Tenul normal este în primul rând un ten sănătos, a cărui emisie de sebum şi umiditate este echilibrată. Defecţiunile pielii sunt rarităţi (când şi când câte un coş). Porii sunt aproape invizibili, în comparaţie cu porii mari, dilataţi, ai tenului gras. Derma este bine irigată de sânge şi are o culoare vitală, roz-pal. Tenul normal este, mai ales, apanajul femeilor tinere.
Primavara si tenul normal
Sucul de morcovi este ideal pentru tenul normal, căruia îi imprimă o culoare sănătoasă şi mătăsoasă. Se obţine prin pasarea morcovilor bine curăţaţi şi spălaţi în mixer, sau prin raderea şi stoarcerea lor. Sucul obţinut se întinde pe faţă (bine curăţită înainte), cu vârful degetelor. Se lasă să acţioneze 20 de minute, apoi se spală cu apă călduţă.

Măşti pe bază de brânză de vacă - 4 linguri de brânză moale de vaci se amestecă cu câteva fructe bine zdrobite: căpşuni, caise, portocale, mere rase, banane. Se întinde pasta obţinută pe faţă şi se lasă să acţioneze 20 de minute, apoi se clăteşte cu apă călduţă. Pentru efectul sporit al măştilor, înainte de aplicare, puneţi pe obraz două comprese cu apă caldă, menite să dilate porii. Măştile trebuie să cuprindă şi gâtul şi decolteul.

Măşti cu miere - 2 linguriţe de miere lichidă se subţiază cu 2 linguriţe de infuzie de muşeţel. Se întinde pasta pe tot obrazul şi se lasă să acţioneze 10-15 minute. Acţiunea mierii sporeşte dacă aplicarea măştilor coincide cu baia. Vaporii umezi din cadă înmoaie pielea şi favorizează pătrunderea substanţelor cuprinse în miere. Efectul de tonifiere şi catifelare a pielii se vede imediat.

Lapte demachiant - amestecaţi cu mixerul o jumătate de piersică (măr, avocado) + 1 lingură de smântână proaspătă şi 1 linguriţă de untdelemn de măsline. Folosiţi produsul dimineaţa, înainte de a vă spăla şi de a vă machia, şi seara, după ce vă spălaţi cu apă şi cu săpun, pentru a înlătura toate urmele fardului.

Cremele ideale pentru tenul normal sunt cele care conţin muşeţel, ceară de albine şi lanolină. (După Săptămâna)

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment