Atestat 3 iulie 1575. Notă statistică (a. 1994). Suprafaţa - 29 kmp. Distanţa pînă la or. Glodeni -10 km, pînă la centrul judeţean Bălţi - 45 km, pînă la gara Făleşti - 29 km. R. - Căldăruşa. Biserica Sf. Arh. Mihail şi Gavriil (1889). Gospodării - 684. Populaţia -1.759 (829 de bărbaţi şi 930 de femei), incl. 1.749 de români, 4 ucraineni, 4 ruşi, 2 găgăuzi. Apţi de muncă - 574. Sect. obştesc - 1.774 ha (arabil - 1.147 ha, vii -13 ha, livezi - 182 ha). Sectorul ind. - 250 ha. Fondul locativ - 29,5 mii mp. Case - 558 (cu gaz lichefiat - 500). Fîntîni - 201. Drumuri - 15 km (cu îmbrăcăminte dură -4,5 km). 5 magazine, baie, un punct medical, grădiniţă de copii, şcoală română, un muzeu al ţinutului natal, casă de cultură cu 2 instalaţii de cinema, 2 biblioteci, un oficiu poştal.

Mai uşor să descrii satul dacă îl tai în două: partea dinspre Cobani -Clococeni - Balatina, adică partea de nord - vest, vest şi sud - vest, şi partea dinspre Duşmani, nord - est, est şi sud - est. La nord vin Hîjdienii, iar la sud -Cuhneştii, la est - Duşmanii, iar la vest - Clococenii Vechi.

Amu, dacă intri în Cajba pe drumul de la Cuhneşti, în stînga ai cîteva repere topografice care poartă nume specifice regiunii de şes: Drumul Clococenilor, Cimitirul, Imaşul, Nucarii, Păduricea Boierească, Pădurea Cajbei, Hîrtopul cel Mic, Prisaca, Hîrtopul cel Mare, Dealul Ţiganului, Hîrtopul Puntei şi Hîrtopul Pelinului, Drumul Cobanilor.

Iar pe partea dreaptă satul e spălat de o vînă de apă -Căldăruşa - ce alimentează cîteva izvoare şi fîntîni cu cumpănă, precum şi Iazul Vînătorilor, Iazul de pe Moşie, Iazul Hîjdienenilor şi alte două, fără nume. Căldăruşa de-a lungul secolelor a rîmat rîpi, ponoare şi hîrtoape care poartă şi ele denumiri specifice: Valea Spăncei, Valea Viilor, Hîrtopul Văcăriei, Hîrtopul Catîrului, Hîrtopul Cucului. Moşia e împărţită în cîteva masive cu denumiri vechi: Masivul Parnei, şi al Glodenilor, Planul Popii, Stelea, Cucului, Cotloboaiei, Chetroiului, Hamba, Clevţov, Advodului, Aguţii, Păduricea, Pădurea Velişco.

În Planul Popii, ca şi în alte părţi sudice ale moşiei, pot fi văzute urmele a cîtorva movile funerare, cărora savanţii - arheologi le atribuie o mare vechime şi care demonstrează că şi pe aici au hoinărit triburi nomade de străini de la răsărit. Această aşezare a satului între Cobani, Clococeni, Balatina, Cuhneşti, Duşmani şi Hîjdieni poate fi găsită şi pe harta Cristinei Negru-Vodă, nepoata cunoscutei familii de profesori Buza, care au întemeiat cu mulţi ani în urmă Muzeul ţinutului natal, unde şi este expus documentul în cauză.

Muzeul a avut un rol aparte în istoria localităţii. Mai întîi, pentru faptul că a adunat vestigii din istoria şi viaţa satului. In al doilea rînd, pentru faptul că a păstrat biserica nepîngărită. Sovieticii puneau mare preţ pe studierea plaiului, pentru că, pe această cale, găsind orice flecuşteţ cu iz istoric, ei îl plasau în muzeu şi îi atribuiau apartenenţa la cultura slavă, mai ales, demonstrînd astfel prezenţa ruşilor pe pămînturile de aici.

Aceasta era menirea celor mai multe muzee. Şi ele trebuiau de fiecare dată, pe cît era posibil, să fie plasate în biserica satului. În cazul cînd din biserică nu se putea face un grajd sau altceva ce ar fi degradat-o pînă în temelie în ochii oamenilor. Biserica din Cajba a scăpat de degradare poate anume datorită muzeului care pentru prima dată a fost găzduit aici. Timpul va trece, după 8 ani de zile muzeul îşi va găsi alt local, în schimb biserica va scăpa de ruşinea pîngăririi. Azi muzeul este condus de fiica acelor doi pedagogi Buza şi anume de Doina Negru-Vodă. Istoria satului pe parcursul a cel puţin două secole se află aici în ochii lumii datorită acestor oameni.

Iar istoria Cajbei a fost una tare încărcată. Nu se ştie de unde i se trage numele. Căjbenii şi-au compus o legendă. Fabula-i simplă: cum pe moşia satului ar fi existat tot timpul ciobani cu multe oi, iar ciobanii şi oile aparţineau moşierului cutare, bacii, tare-tare buni la inimă, risipeau caşurile boierului împărţindu-le sărăcanilor. Au fost prinşi şi li s-a interzis să mai împrăştie izmănarilor bunul suveranului.

Săracii se mai dădeau pe lîngă baci, cerîndu-le caşuri, dar aceştia îi refuzau. Adică urma dialogul: "- Caş!' - cereau săracii, "-Ba!'- răspundeau ciobanii. Aşa o dată "Caş/" - "Ba!', de două ori "Caş!' - "Ba!', pînă s-a ajuns să-i zică şi satului Caşba. într-o altă variantă acei care cereau caşul şi averea erau nişte cotropitori turci, dar răspunsul era acelaşi: "Ba!'. Şi ar fi tăbărît turcii cu armele peste păcurari, şi ar fi distrus satul, iar lumea ar fi apucat calea băjeniei care şi încotro, tocmai pe la Ustia şi în alte părţi cine ştie pe unde. Intorcîndu-se acasă, oamenii i-ar fi zis satului refăcut tot Caşba. Da de la Caşba pînă la Cajba e o nimica toată.

În "Hotarnica moşiei Balotina" din anul 1607 se arată şi locul s. Cajba: "Balotina Veche, şesul Prutului, spre Ilişeni, de la ţintirimul bisericii, cît ar svârli omul cu băţul, aproape de Comănca, o movilă ce este de-asupra şleahului, într-o zăpodie de câmp, la dealul de de-asupra împuţitei, la capul rediului Lipovăţului, în vârful dealului Hrinii, în dealul Cajbii."

La 1619 (sept. 15) Nicoară, mare vornic al Ţării de Sus, ia moşia lui Ghiorghiţă şi a fraţilor săi Gligorie şi Pătraşco, feciorii lui "Toader den Cajba de ţinutul Iaşilor... derept c"au scos capul lui Ghiorghiţă de la pierzare". Nu ştim din ce i se trăgea pierzarea: din furt, din omor, din datorie sau din gîlceavă asupra stăpînirii. "Şi încă le-au dat lor un cal bun şi cincizeci de taleri derept toată partea lui Mihailo, moşia lor, ce să va alege în sat, în Kajva'. Nu am găsit să ştim cine erau acei Micailo, sau "Toader den Cajba". Nu se arată nici cît de mari erau acele moşii.

La 12 apr. 1620 domnitorul Gaşpăr Voievod de Moldova întăreşte uric lui Nicoară, acelaşi mare vornic în Ţara de Sus, pentru vreo 10 sate, printre care şi parte din Cajba. Credinciosul şi cinstitul boier Necoară (Necoriţă) este miluit şi de către Ioan Radul Voievod la 26 martie 1624 cu "o parte de ocină din satul Cajva ţinutul Iaşi şi iarăşi o parte din satul Munteni care îi este moştenire".

Între anii 1636 - 1639 s. Cajba se mai pomeneşte în legătură cu împărţirea unor pămînturi la Bisericani: "am stîlpit a patra parte din jumătatea satului Bisericani cu oameni buni şi bătrîni.". E scrisul uricarului Bărăleanul adresat marelui logofăt Gavrilaş Mateiaş. Printre martori la măsurători figurează şi unul Ambros Vătămanul. Că o fi poreclă Vătămanul, şi în acest caz s-ar putea să aibă la origine chiar vreun vătăman sadea sau rudă de vătăman, sau e pur şi simplu un nume oarecare. Nu ştim. Fapt e că se trăgea din Cajba.

Un secol şi ceva despre Cajba n-am găsit nici o pomenire. Dar de-acum la 1772 - 1773 printre moşiile Mănăstirii Cetăţuia aflăm şi părţi din moşia Cajbei, pe care pămînturi găsim 73 de gospodării de ţărani. Iară nu avem nici o ştire despre proprietarii celorlalte părţi de moşie. Poate de atîta că mulţi dintre boieri sau proprietari de pămînturi trăiau nu numaidecît la moşiile care le aparţineau.

Altă sută de ani în lipsă de informaţii. După ce ruşii au învîrtit Basarabia, încep şi statisticile. La 1817 un mic cătun, alcătuit din 11 gospodării, pătura de jos, şi moşia Cajbei aparţinea Mănăstirii Golia. Intra în districtul Ciuhurului. Trei decenii mai tîrziu (1846 - 1859) ţăranii din Cajba refuză condiţiile Contractului normal şi continuă să lucreze pămîntul cum se înţelegeau mai înainte cu proprietarii.

Satul e alcătuit din peste o sută de case cu o populaţie de circa 600 de suflete de român: cîţi bărbaţi tot atîtea femei. La declanşarea reformei agrare în Rusia (18 6 1) moşia Cajbei aparţine Mănăstirii Golia. În total 2.540 fălci de pămînt bun de lucrat şi 110 de| pădure şi lăsături. Vreo 30 de familii de ţărani erau trecuţi pe moşia satului, alte 90 de familii se considerau veniţi. Vii şi livezi nu aveau.

Mănăstirea dădea pămîntul în arendă: arătură 300 fălci, fînaţuri 100, imaşuri 359 şi locuri de case 60 fălci. Condiţiile erau de cabală. O falce de arătură pentru pîine costa 3 ruble, ca şi falcea de fînaţ. Cea de imaş - numai 2 ruble. Pe lîngă acele 3 ruble erai dator să-i prăşeşti mănăstirii 20 de prăjini de porumb sau altceva, să-i seceri şi să-i cari o falce (aproximativ 1,5 ha) de grîu, secară, orz sau porumb, să lucrezi alte 4 zile la orice munci te-ar fi chemat şi să mai dai pe deasupra o rublă de argint. Nu oricare îşi putea permite arendarea. Mai mulţi mergeau cu ziua.

Dar preţurile muncilor le stabileau tot stareţii mănăstirii şi nu pentru a le fi uşor ţăranilor. Ca să vezi: o zi muncă (pentru zilieri) era de 40 kopeici, sau 4 ruble luna, sau 36 ruble anul. Pentru lucratul unei fălci se plătea: aratul - 3 ruble şi jumătate, cositul - cu o rublă mai puţin, prăşitul - 4 ruble, prăşitul şi seceratul unei fălci de porumb - 8 ruble. Ca să înţelegi cum se descurca ţăranul în aceste situaţii e bine să se ştie ce plăţi era dator să mai achite el către stat: dajdie - 2,67 rub., dijmă - 60 kop., alte dări şi către judeţ (zemstvă) peste 3 ruble şi jumătate.

In localităţile unde se opreau unităţile militare mai trebuiau să usuce posmagi, să presteze munci pentru ostaşi şi să facă perdele ori grajduri pentru cai. Pe cont propriu şi la prima cerere. La această oră Cajba se află în jud. Iaşi, plasa Balotina. Are o moară. Şi se ocupă numai cu lucratul pămîntului. Pădurea de peste 150 des. aparţine Mănăstirii Golia.

Timp de peste zece ani (1859 - 1870) moşia satului (2.428 des.) aparţine aceleeaşi Mănăstiri Golia. Populaţia Cajbei (344 de bărbaţi şi 302 femei) creşte doar cu vreo 40 de suflete, mai mult parte bărbătească. Au 123 de gospodării în care ţin cîte o vită-două şi cîte 5-6 oi. In următorii vreo cîţiva ani (1871 - 1877) satul se întăreşte. Se nasc mai multe fete decît băieţi (la 25 de băieţi găsim 71 de fete). Se întăresc şi gospodăriile. Arendează de la mănăstire imaşuri şi fînaţuri. Cumpără şi înmulţesc de trei ori turmele de oi şi dublează numărul de cai. Şi aceasta pentru că mai pot vinde din ce au mai mult.

În toamna lui 1877 (14 sept.) 1.047 des. de pămînt sînt trecute în stăpînirea Mănăstirii Muntelui Athos din Grecia. Gospodarii apasă pe cerealiere, dar nici de culturile tehnice nu se lasă. În 1876 aveau însămînţate 400 des. cu grâu de toamnă, 100 -cu grîu de primăvară, 160 - cu orz, 20 - cu ovăz şi 10 - cu cartofi. Aveau 165 de care cu boi, 90 de pluguri şi tot atîtea boroane. Deşi trăiesc înstărit, datoria către ocîrmuire nu scade - 111 rub.

La datorii se mai adaugă nesfîrşitele corvoade impuse de autorităţile de plasă şi de judeţ, În 1878 era în toi construcţia drumului de la Bălţi pînă la gara Pîrliţa. Lumea din satele care veneau în atingere cu acele porţiuni de drum era scoasă la lucru: cu cazmale, cu hîrleţe, cu cai şi căruţe. Cajba nu a fost ocolită, a trimis şi ea 334 de oameni. Munceau pînă la istov. Fără plată, cu mîncarea de-acasă. În schimb vor avea drum bun, pe care şi azi circulă stră-strănepoţii acelor năpăstuiţi. Ultimul deceniu al sec. XIX aduce schimbări mari în viaţa sătenilor. La 1 oct. 1891 îşi deschide uşile prima şcoală din sat, care peste 7 ani va fi transformată în ministerială. Se pare că Alexandru Croveţchi a fost primul învăţător. Ca şi mai înainte 1.047 des. de pămînt aparţin Mănăstirii Muntelui Athos, iar ţăranii posedă 1.149 des. Au 3 mori de vînt: a lui Ion Buză, a lui Vasile Nogai şi a lui Gheorghe Cojocari.

La 1904 Cajba are 145 de case, o populaţie de 733 de suflete, cu acelaşi pămînt de împroprietărire (1.149 des.) şi cu o şcoală elementară în care se făcea carte numai în limba rusă. Între anii 1907 19 10 populaţia satului creşte. În cele 233 de gospodării bune trăiesc 1.124 de români care posedă 1.150 de loturi de pămînt (nadeluri) şi 512 des. de pămînt propriu. Pentru prima dată găsim şi informaţii concrete despre şcoala ministerială în care fac lecţii Alexandru Croveţchi şi părintele C.Loghin.

Oricum, la 1910 - 1911 părintele Loghin este înlocuit se pare cu Mitrofan Romanesco. O frumoasă fotografie a acestuia se află în muzeul satului şi-l arată mîndru şi plin de sine. În şcoală erau înscrişi 52 de băieţi şi 8 fete. La examenele din preajma vacanţei de vară au arătat cunoştinţe bune, iar cîntăreţii la strană au topit inimile inspectorilor şi i-au luminat dulce sufletul lui Croveţchi. Biserica din sat a fost construită la 1881 - 1883 şi purta hramul Sf. Arh. Mihail şi Gavriil. De-acuma satul se află în jud. Bălţi, plasa Balatina.

Ritmurile sec. XX nu le mai pot suporta nici oamenii, nici morile de vînt ale lui Nogai, Buză sau Cojocari. Satul cu guri multe cere altă făină şi lumea descurcăreaţă se înghesuie spre culmile tehnicii modeme: în sat apar două mori cu aburi - una a lui Mihail Adiasevici şi alta a unui oarecare Pileavschi. Se caută şi se găseşte o nouă clădire pentru şcoala ministerială de o clasă în care mai înoată prin apele ştiinţei acelaşi învăţător Croveţchi. Copii în bănci tot puţintei - cînd 50, cînd 55. Mănăstirea plăteşte şi ea o parte din întreţinerea şcolii - 1.024 ruble şi 97 kopeici.

După reunirea Basarabiei cu România, 283 de săteni fără pămînt au ajuns să-şi lucreze propriul lot. Din fostele moşii mănăstireşti oamenilor li s-au repartizat 878 ha de pămînt bun. La acea oră satul avea biserică, poştă rurală, primărie, 2 cîrciumi, o cooperativă de consum "Cajba", ceea ce îndestula populaţia de cca 1.500 de oameni.

Ca priveliştea să fie deplină, vom mai aminti că pe malurile priporoase ale Căldăruşei şi Broscăriei uneori pe toată vara şi pînă în toamnă poposeau cîte 4-5 sălaşe de ţigani. Meştereau sape, seceri, bărzi, topoare, cuţite pentru săteni.

La 1928 Cajba capătă statut de comună rurală cu 1.514 locuitori. Tribunalul e la Bălţi, judecătoria de ocol la Balatina. Telegraful şi poşta se află la Glodeni. Funcţionează biserica şi şcoala. Vasilos Grigore, Macovei Nicolai, Coreţchi Serghie, Levental Iţic, Gîrlă Petre, Şirman Nahman şi Sifghert Ovsii deschid băcănii. Vaserman Moise ţine cîrciumă. Buzdugan Pantele şi Macovei Atanase cumpără şi aduc în sat treierători. Ultimul dă drumul unei o l o i n i ţ e prin 1925.

Se iscă şi un dogar pe nume C ă p r i a n Cotlevici. Şi un dulgher - Mihail Bordeianu. Se învîrtesc bine morile lui Gavriş Vladimir şi a aceluiaşi Macovei Atanase. Rămăşiţe din moara lui Gavriş - pietre, veşcă, dimerlii etc. - pot fi văzute şi azi în muzeul satului. Atanase Macovei a prins bine la rînză încît se ţinea de cataramă chiar cu Iosif Clevţov, ultimul proprietar de pămînt (100 ha) care a mai rămăs din marea gloată de boieri şi boiernaşi stăpînitori cîndva peste moşiile Cajbei.

Se va trece şi el, oleacă mai tîrziu. Prin 1933, cînd Hitler urca pe coama valului spumos al avalanşei politice ce-l va aduce la cele mai mari crime din cîte le-a cunoscut lumea pînă atunci, la Cajba exista o şcoală bună în care învăţau 149 de copii din cei 362 de vîrstă şcolară. Aveau învăţători noi: Canon Tomuleţ, Dumitru State şi Claudia Tomuleţ, fiica lui Alexandru Croveţchi. Primeau parale bune profesorii (2.550 -4.300 lei lunar). Dar mai mult de jumătate din copiii care ar fi trebuit să umble la şcoală păşteau oile, pentru că părinţii nu-i lăsau la lecţii. Satul avea o populaţie de peste 1.500 de suflete.

Creştea populaţia destul de repede. De-acum în toamna lui 1940 la Cajba au fost înregistraţi 1.961 de români şi 42 de persoane de alte etnii. Cu această colectivitate Cajba intră în război în vara următoare. Pe tot parcursul lui ea capătă statut de comună, în componenţa căreia intră localităţile învecinate Clococenii Vechi şi Duşmani. Astăzi cînd treci prin Cajba şi te opreşti la locul unde lumea mai vine din cînd în cînd cu lumînări şi cu faţa crispată îţi dai seama că nimic pe lume nu e mai scump decît viaţa. Războiul a doborît foarte mulţi bărbaţi din Cajba. Iată numele lor: Apostolache Andrei, Apostolache Ion, Apostolache Vladimir, Bantea Gavril, Barbaroş Ghcorghe Gheorghe, Barbaroş Gheorghe Vasile, Barbaroş Nicolae, Barbaroş Vasile Gafton, Barbaroş Vasile Vasile, Baznat Ion, Baznat Nicolae, Baznat Teodor, Boldu Teodor, Borcoi Orest, Bucătaru Nicolae, Bucătaru Vasile, Buza Alexandru, Buzdugan Uarion, Buzdugan Ion Gheorghe, Buzdugan Ion Iacob, Buzdugan Nicolae, Buzdugan Orest, Buzdugan Spiridon, Buzdugan Vasile, Ciobanu Ion, Ciobanu Nicolae, Ciobanu Vladimir, Cojocaru Alexandru, Galiţ Ion, Galiţ Mihail, Gheliman Lazăr, Gîrlă Alexei, Gîrlă Gheorghe, Gîrlă Petru, Gîrlă Vasile, Glavan Nicolae, Glavan Serghei, Glavan Vasile, Eftodi Ion, Eftodi Vasile, Jidoveanu Mihai, Jidoveanu Teodor, Leucă Vasile, Lupuşor Constantin, Lupuşor Gheorghe, Lupuşor Orest, Lupuşor Petre, Lupuşor Teodor, Lupuşor Vladimir, Lupuşor Vladimir Vladimir, Lupuşor Vladimir Vladimir, Macovei Gheorghe, Macovei Greorghe, Melente Mihai, Melente Orest, Melente Teodor, Melente Vasile Nicolae, Melente Vasile Vasile, Melente Vladimir, Meşca Gheorghe, Neamţu Gheorghe, Neamţu Nicolae, Neamţu Vasile, Pasat Gheorghe, Pasat Nicolae, Pascaru Constantin, Pascaru Nicolae, Pascaru Serghei, Postolache Petru, Preida Ion, Ravliuc Gheorghe, Sprinceană Alexandreu P., Stati Alexandru Vasile, Stati Alexandru, Stati Constantin, Stati Gheorghe Gavril, Stati Gheorghe Gheorghe, Stati Ion, Stati Mihai Teodor, Stati Mihai Vasile, Stati Nicolae Ion, Stati Nicolae Nicolae, Stati Petru, Stati Vasile Ion, Stati Vasile Ion, Stati Vasile Gheorghe, Stati Vasile Pintilie, Stelea Vasile, Ţîbulac Gavril, Ţîbulac Mihai, Ţîbulac Vasile.

Războiul se terminase. Dar nu se ştia exact cine era mort pe front, cine era pierdut fără veste. Nu se ştia nici cîţi vor mai muri. Pierderile de vieţi omeneşti au fost completate de dramele celor rămaşi în viaţă, dar care urmau să-şi părăsească satul şi pe cei dragi din motive politice.

În 1944 din sat s-au refugiat în România floare din floarea intelectualităţii. Începem numărătoarea tot după alfabet: Bîrjoveanu Anastasia, fiica adoptivă a viitorului deportat Gîrlă Petre, Bantea Nicolae cu socrul său Lev, fostul pădurar Buza Serghei şi soţia Liubov, marea familie de intelectuali Gavriş Vladimir şi soţia Anastasia, urmaţi de 6 copii, apoi fostul primar Lupuşor Ion cu soţia, celălalt Lupuşor Ion cu soţia Emilia şi nepoţii Lenuţa, Costică şi Ana; pleacă agronomul Macovei Vasile, iar după el încearcă să fugă şi fratele său Gheorghe, profesorul, împuşcat cînd era gata să treacă dincolo. Se refugiază şi inginerul Macovei Grigore, apoi şi profesorul Macovei Alexandru, ajuns ulterior colonel în Armata Română.

Tot în "44 se refugiază în România şi Macovei Ion, zis Vania Scrisu, cu 5 copii: fiica Natalia, căsătorită cu Ion Chiaburu, feciorii Alexandru, Mihai, Gheorghe şi Ştefan, acesta din urmă cu soţia Maria şi fiica Anastasia. Pleacă profesorul Şalaru Gavril şi soţia Elizaveta, alt profesor Şalaru Mihail şi soţia Maria, apoi Şalaru Vasile şi surorile Ana, tot profesoară, căsătorită cu profesorul Tărîţă Ion, şi Ecaterina Şalaru, urmată de Macovei Mihai şi soţia Tatiana, care vor avea o fiică, măritată după Gheorghe Mihăescu, şi un băiat Gheorghiţă. Poţi spune că satul a cunoscut o ruinare irecuperabilă a intelectualităţii, cum nu au avut alte sate din împrejurimi.

Represiunile staliniste au umplut lumea cu oameni a căror vină a fost una: erau gospodari de treabă. Iată numele lor: Apostolache Alexandra, Apostolache Efimia, Apostolache Galina, Apostolache Lidia, Apostolache Maria, Apostolache Nina, Apostolache Ion, Apostolache Orest, Apostolache Vasile, Apostolache Vladimir, Barbaroş Gheorghe, Barbaroş Natalia, Barbaroş Nicolae, Barbaroş Olga, Barbaroş Orest, Barbaroş Vasile, Buzdugan Ecaterina, Buzdugan Elisaveta, Buzdugan Maria, Buzdugan Nadejda, Buzdugan Tasia, Buzdugan Vasile Nicolae, Buzdugan Vasile Vasile, Cojocaru - Ciconi Vera, Cojocaru Ecaterina, Cojocaru Ion, Cojocaru Petru, Cojocaru Vasile, Cojocaru Vera, Cosiac Aurora, Cosiac Galina, Cosiac Ludmila, Cosiac Raisa, Cosiac Vasile, Croveţchi Orest, fiul primului învăţător din Cajba, Mihai Nicolae, Romanescu Mitrofan, Romanescu Boris, Stati-Abolina Larisa, Stati Alexandra, Stati Dumitru, Stati Gheorghe, Stati Iulia, Stati Matei, Stati Vladimir, Şarban Dumitru, Tomuleţ Boris, Tomuleţ Claudia, Tomuleţ Canon, Tomuleţ Mihail, Tomuleţ Nina, Vaserman Herşu şi Vaserman Moisei. O parte au murit în exil, altă parte au venit acasă, iar o a treia parte au rămas să trăiască în Siberia.

Foametea care s-a abătut asupra lumii a dus în morminte cca 300 de oameni din Cajba. Aşa se face că la 1 aug. 1949 satul avea numai 1.573 de locuitori, faţă de 2.000 de pînă la război. Drept că în acest an, ca să nu-i treacă pe căjbeni cu vederea, slugoii lui Stalin au mai cotrobăit prin sat şi au găsit vreo cîţiva "duşmani ai poporului" şi i-au trimis şi pe ei pe urmele celorlalţi. Iată numele lor: Cojocaru Ana, Cojocaru - Petrusevici Emil, Glrlă Petru, Lupuşor Domnica, Lupuşor Gheorghe, Lupuşor Maria, Lupuşor Vasile, Pascaru Adela, Pascaru Maria.

Pe Pascaru Vasile Vasile şi pe Cojocaru Ion Vasile i-au dus mai înainte, încă pe timpul războiului. Aşa că după ce satul a fost curăţat de tot felul de "chiaburi" şi "vrăjmaşi" se putea merge cu paşi cadenţaţi spre marea viaţă în comun.

N-a mers cu pas cadenţat. Oamenii nu vroiau să intre în kolhoz. Dar activiştii o făceau pe-a lor. Dacă gospodarul nu vroia să scrie cererea, scriau ei cereri pentru ţărani. Aceştia trebuiau doar să le semneze. Mai sînt în viaţă Petru Cenuşă, Ion Stati, Niculae Leucă, Alexandru Cojocari, Neamţu Vasile, Gheorghe Lupuşor, Mihai Ciobanu, Gheorghe Stati care ţin minte cum oamenii, pe de-o parte plîngeau, da pe de alta semnau acele cereri "de bună voie" prin care de fapt îşi pierdeau dreptul de a mai fi gospodari. În "47 se înfiripă prima colectivă -"Kotovski". Apoi va apărea alta - "Kirov". Unii gospodari - "edinolicinicii" - se mai împotriveau. Am arătat mai sus cum îi ridicau şi-i duceau noaptea din sat. In fundul lumii îi duceau.

Alţii se mai ascundeau. Dar pînă la urmă nu puteai ţine piept. Cu cele vreo 300 de pluguri strînse de la ţărani, cu vitele şi braţele robacilor se clădea noua viaţă. Multe din plugurile celea vor mai servi, le mai găseşti şi azi pe la o seamă de gospodari. Dar au fost înghesuite de tehnica nouă, de tractoarele şi maşinile care au tot venit în sat.

Ar fi păcat să nu recunoaştem: nu te mai puteai împotrivi marelui tăvălug al colectivizării. Însă Cajba, ca şi alte sate mai mici, a fost înghiţită de hulpava comasare, care a şters orice individualitate a satelor. Un kolhoz pentru cîteva sate | acesta a fost marele terciuitor. Timp de 26 de ani Cajba va fi acaparată de administraţia de la Hîjdieni, unde îşi afla sediul colectiva "Moldova".

Pe moşia Cajbei vor fi formate o brigadă de cîmp, două de tutunari, una de tractorişti şi alta de viticultori şi pomicultori. In mica arhivă a muzeului din Cajba directoarea instituţiei Doina Negru-Vodă păstrează un set de materiale privind dezmembrarea fostului kolhoz "Moldova" şi formarea noii gospodării "Victoria" din Cajba, care s-a produs în ian. 1990. Timp de

26 de ani căjbenii au ascuns - au înăbuşit-o în sine - durerea de a nu-şi putea gospodări cum ar fi vrut ei pămînturile - averile. La ferma de vite dintr-o sută de lucrători numai 9 erau căjbeni. La ferma de păsări - nici unul, la cea de oi - nici unul, la complexul de porci - nici unul, în brigada de construcţie numai doi din peste 40. La garajul gospodăriei erau numai 10 căjbeni din 50. Li se făcea o mare nedreptate. Pentru că aveau absolut toate structurile şi instituţiile care le-ar fi permis să se tragă aparte de Hydieni. Grădiniţa,

în care şi-a pus vreo cîţiva ani de viaţă matematiciana Maria Iftode, azi secretară de primărie, şcoala cu un corp profesoral propriu, magazinele cu cadre proprii bine instruite, casa de cultură cu o activitate ce o continuă şi în prezent Maria Macovei-Bucătaru şi Lupuşor Lidia, biserica, spitalul, oficiul poştal - toate au fost ridicate din munca oamenilor. Le au şi azi. Şi funcţionează. Copiii de la grădiniţă şi cei din clasele mici de la şcoală primesc mîncare din contul primăriei o parte, alta o mai achită şi părinţii. La sărăcia care dărîmă astăzi orice speranţă, chiar în cele mai optimiste firi, ceea ce fac cei mari pentru cei mici din Cajba va rămîne în memorie.

Cajba este printre puţinele localităţi în care casa de cultură nu şede închisă, ci îi caută şi îi atrage şi pe cei mici, şi pe tineri, şi pe vârstnici cu fel de fel de activităţi şi cu cărţile din bibliotecă. Şi nu e vorba doar de nişte activităţi tradiţionale.

La casa de cultură pînă nu  demult a funcţionat un centru de instruire a fermierilor (BIOS), condus de directoarea Lidia Lupuşor, care a avut drept scop instruirea, educaţia ecologică, cercetarea ştiinţifică şi implementarea măsurilor de conservare, protecţie şi ameliorare a mediului, perfecţionarea lucrului administraţiei publice şi alte acţiuni de caritate şi social utile. Să nu se piardă nimic. Să nu se dărîme nimic. Totul pentru cei aproape două mii de săteni. In această horă a vieţii i-am văzut prinşi pe toţi: am urmărit copii făcînd muzică la grădiniţă, am văzut elevi zburdînd bine dispuşi la şcoală.

Am discutat cu pedagogi plini de speranţă pentru ziua de mîine. Istoria de peste un secol a şcolii din Cajba (începînd cu cea condusă la începuturi de Alexandru Croveţchi şi continuînd cu gimnaziul de azi, în fruntea căruia stă Constantin Pascari) e marcată de activitatea unor oameni dăruiţi de domnul cu adevărat har pedagogic, cum ar fi Canon şi Claudia Tomuleţ, ginerele şi fiica lui A. Croveţchi, apoi familia de profesori Roman, V. V. Neamţu, O. A. Macovei, V. M. Buza, M.T. Grîu, T. G. Corbu, G. V. Ciobanu, L. V. Timofte, V. C. Leucă, S. A. Idricean, ş.a. In prezent o nouă pleiadă de profesori înzestraţi continuă opera de instruire şi educare a intelectualităţii satului. Iată numele lor: Pascaru Constantin (director), Dombrovschi Iulia, Pascaru Tamara, Sîrbu Svetlana, Grosu Eugenia, Ţîbulac Angela, Stati Elena G., Gîrlă Elena G., Gîrlă Adela, Graur Galina, Neamţu Ion, Pasat Alexandru, Gîrlă Elena C., Vatamaniţa Svetlana, Saulea Ala, Ravliuc Lidia, Buzdugan Elena, Maxim Svetlana, Gîrlă Victor, Ravliuc Gheorghe.

Astăzi Cajba se mîndreşte cu personalităţi marcante în diferite domenii de activitate din republică, după cum urmează: Nicolae Bucătaru (n. 1 sept. 1942), profesor universitar, doctor habilitat, şef al Catedrei Genetică şi Selecţie a Animalelor Domestice a Un-ţii Agrare de Stat din Moldova. Studiile medii şi le face la şcoala din sat, după care (1960) este înmatriculat la Facultatea de Zootehnie a In-tului Agricol din Chişinău, pe care o absolveşte cu menţiune (1965). între anii 1967 -1970 urmează doctorantura la Intui de Genetică Generală "N. I. Ivanov” (or. Moscova), după care se încadrează în calitate de colaborator ştiinţific la In-tul Moldovenesc de Cercetări Ştiinţifice în Domeniul Zootehniei şi Medicinei Veterinare, iar din 1971 - la Catedra Genetică şi Selecţie a Animalelor Domestice, mai întîi - asistent şi lector superior, apoi - conferenţiar şi şef de catedră. Pe parcursul anilor 1971 - 1977 a deţinut funcţia de prodecan, iar din 1977 pînă în 1981 e decan al Facultăţii de Zootehnie. Savantul efectuează cercetări ştiinţifice în domeniul geneticii şi anume în ocrotirea genofondurilor şi selecţia animalelor. A publicat peste 120 de lucrări ştiinţifice, e autorul unui manual de Genetică şi a altor 5 cărţi şi broşuri. Institutul American de Biografii l-a nominalizat Om al anului 1999, înscriindu-l, de asemenea, în Lista a 5000 de Personalităţi din Lume.

Alexandru Lupuşor, doctor în biologie (1984), s-a născut la 3 iunie 1929 într-o familie de ţărani. Eminent al şcolii de 7 ani din satul vecin Hîjdieni, tînărul Alexandru Lupuşor absolveşte cu eminenţă Tehnicumul Agricol din Brînzenii Vechi, fostul r-n Edineţ (1950), după care, în acelaşi an, se înscrie la facultatea de bilogie şi pedagogie a Un-ţii de Stat din Moldova, secţia biologie. După facultate, între anii 1955 - 1967, e asistent cu dreptul de a preda botanica generală la In-tul Agricol "M. V. Frunze" din Chişinău. Timp de aproape două decenii (1967 -1996) e lector superior, apoi şi conferenţiar, la catedra botanică a Un-ţii de Stat din Moldova. Din 1996 pînă în prezent (a. 2001), activează în calitate de conferenţiar la In-tul de Ştiinţe Reale, afiliat al Un-tăţii de Stat din Moldova. Este autorul a peste 30 de lucrări ştiinţifice şi metodice în domeniul în care profesează. E coautorul traducerii în romînă a manualului "Anatomia şi morfologia plantelor" (1986). Distinsele-i calităţi de pedagog conştiincios şi cercetător cu sîrg i-au făcut un nume înalt apreciat în lumea pedagogilor din Moldova.

Vasile Nogai s-a născut la 2 ian. 1942. Absolveşte şcoala medie din sat şi se înscrie la facultatea de chimie a Un-ţii de Stat din Moldova, pe care o absolveşte în 1965. Mai face şi facultatea de biologie a Institului Pedagogic "T. G. Şevcenko" din Tiraspol (1976). Între anii 1965 - 1982 activează pe tărîmul pedagogic ca profesor la şc. de cultură generală nr. 1 şi 2 din Străşeni, ulterior - director al Combinatului interşcolar de instruire şi pregătire profesională din or. Străşeni. Se va consacra definitiv acestui domeniu: mai întâi în cadrul Comitetului de Stat pentru Învăţămîntul Profesional - Tehnic din Moldova, apoi specialist principal la Ministerul învăţământului din RM. Din 1990 deţine funcţia de şef de Departament în cadrul Ministerului Educaţiei şi Ştiinţei din RM. Are gradul de consilier de stat clasa II, gradul I. Ca stagiar în Germania va stabili şi va promova relaţii de colaborare în domeniul Invăţămîntului profesional din cele două ţări. Publică peste 10 lucrări ştiinţifice în domeniu. E “Eminent al Invăţămîntului profesional - tehnic din RM”. Colaborează la proiectul TACIS pentru reformarea învăţămîntului profesional -tehnic şi canalizarea lui la necesităţile economiei de piaţă. E membru al Consiliului Coordonator al Fundaţiei Europene pentru Invăţămînt cu sediul la Torino (Italia).

Valeriu Pascaru, consilier juridic de stat de gradul II, s-a născut la 29 aug. 1952 în familia unor ţărani. Studiile medii şi le face în sat şi la liceul pedagogic din Orhei, după ce se înscrie la facultatea de drept a Universităţii de Stat din Chişinău, pe care o termină în 1976. Activează în organele Procuraturii Republicii în calitate de stagiar şi ajutor de procuror (fostul r-n Drochia),* procuror adjunct la Hînceşti, procuror la Grigoriopol, Slobozia şi la Tiraspol. Experienţa bogată şi înaltul profesionalism îl ajută să avanseze (1998) în funcţia de şef de secţie supraveghere generală la Procuratura Generală a RM, membru al Colegiului Procuraturii Generale şi, ulterior, în funcţia de vice - procuror general al Procuraturii Generale a RM. Din a. 2001 activează în funcţie de şef de secţie pentru supravegherea activităţii de urmărire penală a organelor Serviciilor de Informaţie şi Securitate şi al Departamentului Controlului Vamal al Procuraturii Generale a RM. Distincţii: medalia "Meritul civic".

Din Cajba vin şi alţi doi savanţi, deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova de Legislatură a XIV. Şi anume:

Victor Ciobanu, doctor în filozofie, s-a născut la 2 noiem. 1956. Şi-a făcut studiile la Institutul Politehnic din Chişinău. Se specializează în domeniul planificare a industriei. Perseverează rapid şi ajunge director al In-tului de Cercetări Economice al AŞ din Moldova. Ca deputat în Parlament a exercitat funcţia de vicepreşedinte al Comisiei pentru economie, idustrie şi privatizare.

Un alt savant, de data aceasta in domeniul lingvisticii, deputat şi el în acelaşi Parlament de Legislatura a XIV, (membru al Comisiei pentru Control şi Petiţii), este Vasile Stati (a.n. 20. IX. 1939). A terminat Un-tea de Stat din Moldova. Doctor în filologie, doctor habilitat în istorie. Pînă a fi ales deputat în Parlament a funcţionat în calitate de profesor de limba română la întreprinderea mică "Audient".

... Satul mai are de rezolvat încă un milion de probleme, cum zicea şi primarul Petre Lupuşor. Dar tot primarul va fi acela care va spune că aşa cum sînt porniţi astăzi căjbenii, pe gospodărire şi pe muncă serioasă, nici o problemă nu pare a fi prea grea pentru toţi la un loc. Şi l-am crezut. (Ion Ţâbuleac, Localitățile Republicii Moldova)

RECENT

Aspecte epidemilogice ale izbucnirilor cu boli diareice acute în Republica Moldova (Nadejda Gafin, Aliona Nastas, Ion Bîrcă, Adrian Cotelea, Vasile Sofronie)
02.01.2020

În articol sunt prezentate unele aspecte epidemiologice ale izbucnirilor cu boli diareice acute (BDA) în Republica Moldova în anii 2014-2 [ ... ]

Impactul asupra sănătății și cel socioeconomic al morbidității prin varicelă în Republica Moldova (Silvia Negară, Vasile Sofronie)
02.01.2020

A fost studiată și analizată epidemilogic morbiditatea prin varicelă în Republica Moldova în perioada 1985-2017. Studiul dat este unul [ ... ]

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment