Atestat în 1680. Notă statistică. Suprafaţa - 23,1 kmp. Distanţa pînă la or. Cantemir - 2 km. Gospodării (în 1994) - 758. Populaţia - 2.513 oameni (1.192 de bărbaţi, 1.321 de femei), incl. 2.390 de români, 65 de bulgari, 29 de ruşi, 23 de ucraineni, 6 găgăuzi. Apţi de muncă - 519. Sectorul obştesc - 1.535 ha (arabil - 1.071 ha, vii - 130 ha, livezi - 90 ha). Sectorul ind. - 316 ha. Fondul locativ - 39,1 mii mp. Case, ap. - 758, cu instalaţie de apă - 415, cu gaz lichefiat - 758. Fîntîni - 27. Drumuri -11,5 km (cu îmbrăcăminte dură - 2 km). 2 magazine, o cafenea, o casă de prestări servicii, o frizerie, un punct medical, 2 grădiniţe de copii, o şcoală română, o casă de cultură, o instalaţie de cinema, 2 biblioteci, un oficiu poştal, un stadion.

Rîuleţul Tigheci răbufneşte la suprafaţa pămîntului aproape de Cazangic, adună apele izvoarelor din masivul silvic Tigheci şi pe o distanţă de 30 km spală bolborosind picioarele localităţilor Iargara, Tigheci, Pleşeni, Porumbeşti, Cania, Iepureni, iar dincolo de Stoianovca cade bucuros în braţele Prutului. Panglica sa argintie absoarbe nu numai din vlaga masivului verde, ea n răpeşte şi numele. La Fîntîna Iepurelui din valea rîului Tigheci au răsărit cuiburi omeneşti cu mii de ani în urmă. Dar în hrisoavele timpului sunt menţionate abia de la 1429 încoace. Domnitorul Alexandru cel Bun în suretul din 10 apr. 1429-1432 scria:

"Facem ştire tuturor cui să cade a şti pentru adevărata slugă şi credincios boerul nostru dumnialui Vlad Adiş, cările au slujit noao cu dreptate şi cu credinţă. Pentru aceia văzîndu-i că-i drept şi credincioasă slujbă cătră noi, l-am miluit pre dânsul cu osebită milă a noastră şi i-am dat şi i-am întărit al nostru pământ".

Acelaşi suret enumeră mai multe sate, inclusiv "Fîntîna Iepurelui... unde a fost Hriste jude" (Mihai Costăchescu. Documentele moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare. Iaşi, 1931). Iepurenii figurează în uricele din 10 apr. 1430 şi din 30 oct. 1616 semnate de voievozii Moldovei. Cît priveşte pîlcul de căsuţe, încins cu numele Cania şi aflat la o zvîrlitură de băţ mai sus pe rîu, opiniile istoricilor diferă.

Unii consideră că lepurenii şi Cania au cam aceeaşi vîrstă, au crescut ca o silişte răzleţită pe aceeaşi moşie. ESM afirmă: Cania, sat întemeiat în sec. XVI. Cercetătorul Vladimir Nicu menţionează: Cania e atestată la 2 martie 1794. În lipsa altor documente, vom lua punct de pornire constatarea lui Zamfir Arbore, persoană competentă în studierea trecutului meleagului nostru: "Cania, sat, aşezat în valea Tigheciului, pe malul stîng al pîrîului. Sat vechiu, la 1680 avea o biserică veche de lemn, în locul căreia s-a zidit una nouă". (Dicţionarul geografic al Basarabiei. Bucureşti, 1904).

Între anii 1742-1767 îi aflăm stăpîni ai moşiei Iepureni pe banul Aristarh şi boierul Iordachi Iamandi. La 2 martie 1794 "Nicolae Romanschin din Cania primeşte din cancelaria Divanului Moldovei confirmare despre nobleţia sa - este mazîl din părinţi mazîli", scrie autorul îndreptarului bibliografic în două volume "Localităţile Moldovei în documente şi cărţi vechi”, Vladimir Nicu, lasînd această zi în circuitul ştiinţific ca "dată a atestării" localităţii, deşi Zamfir Arbore face o trimitere cu 114 ani mai înainte în adîncul istoriei. Oricum, anul atestării Caniei mai rămîne încă de domeniul precizării.

Aflîndu-se lîngă “hotarul lui Halil-paşa”, un hîndichi convenţional săpat cîndva în Bugeac de către invadatorii turani, băştinaşii din valea Tigheciului au mai avut mult de luptă şi cu tătarii din triburile nomade nogai. Aceştia, războinici şi hapsîni de fire, încălcau sistematic fîşia celor "2 ceasuri de mers", se năpusteau cu sabie şi foc asupra satelor moldoveneşti, devastîndu-le şi pîngărindu-le.

In 1574, Ion Vodă se ridică curajos întru apărarea independenţei Ţării Moldovei şi obţinu cîteva biruinţe strălucite asupra otomanilor. Apoi îşi îndreptă oştirea spre Cahul, iar din pădurile Tigheciului, din codrii Lăpuşnei şi ai Orheiului li veniră în ajutor mii de arcaşi, cohorte de cavalerişti cu suliţe şi buzdugane. “Bătălia începu în ziua de joi, 10 iunie”, scrie cercetătorul Dinu Giurescu în monografia “Ion Vodă cel Viteaz”.

Oştirile turco-tătăreşti au totalizat în jur de 60.000 de oameni cu 120 de tunuri. “Forţele moldovene le socotesc în jur de 30.000 fără prostime şj adunătură ce era pre lingă Ion Vodă”, adaugă letopiseţul lui Ureche. Bătălia de la Cahul a fost lungă şi înverşunată, în ea şi-a pierdut viaţa şi însuşi Vodă. Grigore Ureche consemna: “Şi multă moarte s-au făcut între ambe părţile, că nu era a călca pre pămînt, ci pe trupuri de om”. După aceasta turcii deveniră şi mai cruzi cu populaţia băştinaşă din valea şi codrii Tigheciului. Multe vetre strămoşeşti din Bugeac au fost şterse de pe faţa pămîntului.

Armatele ruse, în care se înrolaseră şi voluntari moldoveni, i-au măturat în 1808 pe tătari din Bugeac, iar peste patru ani - şi pe turci. "Potrivit recensămîntului din 1803 şi 1809, numărul locuitorilor din Cania s-a redus de la 225 la 205 oameni. În 1811 în Cania n-a fost înregistrat nici un imigrant din dreapta Dunării", constată savantul Ion Chirtoagă în monografia "Din istoria Moldovei de sud-est..." (Chişinău, 1999).

Însă, după ce oştirile ţariste au desfăşurat o nouă campanie de luptă în Balcani, de peste Dunăre au început să vină în Bugeac mii de băjenari - în temei bulgari şi găgăuzi. "Administraţia rusă avea grijă ca pe "pămîntul de stat" să nu se aşeze ţărani români, deşi cu mulţi ani mai înainte anume ei fuseseră siliţi să plece de pe acest teritoriu" (Ion Chirtoagă). În sudul Basarabiei au apărut zeci, sute de "colonii" bulgare, germane, găgăuze, ucrainene, ruse.

Băjenarii au pătruns şi în localităţile moldoveneşti de pe râurile Tigheci, Larga, Ialpug. Cania cuprindea în 1803 doar 45 de ogrăzi. În 1810 a fost construită o biserică nouă din bîrne. În 1817 satul dispunea de 2 mori de vînt şi 220 fălci de pămînt "pentru hrană", crînguri şi imaşuri întinse. Bîntuită adesea de secetă şi epidemii, Cania, deşi se găsea pe moşie răzeşească, se alegea mai des cu pierderi decît cu succes.

Ea s-a aflat o vreme în ţinuturile Hotărniceni şi Lăpuşna, apoi în jud. Ismail şi Cahul. Timp de 75 de ani, din 1803 şi pînă în 1878, satul s-a mărit numai cu o singură casă. În 1878 localitatea număra 123 de bărbaţi şi 106 femei, care dispuneau de 800 des. de pămînt, 4 mori de vînt, 60 de cai, 180 de vite cornute mari şi 1000 de oi.

Cania ar fi rămas încă multă vreme sat sărac şi uitat, dacă în a doua jum. a sec. XIX inginerii ruşi n-ar fi aşternut pe Valea Tigheciului o ramură a căii ferate ce vine din Tighina, prin Basarabeasca, Comrat şi Iargara, spre podul metalic peste Prut din preajma or. român Fălciu. Le face slavă şi onoare bancherilor şi constructorilor ţarişti, care acum mai bine de un veac au împînzit meleagurile basarabene cu drumuri de fier, cuprinzînd oraşele Chişinău, Călăraşi, Ungheni, Bălţi, Ocniţa, Floreşti, Rezina, Căuşeni, Comrat, Ceadîr-Lunga, Taraclia, Reni, Bolgrad, Cetatea Albă. Astfel, Cania, devenind gară, începu să iasă repede în lume. In 1904 localitatea avea 135 de case cu 870 de suflete. Unii ţărani au îmbrăţişat profesiile de maşinist de locomotivă, fochist, acar.

După ce Sfatul Ţării votă la 27 martie 1918 Actul epocal al Unirii Basarabiei cu România, rîul Prut încetă de a mai fi frontieră între fraţi. 77 de ţărani nevoiaşi din Cania au fost împroprietăriţi cu 414 ha de pămînt. Acum trenurile nu se reţineau la vama de la Prut. Elevii îşi puteau continua studiile nu numai la Cahul, ci şi la Iaşi, la Huşi, Galaţi, Bucureşti... Şcoala primară de la Cania în 1933 adună în bănci 83 de copii, funcţia de învăţător o exercita Ioan Popescu. Cei mai înstăriţi şi văzuţi gospodari în sat se considerau Ion Cornea cu

2 ha de vie, Mihalache Ţurcanu cu 38 ha arabile, Ion Romăşeanu cu o moşie de 32 ha. În vara anului 1937 face un popas pe plaiurile din Valea Tigheciului poetul şi publicistul român Gh. Cuza, care în 1941 editează la Iaşi cartea "Bugeacul. Drumuri şi popasuri basarabene". "Acum un veac în urmă, scrie el, proprietar al moşiei Epureni era Manolache Costache-Epureanu, fostul om politic de la 1848 şi 1857. El stăpînea aici un trup de moşie de 50.000 fălci". Dacă ţinem cont că o falce, unitate veche de măsură a pămîntului, echivalează cu 14.322 mp, apoi vă imaginaţi cîte aşezări cuprindea o asemenea moşie!

Aplicînd în practică punctul 3 din protocolul secret anexat la Pactul Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939, URSS prin notele ultimative din 26 şi 28 iunie 1940 i-a răpit României Basarabia (44.500 kmp cu 3.200.000 de locuitori) şi Bucovina de Nord (6.000 kmp cu 500.000 de locuitori). În toamna anului 1940 autorităţile sovietice au înregistrat în Cania 660 de oameni, dintre care 615 români basarabeni, 7 ruşi şi 38 de reprezentanţi ai altor etnii.

Situaţia de la Prut devenea tot mai încordată, era clar ca "buna ziua" că mişelia dintre Stalin şi Hitler se năruie. Pentru a-şi asigura spatele armatei, NKVD-iştii cu vreo lună înainte de război au ridicat din Cania şi i-au expediat sub escortă în reg. Akmolinsk pe Vasile Ciobu cu soţia Anastasia şi 5 copii şi pe Vasile Voloc cu soţia Ana şi mama Maria.

În zorii zilei de 22 iunie 1941 lunca Prutului clocotea de explozii. Lupte sîngeroase se dădeau nu numai la pichetul de grăniceri Stoianovca, la podul de cale ferată peste rîu, ci şi pretutindeni în imensele stufării din baltă. De la Lipcani şi pînă la Giurgiuleşti se aşternu peste Prut un brîu îngrozitor de foc. Bătălii înverşunate se încinseră la Cahul, Leuşeni, Cotul Morii, Ungheni, S c u l e n i , Balatina. Pe acest fragment de front intraseră în luptă două Armate sovietice - 9 şi 18, le atacau insistent Armata 11 germană, Armatele 3 şi 4 române, sute de mii de ostaşi erau aruncaţi zilnic în viitoarea acestei uriaşe încăierări. La Prut se băteau 8 corpuri de armată sovietică, inclusiv trei mecanizate (2, 16 şi 18) şi un corp de cavalerie (2). Trupele româno-germane aveau aici în efectivul lor 20 de divizii şi 9 brigăzi.

"Conform recensămîntului din 6 aprilie 1941, explică istoricul militar Petre Otu, România avea o populaţie de 13.535.757 de locuitori, dintre care 6.674.248 de persoane de sex bărbătesc (49,3 la sută). Potrivit calculelor analiştilor militari, potenţialul mobilizabil se ridică la 2,2 milioane persoane (32,9 la sută din populaţia bărbătească şi 16,2 la sută din total). La 22 iunie 1941 în planul de mobilizare figurau 1.139.594 de militari, dintre care 39.476 de ofiţeri, 57.002 subofiţeri şi 1.043.116 trupă.

Forţele române pe frontul de est la 22 iunie 1941: batalioane infanterie - 151; escadroane cavalerie - 53; batalioane tancuri - 4; companii antitanc - 32; companii A.A. - 19; baterii tunuri - 203; baterii obuziere - 61; baterii obuziere grele - 27.

Efectivele armatei române mobilizate la 22 iunie 1941: Armatele 3,4, Corpul 2 - 325.685 de oameni; zona interioară nemobilizată - 314.259; la dispoziţia Marelui Cartier general -46.310. Total - 686.244" (Ziarul "Ţara" din 29 noiem. 1994).

Două săptămîni la rînd în gara Cania soseau vagoanele cu ostaşi sovietici din Tiraspol, Odesa, Pervomaisk, Nikolaev, Herson şi tot atîta timp trenurile au transportat de aici răniţi. La talpa unei coline de lîngă Stoianovca în acele zile ferbiniţi au fost căraţi din lunca Prutului peste 10 mii de morţi din ambele tabere învrăjbite, care au fost înmormîntaţi în pripă, sub focul artileriei, în gropi lungi, anonime.

La 8 iulie 1941, după 16 zile de lupte crîncene, comandantul Corpului 14 de puşcaşi al Armatei Roşii raporta: “Inamicul, concentrînd lîngă Fălciu 4 regimente de infanterie, susţinute de vreo zece divizioane de artilerie, se forţează să rupă frontul, toate atacurile sînt respinse cu mari pierderi în rîndurile sale. La orele 18.00 unităţile corpului opun rezistenţă pe linia Stoianovca, Iepureni, Cania, Leca”. Valul de foc se rostogoli, totuşi, peste Prut, trecu Nistrul, Niprul, Donul şi ajunse la Volga, iar de acolo făcu cale întoarsă la Berlin.

“Stalin a afirmat, scrie Nikita Hruşciov în cartea sa “Amintiri”, că dacă Statele Unite ale Americii nu ne-ar fi acordat ajutor, noi am fi pierdut acest război. Cu sîngele luptătorilor noştri şi cu tehnica americană şi cea engleză a fost asigurată în ansamblu victoria. Ei ne-au dat avioane, camioane, armament. Am primit din partea aliaţilor multe instalaţii tehnice, despre care în genere nici nu aveam idee".

În sept. 1944, după ce frontul trecu pe teritoriul României. în Cania, ca şi în toate celelalte localităţi din Bugeac, a fost declarată mobilizare totală. 200 de bărbaţi, nepregătiţi, deveniră came de tun, 24 - au căzut în lupte, vreo sută s-au întors acasă schilodiţi de gloanţe şi schije. Războiul a mistuit din Cania următorii ostaşi:

Mihail Ajder, Dumitru Bujac, Ion Bujac, Nicolae Busuioc, Mihail Chiflac, Ion Chihai, Timofei Dobrea, Ion Glmeţ, Spiridon Holban, Alexei Manoli, Alexandru Manoilă, Grigore Miron, Savelie Munteanu, Nicolae Murgenianu, Haralambie Pavliciuc, Constantin PricochI, Dumitru Pricochi, Gheorghe Romaşcanu, Vasile Romaşcanu, Anatolie Rotaru, Gheorghe Rotaru, Ion Rotaru, Gheorghe Ţurcanu, Constantin Ţurcanu.

Vreo sută de vieţi omeneşti a înghiţit şi foametea teribilă din 1946-1947. Apoi, într-o singură noapte din vara anului 1949, au fost îmbarcaţi şi trimişi în Siberia de gheaţă 34 de oameni, bărbaţi şi femei, copii şi bătrîni:

Anastasia Ciobu, Chirii Clobu, Dumitru Ciobu, Ecaterina Ciobu, Elena Ciobu, Gheorghe Ciobu, Maria V. Ciobu, Maria V. Ciobu, Nicolae Ciobu, Ana Murgeneanu, Ecaterina Murgeneanu, Ion Murgeneanu, Mihail Murgeneanu, Natalia Murgeneanu, Vladimir Murgeneanu, Constantin Panea, Gheorghe Panea, Cristofor Panea, Nicolae Panea, Toma Sava, Alexei Săicaşi, Feodor Săicaşi, Gheorghe Săicaşi, Ion Săicaşi, Maria Săicaşi, Vasile Săicaşi, Pavel Terenov, Vera Terenov-Golub, Ana Voloc, Maria Voloc, Vasile Voloc.

Locuitorii comunei îi cinstesc pe cei 63 de viteji care în primăvara şi vara lui 1992 au apărat demnitatea republicii noastre în conflictul armat de pe Nistru, unde şi-a dat eroic viaţa Gheorghe Donica.

Pe locul cimitirului militar din Stoianovca, unde au fost înhumate rămăşiţele pămînteşti a peste 10 mii de soldaţi şi ofiţeri români şi sovietici, căzuţi în primele zile de război, comisarii roşii au construit o fermă de vite cornute mari, culmea ruşinii şi degradării omeneşti. În 1996, la iniţiativa băştinaşilor, Ministerul Apărării al RM şi Ambasada României în RM au purces la restaurarea cimitirului ostăşesc, aici a fost instalată o piatră funerară, o cruce, s-a pus începutul unui parc comemorativ. La plantarea arborilor au participat activ premilitarii din Cantemir, Stoianovca, Cania, Iepureni.

Patru decenii în Cania a activat k-zul "Pravda" ("Adevărul"). Peste rîu, pe vatra veche a satului, după război a crescut o impunătoare zonă industrială cu cîteva fabrici, un centru de colectare a cerealelor, o coloană mobilă mecanizată, s-au construit blocurile şcolii medii, spitalului, grădiniţei de copii, diferite ateliere şi magazine, s-a reutilat şi st. c. f. Prut de aici. La 1 ian. 1979 în Cania trăiau 2.348 de locuitori (1.094 de bărbaţi şi 1.254 de femei), peste zece ani, în 1989, aşezarea înregistrase 2.513 suflete (1.192 de bărbaţi şi 1.321 de femei).

Situată la 3 km de or. Cantemir, la 51 km de c-rul jud. Cahul şi la 128 km de Chişinău, Cania număra la înc. sec. XXI 2.800 de locuitori, majoritatea absolută români. K-zul "Pravda", apoi cooperativa agricolă "Prut" s-au desfiinţat. În locul lor activează gospodăriile ţărăneşti "Doina" şi "Romaşcanu". Funcţionează, de asemenea, Întreprinderea de producere a nutreţurilor, SA "Întreprinderea de recepţie a cerealelor", SA "Fabrica de vin "Botritis", SA "Spicul", specializată în deservirea tehnică a agriculturii. Localitatea dispune de un cămin cultural, 2 biblioteci, 2 grădiniţe de copii, un punct medical, 10 magazine, baruri şi cafenele. Şcoala medie e frecventată de 732 de elevi. Biserica a fost restaurată în 1994.

Cania e c-rul de reşedinţă încă a 6 localităţi - Alexandrovca, Iepureni, Hîrtop, Plopi, porumbeşti, Taraclia, care întrunesc împreună o populaţie de 7.558 de oameni. În teritoriu lucrează 4 şcoli, 8 grădiniţe de copii, 8 biblioteci, 6 cămine culturale, 25 de magazine şi o singură biserică.

Ion Zaharia (n. 5 aug. 1939) din Cania în ultimii ani e cel mai mare flautist basarabean. Artist al poporului. Studii: Şcoala de muzică "E. Coca" şi Conservatorul de Stat "G. Musicescu". A activat ca flautist în cadrul orchestrei simfonice a Radioteleviziunii moldoveneşti, ca prim-flautist în Orchestra Teatrului de Operă şi Balet. Întotdeauna a demonstrat o tehnică impecabilă, o aleasă muzicalitate, un stil aparte de a aborda muzica. De neuitat au rămas pasajele solistice ale flautistului în spectacolele de operă şi balet: "Norma", "Frumoasa din pădurea adormită", "Baiadera", "Lacul lebedelor'r, "Don Quijote", "Fîntîna din Bahcisarai", "La răscruce", "Aida", "Otello", "Don Carlos" şi multe altele. A susţinut diverse concerte atît în republică, cît şi peste hotarele ei, cu orchestra Radioteleviziunii a înregistrat pe bandă un număr impunător de creaţii ale compozitorilor clasici şi contemporani. Este protagonistul a 5 filme televizate turnate la studioul "Telefilm-Chişinău". Pedagog la Conservatorul de stat "G. Musicescu", Liceele de muzică "C. Porumbescu", "S. Rahmaninov". A fondat formaţia "Sirinx", cu care a realizat un şir de turnee în Ungaria, Cehoslovacia, Bulgaria, Rusia, România, Polonia, SUA, Coreea de Nord, Germania, Italia, Franţa, Spania, Japonia ş.a. El este invitatul de onoare al multor festivaluri şi concursuri. A fost invitat să susţină cursuri de master class la Bucureşti, Iaşi, Piatra-Neamţ, Timişoara, Cluj-Napoca. Profesor universitar.

La fel din Cania vine şi Nelly Ciobanu (n. 28 oct.1987), o interpretă de excepţie de muzică uşoară. Studii: Şc. de muzică din sat, Colegiul de muzică din Tiraspol. În 1994 vine la Chişinău şi împreună cu fratele ei, Dinu Ciobanu, fondează formaţia "Master Dinamit”. Ambii compuneau muzica, o orchestrau şi ea o interpreta. Apoi începe colaborarea cu compozitorul Liviu Ştirbu. În 1996, la concursul "Maluri de Prut", obţine Marele Premiu şi Premiul Simpatia Publicului. Apoi vin: Marele Premiu la festivalul "Discovery" din Bulgaria (1998), Premiul Mare la un concurs din Bender (1998), Premiul I la Concursul "Mihaela Runceanu" din Buzău (1997), Premiul II la Concursul internaţional "Vocea Asiei" din Almatî (1997) ş.a. Din piesele cele mai reuşite: "Plecarea" şi "Eu vin" pe versuri de Vsevolod Ciornei, "Dacă ai fi" pe versuri de Eugen Rotaru, "Apocalipsis" pe versuri de Dorel Ţărnă, toate pe muzica lui Liviu Ştirbu.

Cania a mai dat un savant, Mihai Manoli, doctor în medicină, şi o actriţă, Rodica Ciobanu (Teatrul "B.P.Hasdeu" din Cahul). În ultimele trei decenii Cania a crescut atît de vertiginos, că pe vale, în lungul căii ferate, ea se uneşte cu Iepurenii, iar peste deal dă mîna cu or. Cantemir. Populaţia localităţii ocroteşte grijuliu, ca ceva sfînt şi măreţ, un Plop Alb cu o vârstă de 120 de ani, declarîndu-l monument al naturii.

Cele 24 de movile funerare rămase de la huni demonstrează că aici au locuit băştinaşi din vremuri străvechi, iar specialiştii au stabilit că încă un sătuc chiar a existat aici în a. 700-900 e.n. (Ion Domencu Tudor Ţopa, Localităţile Republicii Moldova)

RECENT

Aspecte epidemilogice ale izbucnirilor cu boli diareice acute în Republica Moldova (Nadejda Gafin, Aliona Nastas, Ion Bîrcă, Adrian Cotelea, Vasile Sofronie)
02.01.2020

În articol sunt prezentate unele aspecte epidemiologice ale izbucnirilor cu boli diareice acute (BDA) în Republica Moldova în anii 2014-2 [ ... ]

Impactul asupra sănătății și cel socioeconomic al morbidității prin varicelă în Republica Moldova (Silvia Negară, Vasile Sofronie)
02.01.2020

A fost studiată și analizată epidemilogic morbiditatea prin varicelă în Republica Moldova în perioada 1985-2017. Studiul dat este unul [ ... ]

Coxartroza, simptomeCoxartroza, simptome
03.04.2019

Coxartroza este o afecţiune care se caracterizează prin dureri la nivelul şoldului. Este o afecţiune cronică, care apare în urma degra [ ... ]

Sindromul de intestin iritabil, una dintre cele mai răspândite disfuncții ale omului modernSindromul de intestin iritabil, una dintre cele mai răspândite disfuncții ale omului modern
03.04.2019

Sindromul de intestin iritabil este una dintre cele mai răspândite disfuncții ale omului modern. Statisticile arată că acesta afecteaz [ ... ]

Despre pietre la rinichiDespre pietre la rinichi
02.04.2019

Una dintre cele mai dureroase afectiuni este reprezentata de pietrele la rinichi, care pe atat de deranjanta esti si atat de raspandita pest [ ... ]

Sfecla roșie, o legumă importantă în lista alimentelorSfecla roșie, o legumă importantă în lista alimentelor
02.04.2019

Sfecla roșie ocupă un loc bine meritat pe lista alimentelor permise în orice dietă sănătoasă. Leguma este bogată în substanțe nutr [ ... ]

Cinci exerciții pentru o talie subțireCinci exerciții pentru o talie subțire
01.04.2019

Pentru a ne menține silueta este nevoie de o alimentație echilibrată, însă nu este de ajuns, aceasta ar trebui asociată cu un program  [ ... ]

Sindromul Raynaud, o afecțiune a arterelor perifericeSindromul Raynaud, o afecțiune a arterelor periferice
01.04.2019

Sindromul Raynaud reprezintă o afecțiune a arterelor periferice caracterizată prin modificarea succesivă a culorii degetelor mâinii și [ ... ]

Alte articole...
2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment