Pe parcursul anilor au fost elaborate şi propuse diverse scheme de periodizare. La începutul secolului (1906) N.Gundobin în lucrarea sa “Particularităţile organismului copilului” prezintă prima schemă de periodizare bazată pe particularităţile anatomo-fiziologice cu următoarele perioade. perioada nou-născutului - până la căderea ombilicului; perioada de viaţă a sugarului - până la 1 an; perioada dinţilor de lapte - 1 an - 6-7 ani; perioada copilăriei mari - 8 -11 ani; perioada de maturizare sexuală - 12-17 ani,
Concepţiile clasificaţiei sus-menţionate ulterior au fost folosite pe larg de alţi savanţi. Schema propusă de Stratz (1958) utilizează criterii de apreciere somatoscopică, tendinţele de creştere preponderent în lungime sau în grosime a copiilor. El a diferenţiat următoarele perioade: perioada primei rotunjiri - 1-4 ani: perioada primei alungiri - 5-7 ani; perioada celei de a doua rotunjiri - 8-10 ani; perioada celei de a doua alungiri - 11-15 ani; perioada celei de a treia rotunjiri - 15-20 ani.
V.Bunac (1965), ţinând cont de particularităţile indicilor antropometrici şi morfologici, propune următoarea schemă:
Vârsta fragedă (primul an de viaţă):
a) începătoare, iniţială - 1-3, 4-6 luni;
b) medie - 7-9 luni;
c) finală - 10-12 luni.
Prima copilărie:
a) ciclul iniţial - 1-4 ani;
b) ciclul final - 5-7 ani.
A doua copilărie:
a) ciclul iniţial - băieţii - 8-10 ani; fetele - 8-9 ani;
b) ciclul final - băieţii - 11-13 ani; fetele - 10-12 ani.
Adolescenţa: băieţii - 14-17 ani; fetele - 13 - 16 ani.
Tinereţea: băieţii - 18-21 ani; fetele - 17-20 ani.
La simpozionul internaţional consacrat acestei probleme, care a avut loc în 1965 la Moscova, a fost adoptată o schemă, conform căreia toată etapa de dezvoltare a fost divizată în următoarele perioade: perioada de vârstă a nou-născutului - 1-10 zile; perioada de viaţă a sugarului - 10 zile - 12 luni; perioada copilăriei timpurii - 1-3 ani; prima copilărie - 4-7 ani; a doua copilărie - 8-12 ani - băieţii; 8-11 ani - fetele; adolescenţa - 13-16 ani - băieţii; 12-15 ani - fetele; tinereţea - 17-21 ani - băieţii; 16-20 ani - fetele.
În România la delimitarea şi stabilirea etapelor de dezvoltare au fost luate în considerare diferite criterii morfofunctionale (dentiţia, maturaţia sexuală), în urma cărora au fost evidenţiate următoarele etape:
Prima copilărie:
- perioada de viaţă a nou-născutului (0-28 zile);
- perioada de viaţă a sugarului (1-12 luni);
- perioada de viaţă a copilului mic (1-3 ani).
A doua copilărie:
- perioada preşcolarului mic (3-4 ani);
- perioada preşcolarului mijlociu (4 şi jumătate - 5 ani);
- erioada preşcolarului mare (5-6 ani).
A treia copilărie:
- perioada şcolarului mic (6-10, 11 ani);
- perioada şcolarului mijlociu (10-11 ani - 13-15 ani, perioada prepubertară).
Adolescenşa: 13-15 ani - 18 ani.
Tinereţea. 18-25 ani.
La determinarea şi clasificarea completă a etapelor de dezvoltare trebuie să se tină cont, că copilul este o fiinţă socială menită să se încadreze în colectivitate, deci să se aibă în vedere particularităţile somato-funcţionale, modul de încadrare în colective şi situaţia în raport cu procesul educativ. Din acest punct de vedere sunt stabilite următoarele etape de dezvoltare:
1. Etapa antepreşcolară - 1-3 ani.
2. Etapa preşcolară - 3-6 ani.
3. Etapa şcolară - 6-7 ani - 18 ani.
Instituţiile preşcolare şi de învăţământ, precum şi activitatea practică educativă şi de igienă se adaptează acestor etape. Clasificările menţionate, deşi se bazează pe criterii juste şi concrete, rămân totuşi unilaterale. Problema periodizării etapelor de dezvoltare nu este încă definitiv rezolvată, deoarece schemele existente în prezent sunt insuficient argumentate din punct de vedere fiziologic.