O oră de activitate fizică moderată pe zi este suficientă pentru a contracara efectele letale ale orelor petrecute la birou. Cercetătorii au analizat date de la un milion de bărbați și femei și au ajuns la concluzia persoanele care petrec mai mult de opt ore pe zi fără exerciții prezintă un risc mai ridicat de deces prematur.

Cercetătorii au analizat datele culese de la peste un milion de oameni care lucrează în birouri și au descoperit că statul pe scaun, în fața unui calculator, timp de opt ore, poate crește riscul de a muri prematur cu până la 60 la sută.
O plimbare de o oră poate contracara efectele a opt ore petrecute la birou
Bolile de inimă și cancerul sunt două dintre cele mai întâlnite cauze de deces asociate cu un stil de viață inactiv.

Oamenii de știință spun că stilul de viață sedentar este la fel de periculos ca fumatul și provoacă mai multe decese decât obezitatea. Cu toate acestea, o oră de plimbare sau mers pe bicicletă pe zi poate fi suficientă pentru a combate pericolele provocate de opt ore petrecute la birou.

Cercetătorii susțin că inclusiv pauză scurtă pentru o cafea sau un pahar de apă ar putea reduce riscurile. Aceștia recomandă o pauză de câte cinci minute la fiecare oră muncită, dar și să facă exerciții fizice, atât la prânz, cât și seara.

Cel puțin o oră de activitate fizică pe zi, cum ar fi mersul pe bicicletă sau o scurtă plimbare, elimină asocierea dintre stat pe scaun și riscul de mortalitate. Nu trebuie să faceți sport, nu trebuie să mergeți la sală, este suficient și mersul pe jos. Dimineața, la prânz sau seara, după cină. Mișcarea trebuie să dureze cel puțin o oră, în total.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment