Sănătatea reproducerii este o prioritate a sistemului de sănătate din Republica Moldova, a declarat Maria Ţăruş, şefa Direcţiei Sănătatea femeiei şi copilului la Ministerul Sănătăţii.

În anul 2003 de către Ministerul Sănătăţii a fost creat Centrul Naţional de Sănătate a Reproducerii şi Genetică Medicală, ce efectuează cercetări în domeniu, promovează şi coordonează activităţile în realizarea Strategiei în sănătatea reproductivă.

Începînd cu anul 2002, cu suportul Băncii Mondiale şi UNICEF, în republică au fost create şi activează 12 Centre de Sănătate Prietenoase Tinerilor. Aceste activează în municipiile Chişinău şi Bălţi, raioanele Edineţ, Soroca, Călăraşi, Hînceşti, Cimişlia, Criuleni, Leova, Ialoveni (satul Costeşti) şi Anenii Noi.

Scopul Centrelor respective este de a spori accesul generaţiei tinere la serviciile pluridisciplinare de sănătate prietenoase tinerilor, de a ameliora starea sănătăţii adolescenţilor şi de a le oferi informaţiile necesare privind sănătatea, mai cu seamă, în vederea reducerii respîndirii maladiilor sexual-transmisibile şi a sarcinilor nedorite.

Actualmente în Republica Moldova funcţionează 47 cabinete de sănătate a reproducerii - în fiecare raion şi municipiu. UNFPA (Fondul ONU pentru Populaţie) a dotat aceste cabinete cu tehnologii informative moderne, produse de calitate în sănătatea reproducerii şi materiale informative.

Cu suportul UNFPA au fost deschise şi 4 centre de sănătate a femeii: în municipiu Chişinău – Centrul „Dalila”, în raionul Drochia – Centrul „Ana”, în raionul Cahul – Centrul „Virginia” şi Centrul „Nadejda” în regiunea transnisreană Camenca. (Nord-press)

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment