Efectuați o serie de exerciții de respirație în fața unei ferestre deschise. Faceți un set de 5-10 inspirații și expirații de două ori pe zi, iar apoi măriți ritmul treptat până când ajungeți la un set de 20 de inspirații și expirații, efectuat tot de două ori pe zi;
Exercițiile de respirație și autosugestia elimină cearcănele
Credibil sau nu, autosugestia are o mare putere asupra tonusului nostru energetic. Și creierul poate fi supus unor exerciții mintale. Repetându-vă în gând că nu sunteți obosită, veți convinge și organismul de acest lucru. Din moment ce organismul este odihnit, cearcănele pot fi ele “păcalite” să apară;

Pe piață există o serie de produse cosmetice și tratamente ce încearcă ameliorarea cearcănelor și tratarea zonei sensibile din jurul ochilor. Un efect pozitiv asupra cearcănelor îl au produsele ce conțin vitamina K, vitamină utilă pentru vasoconstricție, sau produsele speciale ce conțin ingredienți vegetali, eficienți în stimularea circulației limfatice deficitare din jurul ochilor;

Mișcările pe care le faceți după aplicarea tratamentului sau a cremei anticearcăn trebuie să contribuie la o mai bună circulație sanguină și limfatică. Tapotează ușor zona ajutându-vă de vârful degetelor;

Dacă totuși cearcănele continuă să persiste, apelați la ajutorul unui specialist. Pentru reducerea acestora, medicina moderna ne pune la dispoziție terapii speciale cu ionizări și drenaj limfatic;

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment