fibrilă - o fibră foarte mică sau filamentul component al unei fibre (de exemplu, al fibrei musculare sau al fibrei nervoase). Fibrila cromatică este o fibrilă lungă, constituită din cromatină, situată în nucleul celulei. Fibrila dentinală este o fibrilă a matricei dentare;
fibrilă - filament
fibrină - proteină insolubilă, partea principală a cheagului sangvin, rezultată din transformarea fibrinogenului solubil sub acţiunea trombinei. Se formează în două etape: (1) polimerizarea fibrinogenului, prin eliberarea enzimatică a două peptide solubile, luând naştere monomerii fibrinei; şi (2) transformarea definitivă sub acţiunea unui factor de stabilizare şi a ionilor de calciu. Preparatele de fibrină sunt utilizate ca hemostatice;

fibrilaţie - stare caracterizată prin contracţii fine şi rapide ale unui grup de fibre musculare. Fibrilaţia musculară este o succesiune de contracţii musculare parţiale mici şi rapide, observate în teritoriul dependent de un neuron motor periferic lezat. Fibrilaţia cardiacă poate afecta atriile sau ventriculele. Fibrilaţia atrială reprezintă o tulburare a ritmului cardiac caracterizată prin dispariţia ritmului sinusal normal, înlocuit prin contracţii rapide (400- 600 / minut) şi ineficace pentru atrii, provocând contracţia neregulată şi, adesea, rapidă a ventriculelor. Cauzele pot fi multiple: arteroscleroza, unele boli cardio-vasculare şi bronho-pulmonare, hipertiroidia, hipertensiunea arterială. Fibrilaţia atrială nu este resimţită întotdeauna de bolnav; dar, adesea acesta simte palpitaţii. Tratamentul este medicamentos prin administrarea de digoxin; în unele cazuri, ritmul cardiac poate fi restabilit prin cardioversiune (şoc electric extern). De regulă, se asociază şi un tratament anticoagulant cu warfarină pentru a preveni riscul formării de cheaguri. Fibrilaţia ventriculară este o tulburare gravă a ritmului cardiac, caracterizată prin dispariţia oricărei contracţii organizate ale ventriculelor. Poate fi observată ca urmare a unui infarct miocardic sau a unei alte cardiopatii. Tratamentul de urgenţă constă în cardioversiune (şoc electric extern) pentru regularizarea contracţiilor cardiace;

fibrinogen - proteină plasmatică sintetizată în ficat şi care intervine în procesul de coagulare. Fibrinogenul activat de către trombină, un alt factor al coagulării, se transformă într-un monomer de fibrină. Această proteină va polimeriza spontan prin alipirea monomerilor şi va deveni insolubilă în stadiul final al coagulării. Nivelul normal de fibrinogen în plasmă este de 2-4 g / l (4-6 g / l în timpul sarcinii);

fibrinogenopenie - denumire folosită în trecut pentru hipofibrinogenemie;

fibrinoid - asemănător proteinei fibrină;

fibrinokinază - denumire folosită în trecut pentru un grup de enzime cunoscute acum ca activatori de plasminogen;

fibrinolitic - grup de medicamente capabile să furnizeze sau să producă liza intravasculară a cheagului sangvin; se foloseşte în tromboze şi embolii ca medicaţie de urgenţă şi pentru completarea tratamentului anticoagulant. Din acest grup fac parte streptokinaza, alteplase şi reteplase (Rapilysin). Posibilele efecte adverse includ: sângerare la locul de injecţie, cefalee, dureri de spate, febră, erupţii punctiforme tegumentare, reacţii alergice;

fibrinoliză - proces de distrugere fiziologică a depunerilor de fibrină sub acţiunea plasminei (formă activă a plasminogenului, elaborat în ficat). Fibrinoliza, limitând cantitatea de fibrină din sânge, protejează individul de riscul apariţiei trombozei. După cicatrizarea unei plăgi hemoragice, ea dizolvă cheagul devenit inutil. Fibrinoliza are, deci, rol invers, dar complementar, celui al factorilor coagulării. Există un echilibru natural între procesul de coagulare şi fibrinoliză în organism; o exacerbare a procesului de fibrinoliză duce la sângerare excesivă;

fibroblast - celulă conjunctivă derivată direct din celula mezenchimală primordială; are formă stelată sau alungită şi prezintă prelungiri, numeroase, mitocondrii şi o pluripotenţialitate evolutivă;

fibrocartilaj - ţesut conjunctiv dens, alb, fibros, în care celulele au format mase mici de cartilaj între fibre şi au impregnat fibrele cu condrină. Se găseşte în discurile intervertebrale şi la nivelul simfizei pubiene;

fibrochist - tumoră benignă a ţesutului conjunctiv fibros, care conţine spaţii chistice;

fibrocit - celulă conjunctivă relativ fixă, derivată din fibroblast; este caracterizată prin bogăţia citoplasminei şi mai ales a prelungirilor sale, care se pot anostomoza cu celulele similare vecine. Prin diferenţiere poate da naştere altor tipuri de celule. Derivă din fibroblaşti;

fibrodisplazie - dezvoltare anormală, a ţesutului conjunctiv. De exemplu, fibrodisplazia elastică (sindromul Ehlers-Danlos);

fibroelastosis - hiperdezvoltarea şi creşterea anormală a ţesutului elastic. De exemplu, fibroelastaza endocardiacă reprezintă îngroşarea şi sclerozarea ţesutului subendocardic parietal (mai rar valvular), constituind cauza cea mai frecventă a cardiomegaliilor infantile. Sinonim: fibroelastază;

fibroid - termen care se referă la: asemănător sau conţinând fibre;

fibrom - tumoră benignă a ţesutului conjunctiv, fibros. Este rar întâlnit, localizat mai ales în piele. De cele mai multe ori, proliferarea fibroasă se asociază celei a altor ţesuturi: vascular (angiohistiofibrom), musculară (fibromiom), cartilaginoasă (fibrocondrom) sau grăsoasă (fibrolipom). Fibromul uterin este o tumoră benignă ce se dezvoltă plecând de la muşchiul uterin. Se manifestă de cele mai multe ori prin tulburări menstruale: menoragii, metroragii, uneori dureri uterine, o greutate pelviană, o creştere în volum a abdomenului. Este mai frecvent la femeile între 30 şi 50 de ani. Unele fibroame rămân mici, altele însă pot antrena complicaţii: hemoragii, compresiuni grave pe organele vecine, răsucirea fibromului în jurul pediculului său, degenerescenţă şi necroză sau cancerizare. Tratamentul unui fibrom de mici dimensiuni constă în supravegherea evoluţiei. Tratamentul hormonal poate încetini evoluţia unui fibrom. Chirurgia se ia în considerare atunci când fibromul este voluminos sau au apărut complicaţii. Ablaţia lui (miomectomia) poate fi realizată pe cale abdominală (laparoscopică) sau prin histeroscopie. Histerectomia totală nu este propusă decât atunci când pacienta nu mai doreşte sa aibă copii. Sinonim: fibromiom uterin, leiomiom uterin, miom uterin;

fibromatoză - afecţiune caracterizată prin prezenţa de tumori difuze fibromatoase, realizând o îngroşare dură şi difuză, mai mult sau mai puţin accentuată, a ţesutului sau organului unde se formează;

fibromialgie - afecţiune caracterizată prin durere în ţesutul fibros din muşchi în absenţa inflamaţiei. Durerea şi redoarea sunt însoţite de senzaţie de oboseală şi, adesea, cefalee, parestezii etc. Fibromialgia provoacă stres, anxietate, tulburări de somn;

fibromiom - tumoră benignă a ţesutului conjunctiv şi muscular, cu capsulă de delimitare şi citohistotipie;

fibromiozită - inflamaţie generalizată a ţesutului fibromuscular;

fibromixoadenom - tumoră benignă rezultată din transformarea mucoasă a ţesutului conjunctiv interstiţial dintr-un fibroadenom;

fibronectină - glicoproteină cu rol în mecanismele de apărare. În plasmă induce fagocitoza, iar la suprafaţa celulei induce legarea proteinelor care este importantă în formarea neoepiteliului pentru vindecarea rănilor. De asemenea, este implicată în agregarea plachetară. Este concentrată în ţesutul conjunctiv şi în endoteliul capilarelor; este, de asemenea, o componentă a matricei extracelulare;

fibroplazie - formare de fibre de către fibroblaşti, intracelular sau prin transformarea substanţei fundamentale sub acţiunea enzimatică a acestora. Fibroplazia retrolenticulară reprezintă dezvoltarea de ţesut fibroplastic vascular posterior cristalinului la copiii născuţi prematur şi cu greutate mică; în stadiul final, retracţia ţesutului fibros detaşează retina, ocupând spaţiul pupilar posterior cristalinului, provocând orbirea;

fibropsamom - fibrom cu hialinizări şi calcificări, realizând o formaţiune asemănătoare cu corpii amilacei;

fibrosarcom - tumoră malignă a ţesutului conjunctiv, derivat din fibroblaşti. Fibrosarcoamele se pot dezvolta în ţesuturile moi sau în os; pot afecta orice organ, dar sunt mai frecvente la nivelul membrelor, particular la cele inferioare. Pot apărea la orice vârstă, dar pot fi şi congenitale. Celulele acestor tumori pot suferi grade diferite de diferenţiere; cele cu grad scăzut de diferenţiere, care conţin elemente histiocitare, au fost recent reclasifîcate ca histiocitoame fibroase maligne;

fibroscop - tip de endoscop care utilizează fire optice pentru transmiterea de imagini din interiorul corpului. Fibroscopul prezintă, faţă de endoscoapele mai vechi, avantajul de a fi flexibil şi, de aceea, poate fi introdus în cavităţi relativ inaccesibile ale organismului;

fibroză - dezvoltare exagerată de ţesut conjunctiv sărac în celule şi bogat în fibre colagene, adesea fiind consecinţa unei inflamaţii sau unor traumatisme. Fibroza pulmonară interstiţială este un sindrom pulmonar caracterizat printr-o proliferare conjunctivă de origine multiplă, determinând alterări structurale şi funcţionale pulmonare cu răsunet cardiocirculator;

fibroza chistică - afecţiune ereditară a glandelor exocrine, afectând în principal aparatul digestiv şi respirator, şi caracterizată de obicei prin bronhopneumopatie obstructivă, insuficienţă pancreatică exocrină şi prezenţa neobişnuit de mare a electroliţilor în sudoare. Gena responsabilă a fost localizată pe cromozomul 7q (braţul lung), care codifică o proteină asociată membranei numită regulator transmembranar al fibrozei chistice (CFTR - cystic fibrosis transmembrane regulator). Cu toate că nu se cunoaşte funcţia exactă a acestuia, se pare că reprezintă o parte a canalului de clor reglat de AMPC şi pare să regleze transportul sodiului şi clorului prin membranele epiteliale. Fibroza chistică este autosomal recesivă, adică ambii părinţi pot fi purtători ai defectului, fără să prezinte simptome. Aproape toate glandele exocrine sunt afectate, în diferite grade de severitate. Acestea produc un mucus vâscos, care obstinează glandele intestinale (producând ileus meconial la nou-născuţi), pancreatice (determinând deficienţe enzimatice cu malabsrobţie şi insuficienţa dezvoltării) şi bronşice (producând bronşiectazii). Infecţiile respiratorii, care pot fi grave, reprezintă o complicaţie frecventă; microorganismele cel mai des implicate sunt: Haemophilus, Pseudomonas, Staphylococcus şi Burkholderia cepacia. Transpiraţia conţine cantităţi crescute de sodiu şi clor, testul sudorii fiind utilizat pentru confirmarea diagnosticului. Tratamentul constă în minimizarea efectelor bolii prin administrarea de enzime pancreatice, fizioterapie toracică (drenaj postural, percuţii, vibraţii, tuse controlată) şi prevenirea şi combaterea infecţiilor secundare. Viscozitatea sputei poate fi redusă prin administrarea zilnică pe termen lung de aerosoli cu dezoxiribonuclează umană recombinată (DNAse). Sfatul genetic este esenţial, atât timp cât copilul unui purtător are 1 din 4 şanse să fie afectat. Unii pacienţi pot beneficia de noile tratamente descoperite, cum ar fi transplantul de cord şi plămâni, sau de noile metode de inginerie genetică. Sinonime: boala fibroblastică a pancreasului, mucoviscidoza;

fibroză retroperitoneală - afecţiune în care se formează o zonă densă de ţesut fibros în spatele peritoneului adiacent aortei abdominale. Ureterele sunt prinse şi din acest motiv se pot obstrua, ducând la apariţia anuriei şi a insuficienţei renale. Obstrucţia ureterală poate fi rezolvată prin nefrostomie sau prin inserţia unui stent dublu „J". În faza acută, administrarea de corticosteroizi poate ajuta, dar este nevoie de ureteroliză pentru vindecare;

fibrozită - inflamaţia ţesutului conjunctiv fibros, în special inflamaţie a muşchilor spatelui şi a tecilor lor, ducând la apariţia durerilor;

fibula - os lung, situat lateral, care ia parte, împreună cu tibia, la formarea scheletului gambei. Corpul fibulei are formă prismatic triunghiulară, prezentând trei feţe: laterală, medială şi posterioară. Epifiza superioară sau proximală este reprezentată de capul fibulei ce prezintă o faţă articulară pentru tibie. Capul este legat de corp prin colul fibulei, înconjurat lateral de nervul peronier comun. Epifiza inferioară sau distală este reprezentată de o proeminenţă turtită numită maleola laterală, ce coboară mai mult decât maleola medială. Maleola laterală prezintă pe faţa medială: o suprafaţă rugoasă, pe care se inseră ligamentul interosos al sindesmozei tibio-femurale, o feţişoară articulară pentru articularea cu tibia şi cu talusul şi o excavaţie profundă, numită fosa maleolei laterale, pe care se prinde ligamentul talo-fibular posterior. Sinonim: peroneul;

ficat - cea mai mare glandă a organismului, cântărind aproximativ 1200-1600 g. Este situată în partea dreaptă a abdomenului superior (hipocondrul drept); este divizat prin fisuri (fossae) în patru lobi: lobul drept (cel mai mare), lobul stâng, lobul pătrat şi lobul caudat. Ficatul este legat de diafragmă şi de pereţii abdominali prin cinci ligamente: falciform (sau membranos - care separă lobul drept de lobul stâng), coronar, ligamentul triunghiular drept, ligamentul triunghiular stâng şi ligamentul rotund (fibros), care derivă din vena ombilicală embrionară. Sângele venos conţine nutrienţi şi este adus la ficat prin vena portă hepatică. Ramurile acestei vene pătrund în lobuli şi se termină în sinusoide. Sângele oxigenat este adus de artera hepatică. Sângele părăseşte ficatul prin vena centrală a fiecărui lobul, drenând în vena hepatică. Ficatul este inervat de fibre nervoase parasimpatice din nervul vag şi din fibre nervoase simpatice din plexul solar. Ficatul îndeplineşte foarte multe funcţii. El sintetizează bila, care se depozitează în vezicula biliară, înainte de a fi eliberată în duoden. Ficatul reprezintă locul principal al metabolismului proteinelor, carbohidraţilor şi lipidelor. El reglează nivelul glucozei în sânge, transformând excesul de glucoză în glicogen; el reglează excesul de aminoacizi, descompunându-i în amoniac şi în cele din urmă în uree; de asemenea, depozitează şi metabolizează grăsimile. Tot la nivelul ficatului se sintetizează fibrinogenul şi protrombina (compuşi esenţiali ai coagulării), şi heparina (un anticoagulant). La nivelul lui, în viaţa fetală, se formează eritrocitele; este sediul producerii proteinelor plasmatice. Are rol important în detoxificarea substanţelor toxice, descompune eritrocitele îmbătrânite şi alte substanţe nedorite, ca de exemplu estrogenii în exces la bărbaţi. De asemenea, ficatul este sediul sintezei vitaminei A, care este depozitată în ficat, împreună cu vitaminele B12, D şi K. Ficatul poate fi sediul multor afecţiuni, cum ar fi: hepatitele, cirozele, dizenteria amoebiană, boala hidatică sau hepatomul.

ficat atrofic - ficatul unui pacient cu ciroză , care prezintă pe suprafaţă noduli de regenerare, separaţi prin benzi de ţesut fibros;

ficomicoză - infestaţie cu invazie tisulară de către hife late neseptate, cu formă neregulată, aparţinând unor specii diferite de fungi de tip Rhizopus, Rhizomucor, Absidia şi Bazidiobolus. Ficomicoza rinocerebrală este forma cea mai comună, dar apar uneori leziuni primare cutanate pulmonare sau gastro- intestinale, şi este posibilă diseminarea hematogenă spre alte localizări. Leziunile necrotice apar, de obicei, pe mucoasa nazală şi uneori pe palat, şi la nivelul sinusurilor. Manifestările sunt reprezentate de durere, febră, celulită orbitală, secreţie nazală purulentă şi necroză a mucoaselor. Extensia progresivă spre creier poate să provoace semne de tromboză a sinusului cavernos, convulsii, afazie sau hemiplegie. Tratamentul antifungic (cu amfotericină) este eficient. Sinonime: zicomicoză, mucomicoză;

fier - element chimic esenţial pentru viaţă. Corpul unui adult conţine în medie 4 g de fier, mai mult de jumătate din aceasta aflându-se în hemoglobina din eritrocite, restul aflându-se în mioglobina din muşchi, în citocromi şi depozitele de fier sub formă de feritină şi hemosiderină. Fierul este un component esenţial în transferul oxigenului în organism. Absorbţia şi eliminarea fierului sunt foarte atent controlate. Cea mai importantă sursă de fier din dietă este carnea roşie, în special ficatul. Aportul zilnic recomandat de fier este de 10 mg pentru bărbaţi şi 12 mg pentru femei în timpul vieţii reproductive. Deficitul de fier duce la apariţia anemiei. Simbol: Fe. În tratamentul anemiei prin deficit de fier sunt utilizate multe preparate de fier. Unele se administrează pe cale bucală (de exemplu, sulfatul feros), iar altele injectabil (de exemplu, fier dextran);

fier dextran - medicament care conţine fier şi dextran, care se administrează intramuscular sau intravenos în tratamentul anemiei prin deficit de fier. Efectele sale adverse pot fi durere la locul de injecţie, tahicardie şi reacţii alergice;

FIGO (clasificarea) - clasificare a Federaţiei Internaţionale de Ginecologie şi Obstetrică pentru a defini extinderea cancerului de ovar, uter şi col uterin;

filament - termen folosit în anatomie pentru formaţiuni în formă de fir. De exemplu, filamentul axial este fibrila contractilă centrala a unui cil sau flagel care pleacă de la un centriol sau blefaroplast. Filamentul spermatic este filamentul axial al spermatozoidului;

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

RECENT

Aspecte epidemilogice ale izbucnirilor cu boli diareice acute în Republica Moldova (Nadejda Gafin, Aliona Nastas, Ion Bîrcă, Adrian Cotelea, Vasile Sofronie)
02.01.2020

În articol sunt prezentate unele aspecte epidemiologice ale izbucnirilor cu boli diareice acute (BDA) în Republica Moldova în anii 2014-2 [ ... ]

Impactul asupra sănătății și cel socioeconomic al morbidității prin varicelă în Republica Moldova (Silvia Negară, Vasile Sofronie)
02.01.2020

A fost studiată și analizată epidemilogic morbiditatea prin varicelă în Republica Moldova în perioada 1985-2017. Studiul dat este unul [ ... ]

Coxartroza, simptomeCoxartroza, simptome
03.04.2019

Coxartroza este o afecţiune care se caracterizează prin dureri la nivelul şoldului. Este o afecţiune cronică, care apare în urma degra [ ... ]

Sindromul de intestin iritabil, una dintre cele mai răspândite disfuncții ale omului modernSindromul de intestin iritabil, una dintre cele mai răspândite disfuncții ale omului modern
03.04.2019

Sindromul de intestin iritabil este una dintre cele mai răspândite disfuncții ale omului modern. Statisticile arată că acesta afecteaz [ ... ]

Despre pietre la rinichiDespre pietre la rinichi
02.04.2019

Una dintre cele mai dureroase afectiuni este reprezentata de pietrele la rinichi, care pe atat de deranjanta esti si atat de raspandita pest [ ... ]

Sfecla roșie, o legumă importantă în lista alimentelorSfecla roșie, o legumă importantă în lista alimentelor
02.04.2019

Sfecla roșie ocupă un loc bine meritat pe lista alimentelor permise în orice dietă sănătoasă. Leguma este bogată în substanțe nutr [ ... ]

Cinci exerciții pentru o talie subțireCinci exerciții pentru o talie subțire
01.04.2019

Pentru a ne menține silueta este nevoie de o alimentație echilibrată, însă nu este de ajuns, aceasta ar trebui asociată cu un program  [ ... ]

Sindromul Raynaud, o afecțiune a arterelor perifericeSindromul Raynaud, o afecțiune a arterelor periferice
01.04.2019

Sindromul Raynaud reprezintă o afecțiune a arterelor periferice caracterizată prin modificarea succesivă a culorii degetelor mâinii și [ ... ]

Alte articole...
2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment