Între a 13-a si a 27-a saptamâna, femeia se afla în al doilea trimestru de sarcina. Medicii considera acest interval ca fiind cel mai frumos din întreaga perioada de sarcina.

Greata, varsaturile si starea de somnolenta, specifice primei parti a graviditatii, dispar. În intervalul dintre a 16-a si a 22-a saptamâna de sarcina, gravida simte primele miscari ale fatului. Miscarile lui sunt mai sesizabile în cazul femeilor care au mai nascut si al celor mai slabute, deoarece ele nu au un strat gros de tesut adipos care sa le atenueze. Pe de alta parte, gravida înca nu acuza greutatea sarcinii ce creeaza disconfortul specific celui de-al III-lea trimestru.

Dieta echilibrata
Dintr-un organ pelvian, uterul se ridica în cavitatea abdominala. Din aceasta cauza apar unele modificari. Pentru ca uterul exercita o presiune asupra vezicii urinare, femeia se plânge ca are mictiuni mai frecvente. În aceasta perioada apar vergeturile pe peretele abdominal, pe coapse, la nivelul sânilor. Vergeturile sunt niste striatii la nivelul pielii în care fibrele de colagen se rup.

De aceea gravidei i se recomanda unele creme pentru întretinerea elasticitatii tesuturilor. Uneori tesuturile se refac, alteori - nu. Femeia trebuie sa aiba grija ca, printr-o dieta echilibrata, cresterea în greutate sa nu fie brusca. Ar trebui mentinut un ritm constant de crestere în greutate de aproximativ 0,5 kg saptamânal. Daca înainte de sarcina femeia avea un aport de 2000 de calorii, în aceasta perioada va avea un aport de aproximativ 2500 de calorii zilnic.

Contractii nedureroase
În trimestrul al doilea, femeia are unele mici contractii numite Braxton-Hicks. Sunt contractii nedureroase, nesistematizate, de intensitate scazuta. Gravida nu are motive sa se sperie, deoarece aceste contractii sunt o adaptare a uterului la cresterea în volum. Daca ele devin dureroase si ritmice, trebuie consultat medicul. De asemenea, în acest interval, tranzitul intestinal este încetinit, pot aparea hemoroizii, din cauza presiunii uterului asupra intestinelor si a actiunii hormonale. În aceste situatii, femeia poate apela la laxative usoare, orale, pe baza de plante, la lichide si exercitii fizice.

De asemenea, în acest trimestru, gravida simte unele arsuri (pirozis) din cauza refluxului gastro-esofagian. Aceste simptome pot fi atenuate prin antiacide, mese în cantitati mici. Dintre antiacide vor fi evitate cele care contin sodiu. Pulsul gravidei creste acum cu 10 batai pe minut. Pulsul normal este între 60 si 90 de batai pe minut.

Coloana încovoiata
Coloana vertebrala raspunde acum la solicitarea sarcinii printr-o hiperlordoza (accentuarea curburii lombare), însotita de dureri. În cazul femeii care are unele afectiuni ale coloanei vertebrale sau este supraponderala, durerile pot fi mai intense. Ea va sta mai putin timp în picioare si va folosi încaltaminte comoda. Este perioada când sunt observate varicele. Femeile predispuse sau cu varice preexistente se pot astepta ca acestea sa devina mai voluminoase si mai dureroase. Cu toate acestea, nu se recomanda interventia chirurgicala decât daca este absolut necesar. Gravida va purta ciorapi medicinali si îsi va odihni picioarele usor ridicate fata de pozitia orizontala.

Fara lentile de contact
Unele femei care poarta lentile de contact spun ca nu le mai tolereaza în timpul sarcinii. Motivul: apare o modificare a presiunii intraoculare, care este tranzitorie. Secretia vaginala devine mai abundenta. Ea este normala. Dar daca analizele confirma prezenta unor bacterii care pot sa provoace nasterea prematura, medicul recomanda în aceste situatii unele tratamente.

Ecografie
Între 18 si 22 de saptamâni, se recomanda ecografia, având ca scop principal depistarea malformatiilor. Sunt vizualizate creierul, inima, bataile ei (120-160 pe minut), buzele, limba, ficatul, splina, stomacul, rinichii, vezica urinara. Începând de la 16 saptamâni, fatul urineaza. Ecografic devine vizibil si sexul copilului: la 17 saptamâni pentru baieti si la 23 de saptamâni pentru fetite.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment