Întemeiat în anii treizeci ai sec. XX. Notă statistică. Suprafaţa - 0,8 kmp. Distanţa pînă la or. Briceni -6 km. Gospodării - 204. Populaţia (în 1994) - 572 de oameni (278 de bărbaţi, 294 de femei), incl. 472 de ucraineni, 90 de români, 5 ruşi, 1 găgăuz, 1 bulgar. Apţi de muncă - 237. Sectorul ind. - 69 ha. Fondul locativ - 8,6 mii mp. Case, ap. - 201, cu gaz lichefiat -181. Fîntîni - 79.
Drumuri - 5,5 km (cu îmbrăcăminte dură - 4,2 km). Un magazin, o cafenea, o baie, un punct medical, o grădiniţă de copii, o casă de cultură, o instalaţie de cinema, o bibliotecă, un oficiu poştal, un hotel.
În ultima jum. a sec. XX această aşezare umană, situată la 6 km sud-vest de or. Briceni, 21 km de st. c. f. Lipcani şi 240 km de Chişinău, deşi e cunoscută ca localitate de pe importanta arteră Internaţională Chişinău-Cernăuţi, e mereu mică, fără perspectivă, cum era clasificată în timpul regimului sovietic. Chiar şi acum, la încep, mileniului III, deşi a avut un timp primărie proprie, perspectivele ei evolutive sînt neînsemnate.
Cu mult înainte de fondarea satului actual aici a mai fost o aşezare umană, vatra căreea s-a păstrat pînă în zilele noastre. Ea se află la marginea de nord a localităţii actuale. Pe acest loc se găsesc diferite obiecte, mai ales bucăţi de oale din lut, tipice pentru epoca bronzului. Locuitorii cunoşteau arama, ştiau cum se face bronzul, dar majoritatea obiectelor necesare în viaţa de zi cu zi erau confecţionate din cremene, oase de animale etc. Studierea materialelor colectate pe locul vetrei au permis specialiştilor să stabilească vechimea acestora. Aşezarea, conform cercetărilor de pînă în prezent, a existat cu peste 3.200 de ani în urmă.
Alt sat s-a format după ce Dacia a fost cucerită de către Imperiul Roman în a. 106 e. n. Localitatea a fost prădată şi arsă de către huni în a. 376 d. Hr. Pe vatra părăsită a satului se găsesc lucruri vechi, specifice epocii romane din istoria acestor locuri (perioada sec. II-IV e. n.).
Bătrînii din sat spun că denumirea localităţii ar fi dat-o nişte familii de ţărani, care, fiind strîmtoraţi de autorităţi în satul lor Caracuşenii Vechi, s-au strămutat aici şi şi-au numit satul nou de la localitatea lor veche. O fi aşa sau altfel, dar deocamdată altă versiune nu există.
În 1944 au fost mînaţi de regimul sovietic în cel de-al doilea război mondial ca să-şi dea viaţa pe pămînturi necunoscute, străine: Moisei Bobeis, Vladimir Bobliuc, Ion Chiriac, Ion Melnic, Vasile Mistreniuc, Dumitru Solovei, Vasile Vasilev, David Zborliuc.
Foametea organizată, colectivizarea, anii grei din primele decenii de colectivizare, de asemenea, şi-au pus amprenta adîncă pe viaţa sătenilor, de aceea nici localitatea n-a prea crescut, tot timpul rămînînd un sătuc mic în subordinea primăriei Tabani.
Potrivit ESM, în 1971 satul avea 501 locuitori. Cu doi ani înainte de expirarea mileniului II număra 606 locuitori în 236 de gospodării, ocupînd ceva mai mult de 83 ha, avînd şi o păşune de 45,7 ha, o grădiniţă sezonieră de copii, un club,
o bibliotecă, un punct medical, oficiu poştal, un magazin mixt şi restaurantul "Dubok" ("Stejărelul") în pădurea, care vine pună în sat, rămas moştenire de la administraţia r-lui Briceni de pe timpurile sovietice. Mai moşteneşte satul şi ruinele faimosului (dar şi pitorescului hotel "Dubok"), devastat şi ruinat după transformările sociale din 1989. La fel s-a întîmplat şi cu faimoasa f-că pentru îngrăşarea a 54.000 de porci, în care la momentul pregătirii acestui volum enciclopedic nu se afla nici un animal.
O bună parte a populaţiei îşi exercită forţa de muncă în asoc. agr. Tabani”, adică formând o subdiviziune economică a asociaţiei de producţie din satul vecin Tabani, cu o suprafaţă de pămînt arabil de 199 ha.
Biserica e în stadiu de construcţie, dar ritmurile lucrărilor sînt mult prea tărăgănate. (Ion Hâncu Victor Ladaniuc, Localitatile Republicii Moldova)