Este adevărat că dinţii de lapte or să cadă într-o bună zi. Dar primii dinţişori joacă un rol important pentru masticare, vorbit şi echilibrul maxilarului. Deci sunt motive pentru o supraveghere atentă a acestora.

- Se pot caria dinţii de lapte?
Bineînţeles! De altfel, la vârsta de 6 ani, doi din trei copii au deja cel puţin o carie. Dinţii de lapte, ca şi ceilalţi, au rădăcini şi nervi, sunt vii şi sensibili la infecţii. De fapt, bacteriile care trăiesc în interiorul gurii se hrănesc cu alimente (mai ales cu zahăr) şi le transformă în acid.

Acesta va ataca smalţul dinţilor, apoi dentina (ţesutul osos care formează pulpa dintelui şi înconjoară nervii şi vasele sangvine), provocând caria. Această infecţie riscă să contamineze şi germenii dinţilor alăturaţi, provocând chiar abcese. Este deci foarte important să ne ocupăm imediat de dinţii de lapte cariaţi. Şi, ca o metodă de prevenire, trebuie să evităm zahărul. De asemenea, trebuie să avem grijă să nu lăsăm bebeluşul să se obişnuiască să adoarmă cu biberonul de lapte sau apa îndulcită în gură.

- De ce trebuie să ne preocupam de ei daca tot or să cadă?
De fapt, dinţii de lapte pregătesc terenul pentru dinţii definitivi, păstrându-le locul. De aceea, dacă un dinte de lapte stricat trebuie extras prematur, dentistul va trebui să umple locul gol cu un “menţinător de spaţiu”.

Acest aparat simplu, realizat cu inele de ortodonţie, va împiedica dinţii adiacenţi de a se apropia unii de alţii, şi dinţii de pe maxilarul superior să coboare pentru a ocupa spaţiul gol. Astfel, dintele definitiv va avea destul loc pentru a creşte şi copilul vostru va putea evita să poarte mai târziu aparat pentru îndreptarea dinţilor.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment