculare afectate degenerează şi sunt înlocuite cu ţesut gras. Distrofiile musculare sunt clasificate în funcţie de vârsta pacientului la debut, distribuţia paraliziei, progresia bolii şi modul de transmitere. Cazurile izolate pot apărea ca rezultat al unei mutaţii genetice. Confirmarea diagnosticului se face prin electromiografie şi biopsie musculară. O formă des întâlnită este distrofia musculară Duchenne, care este o afecţiune ereditară X-linkată, caracterizată prin deficit muscular proximal, progresiv, cu distrugerea şi degenerarea fibrelor musculare, şi înlocuirea lor cu ţesut conjunctiv. Afectează în special băieţii, simptomele debutând de obicei la vârsta de 4 ani: mers legănat, mers pe vârful picioarelor, lordoză, dificultăţi la urcarea scărilor. Centura pelviană este afectată înaintea celei scapulare. Se dezvoltă o pseudohipertrofie fermă (înlocuirea unor grupe musculare voluminoase cu ţesut conjunctiv gras şi fibros, mai ales la nivelul gambelor). Afecţiunea este nevindecabilă, dar psihoterapia şi măsurile ortopedice pot ameliora handicapul. În viitor, identificarea defectului genetic va da posibilitatea unei terapii genetice;

distrofie - afecţiune a unui organ sau afecţiune a unui organ sau ţesut, având la bază tulburări metabolice generale sau locale de un anumit tip, sau procese vasculare ori inflamatorii. În această categorie sunt descrise numeroase afecţiuni, ca de exemplu: distrofia musculară, distrofia endotelială Fuchs sau distrofia adipozo-genitală;

distrofie miotonică - tip de distrofie musculară în care slăbiciunea şi atrofia musculară sunt însoţite de o contracţie musculară prelungită după orice efort voluntar. Sunt atrofiaţi în special muşchii feţei, ai regiunii temporale şi ai gâtului. Pot apărea, de asemenea, alopecia, tulburări endocrine şi cataracta. Boala afectează ambele sexe (este ereditară, având caracter autozomal dominant);

disulfiram - medicament utilizat în tratamentul alcoolismului cronic. El produce efecte neplăcute când este luat cu alcool: înroşire a feţei, dificultăţi respiratorii, cefalee, palpitaţii, greţuri şi vărsături. Se administrează pe cale bucală. Efectele sale adverse frecvente sunt fatigabilitate, greţuri şi constipaţie;

disurie - emisie dificilă a urinei, însoţită sau nu de dureri. Frecvent, se asociază cu polakiurie şi nevoia imperioasă de a urina în cistite sau în uretrite. Durerea se manifestă de obicei sub formă de arsură. Tratamentul este al cauzei subiacente, dar întotdeauna un aport crescut de lichide este de ajutor;

dithranol - medicament care se aplică pe piele sub formă de unguent sau pastă pentru tratamentul psoriazisului. Poate produce iritaţii cutanate;

diuresis - creşterea secreţiei de urină în rinichi. Poate apărea după consumul crescut de lichide, dar poate fi stimulată şi prin administrarea de medicamente diuretice;

diuretic - medicament care creştere volumul de urină prin creşterea eliminării renale de apă şi săruri. Majoritatea tipurilor de diuretice acţionează prin inhibarea reabsorbţiei sărurilor şi apei la nivelul tubulilor urinari. Diureticele tiazidice (de exemplu, bendroflumethiazide, chlortalidone) acţionează la nivelul tubului contort distal, prevenind reabsorbţia sodiului şi a potasiului. Diureticele economisitoare de potasiu (de exemplu, amiloride, spironoalactonă, triamterene) previn eliminarea excesivă a potasiului la nivelul tubilor contorţi distali, iar diureticele de ansă (de exemplu, furosemidul) previn reabsorbţia sodiului şi a potasiului la nivelul ansei lui Henle. Diureticele sunt utilizate pentru eliminarea edemelor datorate retenţiei de apă şi sodiu din bolile cardiace, pulmonare, renale sau hepatice. Tiazidicele şi diureticele economisitoare de potasiu sunt utilizate, de asemenea, în tratamentul hipertensiunii arteriale (în asociere cu alte medicamente). Tratamentul cu tiazidice şi diuretice de ansă duce adesea la deficit de potasiu, care este corectat prin administrarea simultană de săruri de potasiu sau diuretice economisitoare de potasiu;

diurie - frecvenţa micţiunilor în timpul zilei;

diurn - care are loc în timpul zilei sau care durează o zi (24 de ore);

divagaţie - incoerenţă verbală sau a gândirii. Nu întotdeauna este semn specific pentru o boală psihică;

divergenţă (în oftalmologie) - abducţie a globilor oculari;

diverticulită - inflamaţia unui diverticul, cel mai frecvent al unuia sau mai multor diverticuli prezenţi la nivelul colonului. Este cauzată de infecţii şi se manifestă prin dureri în abdomenul inferior şi diaree sau constipaţie; poate evolua spre formarea de abcese care adesea necesită drenaj chirurgical. Diverticulul Meckel se poate inflama uneori datorită unei infecţii, având manifestări asemănătoare apendicitei. Diverticulii localizaţi în altă zonă a tractului digestiv nu se inflamează;

diverticuloză - prezenţa de diverticuli gastrointestinali multipli, fără o exteriorizare clinică;

diverticulum (pl. diverticula) - neoformaţie anatomică în formă de sac sau de buzunar, care se deschide într-un organ cavitar (intestin, vezică etc.); Diverticulul de pulsiune este format prin suprapresiunea prelungită, exercitată din interiorul organului afectat. Diverticulul de tracţiune este o depresiune infundibulară a peretelui unui organ cavitar, produsă prin aderenţe care tracţionează asupra unei zone din acest perete. Diverticulul esofagian apare mai ales în zona mijlocie sau inferioară a esofagului; se poate asocia cu tulburări ale musculaturii esofagiene, dar rar produce simptome. Diverticulul faringian produce dificultăţi la deglutiţie. Diverticulul gastric apare în special în zona superioară şi nu produce simptome. Diverticulul duodenal este o evaginare în „deget de mănuşă" la un nivel oarecare al peretelui duodenal; se poate asocia cu dispepsie şi un risc crescut de coledocolitiază, dar de obicei produce puţine simptome. Diverticulul jejunal deseori este multiplu, duce la disconfort abdominal şi malabsorbţie datorită asocierii infecţiei. Diverticulul Meckel apare la nivelul ileumului, la aproximativ 35 cm de extremitatea lui distală; este congenital. Se poate inflama mimând o apendicită. În cazul în care conţine resturi embrionare de mucoasă gastrică, la acest nivel poate apărea un ulcer peptic care produce dureri, sângerări sau perforaţie. Diverticulul colonic afectează de obicei colonul inferior, este mai frecvent o dată cu înaintarea în vârstă şi de obicei nu prezintă simptome. Cu toate acestea, se poate asocia uneori cu dureri abdominale şi constipaţie sau diaree sau se poate inflama;

diviziune - 1. separarea unui organ sau a unui ţesut în părţi prin intervenţie chirurgicală; 2. celulară - a celulei;

diviziune celulară - procesul de înmulţire a celulelor prin diviziunea cromozomilor (cariokineză) mai întâi, şi apoi a citoplasmei (citokineză). Diviziunea celulară din care rezultă dintr-o celulă diploidă, două celule diploide se numeşte mitoză; diviziunea celulară. în timpul formării gameţilor este diviziunea reducţională sau meioza;

diviziune reducţională - prima diviziune a meiozei, în care numărul de cromozomi se reduce la jumătate. Uneori, termenul este folosit ca un sinonim al meiozei. Sinonim: diviziune heterotipică;

dizaharid - carbohidrat compus din două molecule de monozaharid şi care rezultă prin eliminarea unei molecule de apă între cele două molecule de monozaharide. Cele mai des întâlnite dizaharide sunt: maltoza, lactoza şi sucroza;

dizenterie - boală infecţioasă a tractului intestinal, caracterizată prin diaree acută, cu sânge şi mucus. Dizenteria amoebiană (amoebioza) este produsă de protozarul Entamoeba histolytica şi se manifestă prin ulceraţii la nivelul intestinului şi, ocazional, formarea de abcese la nivelul ficatului (abcese tropicale sau amoebiene), plămânilor, testiculelor sau creierului. Paraziţii se transmit prin alimente sau apă infestate cu fecale. Simptomele apar după zile sau chiar ani de la infestaţie şi includ diaree, indigestie, scăderea în greutatea şi anemie. Tratamentul de lungă durată cu medicamente ca metronidazolul este de obicei eficient. Dizenteria amoebiană apare mai ales în regiunile tropicale sau subtropicale. Dizenteria bacilară este produsă de bacterii din genul Shigella; se transmite prin contact direct cu persoana infectată, cu un purtător sănătos sau prin intermediul alimentelor sau apei contaminate. Poate apărea în epidemii atunci când condiţiile igienico-sanitare sunt deficitare. Simptomele, care apar după 1-6 zile de la infectare, includ diaree, greţuri, crampe abdominale şi febră; acestea pot persista aproximativ o săptămână. Poate lua forme variate, de la o diaree blândă până la forme grave cu deshidratare şi sângerare intestinală. În majoritatea cazurilor, dacă pacientul este rehidratat, vindecarea se realizează în 7-10 zile; se pot administra antibiotice pentru eliminarea bacteriilor;

DL50 - doza dintr-un compus toxic care provoacă decesul a 50% dintre animalele din grupul supus experimentului; este utilizată pentru a măsura toxicitatea medicamentelor;

DML - doză minimă letală: cantitatea cea mai mică dintr-un compus toxic care este capabilă să producă moartea;

DMSA (dimercaptosuccinicacid) - acidul dimercaptosuccinic, atunci când este marcat cu technetium-99m, este utilizat ca trasor pentru a obţine o scintigrama renală, cu ajutorul detectorului gamma. DMSA se fixează la nivelul tubilor proximali renali; este utilizat în special pentru vizualizarea sclerozei care rezultă din infecţie şi a cantităţii de ţesut renal funcţional în fiecare rinichi;

dobândit - termen care descrie o afecţiune contractată după naştere şi care nu poate fi atribuită unei cauze ereditare;

dobutamine - medicament simpatomimetic (un beta-agonist) utilizat în tratamentul insuficienţei cardiace. Acţionează prin creşterea forţei de contracţie a ventriculilor. Se administrează prin perfuzie intravenoasă continuă;

dolico - element de compunere care introduce în termeni sensul de alungit, lung. De exemplu, dolicocolon (malformaţie congenitală sau câştigată constând din alungirea anormală totală sau segmentară a colonului);

dolicocefalie - malformaţie de formă a craniului, caracterizată prin alungirea diametrului său antero-posterior (indicele cefalic este 75 sau mai mic);

dolor (durere) - unul dintre cele patru semne clasice ale inflamaţiei unui ţesut; celelalte trei fiind calor (căldură) rubor (înroşire) şi tumor (tumefiere). Durerea în inflamaţie se pare că este datorată eliberării de substanţe chimice din celulele afectate;

dolorimetrie - măsurarea durerii;

dominanţă - 1. (în genetică) capacitatea unei gene de a se manifesta fenotipic în stare herterozigotă; 2. în sens general, preponderenţă;

domperidone - medicament antiemetic utilizat în special pentru a reduce greţurile şi vărsăturile produse de alte medicamente (de exemplu, chimioterapicele). Inhibă efectele dopaminei, acţionând prin închiderea (contracţia) sfincterului muscular de la nivelul comunicării stomacului cu esofagul (cardia) şi deschiderea (relaxarea) sfincterului stomacului de la nivelul comunicării cu duodenul (pilorul). Se administrează pe cale bucală sau intrarectal (supozitoare); posibilele efecte adverse includ: mărirea sânilor şi secreţie lactată;

Donald - Fothergill (operaţia) - intervenţie chirurgicală care constă în colporafie anterioară, amputaţie de col uterin şi colpoperineorafie. Se practică pentru prolapsul genital; Sinonim: operaţia Manchester;

donare de oocite - transferul de oocite de la o femeie la alta. Posibilele primitoare sunt femei cu insuficienţă ovariană primară sau secundară, cu boli genetice grave, sau la care ovulaţia a fost întreruptă accidental ca urmare a unui tratament pentru alte afecţiuni (de exemplu, cancer). Rata de apariţie a sarcinii este mai înaltă ca la fertilizarea in vitro;

donator - persoană care este de acord să-şi cedeze propriile organe şi ţesuturi unei alte persoane. De exemplu, un donator poate dona sânge, rinichi pentru transplant, sau celule sexuale pentru inseminare artificială sau donare de ovule;

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment