Atestat în 1911. Notă statistică (a. 2000). Suprafaţa - 1,6 kmp. Distanţa până la or. Chişinău - 15 km. R. Ichel. Gospodării - 1.537. Populaţia - 6.168 de oameni, mai bine de jumătate - moldoveni. Apţi de muncă - 3.295. Case - 1.537, majoritatea cu instalaţie de apă şi conductă de gaze. Fântâni - 50. Drumuri - 40 km (cu îmbrăcăminte dură - 12 km). 6 magazine, casă de prestări servicii, frizerie, baie, policlinică, punct medical,
3 grădiniţe de copii, şc. română, şc. rusă, 3 biblioteci, oficiu poştal.

La o mică distanţă de Chişinău, se înalţă spre lumină şi spre o viaţă mai bună orăşelul Ciorescu sau cum se mai numeşte de către locuitorii săi şi chiar în mai multe documente - Cricova Nouă. De aceea e explicabil faptul că uneori se confundă cu or. Cricova. E o localitate relativ tânără, în toamna a. 2001 îşi marca aniversarea a 90-a de la întemeiere.

Situată la nord-estul Chişinăului, se mai învecinează cu or. Cricova, la nord - cu Făureşti, la est - cu Hruşova şi la sud-est - cu Goianul Nou. Ea e înconjurată de vii şi livezi, de câmpii mănoase. Pe aici trece traseul auto internaţional Leuşeni-Dubăsari.

Denumirea satului provine de la numele fondatorului ei - I. G. Ciorescu, de origine grec, care a trăit aici în sec. XIX şi s-a stins din viaţă în 1887. În anii şaizeci ai acestui secol el a procurat moşia de aici, hotarele ei fiind delimitate în 1871. Despre vreo aşezare umană pe acest loc nu era nici pomină şi poate ea nici n-ar fi apărut, dacă din iniţiativa aceluiaşi Ion Ciorescu n-ar fi fost construită şi deschisă Şcoala de Agricultură de gradul II.

Se păstrează un document, care ne informează că proprietarul deţinea aici 721 desetine de pământ. Ulterior moşia a fost transmisă prin testament (alcătuit la 30 noiem. 1884) soţiei sale Maria Ciorescu şi nepotului după soţie Dumitru Andreev.

Prezintă un deosebit interes în acest testament, mai ales, fragmentul unde se menţionează că 400 desetine moştenite de soţie după decedarea ei să fie transmise zemstvei din Chişinău, care îşi va asuma responsabilitatea să construiască şi să deschidă aici o şcoală de agricultură după modelul celor 4 şcoli, preconizate să fie deschise pe moşiile mănăstireşti din Basarabia.

În testament e scris: şcoală "în numele propriu", frază care trebuie înţeleasă ca o poruncă de a acorda instituţiei numele moşieresei. Construcţia şcolii se desfăşura greu. O atitudine neglijentă aveau şi constructorii.    În preajma anului nou 1913 totuşi a fost încheiată construcţia corpului principal al şcolii, în stadiu de finisare erau şi celelalte obiecte, iar zemstva a promis că în oct. - noiem. toate construcţiile vor fi gata.

La 1 ian. 1914 Şcoala de Agricultură din Cricova Nouă a primit primii candidaţi la studii. Era deja publicat şi statutul instituţiei, căreia i se atribuise numele lui Ion Ciorescu. Nu i-a fost dat însă şcolii să funcţioneze prea mult, căci în primul război mondial în localul ei a fost instalat un spital militar cu 150 de paturi pentru ostaşii răniţi.

Evenimentele din anii ulteriori n-au favorizat funcţionarea pe deplin a şcolii conform statutului ei, deşi zemstva avea un venit frumos de la arenda pământului şi pietrăriei. Abia după revenirea Basarabiei în cadrul statului român instituţia şi-a îndreptăţit menirea. În 1933 Şcoala de Agricultură stăpânea 400 ha de arătură şi 6 ha de vie. Satul pe atunci avea deja 600 de locuitori. Alt război mondial, însă, din nou împiedică procesul de învăţământ. În 1944 şcoala este evacuată în România, apoi readusă şi transformată în Tehnicum Agricol, care se ocupa cu pregătirea zootehnicienilor şi felcerilor veterinari. Şcoala mai avea şi o staţie experimentală, de acelaşi profil, iar mai apoi - şi nişte cursuri speciale pentru prisăcari.

Din 27 mai 1992, conform Hotărârii Parlamentului RM nr. 1043-XII denumirea veche a satului, Cricova Nouă, e schimbată în Ciorescu pentru eternizarea numelui întemeietorului acestei localităţi. În subordinea primăriei Ciorescu se mai află satele Făureşti şi Goian. (Victor Ladaniuc, Localităţile Republicii Moldova)