Atestat la 2 dec. 1868. Notă statistică (a. 2002). Râul Draghiştea. Gospodării - 311. Populaţia - 554 oameni. Magazin, gimnaziu, bibliotecă, punct medical, cămin cultural.
Sat aşezat pe râul Draghiştea, mai sus de Trinca, în regiune de şes şi mici coline. Se află la 27 km depărtare de c-rul raional Edineţ, la 35 km de st. c. f. Brătuşeni şi 229 km de Chişinău. Are pământuri mănoase caracteristice pentru nordul republicii. E legat prin şosea cu reşedinţa comunei Trinca.
Revista "Bessarabskie oblastnîe vedomosti", nr. 7 din 1869 îl atestează cu data de 2 dec. 1868. Dintr-o culegere de statistică a jud. Hotin aflăm că în 1868 Constantinovca avea de acum 41 de familii cu pământ şi 10 fără pământ. Într-un document de la Arhiva Naţională din 10 iunie 1868 citim: "În Constantinovca trăiesc 45 de proprietari" (F. 8, inv. 1, dos. 46).
Denumirea satului, după cum îşi amintesc bătrânii, e legată de numele moşierului Constantin Stamati-Ciurea, care stăpânea aici pământuri întinse şi care practica înăimirea ţăranilor din satele vecine pentru lucrarea lor. Deoarece proprietarul îi plătea bine cu cereale şi cu bani, şi deoarece tot el le-a propus să se instaleze cu traiul aici, pe malul Draghiştei, ca să fie aproape, repartizându-le pământ, ţăranii s-au înnoit. Plugarii mulţumiţi de generozitatea moşierului savant şi scriitor şi-au numit siliştea cu numele lui - Constantinovca.
Alexandru Egunov, preşedintele Comitetului de statistică din Basarabia, în lucrarea sa "Gubernia Basarabia în anii 1870 - 1875. Enumerarea localităţilor", editată la Chişinău în 1879, constata: în 1875 Constantinovca din volostea Edineţ avea 65 de case cu 187 de bărbaţi şi 167 de femei, 75 de cai, 100 de vite mari cornute, 201 oi.
În 1910 Constantinovca număra 126 de case cu 734 de locuitori. Şcoala primară a fost deschisă în 1911. Mulţi ani ea se situa în. case particulare. În 1951, a fost reorganizată în şcoală de 7 ani. În continuare ea a mai fost reorganizată o dată în şcoală medie incompletă, apoi în gimnaziu.
După schimbarea hotarelor din 1918 autorităţile române i-au înzestrat pe 140 de ţărani din Constantinovca cu 247 ha de pământ. Peste un an satul dispunea de 229 de gospodării, 992 de locuitori, 2 mori de vânt şi o moară de apă, şcoală primară.
Către 1933 s-a construit în sat o oloiniţă. În acelaş an a fost ridicată şi clădirea bisericii de lemn. În satul ucrainesc Selişce de prin părţile Chelmeneţului se construi o biserică nouă, din piatră, iar cea veche, locuitorii satului au hotărât s-o doneze consângenilor lor, care se mutaseră în Constantinovca. Clopotele au fost aduse din Rusia şi erau foarte frumoase şi răsunătoare.
La 10 noiem. 1940 s-au înregistrat în Constantinovca 927 de locuitori, dintre care 924 erau ucraineni şi 3 - moldoveni. Trecută prin focul războiului, prin pericolul foametei şi deportărilor, localitatea număra la 1 aug. 1949 doar 866 de oameni - 169 de moldoveni şi 697 de ucraineni.
În 1945 apare un club, pus într-o fostă casă de rugăciuni, apoi o bibliotecă populară, un punct medical, o grădiniţă de copii, o clădire nouă pentru căminul cultural şi una pentru oficiul poştal. O gospodărie comună au format ţăranii din aceste două sate în perioada postbelică.
Constantinovca în 1979 număra 373 de bărbaţi şi 416 femei, în 1989, respectiv, 289 şi 367. Conform Dicţionarului statistic al RM, în 1994 satul avea o suprafaţă de 10,3 kmp, 292 de gospodării, în care locuiau 695 de oameni. Fondul locativ alcătuia 12,9 mii mp. 238 de case foloseau gazul lichefiat. Fântâni - 120. Drumuri - 18 km, incl. 12 km cu îmbrăcăminte dură. În sat mai funcţionau o casă de prestări servicii, un stadion. La 1 aug. 2000 în cele 311 gospodării de aici trăiau 606 oameni. Populaţia beneficia de un gimnaziu, biserică, punct medical, cămin cultural, o bibliotecă publică sătească şi un magazin de stat. (Victor Dragoş, Toader Fănică, Localităţile Republicii Moldova)