Nu de puţine ori, ne-am pomenit scotocind în trusa de cosmetice a mamei, în căutarea a ceva nou, care, după părerea noastră, ar putea fi mai bun decât ce avem noi deja. Parcă rujul este mai cremos, rimelul mai negru decât negrul rimelului nostru, iar crema ei de faţă miroase categoric mai bine.
Crema potrivita pentru un ten mai tanar
Înainte de a da buzna în trusa mamei sau a surorii mai mari, trebuie să ne gândim la natura produselor cosmetice şi la destinaţia acestora. Prin urmare, este indicat să ne gândim la câteva lucruri esenţiale, atât pentru frumuseţea, cât şi pentru sănătatea noastră.

În primul rând, cremele destinate feţei sunt clasificate pe anumite grupuri de vârstă:
  • Pentru tenul persoanelor până la 20 de ani;
  • Pentru tenul persoanelor între 20 şi 25 de ani; D Pentru tenul persoanelor între 25 şi 35 de ani;
  • Pentru tenul persoanelor peste 35 de ani. Potrivit fiecărei grupe de vârstă, cremele pentru faţă se diferenţiază şi în funcţie de substanţele pe care le conţin.
Cremele pentru un ten tânăr conţin agenţi de hidratare, unele dintre acestea înglobând în sezonul cald şi protecţie de UV. Cremele pentru tenul matur conţin, pe lângă agenţii de hidratare, şi anumite substanţe care ajută la atenuarea liniilor fine şi a ridurilor.

Tocmai de aceea, utilizarea unei creme pentru tenul matur la o vârstă fragedă nu ajută la îmbunătăţirea calităţii tenului. Până la vârstă de 20 de ani, trebuie folosite cremele hidratante cu o formulă uşoară, ce conţin extracte naturale de plante. Tenul trebuie în prealabil curăţat cu o loţiune demachiantă, apoi tonifiat cu un tonic fără alcool (pentru tenurile sensibile), iar apoi aplicată crema hidratantă, care să menţină pielea la un nivel optim de hidratare.

La vârstă adolescenţei, multe dintre fete sunt tentate să confere tenului acel luciu promovat de spoturile publicitare la cosmetice sau de reclamele apărute în reviste. Datorită însă schimbărilor de natură hormonală ce survin în acea perioadă, este de preferat să apelaţi la sfaturile unor specialişti, sau de ce nu, să mergeţi la farmacii şi să consultaţi personalul calificat.

În farmacii există game de produse care se adresează tenurilor grase şi care dau rezultate foarte bune dacă sunt utilizate în mod corect, respectând indicaţiile medicului dermatolog sau ale farmacistului.

Chiar dacă sunteţi tineri, nu înseamnă că vă puteţi permite să faceţi experimente pe piele de la o vârstă încă fragedă, deoarece există riscul apariţiei de puncte negre, iritaţii sau chiar eczeme, care ulterior necesită o vizită la dermatolog şi un tratament adecvat.

Prin urmare, scormonitul prin trusa cosmetică a mamei este într-adevăr o plăcere a unora dintre noi, însă trebuie să avem mare grijă ca produsele pe care le utilizăm să corespundă vârstei noastre, şi mai ales tipului de ten. (După Săptămâna)

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment