Întemeiat la înc. sec. XVIII. Notă statistică. Suprafaţa - 1,3 kmp. Distanţa până la or. Ialoveni - 33 km. Gospodării - 81. Populaţia - 285 de oameni. Apţi de muncă - 137. Sectorul ind. - 38 ha. Fondul locativ - 3,3 mii mp. Case - 72, cu gaz lichefiat - 60. Fântâni - 16. Drumuri - 2 km cu îmbrăcăminte dură. Un magazin, un punct medical.
E atestat documentar în limitele ţin. Lăpuşna, în vecinătate cu tătarii din Bugeac. Exista în 1720, dar în anii războiului ruso-turc din 1735-1739 locuitorii lui s-au retras din calea armatei ruse.
La 18 iunie 1742 Constantin Mavrocordat, domnul Moldovei, dă carte lui Ifrim Prutenescu pentru a face slobozie cu oamenii întorşi înapoi în ţară lângă o selişte mică pe Cogâlnic, la Budei. E vorba, aşadar, de sătucul Budăi din r-n Ialoveni, situat la 44 km sud de Chişinău, deoarece celălalt Budăi, din fostul r-n Taraclia, apare mai târziu, în a doua jum. a sec. XIX.
Catagrafia din 1803 înregistrează un Budăi, ocolul Botnei: sat răzeşesc cu 61 de gospodării, care plăteau bir, dar aveau pământ destul pentru arătură şi creşterea vitelor. În oct. 1812 regimentul armatei ruse format din ulanii din or. Ciuguev părăseşte cantonamentele din s. Gangura şi, deci, pleacă şi unităţile instalate în Budăi.
În 1814 satul avea 88 de gospodării. La biserica edificată încă în 1800 pe locul alteia mai vechi mai veneau şi enoriaşii din Afumaţi. În 1817 satul avea acelaşi număr de locuitori şi 2 preoţi.
Ilie Botezatu obţine la 30 martie 1821 dreptul de a fi recunoscut nobil al Rusiei. El devine stăpân al satelor Budăi, Mânzaţi, Hansca, Gârlele, Buţeni, Bozieni cu moşiile lor, pe care avea şi 200 de familii de săteni. Pe atunci în Budăi erau 61 de gospodării.
Cel mai bătrân om din sat era Andrei Cibotaru, în vârstă de 103 ani. Lari Doni avea 84 de ani. Eremei Gangan, la cei 60 de ani ai săi, şi soţia sa Ecaterina, de 30 de ani, aveau 9 copii de la 1 an până la 16 ani.
Rămâne de cercetat ce calamităţi naturale sau sociale au devastat acest sat vechi răzeşesc, care în sec. XVIII prospera cu gospodării frumoase, cu acareturi, cu multe vite şi orătănii, iar în a doua jum. a sec. XIX îl aflăm părăsit aproape în întregime.
Dacă în 1850 în sat mai trăiau 38 de familii, apoi în 1859 rămăseseră doar 21 de familii. În 1870 aici mai trăiesc doar 9 familii. Toate sunt sărace. Vor mai avea de suportat şi holera din 1872. Moşia lor o stăpânea boieroaica Artamonova, soţia unui general-locotenent rus.
La 15 apr. 1909 intră în vigoare testamentul văduvei Liubov Artamonova, prin care proprietatea sa rămîne moştenitorilor Evgheni şi Gheorghi Artamonov. În sat nu era şcoală, se mai păstrase biserica, dar, neavând Preot, aceasta rămânea închisă şi ea. În 1910 localitatea număra 58 de locuitori, în 1933 - 59. (Vladimir Nicu, Localităţile Republicii Moldova)