Întemeiat în 1622. Notă statistică. Suprafaţa - 20,1 kmp. Distanţa pînă la or. Otaci - 4 km. Biserica "Adormirea Maicii Domnului" (1782-sec. XX). Gospodării în a. 1994 - 622. Populaţia -1.938 de oameni (848 de bărbaţi, 1.090 de femei), incl. 28 de români, 1.885 de ucraineni, 10 ruşi, ş.a. Apţi de muncă - 890. Întreprindere intergospodărească pentru producerea fructelor. Sectorul obştesc - 1597 ha (arabi! - 416 ha, livezi -1.110 ha). Sectorul ind. -185 ha. Fondul locativ - 37,4 mii mp. Case, ap. - 662, cu gaz lichefiat - 662. Fîntîni - 97. Drumuri - 9 km (cu îmbrăcăminte dură - 7 km). Un magazin, o cafenea, o casă de prestări servicii, o baie, un punct medical, o grădiniţă de copii, o şcoală rusă, o casă de cultură cu instalaţie de cinema, o bibliotecă, un oficiu poştal, un stadion.

Şapte izvoare cu tainice şoapte, cu apă cristalină, tămăduitoare, o împărăţie de verdeaţă şi stânci abrupte, ca în poveste, stejari seculari cu crengile asemeni braţelor noduroase ale bătrînilor. Mireasma de flori şi ierburi crescute în pace, o lumină blajină curgînd din ceruri şi dangătele clopotelor celor două biserici albe ca lumina divină chemau lumea sute de ani spre rugăciune şi purificare.

Mîîni şi inimi haine au distrus toate acestea, instalând în locaşul sfînt un spital. Dar, vorba lui Miron Costin: "Vremea începe ţările, vremea le sfirşeşte." S-a dus pe apa sîmbetei şi împărăţia ateismului militant. Şi iar răsună glas melodios de clopote în lunca Nistrului. Revine la viaţă şi Mănăstirea Galaraşovca. Dar cînd a apărut ea în acest loc pitoresc?

Reproducem informaţia plasată în Dicţionarul statistic al Basarabiei (Chişinău, 1923): "Galaraşovca. Mănăstire de călugăriţe. Comuna Călărăşeuca (Calaraşovca) este întemeiătă la începutul sec. XVIII (după alte izvoare - în sec. XVII - n. a.). Documentele vechi şi care se află în biblioteca mănăstirii arată că întreaga mănăstire a aparţinut bisericii Sf. Sava din Iaşi* ale cărei proprietăţi fuseseră închinate "Sfîntului Mormînt". Hrisoavele dovedesc că mănăstirea era locuită de călugări greci, care aveau sub a lor conducere tot avutul ei, rămînînd pe seama a cîtorva călugări români numai gospodărirea propriu-zisă. Printre actele mănăstirii se găseşte şi unul de danie, din 1747, al principesei Maria Cantacuzino.

La început mănăstirea avea o biserică de lemn, care s-a ruinat în 1780, şi atunci proprietarul Hagi Marcu Donici din oraşul Moghilău din Podolia a ridicat în piatră biserica "Adormirea Maicii Domnului", în care se găsesc odoare preţioase, provenite de la Mănăstirea Sîrcova, care era proprietatea schimnicilor ruşi. Mai tîrziu, pe la 1853, generalul Cerchei a zidit a doua biserică, Sf. Mitrofan, în care se păstrează o parte din moaştele acestui sfînt.

Călugăriţele din Mănăstirea Vîrov din Podolia, din cauza războiului trecut (primul război mondial - n. a.), au fost obligate a părăsi acea mănăstire şi a se aşeza aici, aşa încît călugării care locuiau aici au fost trecuţi pe la alte mănăstiri din Basarabia.

Personalul acestei mănăstiri este format din 100 de călugăriţe şi surori şi posedă ca avere: “2 case cu cîte 2 etaje, 4 - cu un etaj, o moară de apă, 3 ha grădină de pomi fructiferi, 6 ha grădină horticolă, 13 ha cu viţă plantată, 5 ha teren neproductiv, un iaz”.

Ce căuta un Marcu Donici la Movilău? Din lucrarea "Dnestr i Pridnestrovie (Sankt-Petersburg, 1878) aflăm: în sec. XVI, cneazul Potoţki, voievod de Braţlav, se căsătoreşte cu una din fiicele Domnului Moldovei Ieremia Movilă, întemeiază pe malul stîng al Nistrului un oraş şi îl numeşte în cinstea movilestilor, dar pre limba sa - Moghilov. In acest oraş locuiau şi mulţi moldoveni, printre care, se vede, era şi proprietarul Donici. înainte de a construi biserica "Adormirea Maicii Domnului", el a fost binecuvîntat de Avraam, patriarhul ortodox al Ierusalimului, apoi a fost numit şi epitrop al mănăstirii, încredinţindu-i-se gestionarea averilor ei, dar şi grija pentru întreţinerea călugărilor şi împodobirea bisericii.

Acest lucru se face, probabil, din cauză că monahii nu prea erau dispuşi să plătească dările. Iată un exemplu: la 5 mai 1797, pe când conducător al locaşului era ieromonahul Nichifor, Domnul Moldovei porunceşte aprozilor să ridice cu forţa de la ei suma de 600 lei.

Marcu Donici fu succedat de ieromonahul Lazăr. Mănăstirea trebuia să plătească Mănăstirii Sf. Sava, căreia îi era subordonată, câte 100 lei anual. Din 1913 ea nu se mai supunea Patriarhiei de la Ierusalim, fiind subordonată Eparhiei Chişinăului. Din alte izvoare aflăm că stareţul Lazăr nu asigura disciplina necesară a călugărilor şi, în 1815, au fost comasate locaşurile de la Călărăşeuca şi cel de la Cosăufi.

Tragic a fost destinul călugăriţelor în 1940. Autorul monografiei "Soroca" (1943) Nic. Constantinescu scrie: bolşevicii au încercat să dezorganizeze viaţa monahală, împrăştiind în lume toate maicile, iar pe conducătoarea lor, stareţa Achilina Popova, au aruncat-o în Nistru în timp de noapte. Mai apoi călugăriţele revin, în 1943 numărul lor fiind de 100. Pe atunci mănăstirea dispunea de 50 ha de teren agricol, 31 ha de vii şi livezi, o moară de apă şi o oloiniţă.

Dar iarăşi sosi o zi tristă în viaţa ei - 8 iunie 1961, ziua cînd mănăstirea a fost închisă de puterea sovietică, maicile fiind alungate. După proclamarea independenţei Republicii Moldova şi-au reluat activitatea zeci de biserici şi mănăstiri. Îşi revine şi Mănăstirea Călărăşeuca. Oricine poposeşte aici e primit cu inimă deschisă. Maica Emilia, stareţa, originară din Chetrosul Sorocii, surorile se străduiesc să aducă în ordine tot ceea ce a fost distrus în perioada de tristă pomină. Multe le reuşesc. Dar mănăstirea mai are nevoie de susţinerea materială a tuturor oamenilor de bună credinţă.

La mănăstire poţi ajunge prin Arioneşti şi Unguri, coborînd prin pădure spre Nistru, drumul spre noul pod aruncat pe malurile fluviului. Dar mai lesne e să mergi prin satul Calaraşovca. El începe chiar din coasta tîrgului Otaci.

Mănăstirea se ascunde pe povîrnişul din dreapta al unei depresiuni adînci, de 150 m, largă de 750 m spre vest. Malul stîng al depresiunii, în temei, e dezgolit, scoţînd la suprafaţă roci de argile, nisipuri pestriţe, cremeni, calcare. Aici vezi şi găuri de grote şi peşteri. Celălalt mal, unde se află mănăstirea, e acoperit de păduri, care uneori coboară pe locuri abrupte, greu accesibile. Cresc aici stejari, tei, arţari cu frunza ascuţită, platani, vişini şi peri sălbatici, frasini, tufişuri de corn, măceşi ş. a.

Lîngă această localitate, în punctul numit Sovb, specialiştii au descoperit o staţiune umană cu o vechime de 70-40 mii de ani î. Hr., iar lîngă Mănăstirea Călărăşeuca -o vatră de staţiune umană cu o vechime de 40-12 mii de ani î. Hr. În locul numit Iazul din deal şi lîngă Mănăstirea Călărăşeuca sînt vetre de sate din mileniile IV-III î. Hr. Pe aceste locuri se găsesc la suprafaţa solului bucăţi de lut ars, hîrburi de oale sparte şi alte obiecte tipice pentru epoca eneolitică pe teritoriul Moldovei. Tot lîngă Mănăstirea Călărăşeuca specialiştii au depistat urme de viaţă umană din epoca tîrzie a bronzului, care datează cu sfîrşitul mileniului II î. Hr.

Pe malul r. Nistru, în dreptul Mănăstirii Călărăşeuca, în sec. VIII-VI î. Hr. a fiinţat o vatră de sat din prima epocă a fierului. Aici se găsesc obiecte tipice pentru această epocă.

În punctele Ricica, Silişte şi lîngă sat specialiştii au dat de urmele unor vetre de sate părăsite din sec. II-IV e. n. în locul numit Davîdov Şovb arheologii au constatat existenţa unei vetre de sat din sec. X-XII e. n. Aici se găsesc la suprafaţa solului bucăţi de oale şi ulcele sparte tipice pentru epoca medievală timpurie din Moldova.

Lîngă locul numit Podul Turcesc nişte oameni au găsit în 1902 o comoară cu monede de aur. Printre ele erau monede emise în anii 1649, 1650 şi 1652. Monedele au fost luate de către cei ce au dat de comoară. Informaţii despre tezaurul de la Calaraşovca s-au păstrat doar în presa din 1902.

Documentele vechi sînt cam zgîrcite cînd e vorba despre s. Calaraşovca şi, totuşi, aflăm cîte ceva. Acelaşi Dicţionar statistic al Basarabiei e de părere că satul a fost întemeiat în 1622. Nu avem temei să-l contrazicem. Denumirea sa ne arată clar că a fost întemeiat de călăraşi - slujitori domneşti în Moldova medievală. Pentru slujba lor ei se bucurau de unele privilegii, înlesniri fiscale. În timp de război ei alcătuiau steaguri (detaşamente) de cavalerie, în timp de pace executau hotărîrile Domnului şi ale dregătorilor. Deci, e clar, la începuturile sale satul a fost moldovenesc. Abia mai tîrziu încoace vin ruteni, cu vremea ei constituind majoritatea populaţiei.

Sub aspect cronologic evenimentele fixate în documentele de care dispunem se prezintă precum urmează:

9 dec. 1755. Matei Ghica Voievod porunceşte împlinirea a 100 lei de la locuitorii mai multor sate din ţinutul Soroca: Sudarea, Miceni, Braicău, Arioneşti, Calaraşovca, Briceni în folosul Mănăstirii Sf. Sava.

1801. Se construieşte Biserica Sf. Nicolai Făcătorul de Minuni. Ea va fi reconstruită în 1887, adăugîndu-j-se clopotniţa.

1817. în cadrul recensămîntului efectuat de către autorităţile ţariste de ocupaţie, se arată: "Calaraşovca. Ocolul Nistrului de Sus. Un preot, o văduvă de preot, un dascăl, un pălămar. Pătura de jos: 64 gosp., 5 văduve, 4 burlaci. Total - 71 bărbaţi şi 6 femei. (Au fost înregistrate numai femeile proprietare - n. a.). Moşia aparţine Mănăstirii Sf. Sava şi are 30 fălci fînaţ, 150 fălci imaş, 50 fălci teren arabil, 50 fălci vatra satului."

1829. În sat sînt înregistraţi 14 cizmari, un zidar, 3 dubălari, 2 rotari.

1859. Se publică rezultatele cercetărilor efectuate în Basarabia de către ofiţerii statului major al armatei ţariste. La Calaraşovca au fost numărate 105 case, aici locuiau 339 de bărbaţi şi 339 de femei. Mănăstirea dispunea de 5 case în care trăiau 11 bărbaţi.

1900. Ministerul învăţămîntului al Rusiei a permis de a deschide 10 şcoli elementare în judeţul Soroca, cheltuielile urmînd să se facă din veniturile mănăstirilor de peste hotare, inclusiv la Calaraşovca. Au fost alocate 4.500 ruble.

Aprilie 1902. Ministerul afacerilor interne al Rusiei repartizează zemstvei sorocene 36.370 ruble pentru construcţia unui spital la Calaraşovca şi la Vadul Raşcov.

1904. Zamfir Arbore scrie în Dicţionarul geografic al Basarabiei: “Călărăşeuca, sat în jud. Soroca, volostea Arioneşti. 188 case, 1.020 suflete de ţărani români. Biserică ortodoxă. Şcoală elementară rusească; 58 stupi, 528 vite”. Mănăstirea Călărăşeuca. 250 stînjeni de la malul Nistrului. Din trei părţi înconjurată de dealuri, păduri. 300 desetine. 45 călugări.

1915. Din nota informativă a Eparhiei Chişinăului aflăm: “ Călărăşeuca - 192 verste pînă la Chişinău. Biserica Sf. Nicolae. Populapa - moldoveni; 718 bărbaţi, 675 femei. Telefon la spitalul de zemstvă din Călărăşeuca. Şcoala parohială cu 66 elevi. Preot - Efimie Alexandrovici Gherbanovschi, în vîrstă de 50 de ani, a absolvit Seminarul Teologic. Cîntăreţ - Ioan Aronean, de 60 de ani. Este un cor bisericesc”.

1919. Răscoala de la Hotin-Otaci. În ian. soseşte în sat Andrei D. Papuşa, născut aici în 1891. El îi convoacă pe cîţiva consăteni şi le propune să ridice lumea contra autorităţilor româneşti. Fratele său, Petru, apoi şi G. Romaniuc, S. Mariniuc acceptă propunerea. Papuşa pleacă pe malul stîng al Nistrului, unde ia contact cu Gheorghe Bărbuţa, unul din conducătorii răscoalei. În noaptea spre 6 ian. 1919, detaşamentele lui Bărbuţă trec Nistrul. Începe o răscoală. Detaşamentul lui Papuşa porneşte spre Soroca, ajunge pînă la Teleşeuca.

Tot din Calaraşovca era şi marinarul Gheorghe Muller, care comanda un tren pornit spre Ocniţa. Răscoala durează 7 zile. Răzvrătiţii au suferit eşec, o parte s-au retras peste Nistru. Andrei Papuşa a fost condamnat de autorităţi la 15 ani de muncă silnică, timp de 10 ani s-a aflat la ocnă. S-a reîntors în sat în 1929, după ce fu amnistiat. Între 1930-1940 a locuit în or. Balaşov din Rusia. A revenit în 1940. În 1941 s-a refugiat în Rusia. S-a reîntors la baştină în 1945. În anul următor a decedat. ("Luptători pentru fericirea poporului". Chişinău, 1985).

1922. Preot era Sava Calaianov. Sătenii sînt împroprietăriţi cu pămînt expropriat de stat de la marii latifundiari, inclusiv de la mănăstiri. 265 de locuitori din Calaraşovca au primit 405 ha.

1923. Dicţionarul statistic al Basarabiei informează: “Călărăşeuca (Calaraşovca). Plasa Bădiceni. Regiune de colină. Clădiri locuite - 480, menaje - 480, locuitori - 2.980, o cooperativă agricolă, şcoală primară mixtă, biserică ortodoxă, poştă rurală, primărie. O circiumă”.

Din alte surse aflăm că la mănăstire s-au reparat bisericile, chiliile, este un punct de propagandă religioasă, o şcoală pentru adulte, atelier de ţesătorie de mătăsuri şi de veşminte bisericeşti.

1925-1926. Anuarul României pentru comerţ, industrie, meşteşuguri şi agricultură atestă la Calaraşovca 2.920 de locuitori, o şcoală primară, un spital, arată că pe Nistru circulă şalupe, vapoare. Era un medic - Zîcov Eugenia şi 2 moaşe -Brenzul Maria şi Balin Eudochia.

1931. Anuarul de profilul respectiv atestă în plus la cele de mai sus şi o grădiniţă de copii, o bancă populară cu numele "Unirea", o moară cu motor a lui Anghelache Ioan. Mănăstirea avea 50 ha de pămînt.

1933. Este înregistrată şcoala primară mixtă de 7 ani din Calaraşovca. Erau 333 de copii de Vîrstă şcolară (5-16 ani). Elevi -195. Învăţători: Gheorghe Danilov, Adriana Stoica, T. Jitariuc, G. Radu. În 1940 vine puterea sovietică. Războiul al doilea mondial a curmat vieţile a 47 din cei mai bravi bărbaţi ai satului. Iată numele lor:

A. Babii, F. Brânziuc, P. Caceanovschi, E. Chilivnic, I. Chilivnic, Z. Chilivnic, A. Ciumac, D. Ciumac, F. Ciumac, I. Ciumac, T. Ciumac, I. Coşciuc, A. Cotovici, I. Denisov, M. Ghinda, S. Ghinda, C. Ianciurovschi, A. Jerebţov, M. Jerebţov, V. S. Jerebţov, V. V. Jerebţov, O. Legcun, E. Macinschi, G. Macinschi, I. Mazur, T. Mazur, I. Mazurencu, V. Mazurencu, S. Mostovic, V. Moşolupa, G. Pavlov, E. Polevoi, V. Procopciuc, A. Repcinschi, I. Repcinschi, C. Romaniuc, I. Romaniuc, M. Romaniuc, I. Serebrischi, E. Sidorcu, S. Suharev, E. Şamanschi, G. Tcaci, I. Traghira, I. Tocarciuc, N. Ţiganet, F. Viteaz.

Au fost supuşi represiunilor staliniste Alexandru P. Cazanţev, Tatiana S. Macinschi, Nina P. Matiic. Magdalena lui Ion Fruntaş a fost deţinută într-un lagăr fascist în timpul războiului din 1941-1945.

După război, satul a trăit toate evenimentele ce au avut loc în RSS Moldovenească: seceta, foametea organizată din 1946-1947, colectivizarea forţată. De dragul adevărului, vom menţiona: k-zul "Kotovski", care a activat mulţi ani, deveni o gospodărie puternică, obţinea recolte bune de fructe, sfeclă de zahăr, tutun şi alte culturi agricole, avea beneficii. Pe baza k-zului a fost creată, în anii experimentului de concentrare şi specializare a producţiei agricole în Moldova, Asociaţia pentru producerea fructelor "V. Lenin".

La sf. a. 2000 Calaraşovca avea 693 de gospodării, 1.848 de locuitori, inclusiv 971 de bărbaţi şi 877 de femei. Tabloul componenţei etnice e următorul: 17 moldoveni, 26 de ruşi, 1.805 ucraineni.

Pe teritoriul localităţii activează SRL "Tudmaci-Agro", care deţine mai bine de 800 ha de livadă de rod şi arendează circa 300 ha de livadă de la comuna vecină Sauca. Calaraşovca e considerată drept cel mai mare producător de fructe în jud. Edineţ şi Soroca. Ţăranii sînt împroprietăriţi cu pămînt.

Satul dispune de bibliotecă, cămin cultural, stadion de categorie republicană, oficiu al medicului de familie, palat pentru festivităţi civile, grădiniţă de copii, şcoală de tip gimnazial, moară, oloiniţă, oficiu poştal, magazine de alimente şi de articole industriale. (Valentin Rusu Vasile Trofăilă)

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment