Atestat în 1604. Notă statistică. Suprafaţa - 23,8 kmp. Distanţa pînă la or. Glodeni - 15 km. R. Camenca. Biserica Sf. Maria Magdalena (1992). Gospodării - 571. Populaţia (în 1994) -1.402 oameni (644 de bărbaţi şi 758 de femei), incl. 1.393 de români, 8 ucraineni, un rus. Apţi de muncă - 436. Sectorul obştesc - 1.343 ha pămînt arabil şi 135 ha de vii. Sectorul individual -200 ha. Fondul locativ - 38,6 mii mp. Case - 555 (incl. 501 cu gaz lichefiat). Fîntîni - 116. Drumuri -14,1 km. 5 magazine, casă de prestări servicii, frizerie, baie, punct medical, grădiniţă de copii, şcoală română, casă de cultură cu instalaţie de cinema, bibliotecă şi oficiu poştal.

O mare parte din lucrările care au tratat într-un fel sau altul istoria satului indicau anul 1604 ca dată a primei atestări. Informaţia fie că era luată din izvoare mai noi, fie că alte izvoare erau muşamalizate, fie că încă alte izvoare nu erau cunoscute.

Chiar Vladimir Nicu, în lucrarea "Localităţile Moldovei în documente şi cărţi vechi fixează drept an al întemeierii Camencii anul 1604. Dar în preţiosul fişier al localităţilor din Basarabia găsim informaţii într-o carte de danie pentru mai multe sate pe care domnitorul le dăruia lui Dan Ucleata de la Zubreuţi. Hotarele Zubreuţilor trebuia "să înceapă din jos de Andriaş, de la Gura văii lîngă movila săpată în cîmp, apoi peste cîmp...".

Aşezarea geografică a acestui "unde este Andriaş" ar sugera parcă locul Camencii de azi. Aşa să fie? Documentele poartă data de 3 iunie 1429, adică dată ce i-ar conferi Camencii o vîrstă cu 200 de ani mai adîncă decît cea cunoscută pînă acum. Cine a fost acest Andriaş? De cînd se afla el pe aceste locuri? Pe cine slujea? Nu ştim nimic şi documentele tac.

Doar peste trei secole şi jumătate dăm de urma unui oarecare Ioniţă Andrieş, căruia, la 11 iunie 1776, domnitorul Grigore Ghica Voievod îi întăreşte un rînd de sate tocmai pe aceste locuri: la Buteştii de Cîmp şi Buteştii pe Prut. Încă mai încoace găsim pe Manolache Andriaş (Şeptelici) medelnicer, supus moşier în 1821 la Stăncăuţi, Slobozia Buteşti, Glodeni, Manoileşti şi Grăceni (Iaşi), nobil la 1818 - 1821, căsătorit cu Maria, fata sulgerului Alexandru Fote şi Roxandrei N. Kogălniceanu.

Să fie oare aceşti Ioniţă Andrieş şi Manolache Andriaş continuatorii acelei vechi familii de proprietari de pămînturi aici la Camenca? Să fie oare adevărat că anume Camencii de la 1700 i se va fi spus | Andrieşeni şi anume datorită faptului că Andrieşii au avut aici moşii? (Boga L., Documente basarabene, voi. 14, p. 48). Greu de spus. Cînd dară pentru prima dată satului i s-a zis Camenca? Şi cine i-o fi zis astfel?

Pe teritoriul Moldovei de azi şi de cîndva au existat şi mai există un şir întreg de localităţi cu denumirile ce derivă de la slavonescul cameni - piatră: Camenca, Camencuţa (a existat şi Cameni ţa), Piatra, Pietroasa, Chetrosu, Chetroşica Nouă, Chetroşica Veche etc. Este greu de spus dacă în cele ce poartă denumirea cu rădăcina cameni au locuit mai întîi ruşi sau ruteni şi le-au zis localităţilor astfel cum le avem şi azi.

Dar dacă ne gîndim că şi pan Lazăr, şi pan Stanciu, şi pan Costea erau fiii lui pan Ivan vornic, ultimul posesor de pămînturi şi el pe aici (conform altui document vechi), am putea presupune că aceşti pani (sau progeniturile lor de peste secole) nu vor fi trăit mult timp pe un loc, ce se numea atît de vag "unde este Andriaş", fără ca ei înşişi să nu-şi lase urmele. Le vor fi sugerat locurile stîncoase ideea de a le zice Camenca? O vor fi împrumutat de la alte localităţi care aveau locuri pietroase prin preajmă şi le vor fi zis şi acestora de aici tot Camenca? Sau poate o dată cu primirea moşiilor pentru trai - huzur vor fi adus cu ei ruşi şi ruteni, care se vor fi dumerit să dea locului vreo denumire? Nu ştim. Nici o relaţie despre cine ar fi stăpînit pămînturile mai încoace.

Pe la 1702 aici avem una dintre cele mai vechi biserici din Basarabia. Alături de cea din satul Petruşeni, sat la un foc de armă de Camenca şi, în fond, cu acelaşi nume, tot cameni, numai în româneşte: petr(-uşeni) - camen (ca), adică piatră-camenl. Acuma satului i se zice Andrieşeni, poate de la stăpînul nenumit în documentele timpului niciodată, cum am spus mai sus. Nu avem informaţii. În iarna lui 1701 domnitorul Constantin Duca întăreşte satul Andrieşeni Mănăstirii Cetăţuia "cu două heleşteie şi mori". Dacă au heleşteie, înseamnă că prind peşte. Dacă au două mori, înseamnă că au ce măcina.

Adică se hrănesc din muncile pămîntului. La 1710 , în iarnă, Andrieşenilor li se confirmă apartenenţa către Mănăstirea Cetăţuia care va închina moşia Sf. Mormînt. Cum şi ce rostuiesc oamenii la această oră documentele păstrează tăcere. Putem doar presupune că aveau aceleaşi îndeletniciri ca şi cei din satele învecinate Cajba, Hîjdieni, Balatina, Buteşti.

La 1772 - 1773 moşia era închinată Mănăstirii Bogdana şi avea trecute pe pămînturile ei 60 de gospodării. Nu se ştie cîte suflete, dar putem uşor presupune că "satul Camînca" trebuie să fi avut o populaţie de cel puţin 300 de oameni. Trei decenii mai tîrziu (1803) Camunca ţine de districtul Ciugurei de Sus, e toată în posesia Mănăstirii Bogdana şi are 58 de birnici. (A. Moruzi. Condica liuzilor). Aceasta arată că cel puţin 58 de capi de familie trăiau în averea din care li se putea cere bir. Dar cîţi erau scutiţi? Totala ignoranţă a statisticilor nu ne dă nici o informaţie despre şcoală, despre preoţi, despre averea satului.

Cînd Rusia a hăpăit Basarabia (1812) s. Camenca se afla în acelaşi district Ciuhur. Moşia aparţinea călugăriţei Ecaterina Balş. Sînt înregistraţi 3 mazili, 3 burlaci, 3 preoţi, un paracliser şi un diac. Grosul populaţiei este alcătuit din pătura de jos. În locul bisericii de lemn construită în 1701 -1702, acuma (1813) există una de nuiele. Ce s-o fi întîmplat cu prima? Nu cunoaştem prea multe nici despre starea satului. Oricum, în primăvara lui 1835 (21 aprilie) preotul Ioan Bîgu de la biserica cu hramul Sf. Arh. Mihail moare, lăsînd în urma sa o soţie nealinată şi 4 copii mari.

De-acum înainte vor avea grijă de molebne diacul Dumitru Popovici şi dascălul Vasile Chepte, ambii tineri şi plini de viaţă. Moşia satului cu tot ce avea pe teritoriul ei era din nou dată Mănăstirii Bogdana. Ai mănăstirii închinători ajung şi cele 58 de familii de ţărani (186 de bărbaţi şi 130 de femei). Doi mazili - fraţii Mihalachi şi Alexandru Nafomiţă, cu familiile lor (5 bărbaţi şi 8 femei) păstrează (a. 1837) documente pentru p ă m î n t încă de la 4 sept. 1790 şi, respectiv, de la 18 iunie 1791.

Printre gospodarii mai de vază se numără Ion Musteaţă (48 de ani) şi soţia Ioana (38 de ani), care au 8 copii, apoi urmează văduva Anastasia Ursu de 48 de ani, cu 6 copii, şi Gheorghe Coroban cu soţia Maria. Au 4 copii. Nu se ştie dacă nu cumva aceştia vor fi strămoşii neamului Corobanilor din care se trage şi ilustrul nostru critic literar, regretatul Vasile Coroban.

Ca şi pînă acuma pămîntul rămîne să fie bucuria şi încrâncenarea omului muncitor. Li se impun noi condiţii prin Contractul normal. Dar lumea nu se uită la el. Continuă (prin 1846 şi mai tîrziu) să păstreze aceleaşi înţelegeri ce le aveau cu stăpînitorii moşiei.

Anul 1859 aduce unirea principatelor în România. Basarabenii nu aveau decît să se bucure în pumn. Căci aşa cum se aflau sub catarama Imperiului Rus, mari bucurii nu prea aveau de unde aştepta. În preajma reformei agrare a ruşilor (1861), cum era şi firesc, aceştia vor să ştie cîtă populaţie se află în gubernia uzurpată. La Cameanca găsesc 78 de case în care se înghesuie de bine - de rău 230 de bărbaţi şi 226 de femei. Ca să spui că pămînturile Camencii erau dintre cele mai bune nu poţi. Dar Cameanca împreună cu Petruşenii aveau pădure, cam vreo 300 -400 de des. Bogăţie mare şi nemuncită.

La 1861 călugării Mănăstirii Bogdana stăpînesc 350 de des., dar nu pe mult timp. Vremurile se învălmăşesc o dată cu demararea reformei agrare din Rusia şi călugării mănăstirii urmează să cedeze 2.780 des. de moşie consilierului colegial Trofim Grizov. În toamna lui 1862 (23 octombrie) stareţii sînt citaţi şi stîrniţi în pripă într-un proces judiciar, care va dura mai mulţi ani.

Mai complică lucrurile şi primul val al holerei de la 1866, care curmă vreo 45 de vieţi omeneşti din Camenca. (In acest an se nasc 35 de ţărănaşi, care vor creşte mari şi frumoşi). Peste 6 ani vine al doilea val de holeră şi iarăşi mor vreo 38 de oameni, dar se nasc 47. Aşa că balanţa înclină întru viaţă.

Dacă am putea pritoci toată informaţia care zace cine ştie prin ce cotloane ale arhivelor noastre şi prin străinătăţi, poate am da de capătul tărăşaniei dintre stareţi şi Grizov - consilierul. Pentru că, nealegîndu-se nimic din acel proces (ori că stareţii erau băţoşi, ori că Grizov abia pîlpîia de sleire), pînă la urmă, moşia Camencii şi Petroşenilor este acaparată de stat, iar la 3 aug. 1873 ea de acuma se află arendată de comisul turc lamandi Aituzlo pe o perioadă de 5 ani (1872 - 1877) pentru suma de 4.402 ruble pe an. Dările (dijma) ţăranilor pentru moşie alcătuiau 3.193 ruble anual.

Între anii 1870 - 1875 populaţia creşte tare încet, dar creşte. Anume: partea bărbătească urcă de la 201 la 238, iar partea femeiască - de la 210 la 242 de suflete. Se căpătuiesc puţin, Însă gospodăriile rămîn cam aceleaşi, doar că pierd vreo 10 perechi de cai. Le vor fi luat ruşii cu tot cu călăreţi în războiul cu turcii cum o făceau de obicei? Or fi căzut de vreo boală? (În această perioadă Basarabia pierde aproape 700 de cai în epidemii greu de ostoit).

Oricum, din 60 de cai cei din Camenca rămîn numai cu 40, iar din 700 de oi 200 au fost date la rîpă. Da poate la cuptor. Sătenii nu şed cu mîinile în sîn, nu aşteaptă mană cerească. În primăvara lui 1876 aveau semănate şi puse pe creştere 20 des. cu grîu de toamnă şi 40 - cu grîu de primăvară. Mai seamănă 70 des. cu orz şi 4 - cu cartofi. E o muncă foarte mare dacă te gîndeşti că aveau numai 20 de pluguri şi boroane şi vreo 60 de care cu boi. Macină la cele două mori de vînt. Dar nu toţi. Trag şi rîşniţa pînă ameţesc. Mai ales sărăcanii.

Tot acum se deschide o şcoală parohială în care face lecţii preotul F.Trepca. Ruseşte, desigur. Acum moşia Camencii împreună cu Petroşenii aparţine Episcopiei de Huşi: în total 606 des. arabile şi 322 de pădure. Biserica din sat are şi ea 51 desetine. Ţăranii stăpînesc 1.774 des. de nadeluri. Dar tare e greu "obrocul" (dijma).

Din 1892 şi pînă pe la sf. sec. Camenca, împreună cu Petroşenii, va intra în plasa Balatina. Ţăranii posedau 898 de des. de pămînt, iar călugării de la Mănăstirea Sf. Mormînt cam tot pe atîta, da tot ceva mai mult - 928 des. Au o şcoală deschisă cu un an în urmă. La 1898 şi Mănăstirea Bogdana stăpîneşte la Camenca şi Petroşeni 1.036 des. de pămînt, pe cînd ţăranii posedă aceleaşi 876 - 898 des.

Primăvara lui 1899 găseşte în Camenca peste 400 de bărbaţi şi cam tot pe atîtea femei. Aveau şcoală parohială, aveau biserică, îndoliată puţin, cernită, pentru moartea subită a psalmistului care s-a iertat cu mirenii şi s-a mutat în ceruri chiar în luna lui cuptor. Văduva Ana Antoniev se va ruga la eparhie pentru ajutor, care îi va sosi numaidecît. Ce-i drept, o dată cu numirea noului paracliser Ştefan Foma.

În preajma primei revoluţii ruse (1901) satul stă bine pe picioare. Fiind nevoiţi să alerge pentru orice niştotă tocmai la Balatina, reşedinţa de plasă, oamenii din Camenca, cei mai dezgheţaţi şi înainte privitori, înţeleg şi ţin musai să-şi poarte copiii prin şcoli şi să-i întoarcă acasă mai luminaţi, buni măcar pentru ceva mai ales decît plugul, sapa şi coasa, astfel încît să nu mai aştepte să le vină lume cărturară tot din alte părţi. Mai întîi pleacă feciorul lui Ion Rusu la seminariul învăţătoresc din Bairamcea ca bursier al zemstvei.

Apoi învăţătorul de la şcoala de o clasă din sat Popa Grigore îşi trimite şi el odraslele la gimnaziul de fete din Chişinău: pe Nina şi pe Valentina. Peste vreo cîţiva ani (1907) pe cele două surori le va ajunge din urmă şi fratele, aşa că bietul învăţător este nevoit să ceară ajutor pentru cheltuielile iminente. La gimnaziu întreţinerea era tare scumpă. Se pare că nu capătă nimic.

Dar jindul unora pentru carte şi cultură nu umbreşte nicicum interesul altora pentru afaceri, pentru gospodărire cu cap şi căpătuială. Din şcoala de meserii de la Rîşcani, în acelaşi an al prăbuşirii primei revoluţii ruse, fug trei băieţi, fără să-şi isprăvească studiile: Vasile Călcîi, Gheorghe Todoriuc şi Alexandru Drujca. Tustrei din Camenca. Vor deschide în sat primul atelier de lăcătuşărie şi fierărie, care va funcţiona pînă hăt încoace.

Ei se vor apuca să repare şi moara lui Mihail Pricop, care la acea oră (1905) şedea rezemată într-o coastă şi nu mai fîlfîia din aripi, iar lumea nu avea unde face făină. Da lume era multă: 905 suflete în 123 de case. Pămînt de împroprietărire 898 des. De acuma Biserica din sat poartă hramul Sf. Nicolae. Al 21-lea an face lecţii cu copiii satului învăţătorul Constantin Glavan. In anii de îmvăţămînt 1908 -1909 la lecţii veneau cîte 45 de şcolari. Iar în anul 1910 aici se află înscrişi tocmai 49 de băieţi şi 7 fete. Este ultimul an cînd în faţa lor mai apare venerabilul învăţător. Moare înzăpezit de ani. Chiar atunci va fi înlocuit de Grigore Popa.

Tocmai în acest an, la 14 febr. 1910, în casa lui Pavel Coroban se naşte primul copil, Vasile, care peste ani va ajunge să fie cel mai mare critic literar şi om de cultură basarabean din perioada postbelică. Va face carte şi el în acea şcoală populară de o singură clasă, care va funcţiona încă mulţi ani. În 1913, la întreţinerea ei va da bani şi Mănăstirea Sf. Mormînt. Ea mai stăpînea o jumătate din moşia Camencii şi Petroşenilor.

În toamna aceluiaşi 1913 se anunţă tăierea a 11,5 des. de pădure pentru un preţ de 4.174 ruble. Sătenii au mai făcut bani şi mai înainte la tăieturi. Dar durerea pentru pierderea pădurii seculare îi roade la inimă.

E drept că o parte din lemn va merge şi la construcţia celor două poduri de pe teritoriul satului, pentru care în anul 1913 au fost cheltuite 4.700 rub. Podurile stau şi azi, atîta doar că au mai fost dărîmate şi din nou făcute mai încoace. La 1910 - 1914 în Camenca trăiesc 704 oameni. Au 172 de gospodării mijlocii. O parte de ţărani au pămînt propriu (195 des.), alţii îşi lucrează loturile (nadeluri - 783 des.).

Cultivă cerealiere mai mult, zarzavaturi şi culturi tehnice, ţin vite, unii gospodari au livezi şi vii. Mai Vînează. Mai pescuiesc. Cu doi ani înainte de revoluţia proletară din Rusia (1915) populaţia este alcătuită din 411 bărbaţi şi 368 de femei. Şcoala ministerială din sat are în bănci vreo 50 de prîsnei. Făcea lecţii învăţătorul Grigore Popa.

Puterea sovietelor în Basarabia a ţinut puţin, vreo cîtva timp, pînă s-au întors din nou românii şi şi-au luat ţara în primire. Războiul civil din Rusia, ca şi primul război mondial, n-au afectat deloc populaţia Camencii. Primul lucru bun pe care l-au făcut românii prin Instituţia "Casa Noastră" a fost să dea pămînt oamenilor care nu aveau nimic. Dar ritmurile de expropriere a mănăstirilor şi moşierilor sînt foarte lente. În 1919 aceste exproprieri au alcătuit doar 20 la sută din suprafeţele ce urmau să fie date săracilor. Marii proprietari de pămînturi se împotrivesc zădărnicind procesul de reformă.

De aceea statul scoate Legea despre reforma agrară în Basarabia, conform căreia mănăstirilor locale li se vor lăsa numai cîte 50 ha de arabil, viile şi grădinile cu pomi; de asemenea, se vor expropria pămînturile bisericilor, lăsîndu-li-se doar cîte un lot de 6-8 ha pentru fiecare membru al clerului. Astfel, numai adunîndu-se cu greu fondurile de pămînturi care urmau să fie împărţite la oameni, în toamna lui 1922, la Camenca 213 oameni fără loturi primesc cîte două hectare şi ceva de pămînt.

In total la această vreme Camenca avea 1.159 de locuitori. Au moară cu aburi. Au de acuma şcoală, biserica cea construită din lemn la 1702, o cooperativă de consum, poştă, primărie. Mai au o cîrciumă, în care îşi toacă puţinii bănuţi lichizi ori pe datorie. Pe atunci reşedinţa de plasă a Camencii era la Glodeni. Şi poşta la Avrămeni (12 kilometri depărtare). Gospodărindu-şi propriile pămînturi, oamenii îşi clădeau case durabile. Dar nu umblau după chiverniseală peste măsură şi trecătoare. În aceşti 22 de ani de viaţă cu românii (1918 - 1940) populaţia a crescut pînă la 1.479 de suflete la a doua venire a ruşilor (1940). Majoritatea români.

Centrul oricărui sat e alcătuit din şcoală, primărie, biserică, sediile fostelor gospodării agricole, magazine, căminul cultural, mai spital, mai poştă etc. De aceea în timpul războiului năvălitorii ştiau prea bine că o bombă-două aruncate în centrul satului va paraliza pe loc activismul localităţii. La Camenca există un centru al satului, dar nu chiar cu toate celea.

Poate de atîta nici n-au prea rămas în memoria oamenilor vîjîitul bombelor pe de-asupra caselor, deşi satul chiftea de nemţi, care aveau ce aveau cu ovreii şi comuniştii. Se povesteşte chiar despre fraţii Ion şi Gheorghe Ţurcanu, ai lui Anton Ţurcanu băieţi, pe care ovreul Iţik Şeikman i-a turnat nemţilor ca fiind comunişti. Desigur, "comuniştii" au fost imediat prinşi şi împuşcaţi la marginea satului. Atîta doar că la o cercetare mai atentă s-a dovedit că tinerii nu aveau nimic cu comuniştii. Ei, bine, nemţii nu iertau nimănui aşa ceva: Iţik -turnătorul a fost pus să-şi sape chiar el groapa, pe care a şi umplut-o cu propriul cadavru. Excese, dar învăţătoare de minte.

Oricum, satul n-a pierdut mulţi oameni. In faţa bisericii şi a primăriei, avînd cimitirul în spate şi casa de cultură în dreapta, monumentul celor căzuţi în război este locul unde viii se întîlnesc aproape zilnic cu amintirea despre cei morţi. Numele lor stau scrise pe plăci de metal: Albot Eugen V., Al bot Vasile D., Camerzan Anton M., Camerzan Vasile F., Camerzan Vasile I., Cănilă Gheorghe S., Cibotaru Ion Gh., Ciobanu Petre V., Ciubară Ion S., Ciubară Ion V., Ciubară Simion I., Coroban Anton V., Coroban Ion V., Creţu Nicolae N., Efimenco Ion P., Fusu Gheorghe P., Galer Fiodor Gh., Iliev Gheorghe I., Mahu Fiodor Gh., Mahu Ion Gh., Mahu Ion I., Mahu Silviu A., Mahu Vasile Gh., Malic Ion C., Musteaţă Gheorghe C., Musteaţă - Moisei Severin D., Nastas Nicolae G., Popa Petre V., Popovici Gheorghe L, Popovici Gheorghe V., Popovici Grigore C., Rusu Ion T., Rusu - Ceroc Vasile I., Rusu Vladimir I., Ursu Petre Gh., Ursu Vasile P. Lipsesc plăcile cu numele următoare: Cănilă Semion S., Coroban Gheorghe P., Iliev Gheorghe I. şi Iliev Gheorghe D.

Numele celor morţi în timpul foametei din 1946-1947 nu pot fi găsite decît doar în memoria oamenilor. În unele sate s-au mai păstrat prin biserici. Aici nu există nici o urmă. Pentru că şi biserica a fost vitregită ca peste tot. Era de lemn şi era veche. Da nu împiedica nimănui. Poate tot hainilor. Şi ce crezi? Vine într-o duminică unul Curoi Iulian, un secretar de partid sau mai ştiu eu cine era el, vine cu tractorul din urmă şi-i zice tractoristului: "Trebuie rîschită. Tros ai?". Da tractoristul cum să n-aibă tros (un otgon gros de sîrmă), dacă pentru atîta lucru a fost adus aici? Ia Curoi trosul, se dă pe după biserică, o încinge frumuşel de la mijloc, strînge laţul şi vine la tractorist: "Anină şi trage". Da Camerzan, că el era tractoristul, Mircea Camerzan, se uită la lumea dimprejur, era dumunică şi lumea se grămădise multă, se uită Camerzan la lume, se uită şi la Curoi, scuipă într-o parte, sare din tractor şi unde face: "Dacă-ţi trebuie, anină şi trage tu". Lasă tractorul forfotind cu otgonul în dinţi şi înfăşat pe biserică şi s-a dus la "comisioncă" să tragă un sutar-două de necaz. Da Curoi, secretarul? Da secretarul s-a urcat în tractor, a "aninat şi a tras". Şi a rămas satul fără biserică. L-a întrebat cineva de ce face acest lucru? I-a cerut cineva socoteală? Doamne fereşte! La Camenca clocotea demultişor marea clacă a colectivizării. Lumea nu avea timp să se gîndească la nevoile bisericii. Două gospodării colective au fost înfiinţate: "Bolşevik" - în iunie, şi "Budionnîi" - în august. Lume înstărită în Camenca, cu cîte 5-6 hectare de pămînt, cu vite şi unelte, cu căruţe şi avere agonisită greu şi scoasă cu sînge în anii de după război şi foamete - totul trebuia dat la comună în vara lui 1949. Şi chiar a fost dat totul. Au intrat în colectivă şi cei avuţi, şi cei goi puşcă. Unii cu averi agonisite, alţii cu traista cîrpită. Şi ca regulă aceştia din urmă îi mînau pe cei dintîi. Dacă nu se dădeau mînaţi, erau căraţi din sat.

Cum s-a întîmplat cu cei doi fraţi Mihail şi Vasile Fusu, cu Anastasia Postolachi, cu Rusu Maria, cu Parnov Mihail şi Albot Petru. La urşi!.. Cîţi nu mai sînt în viaţă, îs duşi demult, săracii. Da cele două colective se vor întrece între ele vreo cîţiva ani: care pe care. Prima era condusă de bătrînul Iacob Ciobanu, iar a doua - de tînărul Vladimir Ciobanu. Ciorovăială socialistă, ce mai.

Pînă le-au unit pe amîndouă în una singură "Pravda" ("Adevărul ") şi din cei doi Ciobanu l-au pus preşedinte pe cel tînăr, pe Vladimir. Acest "Adevărul" a durat pînă prin 1974, cînd la Camenca au mai fost atrase Brînzenii, Moleştii şi Buteştii, constituindu-se una dintre cele mai puternice gospodării din fostul raion Glodeni. Ea a existat pînă au început să se tulbure timpurile de la "89 încoace. Acuma Brînzenii s-au tras aparte, iar Moleştii şi Buteştii aşa au şi rămas în componenţa primăriei Camenca.

Ce are acum comuna, la hotar de milenii? Două societăţi cu răspundere limitată - una "Vladimir Ciobanu" şi alta "Gheorghe Ciobanu". Tot Ciobani, ca şi primii preşedinţi ai colectivelor de cîndva. Există întreprinderile individuale ale lui A. Rusu, Jora Camerzan şi a lui Oleg Camerzan. Ceilalţi gospodari îşi lucrează pămîntul ca fermieri. Satul are o livadă de vreo 130 ha şi circa 1.100 ha de teren arabil. Au oamenii la îndămînă un punct medical, vreo 5 magazine, o moară şi poştă, o casă de cultură şi biblioteca ce nu-şi poate ţine toate cărţile pe rafturi, pentru că nu le are. Dar bine că are mulţi cititori.

În 1992 a fost sfinţită noua Biserică Sf. Maria Magdalena. La sfinţire a asistat şi mitropolitul Vladimir de la Chişinău. Primul preot în noul locaş a fost părintele Victor Svistun de la Balatina. Dar, cam înstrăinat de sat, s-a mutat la Cobani, iar în locul lui a venit tînărul părinte Igor Sorocean. Şi-a făcut casă bună. Ţine la enoriaşi. Şi-ar dori să rămînă aici pînă la bătrîneţe. Aşa să-l ajute Dumnezeu.

Totuşi, cel mai animat cuib de viaţă activă şi frumoasă este şcoala, adică gimnaziul. Corpul didactic al gimnaziului de azi este alcătuit doar din pedagogi de sat, cu excepţia tînărului profesor de franceză Victor Şalaru, care e din Buteşti, sat ce face parte din primăria Camenca. Vor trece anii, poate clădirea gimnaziului de azi va dispărea, poate vor dispărea şi greutăţile prin care trecem azi cu toţii, dar nu va dispărea amintirea despre munca pe care o fac învăţătorii satului de azi. Iată numele lor: Oleg Rusu, director, Nina Galer, Nina Ceuc, Vera Coroban, Ludmila Rusu, Eugen Rusu, Sergiu Şalaru, Valentina Sobieţchi, Ludmila Gheţu, Vera Mahu, Ana Secrieru, Galina Gherman, Tudor Ababii, Alexandru Camerzan, Grigore Albot. Toţi copiii de vîrstă şcolară din sat frecventează lecţiile.

Tot la şcoală, în grija şi cu străduinţa profesoarei Vera Mahu, se află, poate, cel mai modest muzeu din lume, în care sînt expuse cîteva zeci de fotografii, cărţi şi obiecte ale celui mai mare cărturar şi om de cultură din Basarabia postbelică, Vasile Coroban (14.11.1910 - 19.X. 1984), istoric, critic literar, doctor în filologie. A absolvit Universitatea din Iaşi. Îşi începe activitatea publicistică încă în anii studenţiei, redactînd ziarul antifascist "Viaţa universitară". După ocuparea Basarabiei, colaborează la ziarul "Pămînt sovietic" din Bălţi, activează în domeniul pedagogic. Din 1947 e colaborator ştiinţific la Institutul de limbă şi literatură al AŞ a RSSM, unde a condus sectorul de teorie a literaturii. Este unul din iniţiatorii şi promotorii activi ai valorificării moştenirii literare clasice. Monografiile " Ion Canna", "V. Alecsandri: viaţa şi opera", "Dimitrie Cantemir - scriitor umanist" şi studiile "Miron Costin", "Reflecţia moral - filozofică şi observaţia psihologică la Gr. Ureche, M. Costin, I. Neculce", "Carnavalescul la Ion Creangă", "Eminescu şi estetica romantizmului" ş.a. constituie certe contribuţii istorico - literare. Sub îngrijirea lui au apărut la Chişinău primele ediţii ale scrierilor lui V.

Alecsandri "Opere alese" şi "Opere" (vol. 1 - 4). Este autorul mai multor studii despre creaţia lui A. Lupan, Em. Bucov, I. Druţă, L. Deleanu, N. Costenco, B. Istru, L. Corneanu, P. Cruceniuc, P.Zadnipru, G.Adam, P. Darienco, S. Şleahu, V. Vasilache ş.a. care alcătuiesc culegerile "Studii şi articole de critică literară", "Studii, eseuri, recenzii", precum şi al unor apreciate eseuri despre mari figuri ale lit. ruse şi universale, înmănuncheate în volumul "Pagini de critică literară".

Preocupările sale teoretice şi-au găsit materializare în lucrarea colectivă "Studii de teorie a literaturii" şi în zeci de articole de problemă. Este unul dintre autorii lucrărilor fundamentale "Literatura sovietică moldovenească", "Istoria literaturii moldoveneşti", "Schiţă asupra istoriei literaturii sovietice moldoveneşti”, "Istoria literaturii sovietice multinaţionale" (voi. 1 - 6), ş. a., al unor manuale de lit-ră pentru şcoala medie. Cele peste 300 de lucrări ale lui V. Coroban constituie o îmbinare fericită între erudiţia filologică şi spiritul polemic al interpretărilor critice.

In lucrarea "O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia" academicianul Mihai Cimpoi scrie printre altele: "Un critic şi istoric de formaţie intelectuală solidă, combativ, fugos, cu un dar deosebit al analizei şi sintezei, care a cunoscut şi anumite rătăciri dogmatice. Criticul abordează obiectul de la înălţimea zborului de pasăre fie lin, cercetător, fie iute şi recapitulativ, dar mai totdeauna cu pasiunea exhaustivului, a elaborării intelectuale decisive." Moare la Chişinău şi este înmormîntat în satul natal. (Radu Cărăuş, Ion Ţăbuleac, Localităţile Republicii Moldova)

RECENT

Aspecte epidemilogice ale izbucnirilor cu boli diareice acute în Republica Moldova (Nadejda Gafin, Aliona Nastas, Ion Bîrcă, Adrian Cotelea, Vasile Sofronie)
02.01.2020

În articol sunt prezentate unele aspecte epidemiologice ale izbucnirilor cu boli diareice acute (BDA) în Republica Moldova în anii 2014-2 [ ... ]

Impactul asupra sănătății și cel socioeconomic al morbidității prin varicelă în Republica Moldova (Silvia Negară, Vasile Sofronie)
02.01.2020

A fost studiată și analizată epidemilogic morbiditatea prin varicelă în Republica Moldova în perioada 1985-2017. Studiul dat este unul [ ... ]

Coxartroza, simptomeCoxartroza, simptome
03.04.2019

Coxartroza este o afecţiune care se caracterizează prin dureri la nivelul şoldului. Este o afecţiune cronică, care apare în urma degra [ ... ]

Sindromul de intestin iritabil, una dintre cele mai răspândite disfuncții ale omului modernSindromul de intestin iritabil, una dintre cele mai răspândite disfuncții ale omului modern
03.04.2019

Sindromul de intestin iritabil este una dintre cele mai răspândite disfuncții ale omului modern. Statisticile arată că acesta afecteaz [ ... ]

Despre pietre la rinichiDespre pietre la rinichi
02.04.2019

Una dintre cele mai dureroase afectiuni este reprezentata de pietrele la rinichi, care pe atat de deranjanta esti si atat de raspandita pest [ ... ]

Sfecla roșie, o legumă importantă în lista alimentelorSfecla roșie, o legumă importantă în lista alimentelor
02.04.2019

Sfecla roșie ocupă un loc bine meritat pe lista alimentelor permise în orice dietă sănătoasă. Leguma este bogată în substanțe nutr [ ... ]

Cinci exerciții pentru o talie subțireCinci exerciții pentru o talie subțire
01.04.2019

Pentru a ne menține silueta este nevoie de o alimentație echilibrată, însă nu este de ajuns, aceasta ar trebui asociată cu un program  [ ... ]

Sindromul Raynaud, o afecțiune a arterelor perifericeSindromul Raynaud, o afecțiune a arterelor periferice
01.04.2019

Sindromul Raynaud reprezintă o afecțiune a arterelor periferice caracterizată prin modificarea succesivă a culorii degetelor mâinii și [ ... ]

Alte articole...
2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment