Purtând încălţăminte decupată sau umblând desculţ pe plajă, la munte ori la ţară, mai mult ca oricând ne expunem vederii picioarele. Pentru ca acestea să arate bine, e nevoie de un mic efort de întreţinere

Pedichiura se recomandă atât bărbaţilor, cât şi femeilor începând de la vârsta de 20 de ani (în funcţie de starea picioarelor şi a unghiilor). Procedura se face cu regularitate, o dată la trei-patru săptămâni. Pedichiura nu este doar o operaţie de tăiere a unghiilor şi de vopsire a acestora, ci şi un proces de curăţare intensivă a tălpilor, înlăturare a bătăturilor încheiat cu un masaj.

Astfel, pedichiura este necesară nu doar pentru aspectul estetic al picioarelor, ci şi pentru sănătatea lor. La pedichiură sunt folosite instrumente speciale, care sunt depozitate în aparate cu raze ultraviolete, iar apoi dezinfectate cu alcool. La dorinţă, clientul poate veni la salon cu propriile instrumente.

Pedichiurista nu recomandă utilizarea pietrei ponce, ci folosirea aparatelor speciale sau a lamei pentru înlăturarea pielii moarte (procedură care e preferabil de făcut la un salon de frumuseţe).

Pedichiură în condiţii casnice
Umpleţi un vas cu apă sau lăsaţi să curgă apa în cadă până acoperă câţiva centimetri. Adăugaţi apoi puţin gel de duş, sare de baie, ulei sau orice altă loţiune cu efect relaxant. Până pregătiţi apa, îndepărtaţi de pe unghii oja veche. Dacă e nevoie, tăiaţi puţin unghiile pentru a le scurta.

Lăsaţi picioarele să se bucure de apa călduţă - staţi cât de mult vreţi acolo, dar nu mai puţin de zece minute. Cu ajutorul unei pietre ponce sau al unui burete dur, frecaţi tălpile pentru a îndepărta ce-lulele moarte. Folosiţi un exfoliant pentru picioare, masându-l până intră bine în piele.

După ce aţi terminat, ieşiţi din apă călcând pe un prosop, ştergeţi-vă bine picioarele, apoimasaţi-le cu cremă. Cu ajutorul unui beţişor, împingeţi cuticulele către marginea unghiei. Atunci când vopsiţi cu ojă, folosiţi un separator pentru degete. Aplicaţi un strat de ojă cu vitamine, apoi- nuanţa dorită.

Nu aşteptaţi să fie prea târziu, adică, arunci când unghiile vor fi uscate, se vor exfolia, iar tălpile vor fi numai bătături şi crăpături. Dacă picioarele vi se umflă, cauza fiind oboseala şi statul prea mult în picioare, remediul ar fi plasarea acestora pe un suport mai înalt decât restul corpului, cât timp dormiţi.

Pentru îngrijirea zilnică, se recomandă folosirea unei pudre antiperspirante pentru picioare şi pentru călcâie, folosirea unei creme abrazive sau a uneia bogată în vitaminele A şi E. De asemenea, pentru un picior cât mai sănătos este indicată folosirea unei încălţăminte comode şi a ciorapilor de bumbac. (După Timpul)

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment