Știați că în compoziția sării intră circa 40 de elemente chimice? În natură, există mai multe tipuri de sare, structura acestora fiind și ea variată (mai ales dacă ne referim la componente și la aspectul calitativ).

Din acest punct de vedere există diferențe clare între sarea naturală, gemă și sarea de masă. Și sarea de mare se prezintă diversificat, în funcție de locul de unde a fost extrasă. Utilizată însă în scop terapeutic, sarea poate face minuni, ajutând la vindecarea bolilor de gât, a furunculelor, a coșurilor sau a inflamării mucoaselor organismului.
Beneficiile sarii, baile cu sare
Prin proprietățile sale, sarea înlătură edemele și durerile diverse. Procedeele terapeutice cu sare sunt și ele variate și diferă în funcție de afecțiuni.

Băi generale cu sare
Efectul băii cu sare asupra organismului este în mod sigur unul purificator. Băile cu sare determină o intensă alimentare a pielii cu sânge, favorizând în același timp metabolismul. Baia cu sare este recomandată în cazul erupțiilor, a diatezei, a neurodermitei și a altor afecțiuni ale pielii.

Înainte de a face o baie cu sare, pielea trebuie curățată. Baia mineralizată se pregătește cu săruri cristalizate din Marea Moartă, iar concentrația acestora variază între 100 de grame și 1 kilogram, ea crescând cu fiecare ședință nouă.

Pentru obținerea unui efect profilactic, în cazul adulților, se recomandă ca doza de sare să nu depășească 400 de grame. O baie cu sare durează maxim 30 de minute. Ea poate fi repetată o dată la două zile în cadrul unei cure de 10-15 proceduri efectuate la un interval de trei luni. La finalul băii cu sare, pielea se clătește cu apă caldă.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment