Atestat la 10 dec. 1813. Notă statistică: Suprafaţa - 24,4 kmp. Distanţa până la or. Râşcani 20 km. R.Copăceanca. Biserica Adormirea Maicii Domnului (1914). Gospodării - 785. Populaţia - 1.989 de oameni. Sectorul obştesc - 2.051 ha. Sectorul ind. - 287 ha. Fondul locativ - 576 mii mp. Case - 798. Fântâni - 327. 5 magazine, o cafenea, o casă de prestări servicii, o frizerie, o baie, un punct medical, o grădiniţă de copii, o şc. română, o casă de cultură, o instalaţie de cinema, 2 bib-ci, un oficiu de telecomunicaţii, un stadion.
Alunişul e situat la 35 km de st.c.f. Bălţi şi 158 km de Chişinău. Prima atestare documentară datează din 10 dec. 1813, când proprietarul marii moşii a s.Aluniş, Corlăteni, Recea, Nicoreni, Ochiul Alb, Mihăileni face schimb cu Ioniţă Basotă, preferând să rămână cu turcii, decât cu cotropitorii creştini de la răsărit.
La început de secol era un cătun şi autorităţile basarabene îl socoteau în componenţa s.Corlăteni. Aici era o poştă veche cu 12-18 cai, cu 6 trăsuri pentru călători, mai ales, pentru cei militari, o poştă cu cai şi surugii poate mai veche chiar decât satul. Pe moşia satului de azi există o movilă funerară, rămasă ca mărturie că pe aceste locuri, cu mult înainte, au hoinărit migratori din stepele asiatice. În ea se află unul sau câteva morminte ale "musafirilor", care fie că au murit pe aici de moarte bună, fie că au fost răpuşi de băştinaşii care îşi apărau pământurile.
Oricum, la înc.sec. XIX satul era foarte mic, fără biserică, fără şcoală, folosindu-se de aceste instituţii în s.vecin Corlăteni. S-a păstrat lista tuturor locuitorilor satului Aluniş din 16 martie 1830 şi încă o listă din 19 oct. 1832. Recensământul făcut în această localitate în 1835, la 27 aug. a înregistrat 119 bărbaţi şi 79 de femei. Satul întrunea 43 de gospodării ţărăneşti, fără boieri, mazili, preoţi, dascăli.
La 15 aug. 1853 autorităţile locale l-au reţinut pe tânărul Grigore Ciobanu, care intenţiona să treacă Prutul.
Recensământul anului 1859 înregistrează în s.Aluniş 32 de familii, aceeaşi staţie de poştă. Proprietar al moşiei era prinţul Mihail Sturza de peste Prut, care stăpânea aici şi la Recea, Sturzeşti, Ciubara, Nicoreni, Baraboi, Strâmba şi Ochiul Alb cca 37.257 des. de pământ. Din această moşie, după reforma ţărănească din Rusia, conform Regulamentului din 14 iulie 1868, locuitorii s.Aluniş au primit nadeluri cu o suprafaţă totală de 1.074 des. de pământ arabil. Nu era puţin, dar şi în 1870 satul rămânea mic, întrunind numai 106 gospodării.
A suferit de pe urma holerei din vara anului 1872 şi nici la recensământul din anul 1875 nu a fost cu mult mai mare: 110 gospodării, 255 de bărbaţi şi 214 femei. Cu propriile resurse în 1901 ţăranii au construit prima clădire pentru şcoală. În 1910 aici învăţau 34 de băieţi şi 11 fete, satul întrunind 190 de gospodării şi 1.216 locuitori.
În 1969 satul întrunea 2.015 locuitori, în 1979 - 2.022 şi în 1989 - 1.989 de locuitori. În 1998 satul avea şcoală medie incompletă, casă de cultură, bibliotecă, punct medical, grădiniţă de copii, oficiu poştal, câteva magazine. (Vladimir Nicu, Localităţile Republicii Moldova)