Între a 13-a şi a 27-a săptămână, femeia se află în al doilea trimestru de sarcină. Medicii consideră acest interval ca fiind cel mai frumos din întreaga perioadă de sarcină. Greaţa, vărsăturile şi starea de somnolenţă, specifice primei părţi a gravidităţii, dispar. În intervalul dintre a 16-a şi a 22-a săptămână de sarcină, gravida simte primele mişcări ale fătului.

Mişcările lui sunt mai sesizabile în cazul femeilor care au mai născut şi al celor mai slăbuţe, deoarece ele nu au un strat gros de ţesut adipos care să le atenueze. Pe de altă parte, gravida încă nu acuză greutatea sarcinii ce creează disconfortul specific celui de-al III-lea trimestru.

Dietă echilibrată
Dintr-un organ pelvian, uterul se ridică în cavitatea abdominală. Din această cauză apar unele modificări. Pentru că uterul exercită o presiune asupra vezicii urinare, femeia se plânge că are micţiuni mai frecvente. În această perioadă apar vergeturile pe peretele abdominal, pe coapse, la nivelul sânilor. Vergeturile sunt nişte striaţii la nivelul pielii în care fibrele de colagen se rup. De aceea gravidei i se recomandă unele creme pentru întreţinerea elasticităţii ţesuturilor.

Uneori ţesuturile se refac, alteori - nu. Femeia trebuie să aibă grijă ca, printr-o dietă echilibrată, creşterea în greutate să nu fie bruscă. Ar trebui menţinut un ritm constant de creştere în greutate de
aproximativ 0,5 kg săptămânal. Dacă înainte de sarcină femeia avea un aport de 2000 de calorii, în această perioadă va avea un aport de aproximativ 2500 de calorii zilnic.

Contracţii nedureroase
În trimestrul al doilea, femeia are unele mici contracţii numite Braxton-Hicks. Sunt contracţii nedureroase, nesistematizate, de intensitate scăzută. Gravida nu are motive să se sperie, deoarece aceste contracţii sunt o adaptare a uterului la creşterea în volum. Dacă ele devin dureroase şi ritmice, trebuie consultat medicul.

În acest interval, tranzitul intestinal este încetinit, pot apărea hemoroizii, din cauza presiunii uterului asupra intestinelor şi a acţiunii hormonale. În aceste situaţii, femeia poate apela la laxative uşoare, orale, pe bază de plante, la lichide şi exerciţii fizice.

În acest trimestru, gravida simte unele arsuri (pirozis) din cauza refluxului gastro-esofagian. Aceste simptome pot fi atenuate prin antiacide, mese în cantităţi mici. Dintre antiacide vor fi evitate cele care conţin sodiu. Pulsul gravidei creşte acum cu 10 bătăi pe minut. Pulsul normal este între 60 şi 90 de bătăi pe minut.

Coloana încovoiată
Coloana vertebrală răspunde acum la solicitarea sarcinii printr-o hiperlordoză (accentuarea curburii lombare), însoţită de dureri. În cazul femeii care are unele afecţiuni ale coloanei vertebrale sau este supraponderală, durerile pot fi mai intense. Ea va sta mai puţin timp în picioare şi va folosi încălţăminte comodă. Este perioada când sunt observate varicele.

Femeile predispuse sau cu varice preexistente se pot aştepta ca acestea să devină mai voluminoase şi mai dureroase. Cu toate acestea, nu se recomandă intervenţia chirurgicală decât dacă este absolut necesar. Gravida va purta ciorapi medicinali şi îşi va odihni picioarele uşor ridicate faţă de poziţia orizontală.

Fără lentile de contact
Unele femei care poartă lentile de contact spun că nu le mai tolerează în timpul sarcinii. Motivul: apare o modificare a presiunii intraoculare, care este tranzitorie. Secreţia vaginală devine mai abundentă. Ea este normală. Dar dacă analizele confirmă prezenţa unor bacterii care pot să provoace naşterea prematură, medicul recomandă în aceste situaţii unele tratamente.

Ecografie
Între 18 şi 22 de săptămâni, se recomandă ecografia, având ca scop principal depistarea malformaţiilor. Sunt vizualizate creierul, inima, bătăile ei (120-160 pe minut), buzele, limba, ficatul, splina, stomacul, rinichii, vezica urinară. Începând de la 16 săptămâni, fătul urinează. Ecografic devine vizibil şi sexul copilului: la 17 săptămâni pentru băieţi şi la 23 de săptămâni pentru fetiţe.

Pe la 16 săptămâni, fătul măsoară 12 centimetri şi 110 grame. La 20 de săptămâni, are în jur de 300 de grame şi pielea, care până acum era transparentă şi foarte subţire se acoperă cu un păr fi numit lanugo. Toate organele sunt formate şi sunt plasate la locul lor. La 24 de săptămâni, pielea este în continuare încreţită, încep să-i apară şi lui depozite de grăsime.

Comparativ cu restul corpului, capul este disproporţionat de mare. Apar genele şi sprâncenele. Între 24 şi 28 de săptămâni, plămânii sunt în continuă dezvoltare, dar nu se maturizează. Apare reflexul de supt. Studiile arată că între 24 şi 26 de săptămâni de dezvoltă auzul, se întredeschid ochii, dar lumina este percepută după a 28-a săptămână. (După Timpul)

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment