hemocromatoză - boală metabolică ereditară consecutivă acumulării de fier în ţesuturi. Stocarea excesivă de fier antrenează anomalii hepatice (ciroze) şi endocrine (pancreatice - diabet zaharat, şi hipofizară - deficit de gonadotropine). În plus, supraîncărcarea cu fier provoacă o coloraţie cenuşie a pielii. Boala este ereditară, autosomal recesivă, mai frecventă la populaţiile din nordul Europei. Tratamentul constă în luări repetate de sânge la pacienţii care nu sunt anemici. Se pot administra şi agenţi cheletari ai fierului (deferoxamină). Sinonim: hemocromatoza ereditară, diabetul bronzat;

hemodializă - metodă de epurare a sângelui cu ajutorul unui rinichi artificial (dializor). Hemodializa este utilizată în cazuri de intoxicaţii grave, dar mai ales în tratamentul major al insuficienţelor renale acute sau cronice. Hemodializa permite epurarea sângelui de deşeurile care în mod normal sunt eliminate prin urină (uree, creatinină). Hemodializa constă în punerea în contact a sângelui bolnavului, prin intermediul unei membrane semipermeabile numită dializor (care nu lasă să treacă decât moleculele de dimensiuni mici şi medii), cu un lichid a cărui compoziţie este apropiată de cea a plasmei normale (dializat);

hemodiluţie - scăderea numărului de globule roşii pe unitatea de volum şi în raport cu volumul total de sânge circulant. Se datoreşte unei creşteri a volumului plasmatic, cu sau fără creşterea volumului sangvin total. Poate apărea în diferite afecţiuni, cum ar fi splenomegalia, şi în sarcină;

hemofilie - afecţiune ereditară hemoragică, provocată de deficienţe ale factorilor de coagulare VIII, IX sau XI. Există două forme: hemofilia A (deficitul de factor VIII), care afectează 80% dintre hemofilici, şi hemofilia B (deficitul de factor IX). Hemofilia poate să rezulte în urma unor mutaţii genetice: mutaţii punctiforme care interesează un singur nucleotid, deleţii integrale sau parţiale ale genei şi mutaţii care afectează reglarea genei. Deoarece genele pentru factorii VIII şi IX sunt localizate pe cromozomul X, hemofilia afectează aproape exclusiv bărbaţii. Fiicele hemofilicilor vor fi purtătoare obligatorii. Manifestarea caracteristică este hemoragia. Traumatismele minore pot să ducă la hemoragii tisulare extensive şi hemartroze care, dacă sunt îngrijite incorect, pot să ducă la deformări musculo-scheletice handicapante. Sângerarea poate fi tratată cu concentrat de factor VIII viral inactivat sau recombinat (pentru hemofilia A) sau concentrat de factor IX înalt purificat inactivat (pentru hemofilia B). Ca alternativă se poate folosi plasma proaspătă congelată care conţine factorii VIII şi IX;

hemoftalmia - hemoragie în corpul vitros. Sinonim: hemoragie vitreană;

hemoglobină - cromoproteină de culoare roşie conţinută în globulele roşii (hematii sau eritrocite), cărora le conferă culoarea caracteristică. Rezultă din unirea a patru molecule de hem cu o moleculă de globină; datorită combinării sale labile cu oxigenul, are rolul de transportor al acestui gaz la ţesuturi. Sângele normal conţine 12-18 g/dl;

hemoglobină glicozilată - metoda cea mai eficientă de apreciere a modului de control al glicemiei în ultimele 2-3 luni. Hemoglobina glicozilată (numită şi HbA1c) este produsul stabil al glicozilării neenzimatice al lanţului B al hemoglobinei de către glucoza plasmatică şi este formată în cantităţi care cresc o dată cu creşterea nivelului de glucoză plasmatică. Nivelul normal de hemoglobină glicozilată este de 6%; la diabeticii insuficient trataţi, nivelul este de 9-12%;

hemoglobinometru - aparat pentru determinarea concentraţiei de hemoglobină dintr-o probă de sânge, măsurându-se astfel capacitatea ei de a transporta oxigenul;

hemoglobinopatie - afecţiune ereditară datorată prezenţei uneia sau mai multor hemoglobine anormale la indivizi homo-, hetero- sau dublu heterazigoţi. În unele cazuri, se constată defecte în producerea hemoglobinei, ca în talasemie sau drepanocitoză;

hemoglobinurie - prezenţa de hemoglobină liberă în urină, a căţei culoare devine brună, aciditatea mediului transformând pigmentul în hematină acidă şi methemoglobină. Poate apărea uneori după un efort fizic mare. De asemenea, se asociază cu unele boli infecţioase (cum ar fi febra biliară hemoglobinurică), cu ingestia unor substanţe chimice (de exemplu, arsenul) sau cu unele traumatisme;

hemogramă - test sangvin de numărare a elementelor figurate ale sângelui (globule albe, globule roşii, plachete). O hemogramă este realizată la adult din sânge venos, iar la copil din sânge capilar. De obicei, se exprimă în număr de celule pe litrul de sânge. O probă de sânge cu diluţie cunoscută este trecută prin faţa deschiderii unui aparat electronic de numărat. Hemograma are importanţă în diagnosticul unor boli de sânge. Ea comportă două tipuri de analize. Un tip este cantitativ şi descrie numărul de elemente figurate, nivelul de hemoglobină, concentraţia medie în hemoglobină a eritrocitelor, valoarea hematocritului şi volumul globular mediu. Celălalt tip de analiză este morfologic şi descrie aspectul diferitelor celule.

hemolitic - agent care produce, care este asociat cu sau care rezultă din distrucţia hematiilor. De exemplu: anticorpul hemolitic produce hemoliză; anemia hemolitică este un tip de anemie care apare datorită distracţiei celulelor roşii din sânge;

hemoliză - fenomen de distrugere a celulelor roşii din sânge (eritrocite sau hematii) cu eliberarea hemoglobinei. Hemoliză fiziologică este urmarea firească a procesului de îmbătrânire a globulelor roşii. O hemoliză patologică poate apărea datorită unei anomalii particulare a eritrocitului, ca în cazul drepanocitozei sau al deficitului de glucozo-6-fosfatdehidrogenază, unei agresiuni exterioare (hemoliză mecanică din cauza prezenţei unei proteze cardiace, paludism) sau a unei boli autoimune. Se manifestă prin creşterea nivelului bilirubinei libere în sânge, scăderea nivelului de haptoglobină (o glicoproteină), hemoglobinuriei;

hemolizină - agent hemolitic de natură biologică, ce poate acţiona fie singur (hemolizinele bacteriene, vegetale, din veninuri animale), fie numai în asociere cu alt agent (anticorpii eritrocitari şi complementul);

hemopericard - prezenţa de sânge în sacul pericardic care înconjoară inima, ca rezultat al unui traumatism, tumori, ruptură cardiacă (de exemplu, un infarct miocardic) sau a unui anevrism. Cordul este compresat şi circulaţia sangvină este afectată; pot apărea o scădere dramatică a tensiunii arteriale şi stopul cardiac. Drenajul chirurgical al sângelui poate salva viaţa pacientului;

hemoperitoneu - prezenţa de sânge în cavitatea peritoneală;

hemopneumotorax - prezenţa concomitentă de aer şi sânge în cavitatea pleurală, consecutivă unui traumatism toracic care a produs ruptura plămânului;

hemoptizie - eliminarea prin tuse de sânge aerat, roşu. Poate fi: fracţionată, moderată, repetată ore sau zile în şir; fulgerătoare, sau masivă, abundentă. La unii pacienţi, cauza hemoptiziei nu este gravă, la alţii nu este găsită niciodată, dar întotdeauna trebuie consultat medicul;

hemoragic - asociat cu sau rezultat al unei pierderi de sânge. De exemplu, anemia hemoragică se datorează unei pierderi de sânge;

hemoragie - ieşirea sângelui din vase şi trecerea sa în cavităţi preformate, în ţesuturi (hemoragie internă) sau în mediul înconjurător (hemoragie externă). Hemoragia arterială este o hemoragie datorată ruperii unei artere fie prin traumatisme, fie prin leziuni inflamatorii, distrofice sau tumorale; sângele are culoarea roşie - deschisă, şi curge în jet, spre deosebire de hemoragia venoasă, unde sângele are culoarea roşu-albăstrui şi se prelinge. Hemoragia capilară este difuză datorită leziunilor endoteliilor capilarelor pe o suprafaţă însemnată. Ruptura unui vas mare de sânge, cum este artera femurală, poate duce la pierderea unei cantităţi mari de sânge (hemoragie cataclismică), cu instalarea şocului hemoragic, colapsului şi, în final, moartea dacă nu se intervine rapid. Sinonim: sângerare;

hemoragie antepartum - sângerare din tractul genital care apare după săptămâna a 24-a de sarcină până la naştere;

hemoragie cerebrală - sângerare la nivelul vaselor sangvine cerebrale, în ţesuturile creierului. Este produsă cel mai frecvent de boli degenerative ale arterelor şi de hipertensiunea arterială; de asemenea, poate apărea datorită existenţei unor malformaţii congenitale ale vaselor de sânge cerebrale. Extinderea şi severitatea simptomelor depind de localizarea şi volumul hemoragiei; pot varia de la parestezii tranzitorii până la comă profundă şi moarte;

hemoragie expulzivă - sângerare bruscă la nivelul coroidei şi retinei, în timpul unei intervenţii chirurgicale sau datorită unui traumatism. Această sângerare comprimă ţesutul ocular şi reprezintă complicaţia cea mai gravă a chirurgiei oculare;

hemoragie la baza unghială - hemoragie liniară la nivelul unghiilor, frecvent ca urmare a unui traumatism, dar poate apărea, de asemenea, în anumite afecţiuni, cum ar fi endocardita bacteriană subacută sau poliartrita reumatoidă gravă;

hemoragie subarahnoidiană - hemoragie acută în spaţiul subarahnoidian la nivelul encefalului, care produce cefalee severă şi rigiditatea gâtului. Sursa hemoragiei, cel mai frecvent, este un anevrism cerebral, care se rupe. Diagnosticul este confirmat prin tomografie computerizată sau prin analiza lichidului cefalo-rahidian prelevat prin puncţie lombară. Localizarea anevrismului, de care depinde decizia terapeutică, se face prin angiografie cerebrală;

hemoragipar - termen care se referă la hemoragie;

hemoroidectomie - intervenţie chirurgicală pentru excizia hemoroizilor. Complicaţiile posibile ale acestei intervenţii sunt hemoragia şi, mai târziu, strictura anală. Hemoroidectomia este indicată mai ales pentru hemoroizi de gradul al doilea sau al treilea, care nu au răspuns la măsuri terapeutice mai simple;

hemoroizi - varice ale venelor situate în jurul anusului în canalul anal (hemoroizi interni) - frecvent ca o consecinţă a constipaţiei prelungite sau, ocazional, a diareei. Cel mai frecvent apar în trei puncte echidistante pe circumferinţa anusului. Hemoroizii necomplicaţi nu sunt dureroşi, orice durere apărută este datorată, de obicei, unei fisuri anale. Principalul simptom este sângerarea; la hemoroizii de gradul întâi, care niciodată nu apar la anus, sângerarea la sfârşitul defecaţiei este singurul simptom. Hemoroizii de gradul al doilea protruzionează la exterior, dar se retrag spontan; hemoroizii de gradul al treilea rămân în afara anusului, putând fi retraşi doar sub presiune. Hemoroizii de gradul întâi şi al doilea pot răspunde la tratamentul de reglare a scaunului (prin creşterea cantităţii de fibre în dietă). Dacă hemoragia continuă, poate fi injectat un lichid iritant (agent de sclerozare). Un alt tratament eficient este coagularea la infraroşu şi ligatura elastică, servind la strângerea bazei hemoroidului şi necrozarea sa. Hemoroizii de gradul al treilea se tratează numai chirurgical, în special dacă devin strangulaţi (producând o durere atroce).

Hemoroizii externi - sunt hemoroizi situaţi la exteriorul anusului. Hemoroizii secundari pot apărea în ciroza hepatică, limfogranulomatoza rectală etc.;

hemosalpinx - hematom al trompei uterine provocat, de obicei, de o sarcină tubară, mai rar de retenţia sângelui menstrual, prin atrezia orificiului uterin al trompei. Sinonim: hematosalpinge, hematosalpinx;

hemosiderină - pigment feric de rezervă, care se găseşte în special în celulele sistemului monocit-macrofag din măduvă, în celulele Kupffer din ficat şi în splină. În crizele hemolitice acute din diferite anemii hemolitice, hemosiderină poate apărea şi în urină;

hemosiderotic - care este impregnat Cu hemosiderină;

hemosideroză - supraîncărcare a ţesuturilor cu hemosiderină, care poate apărea în anemii hemolitice, transfuzii îndelung repetate, administrarea îndelungată de fier, deficienţa de piridoxină;

hemospermie - ejaculare de spermă amestecată cu sânge;

hemostatic - substanţă capabilă să oprească sau să prevină o hemoragie; de exemplu, fitomenadiona. Hemostaticele sunt utilizate în controlul hemoragiilor de diferite cauze;

hemostază - totalitatea fenomenelor fiziologice care permit oprirea unei hemoragii prin formarea unui trombus trombocitar (agregare de plachete în contact cu vasul lezat). De asemenea, termenul este folosit pentru diverse proceduri chirurgicale (de exemplu, hemostaza prin ligatură, hemostaza prin diatermie, hemostaza prin forcipresură) folosite pentru a opri o sângere;

hemotorax - acumulare de sânge în cavitatea pleurală, cel mai frecvent datorită unui traumatism toracic; mai rar ca urmare a unor leziuni pulmonare sau cardiovasculare. Dacă sângele nu este drenat, pot apărea aderenţe fibroase între suprafeţele pleurale, care vor împiedica mişcările normale ale plămânului. De asemenea, sângele se poate infecta;

hemozoină - pigment prezent în diferite specii de Plasmodium şi care provine din distrugerea hemoglobinei hematiilor parazitate;

Henle (ansa) - parte a tubului urinifer, care continuă tubul contort proximal. Este un tub în forma literei „U", format dintr-o ramură descendentă, foarte subţire ce pătrunde în zona medulară, şi dintr-o ramură ascendentă, mai groasă, care, ajungând din nou în zona corticală, se continuă cu un tub sinuos, tubul contort distal. Este înconjurată de capilare sangvine, care absorb apa şi substanţele solubile;

Henoch-Schonlein (purpura) - vasculită acută sau cronică, care afectează în special vasele mici din tegument, articulaţiile, tractul gastro-intestinal şi rinichii. Boala afectează mai ales copiii mici, dar poate apărea şi la copii mai mari sau la adulţi. Se caracterizează prin apariţia bruscă a unei erupţii purpurice tegumentare care interesează suprafeţele extensoare ale picioarelor, gambelor şi braţelor, şi o bandă în jurul feselor. Valuri de noi leziuni pot să apară în zilele sau săptămânile următoare. Cei mai mulţi pacienţi prezintă febră şi poliartralgii însoţite de sensibilitate perivasculară şi umflare a gleznelor, genunchilor, şoldurilor, coatelor etc., dureri abdominale, melenă şi, în unele cazuri, semne de nefrită. Corticosteroizii sunt cel mai frecvent folosiţi ca tratament; uneori, se mai pot folosi tratamentul imunosupresor şi plasmafereza. Sinonime: purpură alergică, purpură anafilactică, purpura Schonlein-Henoch;

henry - unitate din Sistemul Internaţional de, Unităţi (SI) pentru inductanţă. Simbol: H;

Hensen (nodulul) - la embrion, o acumulare de celule la extremitatea anterioară a liniei primitive, prin care trece canalul neurenteric din afară în vezicula blastodermică. Sinonim: nodul primitiv;

heparină - substanţă anticoagulantă produsă de celulele hepatice, unele celule albe din sânge, care acţionează prin inhibarea acţiunii erizimei trombină în stadiul final al coagulării sângelui. O formă purificată de heparină este utilizată frecvent pentru prevenirea coagulării sangvine la pacienţii cu tromboză sau alte afecţiuni similare sau în colectarea de sânge pentru examinare. Medicamentul se utilizează în formă injectabilă; cel mai important efect secundar este hemoragia;

heparină cu greutate moleculară mică - tip de heparină care este mai rapid absorbită şi necesită administrări mai rare decât heparina standard, fiind utilizată în terapia anticoagulantă pentru prevenirea trombozelor venoase profunde sau din timpul dializei renale. De asemenea, are risc mai scăzut de a produce sângerări. Un exemplu este enoxaparin;

hepat-, hepato - element de compunere care introduce în termeni referirea la ficat. De exemplu, hepatopexia (fixarea chirurgicală a ficatului); hepatorenal (relativ la rinichi şi la ficat);

hepatalgie - durere în sau la suprafaţa ficatului. Este determinată de inflamaţia ficatului (în special de un abces) sau tumefierea acestuia (ca în insuficienţa cardiacă sau în steatoză);

hepatectomie - rezecţie chirurgicală a ficatului;

Hepatectomia parţială - rezecţia unuia sau mai multor lobi hepatici; se practică pentru un traumatism sever sau pentru a exciza o tumoră hepatică;

hepatic - termen care se referă la ficat;

hepatită - inflamaţia ficatului produsă de virusuri, substanţe toxice sau de cauză imunitară;

Hepatita infecţioasă - produsă de virusuri, multe dintre ele fiind izolate şi pot fi detectate prin teste de sânge, incluzând hepatita A, hepatita B, hepatita C, hepatita D şi hepatita E. Există şi alte virusuri care pot produce hepatită, cum ar fi virusul Epstein-Barr. Hepatita A (hepatita epidemică) se transmite prin alimente contaminate sau de la alt bolnav, şi apare cel mai frecvent în condiţii de igienă precară. După o perioadă de incubaţie de 15-40 de zile, pacientul prezintă febră şi o stare de oboseală. Coloraţia galbenă a tegumentelor şi a mucoaselor apare după o săptămână şi persistă mai mult de trei săptămâni. Pacientul este contagios în această perioadă. Complicaţiile severe sunt rare; un episod de hepatită, de multe ori, conferă imunitate. Administrarea de gammaglobuline injectabile conferă protecţie temporară, dar imunizarea activă (vaccinarea) este de preferat. Hepatita B (în trecut numită hepatita serică) se transmite prin sânge infectat sau prin produse de sânge contaminate (ace hipodermice, transfuzii de sânge sau ace de tatuaj), prin contact sexual sau prin contactul cu alt fluid organic (de exemplu, lapte, transpiraţie etc.). Simptomele, care apar după o perioadă de incubaţie de 1-6 luni, includ cefalee, febră, frisoane, stare de oboseală generalizată şi icter. Cei mai mulţi pacienţi se vindecă, dar rata de mortalitate ajunge la 5-20%. Pentru hepatita B există un vaccin. Hepatita C (în trecut numită hepatita nonA nonB) se transmite asemănător cu hepatita tip B; simptomele includ stare de oboseală, dureri osoase şi uscăciunea mucoasei oculare. Hepatita D este produsă de un virus identificat mai de curând şi apare doar concomitent cu sau numai după o hepatită tip B; evoluează spre hepatită cronică. Hepatita tip E este transmisă prin alimente contaminate. Hepatitele cronice evoluează pe o perioadă mai mare de 6 luni, evoluând adesea spre ciroză. Pot fi produse de infecţii persistente cu virus hepatitic (frecvent B, C sau D) şi răspund la tratamentul cu interferon, sau de o boală autoimună, ce se tratează cu imunospresive şi corticosteroizi.

hepatizaţie - condensare a parenchimului pulmonar, cu dispariţia crepitaţiilor şi docimazie negativă, ca o consecinţă a unui proces inflamator (îndeosebi în penumonia acută lobară);

hepatoblastom - tumoră malignă hepatică, ce apare în copilărie, cu origine în celulele hepatice embrionare. Adesea afectează doar un lob hepatic; unele forme pot fi tratate prin hepatectomie;

hepatocel - hernie parţială a ficatului prin peretele abdominal sau prin diafragm;

hepatocelular - referitor la sau afectând celulele hepatice;

hepatocit - principalul tip de celulă care se găseşte în ficat; este o celulă mare, cu multiple funcţii metabolice, incluzând sinteza, depozitarea, dezintoxicarea şi producerea de bilă;

hepatodinie - durere în regiunea hepatică. Sinonim: hepatalgie;

hepatogen - care are origine hepatică;

hepatolit - calcul biliar situat intrahepatic;

hepatologie - ramură a ştiinţelor medicale care se ocupă cu studierea ficatului şi a afecţiunilor sale. hepatom tumoră malignă a ficatului, cu origine în celulele hepatice mature. În ţările occidentale este foarte rară, mai frecventă la pacienţii cu ciroză, în mod particular după infecţiile hepatitice cu virus B sau virus C. În Africa şi în alte ţări tropicale este frecvent, având ca posibile cauze infecţia cu fungi şi toxinele ingerate. Adesea, hepatoamele sintetizează alfa-fetoproteină, care intră în circulaţie şi este folosită ca marker al acestei tumori. Adesea, termenul de hepatom este folosit, incorect, pentru tumorile cu origine în ductul biliar. Sinonim: carcinom hepatocelular;

hepatomegalie - mărirea dimensiunilor ficatului, depăşind rebordul costal; poate apărea în stări congesţive (de exemplu, în insuficienţa cardiacă), inflamaţii, infiltraţii (de exemplu, cu grăsimi) sau tumori;

hepatonecroză - distrugere celulară în cursul unor procese infecţioase sau toxice hepatice;

hepatopexie - fixarea operatorie a ficatului ptozat în poziţie normală;

hepatoptoză - deplasarea în jos a ficatului;

hepatosplenomegalie - mărire concomitentă a ficatului şi a splinei;

hepatostomie - intervenţie chirurgicală prin care se creează o deschidere temporară sau permanentă în canalul care transportă bila de la ficat la vezicula biliară;