Atestat în 1765. Notă statistică (a. 2002). Râul Nistru. Distanţa până la c-rul jud. - 65 km, până la or. Ocniţa - 32 km. Populaţia - 923 de oameni. Gospodării - 419, magazin, 39 de fântâni, grădiniţă de copii, şcoală medie incompletă, club, 2 biblioteci.

Ambele maluri pe acest segment al Nistrului din nordul RM sunt foarte dens populate, localităţile ţinându-se lanţ una după alta: pe dreapta - Naslavcea, Verejeni, Lencăuţi, Mereşeuca, Vălcineţ, Otaci, Călărăşeuca, Unguri, iar pe stânga - Nagoreanî, Leadova, Cremennoe, Serebria, Nemia, Moghiliov-Podolski, Odaia, Bronniţa ş. a., denumirile multora dintre care au provenienţă etimologică moldovenească. Ca şi unele de pe malul drept, de altfel, cu etimologie ucrainească.

Dacă Vălcineţul se uneşte cu Otacii în jos şi aproape cu Mereşeuca în sus pe Nistru, pe dreapta se contopeşte cu Codrenii, o localitate rurală destul de întinsă, pe care o are în subordinea comunală. Posibil că în timpuri vechi, când apărea siliştea, pe aici creşteau codri întinşi, căci nu întâmplător primii ei locuitori şi-au numit-o Codreni, adică silişte de codreni. Numai astfel se explică şi etimologiile celorlalte localităţi basarabene - Codreanca, Codreni (jud. Chişinău), Codrenii Noi, Codru (jud. Orhei) şi Codru (mun. Chişinău), Codrul Nou.

Unele din ele, după cum aflăm din diferite documente, iniţial au avut şi alte denumiri, în timp ce satul pe Nistru s-a numit Codreni de la bun început. Adică din 1765, când îl găsim menţionat într-o condică vamală de la Mogilău, în care e fixat că nişte comercianţi din Codreni trec pe aici să-şi vândă mărfurile în târgul de peste Nistru.

Există la Codreni şi o cariera de cretă şi var, de la biserică mai în jos, spre izvor, ocupă o suprafaţă de 5 ha. Izvorul are o apă deosebit de curată. Apa-i vine din 9 crăpături de roci la înălţimea de 130 m pe o lungime de 10 m. Se observă o creştere a debitului de apă: în 1953-1954 din 6 crăpături izvorau 44 litri pe secundă, în 1970 - 67 litri.

Administraţia militară rusă, făcând în 1772-1773 listele localităţilor basarabene găseşte în Codreni 48 de curţi.

Satul avea şi biserică, deoarece la 23 septembrie 1808 încoace este mutat din Gârbova preotul Ioan. Această presupunere este confirmată de comisia ştiinţifică gubernială, care precizează că bisericuţa mică de lemn, acoperită cu şindrilă, a fost sfinţită în 1802. Din 1812 moşia trecuse în stăpânirea lui Alexandru Cantacuzino şi în 1817 constituia 150 fălci de fâneaţă, 300 fălci de arătură, 300 fălci de păşuni, 1.000 fălci de îngrăditură. Ţăranii aveau 86 de gospodării. Trebuie să ştim că în acea vreme tot aici, lângă Codreni, mai exista o localitate - Slobodca, şi ea având 68 de curţi.

Anul 1835, în sat locuiau 100 de familii de tărani - 250 de bărbaţi şi 260 de femei. În 1859 Codrenii aveau 118 case. Includea probabil şi Slobodca, deşi uneori mai apare şi această localitate. În 1866 se nasc 28 de copii şi mor 16 oameni, în 1872 respectiv 24 - şi 18. Peste patru ani satul era mai mare cu 10 case, şi avea o populaţie de 637 de oameni. În 1889 satul ajunge la 1.026 de oameni (s-au născut 50 de copii, mor 25 de oameni). E o statistică poate cam plicticoasă, dar ea ne arată că, deşi condiţiile de viaţă nu erau prea favorabile, evoluţia demografică era destul de fructuoasă.

Ultimul deceniu al sec. XIX vine în repetate rânduri cu secete cumplite, totuşi satul nu pierde atâta lume ca, bunăoară, în 1946-1947. În aceşti ani se deschide aici şi şcoala de alfabetizare. În 1899 satul număra 1.185 de oameni. Anul de învăţământ 1909-1910 pentru prima dată îndeplineşte (cu 33 de copii) catalogul pentru şcoala primară. Satul avea 257 de case cu 1.364 de suflete, iar peste 5 ani - numai 1.283.

Recensământul din 10 noiembrie 1940 înscrie în listele s. Codreni 1.634 de locuitori, inclusiv 1.587 de ucraineni. Recensământurile din 1979 şi 1989 înregistrează respectiv 1.229 şi 1.050 de oameni. (Victor Ladaniuc, Localităţile Republicii Moldova)