Un studiu al cercetătorilor britanici citaţi de BBC sugerează că alimentele cu care părinţii îşi răsfăţau până acum copiii - ciocolată, sucuri acidulate, produse de tip fast-food - nu mai reprezintă un mijloc de recompensare a cuminţeniei celor mici.

Toate aceste produse fac parte acum din dieta zilnică a oricărui copil. Explicaţia constă în faptul că părinţii privesc aceste alimente ca pe un mijloc prin care îşi pot exprima dragostea faţă de copii.

Potrivit dieteticianului britanic Judy More, citat de BBC News, "zahărul, sarea şi grăsimile sunt blamate nu numai pentru apariţia obezităţii, dar şi pentru lipsa de concentrare a micuţilor în timpul orelor de curs şi a violenţei.

Acest comportament vine pe fondul unei realităţi sociale în care copiii sunt obişnuiţi să primească tot mai mult: mai multe jucării, mai multe excursii, mai multe dulciuri. În timp ce alimentele care se găsesc acum pe piaţă reprezintă "ţapul ispăşitor" perfect pentru numeroase afecţiuni, este acceptat, de comun acord, că dieta unui copil în creştere, de acum 60 de ani, era cu mult mai sănătoasă faţă de cea a copiilor din zilele noastre.

Cercetătorii spun că, în ciuda lipsei abundenţei anumitor alimente, copiii erau obişnuiţi cu mai multe făinoase şi lactate, produse care le satisfăceau nevoia organismului de calciu şi fibre. Astfel, ei aveau un aport scăzut de zahăr rafinat, prezent în dulciuri şi sucuri.

Probabil că, în urmă cu 60 de ani, copiii mâncau în exces fructe şi legume, susţin nutriţioniştii. La ora actuală însă, mai puţin de jumătate mănâncă zilnic cele cinci porţii de fructe şi legume, recomandate de nutriţionişti. Generaţia de copii a anilor `50 mai era obişnuită şi cu un consum ridicat de carne roşie, care este o importantă sursă de fier.

Hrana copiilor din zilele noastre nu mai respectă cantităţile de minerale recomandate de specialişti. În urmă cu 60 de ani, copiii făceau şi mai multe exerciţii fizice. Tocmai această balanţă între hrană şi mişcare întreţinea sănătatea.

Însă, oricât de multă mişcare ar face un copil, faptul că el abuzează de dulciuri şi alimente de tip fast-food va lăsa urme asupra sănătăţii sale. "OK", au spus producătorii de alimente, "atunci trebuie să facem nişte modificări" . Astfel s-a redus cantitatea de grăsimi şi zahăr din produsele favorite ale copiilor. Această decizie nu i-a satisfăcut pe deplin pe părinţi, mai arată studiul britanicilor.

Aceştia au solicitat guvernului o legislaţie prin care copiii să nu mai fie ademeniţi cu dulciuri şi alte produse similare, aranjate la vedere, pe rafturile magazinelor. Însă, potrivit nutriţionistului Lisa Miles, de la Fundaţia Britanică de Nutriţie, părinţii au şi ei o responsabilitate în acest sens. "Pentru foarte mulţi copii, dulciurile şi chipsurile au devenit un stil de viaţă, ori acest lucru trebuie modificat", a mai spus nutriţionistul Lisa Miles.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment