Îmbrăcămintea este folosită de om cu scopul de a-şi apăra corpul de acţiunea nefavorabilă a mediului ambiant - temperatură joasă, radiaţii sporite, precipitaţii atmosferice, substanţe chimice, praf, bacterii etc. Totodată ea îndeplineşte şi unele funcţii educative, formând la copii şi adolescenţi gusturi estetice. Însă rolul principal al hainelor este de a proteja organismul de pierderi mari de căldură şi de a crea o stare de confort, fiind astfel un factor important în procesul de termoreglare.
Igiena imbracamintei si incaltămintei copilului
Regulile de igienă privind îmbrăcămintea contribuie în mare măsură la întărirea sănătăţii şi la ameliorarea dezvoltării fizice a elevilor. Îmbrăcămintea copiilor şi adolescenţilor trebuie să corespundă anotimpului şi condiţiilor climaterice, pe timp friguros ea trebuie să apere organismul de o pierdere prea mare de căldură, iar pe timp călduros, dimpotrivă, să nu împiedice pierderea de căldură.

Proprietăţile hainelor de a menţine şi de a ceda căldura depind atât de proprietăţile materialului, cât şi de croială, modelul şi numărul de straturi.

Insuşirile materialului - de a fi bun sau rău conducător de căldură, permeabil la aer, la vapori de apă, higroscopic - sunt condiţionate de originea ţesăturii, caracterul firului, felul ţesutului, desimea împletiturii, greutatea şi grosimea ţesăturii etc.

Grosimea materialului contribuie nemijlocit la păstrarea căldurii, însă acest tip de ţesături fac îmbrăcămintea destul de voluminoasă şi grea, limitează într-o măsură oarecare efectuarea mişcărilor. O astfel de îmbrăcăminte protejează bine corpul de acţiunea temperaturilor joase, în condiţii friguroase, însă pe timp cu vânt prioritatea lor scade! Materialele care cuprind în ţesătura lor un număr mare de fire şi pori păstrează mai bine temperatura corpului, deoarece aceştea conţin o cantitate mai mare de aer, care este rău cionducător de căldură.

O însemnătate igienică pentru îmbrăcăminte are proprietatea ţesăturilor de a asigura o ventilaţie bună a aerului dintre haină şi corp, de a fi permeabilă pentru aer. Se ştie că ţesăturile cu o permeabilitate mare a aerului reduc rezistenţa lor termică. O permeabilitate joasă posedă stofele din drap, postav gros, pânza de cort, de in şi cânepă compactă.

O calitate importantă a ţesăturilor este şi proprietatea de a fi permeabile şi pentru vaporii de apă ai aerului dintre haină şi corp. Mişcarea vaporilor de apă prin ţesături se desfăşoară nu prin filtraţie, ci prin difuzie, care decurge nu prin spaţiul aerian, ci prin firele ţesăturii. O permeabilitate de vapori bună au ţesăturile din bumbac, mai redusă - cele din lână şi de blana.

Unele materiale au proprietatea de a îmbiba vaporii de apă (de a fi higroscopice), transpiraţia corpului şi sunt folosite pentru confecţionarea mai ales a lenjeriei de corp. Ţesăturile de bumbac (tricotajele, flanela) corespund cerinţelor igienice menţionate. Nu se recomandă folosirea materialelor higroscopice la confecţionarea îmbrăcămintei de iarnă (stratul al treilea), deoarece îmbibarea vaporilor de apă din mediul ambiant contribuie la sporirea pierderii de căldură a corpului.

O mare însemnătate are şi confecţionarea corectă a îmbrăcămintei, deoarece o haină croită incorect poate fi dăunătoare mai ales copilului mic. Îmbrăcămintea trebuie să fie croită conform proporţiilor corpului, să fie cusută simplu şi corect. O haina prea lungă şi largă poate stingheri mişcările, una strâmtă - împiedică respiraţia, circulaţia limfei şi a sângelui, apasă cutia toracică. Hainele trebuie, să poată fi uşor curăţate, spălate şi călcate.

Lenjeria de corp e primul strat de haine care acoperă nemijlocit pielea corpului (circa 80%) şi în general este menită să elibereze pielea de eliminările din ea care conţin substanţe lichide (sudoare cu elemente minerale şi organice), solide (descuamaţii epiteliale, grăsimi) şi gazoase (bioxidul de carbon). Pentru a nu irita şi a nu trauma învelişul epitelial lenjeria de corp trebuie să fie moale şi elastică, permeabila pentru aer şi gaze, higroscopică. Lenjeria de corp (cămaşa, pijamaua, maiouL, chiloţii) .se confecţionează din ţesături de bumbac de culoare deschisă, precum şi din tricotaj sau ţesături de mătase. Nu se admite confecţionarea lenjeriei din fibre sintetice şi de acetat destinată copiilor de vârstă ante- şi preşcolară! îmbrăcămintea pentru copiii de vârstă mai. mare poate conţine în funcţie de tipul ei de la 28 pânâ la 40% de fibre de capron şi de lavsan.

Hainele de vară pentru copii trebuie să fie confecţionate din ţesături uşoare de bumbac - cit, batist - sau din mătase naturală care reflectă bine razele solare, să fie bine permeabile pentru aer, vapori şi higroscopice. Îmbrăcămintea se coase în aşa fel ca, corpul copilului să fie cât mai mult descoperit. Sunt contraindicate cingătorile strânse, guleraşele înalte şi înguste. Decolteul larg, hăinuţele cu mâneci scurte sau fără ele asigură organismului o ventilaţie bună. In zilele cu arşiţă copiii poartă combinezoane sau chiloţi cu bretele, în cele răcoroase băieţii poartă cămaşă cu mâneci scurte şi pantalonaşi, fetele - rochiţe scurte, sarafane.

În anotimpurile reci (toamna, primăvara, iarna) copiii poartă în casă lenjerie, rochiţe, cămăşuţe, pantalonaşi. Pentru confecţionarea lor se pot folosi ţesături mai groase de bumbac, lână, semilână, catifea, care păstrează mai bine căldura. În cazurile devierilor mai ridicate ale temperaturii din încăperi se mai pot folosi cămaşe şi jilete din tricotaj de lână, însă, în general; trebuie evitată folosirea multor straturi de haine care nu numai că împiedică efectuarea mişcărilor, dar şi înrăutăţesc aerisirea aerului dintre piele şi îmbrăcăminte. Când copiii ies la plimbare în aer liber, ei îmbracă pe deasupra costum, palton, combinezon ori scurtă.

Aceste haine trebuie să aibă 2 straturi - din vatelină de lână ori semilână (rău conducător de căldură), acoperit cu un material compact (rips), care apără bine organismul de acţiunea vântului. Pentru timpul rece de iarnă în ultimii ani se confecţionează haine (palton, scurte) din mai multe straturi: deasupra din material sintetic compact, apoi un strat care apără organismul de pierderi de căldură - vatelină ori ţesătură dublă de poliuretan expandat cu grosimea de 4 mm şi căptuşeală din satin. O astfel de haină apără tot atât de bine organismul de frig ca şi un palton din drap cu căptuşeală din vatelină şi este cu mult mai uşoară.

Acoperămintele pentru cap trebuie să fie adecvate anotimpului şi condiţiilor climaterice. Iarna copiii poartă pe cap căciulă de blană cu clape sau căciulă vătuita Primăvara şi toamna pentru băieţi sunt mai comode şepcile cu căptuşeală uşoară, iar pentru fete - pălăriuţele de fetru sau tricotate din lână. În timpul verii copilul poartă pe cap o şapcă, o panama de pânză ori de paie.

Încălţămintea copilului apără organismul lui de răceală, de supraîncălzire, de microtraumatisme, contribuie la menţinerea formei normale a boitei plantare.

Principalele cerinţe igienice înaintate faţă de construcţia încălţămintei şi de materialele folosite la confecţionarea ei sunt determinate de particularităţile de creştere şi dezvoltare a piciorului copilului. Folosirea unei încălţăminte neraţionale nu numai că împiedică mişcările şi îngreuează mersul, dar şi contribuie la deformarea piciorului şi la apariţia unor boli.

Piciorul copilului după construcţia lui se deosebeşte de piciorul adultului, are unele particularităţi de vârstă care trebuie luate în considerare la confecţionarea încălţămintei. Astfel, dacă la vârstnici partea cea mai lată a tălpii revine regiunii articulaţiilor metatarso-falangiene I-V, apoi la copii piciorul capătă formă de evantai, deoarece diametrul maximal revine falangelor terminale. În afară de aceasta, partea dinainte a tălpii la ei este mai scurtă decât cea din urmă şi, în fond, scheletul piciorului este format din cartilaj. Osificarea piciorului se încheie odată cu desăvârşirea creşterii, de aceea sub influenţa acţiunilor mecanice talpa poate fi uşor deformată. În legătură cu aceasta astfel de calităţi ale încălţămintei ca elasticitatea, greutatea, grosimea şi rezistenţa termică sunt reglementate din punct de vedere igienic. Partea de jos a încălţămintei - branţul, talpa, tocul trebuie să posede o rigiditate optimă.

Rezultatele cercetărilor, efectuate în această direcţie, au confirmat că atât o încălţăminte prea moale, cât şi una suficient de rigidă contribuie la deformarea tălpii şi la apariţia piciorului plat. De calitatea branţului depinde microclimatul spaţiului lăuntric al încălţămintei, de aceea el trebuie să posede calităţi înalte de a ventila aerul, de protecţie a căldurii şi contra umezelei, să fie plastic. Încălţămintea trebuie să fie confecţionată numai din piele naturală. Elasticitatea tălpii pentru încălţămintea preşcolarilor trebuie să fie de 10 H/cm, pentru şcolari - de 8-10 N/cm (fete)şi de 9-13/N/cm (băieţi). Parametrii elasticităţii depind de grosimea tălpii şi în funcţie de originea materialului şi vârstă copiilor sunt stabilite următoarele valori ale grosimii tălpii.

Cel mai bun material pentru confecţionarea părţii de jos a încălţămintei - a tălpii - este pielea naturală, însă în ultimul timp se folosesc şi alte materiale, de exemplu cauciucul poros «Prichindel» şi «VŞ» care posedă o rezistenţă termică sporită. Încălţămintea copiilor, inclusiv cea de casă, trebuie să aibă toc, înălţimea căruia se recomandă să fie pentru preşcolari de 8-10 mm, pentru elevii în vârstă de 8-12 ani - de 10-20 mm; pentru cei în vârstă de 13-17 ani - de 20-30 mm.

Înălţimea tocului încălţămintei elegante pentru fetele de 13-17 ani poate fi pana la 40 mm. Folosirea zilnică, frecventă de către fete a încălţămintei cu toc înalt (de 4-5 cm) este foarte dăunătoare, deoarece în acest caz ele sunt nevoite să meargă în degete, trunchiul se înclină înapoi, se modifică forma bazinului, mersul devine nesigur, creşte sarcina asupra degetelor contribuind la deformarea lor şi la dereglarea formei tălpii. Încălţămintea nu trebuie să strângă piciorul, să împiedice circulaţia sângelui, limfei şi procesul de creştere a lui, ci trebuie să corespundă lungimii şi lăţimii piciorului. Numai în acest caz ea poate fi comodă la mers şi nu poate provoca eroziuni şi deformarea degetelor şi a tălpii.

Materialul folosit "'pentru confecţionarea părţii de sus a încălţămintei trebuie sa fie moale şi uşor permeabil pentru vapori şi aer. Aceste calităţi le posedă materialul din piele naturală. Pentru confecţionarea încălţămintei de vară paralel cu pielea naturală pot fi folosite şi materiale textile - pânză, elastic. În funcţie de anotimp copiii poartă vara sandale, în perioada rece - pantofi, ghete. Pentru căptuşeala încălţămintei de iarnă se foloseşte blana, pâslă, postavul, fetrul.

Pentru copii nu se recomandă confecţionarea încălţămintei din cauciuc, de lac şi din materiale sintetice. Este limitată folosirea încălţămintei din material impermeabil - numai pentru timp ploios, încălţămintea trebuie aerisită, uscată şi curăţată cu peria zilnic.
Yandex