hiperostoză - producere excesivă, localizată sau difuză, de ţesut osos. Afecţiunea este inofensivă, frecvent fiind diagnosticată accidental, la un examen radiologic. Frecvent, afectează osul frontal (Hiperostoză frontală). Hiperostoză corticală a sugarului sau boala Caffey afectează sugarii cu vârsta sub 6 luni; apare o îngroşare a oaselor lungi, maxilarului şi a scalpului, însoţită de durere şi febră. De obicei, afecţiunea se remite spontan;

hiperparatiroidism - afecţiune caracterizată printr-un exces de secreţie de parathormon;
hiperostoză - producere excesivă, localizată sau difuză, de ţesut osos.
hiperpirexie - creşterea temperaturii corpului peste 41,1°C (106°F). Sinonim: hipertermie;

hiperplazie - creşterea volumului unui ţesut sau organ prin multiplicarea celulelor care îl constituie. Ţesutul sau organul afectat devine mai mare, dar îşi păstrează forma, ca în hiperplazia benignă de prostată. In timpul sarcinii, sânii îşi măresc volumul în acelaşi fel;

hiperplazie endometrială - îngroşarea mucoasei uterine (endometrul) care este adesea datorată expunerii prelungite la estrogeni, ce poate fi de cauză endogenă, ca în ciclurile menstruale anovulatorii, sau exogenă, de exemplu în cazul terapiei de substituţie hormonală sau al unei tumori secretante de estrogeni. Pot fi sau nu prezente celule atipice. Prezenţa celulelor atipice poate duce la un carcinom endometrial. Tratamentul poate consta în terapie cu progesteron sau tratament chirurgical;

hiperplazie suprarenaliană congenitală - afecţiune genetică autosomal recesivă, caracterizată prin modificări histologice produse de creşterea cronică a ACTH şi de modificări sistemice datorate producţiei deficitare de cortizol. Creşterea ACTH este produsă de niveluri scăzute de cortizol, a cărui producţie este alterată de absenţa sau deficienţa uneia dintre cele cinci enzime necesare sintezei sale din colesterol. Cel mai des sunt afectate enzimele 21-hidroxilază şi 11-hidroxilază; fiecare deficit enzimatic poate fi el însuşi datorat unei varietăţi de mutaţii genetice. Manifestările clinice depind de enzima absentă, de precursorii care se acumulează şi de ce deficienţă apare. Cea mai gravă urmare este criza adrenaliană şi/sau pierderea severă de sare datorată lipsei cortizolului şi/sau aldosteronului, care poate deveni fatală dacă nu este diagnosticată şi tratată. Boala poate fi adesea uşor de identificat Ia naştere la sexul feminin, care poate prezenta o ambiguitate a organelor genitale externe datorată nivelurilor crescute de testosteron in utero. Acest lucru nu apare la sexul masculin. Hiperplazia suprarenaliană pare să fie datorată stimulării excesive a glandei de către ACTH (hormonul adrenocorticotrop) ca răspuns la deficitul de cortizol al acestei afecţiuni.

hiperpnee - creşterea frecvenţei respiraţiei paralel cu intensificarea metabolismului, de exemplu în timpul exerciţiilor fizice;

hipersensibilitate - reacţie imunitară excesivă la prezenţa unui antigen specific, care poate produce diferite reacţii cutanate, variind de la boala serului până la reacţii alergice (cum este febra de fân) sau, mult mai grav, şocul anafilactic. Se pare că reacţia de apărare antigen-anticorp este urmată de afectare tisulară, datorită unei anormalităţi în funcţionarea sistemului complementului;

hipersomnie - somnolenţă sau tendinţă la somn prelungit. Poate fi continuă (în encefalită, boala somnului, unele tumori) sau paroxistică, în accese (narcolepsie);

hipersplenism - stare patologică, ce se caracterizează prin scăderea numărului de eritrocite, leucocite şi trombocite în sânge ca urmare a stocării şi distrugerii excesive a acestor celule în splina mărită de volum. Hipersplenismul se observă în caz de splenomegalie importantă (mărire de volum a splinei) de origine infecţioasă, hematologică sau neoplazică;

hiperstenie - creştere exagerată a tonusului în tot corpul sau numai într- un anumit segment;

hipertensiune arterială - creştere anormală, permanentă sau paroxistică, a tensiunii arteriale în repaus. Hipertensiunea arterială poate avea cauze necunoscute (hipertensiunea esenţială). La aproximativ 10% dintre pacienţi, totuşi, hipertensiunea arterială are o cauză: boli renale, ce pot include stenoza arterei renale (hipertensiunea renală), boli endocrine (de exemplu boala Cushing sau feocromocitomul) sau boli ale arterelor (cum ar fi coarctaţia de aortă). În aceste cazuri, se numeşte hipertensiune arterială secundară sau simptomatică. Complicaţiile hipertensiunii arteriale includ ateroscleroza, insuficienţa cardiacă, hemoragia cerebrală şi insuficienţa renală, dar tratamentul le poate împiedica apariţia. Hipertensiunea arterială poate să nu aibă nici un simptom până când complicaţiile devin simptomatice. Unele cazuri de hipertensiune se rezolvă prin eradicarea cauzei subiacente. Majoritatea cazurilor, însă, depind de terapii pe termen lung pentru scăderea tensiunii arteriale şi menţinerea ei în limite normale. Medicamentele folosite includ diuretice tiazidice, betablocante, inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei, antagonişti ai canalelor calciu şi alfablocante. Poate fi utilă (şi necesară) folosirea unor combinaţii ale acestor medicamente pentru a obţine un control optim.

hipertensiune intracraniană benignă - sindrom caracterizat prin creşterea presiunii intracraniene, cauzată de perturbarea reabsorbţiei lichidului cefalorahidian. Simptomele includ: cefalee, vărsături, dipoplie şi edem papilar. Se poate rezolva spontan, dar uneori tratamentul medicamentos sau neurochirurgical poate fi efectuat pentru protejarea vederii pacientului. Sinonime: hipertensiunea intracraniană idiopatică, pseudotumor cerebri;

hipertensiune portală - creşterea presiunii în sistemul venos port ducând la splenomegalie, dilatarea venelor din peretele esofagian (care se pot rupe, determinând hemoragii severe) şi acumularea de lichid în cavitatea peritoneală (ascită). Cauza cea mai frecventă a hipertensiunii portale este ciroza, dar şi alte boli hepatice sau tromboza venei porte fac parte dintre cauze. Tratamentul se face prin: administrarea de medicamente antidiuretice, prin crearea pe cale chirurgicală a unei anastomoze între vena portă şi vena cavă inferioară sau prin implantarea unui stent în ficat pentru a uni vena portă cu vena hepatică tributară (şuntul porto-
sistemic intrahepatic transcutanat - TIPSS);

hipertensiune pulmonară - boală caracterizată prin creşterea presiunii sangvine în vasele care irigă plămânii (presiunea sangvină în arterele pulmonare este normal mai scăzută decât cea din aortă şi ramurile sale). Hipertensiunea pulmonară poate complica embolia pulmonară, defectele septale, insuficienţa cardiacă, boala mitrală şi bolile cronice pulmonare. Poate apărea, de asemenea, fără o cauză aparentă (hipertensiune pulmonară primară). Apare o hipertrofie a ventriculului drept, insuficienţă cardiacă, sincopă şi dureri toracice. Tratamentul este cel al cauzei subiacente; medicamentele folosite pentru controlul hipertensiunii arteriale sunt ineficiente;

hipertermie - 1. creşterea temperaturii corpului peste valoarea normală (41°C sau mai mult). 2. metodă de tratament prin inducerea febrei.

hipertiroidie - afecţiune caracterizată printr-un exces de hormoni tiroidieni, fiind determinată de o tumoră tiroidiană, boala Graves sau creşterea în volum a glandei;

hipertiroidism indiferent - afecţiune care apare la pacienţii vârstnici cu tireotoxicoză, caracterizată prin scădere în greutate, fibrilaţie atrială cu ritm lent şi stare depresivă severă, mai degrabă decât simptomele floride frecvente. Pacienţii prezintă la examenul medical guşă de mici dimensiuni; testele sangvine confirmând tireotoxicoză, care este tratată standard;

hipertonic - 1. soluţie cu presiune osmotică crescută faţă de alte soluţii; 2. un muşchi care are tonusul anormal de crescut;

hipertonie - exagerare permanentă a tonusului muscular. Este consecutivă unei leziuni a sistemului nervos central, a cărei cauză poate fi diversă (tumorală, vasculară, degenerativă). Poate fi piramidală (sau spastică) şi extrapiramidală (sau plastică). Sinonim: hipertonicitate;

hipertrichosis (hipertricoză) - creştere a pilozităţii, localizată sau generalizată. Spre deosebire de hirsutism, hipertricozele apar în locuri dotate în mod normal cu pilozitate;

hipertrofie - dezvoltare exagerată a unui ţesut sau organ, ca urmare a activităţii sale crescute în scop adaptativ sau compensator. De exemplu, hipertrofia musculară care apare datorită eforturilor fizice susţinute;

hiperuricemie - prezenţa în sânge a unei cantităţi exagerat de crescute de acid uric;

hiperuricurie - prezenţa în urină a unei cantităţi anormal de crescute de acid uric;

hiperventilaţie - creşterea cantităţii de aer care ventilează plămânii, prin creşterea ratei respiratorii. Aceasta duce la reducerea concentraţiei de dioxid de carbon în sângele arterial cu apariţia ameţelilor, parestezii în membre şi buze, crampe tetaniforme la nivelul membrelor şi senzaţia de compresiune toracică. În cazul în care durează, poate determina lipotimie. Aceste evenimente apar în sindromul de hiperventilaţie (SHV) care reprezintă 10% din totalul prezentărilor la camera de gardă.

hipervitaminoză - orice afecţiune legată de prezenţa în exces a unor vitamine în organism. Acest lucru nu este grav în cazul vitaminelor hidrosolubile care sunt eliminate rapid prin urină. Din contră, vitaminele liposolubile A şi D, administrate în cantităţi mari, sunt toxice. hipervolemie creştere excesivă a volumului total de sânge circulant.

hipn-, hipno - element de compunere care introduce în termeni referirea la: 1. somn; 2. hipnoză;

hipnagog - termen folosit în trecut având semnificaţia de hipnotic sau somnifer;

hipnoterapie - metodă de tratament prin hipnoză;

hipnotic - medicament care produce somnul prin depresarea funcţiilor creierului. Hipnoticele includ benzodiazepinele (de exemplu, nitrazepam şi flurozepamul) şi unele antihistaminice sedative (de exemplu, prometazina). Hipnoticele surit folosite pentru tratamentul pe termen scurt al insomniei şi al altor tulburări de somn. Ca efecte adverse se descriu: depresie respiratorie, excitaţie paradoxală, confuzie mintală; dau obişnuinţă şi dependenţă. Sinonime: somnifer, soporific;

hipnotism - inducerea hipnozei;

hipnoză - somn artificial produs prin sugestie de o persoană numită hipnotizator, în care mintea este foarte receptivă la sugestii şi amintirile unor evenimente trecute - aparent uitate - pot fi „smulse" prin întrebări. Sugestia hipnotică poate fi folosită într-o diversitate de scopuri în medicină, ca de exemplu în anxietate, pentru a favoriza relaxarea, pentru a lupta împotriva durerii;

hipo - element de compunere care introduce în termeni semnificaţia de: 1. mai puţin, mai redus, sub uri anumit nivel. De exemplu: hipocalcemie (nivel sangvin al calciului sub normal); 2. (în anatomie) sub, dedesubt. De exemplu: hipoglosic (sub limbă);

hipobaric - la presiune mai mică decât presiunea atmosferică;

hipobulie - scăderea patologică a voinţei;

hipocalcemie - prezenţa in sânge a unei cantităţi scăzute (Sub nivelul normal) de calciu;

hipocloremie - prezenţa în sânge a unei cantităţi extrem de scăzute de clor;

hipoclorhidrie - reducerea secreţiei de acid clorhidric de către stomac;

hipoclorit de sodiu - o sare de sodiu utilizată în soluţie ca antiseptic şi dezinfectant. Soluţia 0,5-5% este folosită în stomatologie pentru spălarea canalelor infectate ale rădăcinilor dentare;

hipocondru - partea laterală superioară a abdomenului, situată imediată sub coaste;

hipocratism digital - deformare în „baghetă de tobă" a falangelor, privind părţile moi (care se îngroaşă) şi a unghiei (care ia forma unei sticle de ceasornic şi se încurbează către faţa palmară), întâlnită în tuberculoza pulmonară, bronşiectazie, empiem pulmonar, endocardită infecţioasă, boli cardiace cianogene sau cancer pulmonar; poate fi şi congenital;

hipoderm - stratul cel mai profund al pielii, constituit din ţesut conjunctiv lax;

hipodermic - traversând tegumentul, termen care se aplică uzual injecţiei subcutanate. Termenul se foloseşte, de asemenea, pentru tipurile de seringi folosite la aceste injecţii;

hipodermită - inflamaţie acută a hipodermului;

hipoestezie - diminuarea intensităţii percepţiei senzaţiei de atingere, termenul este extins la orice tip de sensibilitate;

hipofaringe - parte a faringelui care este localizată sub nivelul osului hioid. Sinonim: laringofaringe;

hipofibrinogenemie - deficit sangvin al factorului de coagulare fibrinogen, care duce la creşterea tendinţei de sângerare. Poate fi ereditară, în care fie producţia de fibrinogen nu este normală, fie fibrinogenul nu funcţionează normat (disfibrinogenemie). De asemenea, poate fi dobândită. De exemplu, este o cauză frecventă a tulburărilor de coagulare care apar în timpul sarcinii, când nivelul fibrinogenului sangvin scade mult sub nivelul normal din timpul sarcinii (4-6 g/l) ca rezultat al coagulării intravasculare diseminate (CID). Aceasta apare frecvent, ca o complicaţie a abruptio placentae severă, reţinerea fătului mort timp îndelungat sau embolia cu lichid amniotic. Sinonim: fibrinogenopenie;

hipofiză - glandă complexă şi deosebit de importantă; este legată de hipotalamus, împreună cu care formează sistemul hipotalamo-hipofizar. Este aşezată în fosa hipofizară a şeii turceşti de pe faţa superioară a corpului sfenoidal şi este acoperită de diafragma şeii turceşti prin care trece tulpina hipofizei care o leagă de hipotalamus. Hipofiza este formată din 2 lobi, anterior şi posterior, cu origini, structură şi funcţii diferite. Lobul anterior sau adenohipofiza secretă hormonul somatotrop (STH), adrenocorticorp (ACTH), tireotrop (TSH), foliculostimulant (FSH), luteinizant (LH), prolactina (PRL), melanostimulator (MSH). Secreţia tuturor acestor hormoni este reglată de hormonii specifici (hormoni de eliberare) produşi de hipotalamus. Lobul posterior sau neurohipofiza stochează şi eliberează neurohormonii secretaţi de hipotalamus: vasopresină şi oxitocină. Sinonim: glanda pituitară;

hipofizectomie - extirparea chirurgicală sau distrugerea glandei pituitare (hipofiză). Intervenţia poate fi efectuată prin deschiderea craniului sau prin introducerea unui ac special care produce o scădere marcată a temperaturii. Radioterapia (de exemplu, prin implantarea unor ace cu ytrium-99) poate fi, de asemenea, utilizată pentru a distruge anumite zone din hipofiză;

hipofizită - afecţiune rară, caracterizată prin inflamaţia glandei pituitare (hipofiză). În principal, cauza o constituie o infiltrare leucocitară, cel mai frecvent în timpul sarcinii sau imediat după naştere. Se manifestă prin tulburări vizuale, cefalee sau hipopituitarism anterior, fiind afectat întregul sistem hormonal sau doar un hormon. Aproximativ 50% din cazuri se asociază cu alte afecţiuni endocrine autoimune; au fost identificaţi hormoni antihipofizari;

hipogammaglobulinemie - scăderea cantităţii de gammaglobuline în plasmă. Poate fi congenitală, constituţională sau dobândită, ca în leucemia limfocitară cronică (LLC). Deoarece gammalobulinele fac parte din familia imunoglobulinelor (anticorpi), hipogammaglobinemia duce la scăderea rezistenţei la infecţii;

hipogastru - porţiune a abdomenului situată central şi inferior (impropriu denumită regiunea pubiană), sub epigastru;

hipogeuzie - scăderea sensibilităţii gustative;

hipoglicemiant - substanţă capabilă să scadă nivelul glucozei în sânge. Medicamentele hipoglicemiante, ca insulina şi antidiabeticele orale, sunt utilizate pentru tratarea diabetului zaharat;

hipoglicemiante orale - medicamente care scad nivelul glucozei în sânge şi care se administrează pe cale bucală în tratamentul diabetului zaharat de tip 2 (noninsulino-dependent). În acest grup intră: sulfonilureicele (de exemplu, clorpropamida, glibenclamida, tolbutamina), metformin (o biguanidă), inhibitorii de alfa-glucozidază, meglitinidele' şi tiazolidindioma. Sinonim: medicamente antidiabetice orale;

hipoglicemie - diminuare anormală şi importantă a glicemiei, manifestată prin palpitaţii, transpiraţii, senzaţii de foame imperioasă, paloare, dificultăţi de concentrare intelectuală, tremurături, tulburări vizuale. Mai rar, poate provoca tulburări ale stării de conştienţă şi chiar comă (coma hipoglicemică). Cel mai frecvent, hipoglicemia apare în diabetul zaharat ca rezultat al unei supradoze de insulină şi a unui aport insuficient de carbohidraţi. Se tratează prin administrarea de glucoză injectabilă dacă pacientul este în comă, sau sub formă de alimente zaharate pentru stările de rău simple;

hipoglicemie reactivă - hipoglicemie postprandială, având grade diferite de severitate, produsă de eliberarea din pancreas a unei cantităţi mari de insulină. Se poate clasifica în două forme: precoce şi tardivă, în funcţie de momentul când insulina este secretată (până în 3 ore sau peste 3 ore de la momentul prânzului). Forma „precoce" este datorată trecerii rapide a carbohidraţilor ingeraţi din stomac în intestinul subţire, hiperinsulinemia apărând imediat. Poate avea multe cauze, dar cel mai frecvent se asociază cu intervenţiile chirurgicale pe intestinul superior. Forma „tardivă" este datorată pierderii răspunsului insulinic în faza precoce, ducând la hiperglicemie postprandială, care ea însăşi determină hiperinsulinism ducând la hipoglicemie ulterioară;

hipoglos (nervul) - perechea a XII-a de nervi cranieni, care inervează musculatura limbii şi, de aceea, are rol în vorbire şi masticaţie;

hipogonadism - afecţiune caracterizată printr-o insuficienţă a funcţionării gonadelor (testiculele la bărbat şi ovarele la femeie). Poate fi congenital sau dobândit. Hipogonadismul congenital este foarte rar (de exemplu: sindromul Turner, sindromul Klinefelter). Hipogonadismul dobândit poate rezulta dintr-o tumoră, ca rezultat al iradierii sau în alte afecţiuni (de exemplu: hiperprolactinemie). Antrenează o pierdere a caracterelor sexuale secundare şi infertilitate;

hipohedonie - hipoestezie sexuală. Sinonim: hiposexualism;

hipoinsulinism - scăderea cantităţii de insulină datorită fie unei secreţii inadecvate de către pancreas, fie unui tratament inadecvat al diabetului zaharat;

hipokaliemie - diminuarea nivelului de potasiu din sânge. Este datorată, de cele mai multe ori, unor pierderi digestive de potasiu prin diaree prelungită, vărsături repetate sau abuz de laxative, prin administrarea de diuretice hipokaliemiante, de o endocrinopatie (hiperaldos- teronism, hipercorticism). Hipokaliemia se manifestă prin tulburări neuromusculare, tulburări de ritm cardiac, mai rar paralizii;

hipomanie - stare de excitaţie trecătoare sau durabilă, care se manifestă printr-o hiperactivitate, printr-o stare de spirit exuberantă şi printr-o mulţime de cuvinte. Hipomania poate reprezenta o formă atenuată a fazei de manie în psihoza maniaco-depresivă. Ea poate, de asemenea, să fie produsă de unele intoxicaţii (alcool, psihostimulente, corticosteroizi). Tratamentul urmează acelaşi principiu ca în manie;

hipomenoree - flux menstrual în cantitate redusă. Durata menstruaţiei poate fi normală sau mai mică;

hiponatremie - scăderea cantităţii de sodiu din plasma sangvină; apare în deshidratare;

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment