Atestat în 1809. Notă statistică: Suprafaţa - 30,7 kmp. Distanţa până la or. Taraclia - 11 km. Gospodării 247. Populaţia - 903 oameni. Apţi de muncă - 489. Sectorul ind. - 41 ha. Fondul locativ - 14,1 mii mp. Case - 247, cu gaz lichefiat - 245. Fântâni - 27. Drumuri - 3,8 km (cu îmbrăcăminte dură - 3,8 km). 3 magazine, un punct medical, o grădiniţă de copii, o şc. rusă, o casă de cultură, o instalaţie de cinema, o bibliotecă, un oficiu poştal.
Satul e situat pe malul drept al râului Ialpug, pe şoseaua Taraclia-Cahul, la 8 km de st. c. f. Taraclia. În vecinătate se află localităţile Samurza, Albota de Sus şi Albota de Jos, Hоrtop, Novosiolovca. Este aşezat într-o vâlcea pitorească străjuită de dealuri, culmile cărora ating altitudinile maxime de 170-180 m.
Localnicilor le servesc drept semne de orientare pe teren diferite locuri şi obiecte topografice din hotarul satului, denumite Movila din Deal, Şleahul Cahulului, Valea Scumpiei, Şesu, Podişu, Toloaca, Gârla, Lunca, Nisipăria.
Lângă această localitate s-a descoperit vatra unui sătuc din epoca bronzului, care a existat în sec. XV-XIV î. Hr. şi pe locul căreia se găsesc fragmente de vase din lut specifice epocii respective.
În jurul satului actual au existat 13 movile funerare de diferite mărimi, în care au fost înmormântaţi migratori nomazi din stepele asiatice. Ele au fost cercetate prin săpături arheologice în 1971 de către specialişti. S-a stabilit că 10 movile conţineau înmormântări din sec. XV-XIV î.Hr., iar celelalte - înmormântări din sec. IV î.Hr. rămase de pe urma invaziei sciţilor nomazi. În ele s-au descoperit diferite obiecte de mare valoare ştiinţifică şi artistică.
Documentele încep să depene istoria acestei localităţi din anul 1809, deşi întemeierea ei ar putea fi raportată la o dată ceva mai devreme, pentru că într-un raport asupra bejenarilor sud-dunăreni din Basarabia se aminteşte de un sat de moldoveni Boloban din preajma Taracliei, unde în 1806 s-au aşezat cu traiul 9 familii de bulgari. Boloban, bineînţeles, nu e decât o formă de grafie denaturată în limba rusă a raportului cu pricina, denumirea autentică a localităţii fiind Balabanu, o formaţie toponimică de la un nume de familie Balabanu, de altfel, destul de răspândită în antroponimia noastră.
Recensământul de la 1875 îl înregistrează în componenţa jud. Ismail, având doar 10 case şi câteva bordeie, cu 67 de locuitori, o moară, o cârciumă, iar pământ de păşune şi arătură - cât ochii puteau să cuprindă de jur-împrejur. Astfel principala ocupaţie a localnicilor era agricultura şi creşterea animalelor, în special a oilor.
Tradiţiile orale locale păstrează amintirea predecesorilor băştinaşi, menţionând precum că după izgonirea triburilor tătare nohaice din Bugeac aici s-au aşezat cu turmele lor mii de familii de mocani transilvăneni, care au coborât din munţi şi s-au stabilit în văile râurilor Ialpug, Cahul, Salcia, Cogâlnic, găsind aici păşuni bogate, locuri de fâneaţă şi condiţii prielnice pentru iernatul oilor.
Treptat satul a crescut şi s-a dezvoltat, s-a mărit ca aşezare şi comunitate umană, acumulând multe dintre cele necesare vieţii de la ţară. În anii 1918-1924 cei fără pământ au fost împroprietăriţi cu câte 6 ha de cap de familie, celorlalţi care aveau pământ mai puţin adăugându-li-se până la 6 ha de fiecare familie.
Pe parcursul timpului s-a schimbat şi structura demografică a localităţii, şi-au găsit aici locul stabil de trai ţăranii veniţi din alte sate şi din alte regiuni, oameni de naţionalităţi diferite: români, bulgari, ucraineni, găgăuzi. Recensământul de la 1930 indică pentru Balabanu 322 de locuitori. (Anatol Eremia, Localităţile Republicii Moldova)