Atestat în 1816. Suprafaţa - 46,4 kmp. Distanţa pînă la or. Taraclia - 20 km. Gospodării - 813. Populaţia (în 1994) - 2.358 de oameni (1.012 bărbaţi, 1.344 de femei), incl. 2.143 de bulgari, 50 de români, 48 de ucraineni, 45 de ruşi, 70 de găgăuzi ş.a. Apţi de muncă - 775. Sectorul obştesc - 2.793 ha (arabil - 2.035 ha, vii - 368 ha, livezi - 75 ha). Sectorul ind. - 303 ha. Fondul locativ - 36,9 mii mp. Case, ap. - 810, cu instalaţie de apă - 420, cu gaz lichefiat - 800. Fîntîni -17. Drumuri -10 km (cu îmbrăcăminte dură - 8 km). 4 magazine, o cafenea, un spital, o grădiniţă de copii, o şcoală rusă, o casă de cultură cu instalaţie de cinema, 3 biblioteci, un oficiu poştal, un stadion, un hotel.

Aşezare în partea de jos a r. Ialpugul Mare, vizavi de Ciumai, mai sus de or. Bolgrad, în apropierea Reni. E comuna cea mai sudică a jud. Taraclia, localitate tipică din stepa Bugeacului. Se află la 20 km de c-rul jud. şi la 8 km de st. c. f. Bolgrad (Ucraina). Distanţa pînă la Chişinău - 153 km. "Întemeiat în sec. XIX", afirmă ESM. Dar concret cînd şi în ce împrejurări a apărut această localitate?

Specialiştii au stabilit că la, 5 km distanţă de Cairaclia, pe malul stîng al r. Ialpug, în mileniul IV î. Hr. a fost un sătuc, urmele vetrei căruia s-au păstrat pînă în zilele noastre. Pe acest loc se găsesc bucăţi de oale tipice pentru epoca eneolitică din sudul Moldovei actuale.

Pe moşia satului topografii au înregistrat 11 movile funerare. Ele au fost făcute de către nomazii veniţi din stepele asiatice în căutare de păşuni mănoase şi localităţi bogate pentru a le prăda. În aceste monumente străvechi ale istoriei Moldovei au fost înmormîntaţi nomazii decedaţi de moarte "bună" sau căzuţi în luptă cu băştinaşii.

Savantul Ion Chirtoagă, autorul monografiei "Din istoria Moldovei de Sud-Est pînă în anii '30 ai secolului al XIX-lea" (Chişinău, 1999), scrie: "Pînă la începutul verii anului 1807, în Tighina, Cetatea Albă, Chilia, Reni şi în Cîmpia Bugeacului s-au aflat turcii şi nohaii (la Ismail otomanii s-au aflat pînă în 1809).

În această regiune a fost concentrată o armată ţaristă întreţinută cu prioritate de populaţia locală. În timpul războiului ruso-turc din 1806-1812 şi, mai ales, după 1812, în Moldova de sud-est se aşază cu traiul diverse grupuri de populaţie de diferite naţionalităţi. Autorităţile ruse acordau imigranţilor diferite înlesniri menite să stimuleze transferul străinilor pe teritoriul controlat de ele.

Pentru atragerea noilor imigranţi transdunăreni, în 1811 comandantul armatei de la Dunăre a promis eliberarea lor pe trei ani de la plata impozitelor şi prestarea corvoadelor. În deceniul al doilea al sec. XIX în Bugeac existau sute de cătune cu o populaţie de 1.588 de oameni, incl. 1.544 de români şi 44 de migranţi transdunăreni. In 1827 n-a fost înregistrat nici un cătun. Majoritatea au fost lichidate. O parte din ele au servit ca bază pentru fondarea unor localităţi mari cu o populaţie eterogenă din punct de vedere etnic, şi-au schimbat componenţa etnică şi localităţile româneşti mai mari".

Şi în continuare cercetătorul constată: "Abia în 1816 la Cairaclia au fost menţionaţi imigranţi transdunăreni, sosiţi de curînd îi locallitate. Insă numărul lor (65 de colonişti "vechi" şi 158 - "noi") e puţin supraestimat. Mai aproape de adevăr se prezintă informaţia din 1818 - 158 de bulgari. Potrivit informaţiei lui Komilovid, în 1821 (a lui Kabuzan - în 1822) locuitorii acestei colonii s-au mutat de pe moşia Bolgradului pe cea a fostului cătun tătăresc Caterlîc. În 1827, pe vatra satului locuiau 120 de bulgari. Pe moşia lui se mai aflau cîteva cătune cu o populaţie eterogenă din punct de vedere etnic".

În 1877 Cairaclia număra de acum 733 de locuitori. În medie uneia din cele 92 de familii îi revenea 8 persoane. Stepan Kasimov, participant la războiul ruso-turc, se acoperise de glorie la Şipka. Prima biserică a fost construită şi acoperită cu stuf în 1876. După ce aceasta a ars, populaţia a zidit din piatră în 1885 alta în care este în prezent situat Muzeul satului.

Printre primii colonişti au fost Fiodor Dimov, Dmitri Uşanlî, Nicolai Peroncov, Procopi Grecov, Petru Ovcear ş.a. Coloniştilor le erau repartizate cîte 60 des. de pămînt, care erau rezervate legumăritului, viticulturii, creşterii animalelor. Primii colonişti au preferat locurile din preajma r. Saarî-Iar (din tătăreşte - rîpa galbenă), majoritatea lor trăiau în colibe, bordeie, căsuţe acoperite cu stuf şi lipite cu lut. Uneltele de muncă confecţionate de meşterii localnici erau cele tradiţionale sapa, plugul, furca, grebla etc. Interiorul casei arăta jalnic: în mijlocul locaşului era o sobă, care încălzea două camere, focul se făcea cu tizic, buruieni, corzi de viţă de vie. Podeaua - din lut, pe care se aşterneau paie sau rogojine de papură.

Ocupaţia de bază rămînea lucrarea pămîntului, creşterea vitelor. Conform reformei zemstvelor, promovată de ţarismul rus şi în Basarabia, în sat a fost instaurată autodeterminarea locală (prin vot de alegere). Kmetul (primarul satului) şi doi asesori norodnici erau aleşi pe 2 ani, mai activa şi un pisar, care înregistra pe hîrtie toate şedinţele Kmetului (primăriei).

Deja la 1871, într-o casă particulară a fost deschisă prima şcoală primară, unde s-au înscris 48 de băieţi şi 3 fete. Ei studiau cuvîntul Domnului, citirea, scrierea şi aritmetica. Primii dascăli pomeniţi în analele din 1881 sînt Daria Krijanovski şi preotul Andrei Drajinski. În muzeu se păstrează pînă şi o diplomă, care i-a fost înmînată elevului Dmitri Uşanlî "pentru învăţătură exemplară şi urmare a Cuvântului Domnului".

Avînd în 1897 o populaţie de 1144 de locuitori (546 de bărbaţi şi 598 de femei), Cairaclia intră în lista aşezărilor din Imperiul Rus ce depăşeau 500 de oameni.

Dicţionarul geografic al Basarabiei, editat de Zamfir Arbore, oferă mult spaţiu acestei localităţi: "Cairaclia, colonie bulgară, în jud. Acherman, aşezată în Valea Ialpugului, din vol. Cubei. Este întemeiată la 1821 de către nişte colonişti care s-au ridicat de pe pămîntul concedat lor lîngă Bolgrad şi. s-au aşezat aici, pe locul unde a fost altă dată satul tătăresc numit Caterlîc.

Cînd au sosit aici coloniştii bulgari în număr de. 25 de familii, ei au găsit prin hîrtoape mai multe odăi, locuite de 2 familii de ruteni; în hîrtopul Radului, în hîrtopul Cerkez 8 familii, de moldoveni; în hîrtopul Armean o familie de armeni şi una de moldoveni; în hîrtopul Caraceaban 6 familii de ruteni, fugiţi de robia rusească; în hîrtopul Saftian, de lîngă lacul Saftian, 2 familii de ruteni, robi fugiţi din Rusia şi cîte o familie prin hîrtoapele Costea, Colopciac, Cebei, Bazanoi, Moise.

Toate aceste familii în număr de 260 s-au unit şi au format această colonie. La 1827 coloniştii au avut 52 de căi, 142 de vite mari şi 590 de oi. Guvernul rus a dat pămînt numai pentru 25 de familii de bulgari, cîte 60 des. de cap de familie. Astăzi colonia numără 223 de case, cu o populaţiune de 2.700 de suflete. Împrejurul coloniei sînt vii şi grădini cu pomi".

Actualul muzeu din sat păstrează standuri cu fotografii ale participanţilor la războaiele ruso-turc şi ruso-japonez, la care au participat Marco Erecci şi Ivan Petrov. Mai mulţi cairaclieni s-au învrednicit de Crucea Sf. Gheorghe: Ivan Petrov, Fiodor Peroncov, Fiodor Bancov ş.a. De altfel, F.D. Bancov şi N.I. Manolov au participat şi la primul război mondial. Muzeul nu dispune de numele tuturor celor mobilizaţi în 1914, dar documentele păstrate indică faptul că "recrutările, mobilizările şl înăsprirea politicii de impozitare au slăbit gospodăriile cairaclienilor".

Mulţi nu s-au mai întors din primul război mondial. De aceea în următorii ani populaţia satului s-a redus, astfel încît la 1 ian. 1918 în sat erau doar în jurul a 2600 de locuitori, în mare parte - femei. Funcţiona o şcoală primară, în care în 1920-1921 se preda limba bulgară. În muzeu se păstrează documente ce confirmă faptul că în această perioadă în unele localităţi din sudul Basarabiei activau grupuri de ilegalişti, care se opuneau regimului de guvernare al României. Locuitorii Cairacliei D. Hristev şi D. Spasov erau membri ai organizaţiilor ilegale ale bolşevicilor. În 1922, Hristev trecu Nistrul, în URSS.

În perioada represiunilor staliniste din 1937 mulţi basarabeni evadaţi în Transnistria sînt declaraţi "spioni străini" şi împuşcaţi prin GULAG-uri siberiene. Reforma agrară înfăptuită după unirea Basarabiei cu România i-a împroprietărit pe nevoiaşi cu pămînt fără să ţină cont de provenienţa lor etnică. De această acţiune au beneficiat şi mulţi ţărani din Cairaclia. La 1933, în sat erau şcolarizaţi 214 copii, învăţători fiind Vasile Mitişov, Petru Mitişov, Petre Galev şi Chiţa Andronache.

Satul Cairaclia a fost practic ocolit de focul războiului al doilea mondial. La el au participat doar D. Ţesari, A. Grib. După cum se ştie, Stalin a interzis mobilizarea la război a cetăţenilor de naţionalitate bulgară şi găgăuză din Basarabia.

În 1944, o dată cu venirea trupelor sovietice, a fost creat sovietul sătesc. Primul preşedinte al comitetului executiv a fost ales I. Grecov. A urmat foametea, în urma căreia au murit sute de cairaclieni. În 1947, spre exemplu, s-au născut numai 20 de copii, dar au decedat 208 locuitori.

În curînd s-a desfăşurat colectivizarea în masă. Grupul de iniţiativă creat în acest scop - Gh. Dimov, Gh. Terzi, M. Calaman, P. Casapov ş.a. - a convocat adunarea fondatorilor k-zului. Deja la 27 aug. 1947 pe teritoriul satului au fost create 2 k-zuri - "Lenin" (preşedinte T. Ţesari) şi "Dimitrov" (preşedinte P. Culicovschi).

Documentele arată că noile formaţiuni, impuse de sovietici, se constituiau anevoios, la început se înscriau doar cîte 50-70 de familii anual, procesul colectivizării durînd pînă în 1950. Tot în acest an, "în scopul concentrării tehnicii şi altor resurse" cele două k-zuri s-au comasat, preşedintele k-zului "Dimitrov" fiind ales A. Zaharov. S-au scurs anii şi multe s-au schimbat. Preşedinţii k-zului - F. Bodur, P. Grecov ş.a. au mobilizat oamenii la fapte mari.

Au fost construite obiective de menire economică şi social-culturală - 3 magazine, baia, şcoala medie pentru 400 de locuri, spitalul sătesc pentru 35 de paturi, farmacia, grădiniţa de copii pentru 140 de locuri, brutăria, casa telecomunicaţiilor, casa cărţii, 2 ospătării şi bucătăria de produse lactate pentru copii, apeductul, trotuare, drumuri asfaltate, 7 case de locuit pentru tinerii specialişti, depoul pompierilor, sediul administrativ, tabăra de muncă şi odihnă, stadionul, 3 iazuri, casa crescătorilor de animale, complexul de tutun, grajduri pentru vite cornute mari, secţia de preparare a nutreţurilor, au fost reconstruite clădirea muzeului şi cea a teatrului de vară. Ilie Boldur devine Erou al Muncii Socialiste. In 1992 a fost aprinsă "flacăra albastră", adică s-a pus în folosinţă gazoductul.

În a. 2000 Cairaclia avea în posesia sa 4.185 ha de pămînt, satul numărînd peste 2.300 de locuitori (824 de gospodării), majoritatea absolută a cărora o constituie bulgarii. Ei sînt antrenaţi în muncă în cadrul SA "Dimitrov" (SRL "Dim. Cairac Agro"), condusă de Nicolai Caracaş.

Printre oamenii cu care se mîndreşte satul sînt Ivan Coloman, medic-anesteziolog, Nicolai Bodur, director al fabricii de parfumerie "Viorica" din Chişinău, Leonid Peroncov, şeful direcţiei judeţene de ocrotire a sănătăţii, Petru Hagi, profesor în or. Chişinău, Serghei Manolov şi Victor Celac, studenţi la diferite instituţii de învăţămînt superior din Sofia, Bulgaria, poetul Petru Peroncov, conducătorul artistic al ansamblului "Jivi izvori", laureat al concursurilor republicane şi internaţionale. Originari din Cairaclia sînt Petru Bodur, doctor în fizică şi matematică, şi Mihail Manolov, doctor în filologie. (Ion Domencujj, Localitățile Republicii Moldova)

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment