Atestat la 19 aug. 1639. Notă statistică. Suprafaţa - 23,1 kmp. Distanţa până la or. Rezina - 35 km. R. Cogâlnic. Biserica Sf. Arh. Mihail (1868). Gospodării - 449. Populaţia - 1.203 oameni. Apţi de muncă - 481. Sectorul obştesc - 1.878 ha (arabil - 1.172 ha, vii - 35 ha, livezi - 300 ha). Sectorul ind. - 173 ha. Fondul locativ - 20,2 mii mp. Case - 431, cu instalaţie de apă - 185, cu gaz lichefiat - 417. Fântâni - 90. Drumuri - 15 km (cu îmbrăcăminte dură - 1,5 km). 4 magazine, o casă de prestări servicii, o baie, un punct medical, o şc. română, o casă de cultură, o instalaţie de cinema, o bib-că, un oficiu poştal.
Sat străvechi aşezat într-un hârtop din valea Cogâlnicului, la 3 km depărtare de autostrada Orhei-Rezina, într-o regiune de şes şi coline. Atestat documentar la 19 aug. 1639 într-un zapis, prin care Ieremia, mare vornic, cumpără un ţigan de la jupâneasa lui Vremea din Cunicea, iar Ţogae din Buşăuca este martor. Tranzacţia e semnată de Mihalcea Durac, pârcălabul Orheiului. Dicţionarul statistic al Republicii Moldova, editat de Departamentul de Statistică din Chişinău în 1994, notează prima atestare documentară cu 1471. Buşăuca este pomenit ca sat şi într-un document ticluit în 1661 la Cuizăuca. Martori din Buşăuca apar şi la 20 iunie 1665, în satul Sămăşcani, iar la 8 aug. 1668 în satul Sârcova.
În 1772 administraţia militară rusă a înregistrat în s. Buşăuca 25 de gospodari. Aceeaşi administraţie militară peste doi ani, în 1774, găseşte în Buşăuca numai 17 gospodării ţărăneşti.
La 12 febr. 1804 stăpânul moşiei satului Buşăuca Costache Sturza cedează drepturile de proprietar fratelui său Mihai şi domnitorul Alexandru Moruzi întăreşte afacerea cu ştampilă şi semnătură. După 1812 moşia trece integral în posesia lui Iancu Sturza. Aflând că starostele bisericii Goraş pune în buzunarul său banii adunaţi pentru săraci, boierul insistă ca acesta să fie înlocuit cu un tânăr onest pe nume Eustafie.
Iancu Sturza stăpânea moşia de aici şi în 1817, an când s-au înregistrat 35 de gospodării ţărăneşti. Cu mijloacele materiale şi financiare ale credincioşilor în 1868 în Buşăuca a fost înălţată o nouă biserică în locul celei vechi, construită în 1784.
În 1859 Buşăuca cuprindea 81 de gospodării, în 1870 - 123. Populaţia a suportat cu greu holera din 1872. În 1884 pe moşia răzeşilor din Buşăuca funcţionau 13 mori de vânt, 3 mori de cai, o moară de apă, o oloiniţă.
Primul recensământ al localităţilor care depăşeau 500 de oameni, făcut de administraţia regimului ţarist în 1897, indica pentru Buşăuca 440 de bărbaţi şi 376 de femei.
În 1904, precum constată Dicţionarul geografic al Basarabiei, editat la Bucureşti, în satul Buşăuca din volostea Chiperceni, Orhei, erau 148 de case cu o populaţie de 1.098 de suflete, erau şi numeroase vii şi livezi, biserica avea hramul Sf. Mihail. În 1915 frecventau şcoala parohială bisericească de aici 70 de copii. Şcoala fiinţa din 1862.
În 1923 Buşăuca număra 558 de case. Bătrânii afirmau că vatra lor strămoşească îşi trage obârşia din 1475, din timpul domniei lui Ştefan cel Mare, dar nu puteau confirma spusele prin documente, motivând că au fost arse în luptele cu cotropitorii tătari şi cazaci. Unii numeau anul 1475, alţii - 1471, de unde, poate, îşi ia afirmaţia şi Dicţionarul statistic al Republicii Moldova din 1994.
La 1 ian. 1999 în Buşăuca trăiau 1.239 de oameni, inclusiv 550 apţi de muncă. Cele 432 de gospodării au în posesia lor 2.240 ha de pământ, inclusiv 1.150 ha de teren arabil, 295 ha de livezi, 58 ha de vii şi 321 ha de păşuni.
Satul se află la o depărtare de 47 km de st. c. f. Şoldăneşti şi la 61 km de Chişinău. (Tudor Iaşcenco, Vladimir Nicu, Tudor Ţopa, Localităţile Republicii Moldova)