Atestat în 1783. Notă statistică. Suprafaţa - 54,2 kmp. Distanţa pînă la or. Cantemir - 25 km. Biserica Sf. Mare Mc. Dumitru (1805). Gospodării (în 1994) - 664. Populaţia - 2.062 de oameni (968 de bărbaţi, 1.094 de femei), incl. 2.052 de români, 4 ruşi, 2 ucraineni, 2 găgăuzi, 2 bulgari. Apţi de muncă - 560. Sectorul obştesc - 2.623 ha (arabil -1.336 ha, vii - 62 ha, livezi - 96 ha). Sectorul ind. - 306 ha. Fondul locativ - 62,4 mii mp. Case, ap. - 664, cu gaz lichefiat - 600. Fîntîni - 260. Drumuri - 4 km (cu îmbrăcăminte dură - 2 km). 3 magazine, 2 cafenele, o policlinică, un punct medical, o grădiniţă de copii, o şcoală română, o casă de cultură cu instalaţie de cinema, o bibliotecă, un oficiu poştal, un stadion.
Sat cu o populaţie de peste 2.400 de locuitori, situat la 15 km mai la sud de or. şi st. c. f. Iargara, la poalele Codrilor Tigheciului, pe partea dreaptă a şoselei Cantemir-Comrat, la o depărtare de 74 km de la c-rul jud. Cahul, iar de la Chişinău - de 105 km.
Dicţionarul statistic al Basarabiei, editat în 1923 la Chişinău, constată scurt şi clar - "întemeiat în 1783". ESM o spune mai abstract "întemeiat la sf. sec. XVIII". Bătrînii susţin, însă, că satul lor, cu numele Poiana-Răzeşi, exista încă în perioada lui Ştefan cel Mare, la 1470. Cert e că timp de trei veacuri pe aceste meleaguri au hălăduit triburi încîrdăşite de tătari şi otomani.
În timpul recensămîntului din 1835 mazilul Constantin Tamersan prezentase acte de proprietate în Capaclia-Răzeşi încă din 1793. E ştiut că la înc. sec. XIX, după ce turanicii au fost izgoniţi din Bugeac, pe vetrele străvechi moldoveneşti au venit români de peste Prut, dar au fost aduşi aici de către Imperiul ţarist, de asemenea, bulgari şi găgăuzi din Balcani.
În 1803 Capaclia-Răzeşi număra 32 de case şi bordeie. Erau construite de românii trecuţi aici cu traiul din s. Idrici, ţinutul Fălciu. Mai apoi au fost aduse încă vreo câteva familii de bulgari, care, considerînd "moşia strimtă'’, s-au mutat la Gioc-Maidan. în 1805 Capaclia din ţinutul Codrului s-a învrednicit şi de o bisericuţă de cărămidă, reconstruită şi reînnoită în 1893, cu hramul Sf. Dumitru.
"Numărul românilor băştinaşi din Capaclia s-a redus de la 160 (în 1803) pînă la 120 (în 1809), scrie savantul Ion Chirtoagă. Peste un timp la Capaclia a sosit un grup de imigranţi din Balcani. În 1811 au fost înregistraţi 20 imigranţi transdunăreni. În anii 1812-1813 numărul imigranţilor transdunăreni s-a mărit puţin, ajungînd în 1816 la 32 de persoane. Tot în acest an la Capaclia au sosit 4 familii din s. Caracuşeni, din ţinutul Hotin. În 1817 în Capaclia locuiau 204 români băştinaşi. Peste un an în localitate n-a fost înregistrat nici un imigrant transdunărean’'. (Ion Chirtoagă. Din istoria Moldovei de sud-est pînă în anii ‘30 ai secolului al XIX-lea. Chişinău, 1999).
Între anii 1812-1821 îl aflăm moşier un Capaclia-Răzeşi pe Vasile Rosset, care stăpînea 2.000 fălci de pămînt. Satul avea 37 de familii de ţărani liberi, un preot şi 3 burlaci. În 1835 moşia trecuse în posesia boierului Petrache Rosset, ţăranii liberi alcătuiau o comunitate din 206 oameni (109 bărbaţi şi 97 de femei), clerul în frunte cu preotul Vasile Erhan era compus din 7 bărbaţi şi 7 femei.
Administraţia militară rusă i-a impus pe ţăranii din Capaclia-Răzeşi, ţinutul Cahul, să pregătească în 1854 pentru armată 6000 puduri de fîn. În 1878 aşezarea întrunea 160 de ogrăzi cu o populaţie de 345 de bărbaţi şi 315 femei, avea 11 mori de vînt şi cu tracţiune de cai, 300 de vite cornute mari, 1.000 de oi şi capre. Dispunînd de 152 de vii pe o suprafaţă totală de 66 des., în 1895 oamenii tăiau cu lacrimi în ochi şi aruncau în foc butucii molipsiţi de filoxeră. În 1880 se deschise o şcoală de alfabetizare, primul învăţător a fost Zinovia Ulinici. După ce biserica a fost prădată de bani şi odoare, Maxim Bujor a procurat şi a făcut danie locaşului sfînt 2 clopote noi.
"Capaclia, com. rur. în jud. Izmail, aşezată în fundul văii Iţcanilor, citim în Dicţionarul geografic al Basarabiei din 1904. Numărul caselor 182; populaţiunea de răzeşi români 2272 suflete. Sînt vii şi grădini cu pomi". În 1910 numărul caselor se ridică la 200. În gazeta "Drug" ("Prietenul") din 21 iunie 1914 ţăranii G. Saba, A. Ţugulea şi I. Scripcianu se plîng că primarul Vicol insultă şi bate oamenii.
În zilele de 2-3 febr. 1918 detaşamentul maiorului român Gheorgheşu dezarmează lîngă Capaclia-Răzeşi o coloană de dezertori ruşi care prădau şi distrugeau averea oamenilor. După reunirea Basarabiei cu România, instituţia "Casa Noastră" i-a împroprietărit pe 250 de locuitori de aici cu 1.259 ha de pămînt. Capaclia-Răzeşi din plasa Baimaclia în 1923 număra 350 de ogrăzi, 676 de bărbaţi şi 656 de femei, o moară cu aburi, şcoală primară. Peste zece ani, în 1933, erau şcolarizaţi 108 din cei 243 copii de vârstă şcolară, învăţători fiind soţii Dumitru şi Victoria Stolanovici. Cele 3 băcănii din localitate aparţineau lui Ion Nasupolo, Andrei Tulatus şi Franţ Gulavschi.
Autorităţile sovietice au înregistrat în toamna a. 1940 la Capaclia-Răzeşi 1.624 de locuitori, dintre care 1.612 erau români basarabeni, ceilalţi 12 - de alte etnii. După ani grei de război, foamete şi deportări populaţia s-a redus catastrofal, către 1 aug. 1949 aici trăiau doar 1.053 de oameni. Monumentul maiestos, înălţat în centrul satului, proslăveşte eroismul consătenilor căzuţi în cel de-al doilea război mondial. Prin iureşul lui au trecut fiind răpuşi în lupte: Gheorghe şi Grigore Bahnaru, Haralambie Baltă, Vladimir şi Timofei Butuc, Andrei, Grigore şi Pavel Călugăreanu, Ion Florincă, Andrei şi Ştefan Panea, Simion Panainte, Alexandru, Eremei şi Dumitru Postu, Ion Sandu, Dumitru Suru, Filip Stamboliu, Gheorghe Ţugui ş.a.
Deportările staliniste au smuls din această localitate 38 de oameni buni şi harnici. Să-i nominalizăm: Alexandru Busuioc, Efrosinia Busuioc, Maria Busuioc, Natalia Busuioc, Nicolae Busuioc, Stepanida Busuioc, Vasile Busuioc, Zaharie Busuioc, Afinia Gulavschi, Franţ Gulavschi, Ana Istrati, Elena Istrati, Ion Istrati, Nadejda Istrati, Valentina Istrati, Teodora Moraru, Ion Moraru, Alexandru Sprinceană, Alexandra Sprinceană, Constantin Sprinceană, Ecaterina Sprinceană, Fiodor Sprinceană, Ioana Sprinceană, Maria Sprinceană, Natalia Sprinceană, Ştefan Sprinceană, Eugenia Tomiţă, Petru Tomiţă, Vladimir Tomiţă, Dumitru Tulatos, Ecaterina Tulatos, Elena Tulatos, Gheorghe Tulatos, Melania Tulatos, Mihail Tulatos, Olga Tulatos, Pavel Tulatos, Sofia Tulatos.
În anii postbelici în Capaclia a trudit o brigadă complexă a k-zului "Patria" din Cociulia. La 1 noiem. 2000 în cele 738 de gospodării de aici trăiau 2.411 cetăţeni, în marea lor majoritate români. Fiecare ţăran îşi are cota echivalentă de pămînt, în mărime de 1.60 ha.
37 de viteji au apărat în 1992 pe Nistru independenţa şi integritatea republicii, Ştefan Colnic şi Andrei Soltuz au căzut în lupte cu separatiştii şi cazacii venetici.
Cu susţinerea Fondului de Investiţii Sociale şi contribuţia populaţiei în vara a. 2000 a fost reconstruită şoseaua ce leagă Capaclia de Cociulia, de traseul Comrat-Cantemir. în localitate funcţionează o şcoală medie cu 460 de elevi, o grădiniţă pentru 300 de copii, un punct medical, un cămin cultural, 2 biblioteci, 3 magazine.
În pădurea din preajma Capacliei se află izvorul Fîntîna Zînelor, învăluit de taine şi legende. Acum doi ani mai la deal de izvor a fost pusă piatra de temelie a Mănăstirii din Codrii Tigheciului, a doua în zona de sud a republicii, la construcţia căreea participă activ enoriaşii din Capaclia, din satele vecine. Clopotele vor chema în curînd credincioşii în faţa altarului, la prima slujbă de inaugurare.
În Capaclia s-a născut Ecaterina Caitas (25 noiem. 1898 - ?), pedagog distins. Studii: f-tea de litere şi filozofie a Un-ţii din Bucureşti. A fost directoarea Liceului de fete din Tighina, comandantă-străjeră, îndrumătoare a Ţinutului Nistru. A fost detaşată ca directoare de studii la C-rul de Iniţiere Străjerească de la Breaza şi Falanga Străjerilor din Bucureşti. E decorată cu ordinul românesc "Meritul Cultural", cl. III. (Ion Domencu Vladimir Nicu, Localităţile Republicii Moldova)