Primii ani de viaţă ai copilului se caracterizează printr-o creştere şi dezvoltare fizică şi psihică intensă şi interdependentă.

Educaţia corect începută încă din primele săptămâni de viaţă determină bunăstarea educaţiei şi instruirii copilului în continuare. Rolul principal în dezvoltarea copilului revine activităţii cu un scop bine determinat desfăşurată de adult, în urma căreia acesta însuşeşte unele noţiuni, cunoştinţe, priceperi şi deprinderi, îşi dezvoltă capacităţile intelectuale şi creatoare, îşi formează concepţia despre lume. La copii se formează priceperea, iscusinţa de a se orienta în mediul ambiant, se stabilesc diverse relaţii cu adulţii, cu semenii lor, se dezvoltă personalitatea. Educaţia, în sensul larg al cuvântului, include întregul proces de formare a personalităţii şi influenţa asupra copilului a mediului de viaţă şi a instruirii.

Educaţia şi instruirea sunt legate reciproc, deoarece sunt supuse unui scop unic - formarea personalităţii copilului. Educaţia cuprinde complexul dezvoltării fizice, intelectuale, morale, prin muncă şi estetice a copilului, însă raportul dintre aceste componente diferă în funcţie de vârsta lui. De exemplu, educaţia fizica a copilului până la vârsta de 7 ani este pe prim-plan, iar educaţia intelectuală, deşi joacă un rol important, nu poate ocupa un asemenea loc ca în şcoală.

Dezvoltarea personalităţii se desfăşoară activ în perioada de creştere şi începe încă în vârsta fragedă. De acum la sfârşitul primei luni micuţul o recunoaşte pe mamă după voce, distinge feţele părinţilor, reacţionează la ele în mod diferit. Câtre vârsta de 2 - 4 luni la copil se poate observa frecvent aşa-numitul “complex de înviorare”, când drept răspuns la vorba adultului el zâmbeşte bucuros, gângureşte, concomitent dând din mâini şi din picioare.

Această perioadă de înviorare psihomotorie poate fi considerată ca o formă iniţială a contactelor sociale îndreptate spre studierea, cunoaşterea lumii înconjurătoare. Iată de ce atitudinea duioasă, domoală, calmă, zâmbitoare provoacă copiilor emoţii pozitive şi contribuie la o dezvoltare bună. Vârsta de 4 - 5 luni este apreciată de psihologi ca o etapă de pregătire intensă către dezvoltarea activităţii concrete, de la 5-6 luni creşte brusc interesul faţa de mediul ambiant: adulţi, copii, jucării şi alte obiecte.

Către vârsta de 3 ani dezvoltarea în continuare a mişcărilor, vorbirii, emoţiilor, jocurilor contribuie la dezvoltarea gândirii, activităţii creatoare. Pornind de la aceste considerente, e necesar ca din primul an de viaţă paralel cu educaţia fizică şi intelectuală să se efectueze şi educaţia morală şi estetică.

Activităţile speciale se organizează începând cu luna a 9-a, având drept scop dezvoltarea înţelegerii şi vorbirii, mişcărilor, familiarizarea cu mediul ambiant. Se organizează şi ocupaţii muzicale. In timpul activităţilor copiilor le sunt demonstrate jucării, desene; ei sunt învăţaţi să imită diferite sunete. Pe parcursul anului al doilea de viaţă se schimbă calitativ caracterul activităţii copilului, activitatea de orientare, interesul faţă de lumea înconjurătoare.

Odată cu mersul copilul se familiarizează activ cu obiecte noi, cu calităţile lor, activitatea cu subiect devenind astfel predominantă. Deosebit de rapid se dezvoltă vorbirea, iar ca rezultat şi gândirea. Componentul principal al perioadei de veghe devine jocul, creşte interesul de comunicare, de relaţii cu alţi copii. Activităţile cu aceşti copii se îmbogăţesc considerabil cu diverse metode pedagogice, care includ jocuri mobile, gimnastică, excursii, jocuri didactice, ocupaţii individuale.

În anul al treilea de viaţă creşte rezistenţa fizică, capacitatea de muncă, sporeşte potenţialul celulelor nervoase şi al proceselor de inhibiţie. Copilul de acum e în stare întrucâtva să-şi frâneze unele acţiuni, uneori în mod conştient nu săvârşeşte fapte negative, dacă este convins că aceasta nu se poate. El e în stare să aştepte, să se reţină, deşi nu prea mult timp, ori să-şi menţină pe o durată mai lungă una şi aceeaşi poziţie, să treacă repede de la o activitate la alta, să îndeplinească imediat cerinţele, poruncile celor vârstnici; activităţile asemănătoare îl supraobosesc.

In acelaşi timp, gândirea copilului se dezvoltă repede, el poate înţelege sensul unor noţiuni, îşi formează cunoştinţe despre fenomenele naturii şi succesivitatea lor, despre lumea animală şi cea vegetală, despre unele fenomene sociale, despre munca celor vârstnici etc.

Copilul începe să-şi planifice activitatea, succesivitatea etapelor în diverse jocuri, înţelege bine limbajul adulţilor. La această vârstă se organizează activităţi speciale cu scopul de a dezvolta la copii gândirea intuitivă, orientarea elementară în mediul ambiant, deprinderi de activitate în domeniul artei plastice şi construcţiei, muzicii.

Totodată ei capătă deprinderi elementare de activitate instructivă, de formare a relaţiilor reciproce pozitive în colectiv. Majoritatea timpului plimbărilor e dedicat jocurilor mobile, cultivării deprinderilor de muncă; totodată în regimul zilei se includ ocupaţii individuale.

Treapta de dezvoltare neuro-psihomotorie şi modul de comportare al copilului, conform observărilor Evei Schmidt-Kolmer, către începutul noii etape de educaţie preşcolară includ:
- Reacţii de orientare, mişcare: clasifică după aceeaşi culoare diferite forme numai după un model.
- Limbajul: răspunde corect la: “de ce” şi “când” în întâmplările de toate zilele; numeşte obiectele cu o supradenumire din imaginaţie proprie (jucării ce reprezintă animale).
- Reacţii stereotipe, mişcare: se joacă de-a “mama” sau “doctorul” cu alţi copii.
- Limbajul: utilizează propoziţii cu “nu e voie”. Numeşte sexul persoanelor.
- Stereotip dinamic, mişcare: poate desena un cerc pe hârtie. Limbajul: utilizează propoziţii construite gramatical, utilizează pluralul.

Aceşti indici au o valoare mai mare în organizarea procesului de educaţie. Pentru majoritatea copiilor de vârstă preşcolară grădiniţa de copii este următoarea treaptă de educaţie şi constituie instituţia intermediară dintre creşă şi şcoală. Unii copii vin la grădiniţă din creşă, iar pentru alţii această instituţie constituie primul pas în afara cercului de familie.

Începutul frecventării grădiniţei este o etapă nouă în viaţa copilului. Schimbarea atmosferei cu care s-a deprins* oamenii noi cu care contactează, ruta nouă de acasă până la instituţia de copii - toate acestea se reflectă asupra comportamentului lui. Chiar şi copilul venit de la creşă, deprins deja cu viaţa în colectiv, poate manifesta un comportament agresiv, iar celui venit din condiţii de casă îi vine şi mai greu.

Perioada de adaptare decurge la unii copii destul de repede şi uşor, la alţii se lungeşte întrucâtva în funcţie de tipul activităţii nervoase superioare, starea sănătăţii, alţi factori biologici şi sociali şi se manifestă prin schimbarea comportamentului copilului, stării emotive, prin dereglarea somnului, scăderea poftei de mâncare etc. Cu cât mai mult diferă regimul zilei şi condiţiile de acasă de cele din grădiniţă, cu atât mai mult e posibilă mărirea duratei acestei perioade.

O importanţă destul de mare are şi vârsta copilului. Foarte uşor se adapteaza copiii în vârstă de până la 4-5 luni, deoarece deocamdată ei n-au un stereotip dinamic bine consolidat, însă pentru cei în vârstă de la 5 luni până la 1 an şi 3 luni acest proces decurge foarte greu. La copiii de vârstă de creşă adaptarea durează 12-15, la preşcolari - 7-10 zile.

Vârsta preşcolara este o perioadă cu cea mai intensă dezvoltare fizică şi spirituală şi în funcţie de cerinţele pedagogice şi igienice înaintate către copilul de vârstă fragedă depinde, în mare măsură, sănătatea, capacităţile intelectuale şi calităţile morale ale omului adult.

In această perioadă organismul copilului dispune de un potenţial şi de rezerve mari ce fac posibilă intensificarea educaţiei preşcolare prin intermediul complicării procesului de instruire. In prezent în multe ţări este foarte răspândită aşa-numita concepţie de accelerare artificială a dezvoltării. Adepţii acestei concepţii, referindu-se la posibilităţile psihofiziologice mari ale copilului, propun de a intensifica instruirea preşcolară.

De exemplu, unii autori americani propun de a începe instruirea intelectuală la o etapă de vârstă mai mică - a da cunoştinţe de scriere şi citire, precum şi de dactilografiere la maşină la vârsta de 2 ani, a începe instruirea şcolară la 4 ani. Insă pedagogii ruşi consideră că e necesar de a ţine cont nu numai de aceea ce poate însuşi copilul în urma unui antrenament intens, dar şi de cât efort fizic şi moral are el nevoie în acest caz.

Ei consideră că e mai important de a concentra efortul asupra educării în primul rând a unor calităţi de bază ale personalităţii, cum sunt gândirea abstractă şi generalizată, imaginaţia creatoare, afectivitatea emoţional-pozitivă faţă de cei din jur. In prezent programele din instituţiile preşcolare prevăd intensificarea procesului instructiv-educativ, extinderea, aprofundarea volumului cunoştinţelor şi a iscusinţei copilului.

Instruirea preşcolară are drept scop nu numai însuşirea de către copii a unor cunoştinţe şi deprinderi, dar şi de a le da posibilitate de a se orienta în interacţiunea fenomenelor, relaţiilor lor cantitative, mai bine zis, în dezvoltarea gândirii logice, care i-ar permite copilului însuşirea în continuare a programei şcolare, şi are unele particularităţi: realizarea motivaţiilor pozitive către procesul de instruire, stimularea iniţiativei, formarea emoţiilor pozitive şi realizarea cunoştinţelor căpătate în activitatea sa. Deşi creierul copilului la naştere este într-o măsură oarecare maturizat, noile structuri care realizează funcţiile integrale se dezvoltă treptat.

La copiii de 3-6 ani se remarcă o reactivitate sporită a componentelor vegetative ale reacţiilor de orientare, predominarea lor asupra celor corticale. Astfel, copiii se evidenţiază printr-o stare emotivă, sunt foarte distraţi, lipsiţi de interes. La vârsta de 5-6 ani rolul principal revine sistemelor analizatoare, mai intens funcţionează emisfera dreaptă, contribuind la prevalarea gândirii concrete. începând cu vârsta de 6 ani, într-o măsură oarecare se formează mecanismul neurofuncţional al atenţiei, care exercită nu numai efortul emoţional, dar şi cel informativ.

De la vârsta de 6,5 - 7 ani creşte rolul funcţional al emisferei stângi şi al lobului frontal, se perfecţionează legăturile intemeuronale prin îmbogăţirea arborizaţiilor dentritice. Creşte volumul memoriei şi durata păstrării cunoştinţelor. Se dezvoltă memoria afectivă, memoria imaginilor şi memoria voluntară. Se perfecţionează procesele gândirii - copilul trece de la judecăţi explicative naive, manifestă capacitatea de a sesiza relaţii cauzale, îşi lărgeşte sfera noţiunilor cărora se subordonează obiectele concrete.

Atenţia voluntară este mai stabilă, fiind posibilă concentrarea ei. Unul din factorii principali care determină baza morfofuncţională a procesului de percepere şi analiză a semnalelor este nivelul de pregătire al centrelor cortexului cerebral către recepţionarea şi prelucrarea informaţiei, mai bine zis - gradul de pregătire pentru instruire. Procesul de instruire a copiilor în instituţiile preşcolare trebuie să se desfăşoare în conformitate cu posibilităţile morfofuncţionale şi psihofiziologice ale creierului. Aşadar, în această perioadă se produc intense transformări anatomofiziologice în cortexul cerebral, în activitatea armonioasă a centrelor corticale.

Studierea capacităţii intelectuale de muncă a copiilor din diferite grupe de vârstă denotă că ea creşte treptat de la 3 la 7 ani, însă odată cu creşterea ei se observă o scădere în perioada de iarnă-primăvară (din decembrie până în martie). Un factor ce influenţează capacitatea de muncă şi survenirea oboselii este şi organizarea procesului de instruire, în special a metodelor de predare. De aceea cerinţele igienice în procesul de instruire sunt înaintate nu numai faţa de durata activităţilor, dar şi faţă de organizarea pedagogică a procesului.

Activităţile obligatorii, speciale în grădiniţă sunt realizate conform unor programe. Ele prevăd familiarizarea cu mediul ambiant, studierea limbii materne, pregătirea copiilor pentru a învăţa să scrie şi să citească, dezvoltarea reprezentărilor matematice elementare, formarea deprinderilor de desen, de modelare, de aplicaţie sau construire, însuşirea cunoştinţelor muzicale, de cultura fizică. In funcţie de vârstă aceste activităţi se planifică în felul următor: pentru copiii de 3-4 şi 4-5 ani - câte 11, pentru copiii de 5-6 ani - câte 14 şi pentru cei de 6-7 ani - câte 19 ore pe săptămână.

Cercetările igienice experimentale au constatat că la activităţile de dezvoltare a reprezentărilor matematice, de familiarizare cu mediul ambiant, de limbă maternă copiii sunt mai neliniştiţi, apatici, somnolenţi decât la lecţiile de desen, modelare, aplicaţie. Aceste rezultate permit de a considera ocupaţiile care înaintează organismului cerinţe mai mari - grele, iar cele de artă plastică - uşoare. Ocupaţiile de educaţie fizică şi de muzică (dinamice) exercită o acţiune opusă -micşorează ori înlătură complet oboseala. Ţinând cont de capacitatea funcţională a organismului, se stabileşte durata ocupaţiilor.

La organizarea activităţilor grele e necesar de a ţine cont că în primele 5 minute organismul se încadrează treptat în lucru, de aceea la început se repetă materialul studiat, apoi se explică şi se consolidează cel nou. Pentru a preveni oboseala care se instalează în ultimele 5 minute e raţional ca în partea a doua, principală a activităţii să se organizeze în decurs de 2-3 minute exerciţii de gimnastică. In timpul întreruperilor de 10-12 minute dintre activităţi, dacă acestea se succed, se organizează jocuri mobile şi se îndeplinesc exerciţii pentru odihna aparatului vizual. In organizarea activităţilor se recomandă să se folosească pe larg demonstrarea materialelor ilustrative, aplicarea materialelor didactice care contribuie la formarea celui de-al doilea sistem de semnalizare, la elaborarea reflexelor condiţionate prin numirea semnalului condiţionat.

Starea de funcţionare a sistemului nervos central diferă în timpul săptămânii, manifestând cel mai înalt nivel marţi şi miercuri, apoi treptat scade, îndeosebi spre sfârşitul ei. De toate aceste particularităţi trebuie să se ţină cont la alcătuirea orarului activităţilor. Activităţile care cer o încordare intelectuală trebuie să fie alternate cu jocurile mobile, iar cele de formare a reprezentărilor matematice se îmbină cu activităţile de cultură fizică sau muzicale, activităţile de limbă maternă - cu modelarea sau construirea. Marţi şi miercuri efortul intelectual poate fi mai mare, iar pentru sâmbătă activităţi nu se planifică.

În legătura cu elaborarea noilor programe şcolare mai complicate cresc cerinţele faţă de pregătirea copiilor către şcoală. Regimul instructiv-educativ din grupele pregătitoare trebuie să contribuie la o trecere fără dificultăţi a copiilor la un nou ritm de lucru. Se consideră că în aceste grupe e necesar de a avea un regim de instruire cu un efect de antrenare - câte trei activităţi pe zi a câte 20, 25 şi 30 minute.

Reforma reorganizării procesului de instruire (1984) prevede trecerea treptată la începerea învăţăturii de la vârsta de 6 ani, atât uit condiţiile grădiniţei cât şi în şcoală.

Cercetările igienice efectuate în diverse localităţi au constatat că instruirea conform programelor-tip cât şi celor experimentale corespunde posibilităţilor psihofiziologice ale copiilor de 6 ani, iar survenirea oboselii în mare măsură depinde de programele şi metodele de instruire, de timpul zilei când se ţin lecţiile, de numărul şi durata lor, de organizarea în ansamblu a regimului zilei. Totodată s-a stabilit, că dinamica productivităţii muncii din timpul săptămânii are un caracter tipic - cea mai joasă este luni şi miercuri (ori joi). Se recomandă de a se ţine câte 4 lecţii pe zi cu durata de 35 minute, dintre care primele 3 -în prima jumătate a zilei (scrisul, citirea, matematica) şi ultima - în a doua jumătate a zilei, după plimbare şi somnul de zi - (desenul, menajul). Ţinând cont de productivitatea muncii, se recomandă o săptămână de odihnă în ianuarie şi martie.

Adaptarea organismului la efortul şcolar depinde de nivelul de dezvoltare somatic, neuropsihic şi funcţional al copilului. S-a constatat că reuşita la învăţătură şi productivitatea de muncă este mai joasă, iar dereglările neuropsihice şi psihomotorii sunt mai esenţiale la copiii care n-au atins un nivel stabil de “maturizare şcolară”. Deocamdată, însă, nu există o concepţie unică ce ar trata noţiunea de “maturizare şcolară”. Unii autori apreciază “maturizarea şcolară” conform nivelului atins de dezvoltare fizică, psihică şi socială, alţii - conform maturizării funcţionale a diverselor organe şi sisteme ori a gradului de pregătire a organismului către sarcinile şcolare. Hulebrandt considera că “maturizarea şcolară” este nivelul dezvoltării fizice şi psihice care-i permite copilului să îndeplinească cerinţele instruirii şcolare. “Nematurizarea şcolară” (S Grombah) este rezultatul maturizării funcţionale insuficiente a organelor şi sistemelor organismului, dezvoltării retardate şi neuniforme a lor.

Prin urmare, pentru a decide dacă copilul este apt de şcolarizare trebuie să se ţină cont nu numai de nivelul de dezvoltare intelectuală care în mare măsură este determinat de condiţiile şcolare, dar şi de maturizarea morfofuncţională a organismului. De aceea la aprecierea “maturizării şcolare” e necesar de a stabili mai întâi maturizarea biologică (vârsta biologică), nivelul dezvoltării fizice, starea de sănătate şi nivelul de funcţionare a organelor şi sistemelor organismului.

In primul rând e necesar de a aprecia funcţiile care joacă un rol de bază la începutul instruirii şcolare - dezvoltarea funcţiei de conectare a cortexului cerebral (formarea reflexelor condiţionate), celui de al doilea sistem de semnalizare, vorbirii, funcţiei motorii care determină precizia şi coordonarea mişcărilor muşchilor mici ai mâinii, dezvoltarea funcţiilor psihomotorii. Un criteriu psihofiziologic informativ; conform căruia e posibilă aprecierea funcţiei psihice, motorii şi a aparatului vizual, este testul Kema-Irazeca.

S-a constatat că copiii a căror vârstă biologică coincide celei calendaristice ori o depăşeşte, cu o dezvoltare morfofuncţională armonioasă, cu o vorbire bună, sănătoşi (grupa I - II), apreciaţi “maturi” conform testului Kema-Irazeca, posedă un nivel de dezvoltare şi o capacitate de muncă optimă, învaţă cu succes la etapa începătoare.

RECENT

Aspecte epidemilogice ale izbucnirilor cu boli diareice acute în Republica Moldova (Nadejda Gafin, Aliona Nastas, Ion Bîrcă, Adrian Cotelea, Vasile Sofronie)
02.01.2020

În articol sunt prezentate unele aspecte epidemiologice ale izbucnirilor cu boli diareice acute (BDA) în Republica Moldova în anii 2014-2 [ ... ]

Impactul asupra sănătății și cel socioeconomic al morbidității prin varicelă în Republica Moldova (Silvia Negară, Vasile Sofronie)
02.01.2020

A fost studiată și analizată epidemilogic morbiditatea prin varicelă în Republica Moldova în perioada 1985-2017. Studiul dat este unul [ ... ]

Coxartroza, simptomeCoxartroza, simptome
03.04.2019

Coxartroza este o afecţiune care se caracterizează prin dureri la nivelul şoldului. Este o afecţiune cronică, care apare în urma degra [ ... ]

Sindromul de intestin iritabil, una dintre cele mai răspândite disfuncții ale omului modernSindromul de intestin iritabil, una dintre cele mai răspândite disfuncții ale omului modern
03.04.2019

Sindromul de intestin iritabil este una dintre cele mai răspândite disfuncții ale omului modern. Statisticile arată că acesta afecteaz [ ... ]

Despre pietre la rinichiDespre pietre la rinichi
02.04.2019

Una dintre cele mai dureroase afectiuni este reprezentata de pietrele la rinichi, care pe atat de deranjanta esti si atat de raspandita pest [ ... ]

Sfecla roșie, o legumă importantă în lista alimentelorSfecla roșie, o legumă importantă în lista alimentelor
02.04.2019

Sfecla roșie ocupă un loc bine meritat pe lista alimentelor permise în orice dietă sănătoasă. Leguma este bogată în substanțe nutr [ ... ]

Cinci exerciții pentru o talie subțireCinci exerciții pentru o talie subțire
01.04.2019

Pentru a ne menține silueta este nevoie de o alimentație echilibrată, însă nu este de ajuns, aceasta ar trebui asociată cu un program  [ ... ]

Sindromul Raynaud, o afecțiune a arterelor perifericeSindromul Raynaud, o afecțiune a arterelor periferice
01.04.2019

Sindromul Raynaud reprezintă o afecțiune a arterelor periferice caracterizată prin modificarea succesivă a culorii degetelor mâinii și [ ... ]

Alte articole...
2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment