Atestat la 16 aug.1911. Notă statistică (a. 2002): Distanţa pînă la st. c. f. Prut - 12 km., pînă la c-rul r-nal - 15 km, pînă la Chişinău - 137 km.

Pe locul unde în 1987 Toader Dănălache a început să-şi dureze "cuibul" a fost, pe timpuri, prima casă din s. Crăciun. În 1992, cu Dumitru Vişan, şofer şi el, adunară, de Crăciun, oamenii la primul hram al satului. Mesele le-au instalat pe medeanul din faţa magazinului, au chemat de la Cîrpeşti preotul care le binecuvîntă această năzuinţă de întoarcere la datini şi la rosturi. Au primit musafiri şi din localităţile din preajmă. Repetată ulterior an de an, această acţiune de omenire a trăitorilor aşezării deveni tradiţia ei cea mai semnificativă.

Crăciunul - ceva mai mult de 80 de case învălmăşite în palmele unor dealuri îmbrăiate de podgorii şi rîvnind crestele împădurite ale sfidătorului şi parcă însinguratului podiş al Baimacliei. Spre sud - o deschidere largă, cu nostalgii de stepă, spre aşezările risipite în spaţiul aglomerat şi prelungit al unei văi copleşite de tentaţiile imensităţii.

Sînt oameni care au luat ceva din firea acestor înălţimi austere şi îndărătnice, iar din deschiderile orizontului sudic - simplitatea şi cuminţenia întinderilor de cîmpie. O aşezare apărută la înc. sec., cînd o mînă de cîrpeşteni sau decis să-şi înalţe case în preajma loturilor ce le aveau aici între dealurile cu smîrcuri şi izvoare. Spun bătrînii: loturile acestea boierul Crăciun le repartiza în ziua de Crăciun celor căsătoriţi pe parcursul anului.

Unii îi zic "cătun" şi-acum - o ofensă pentru crăciunenii, care din casele lor au făcut o mărturie a neîmpăcării şi a sacrificiului. Satul - un simbol al sacrificiului, într-adevăr. Asemeni unui înlăstărit Meşter Manole, oamenii au zidit în pereţii caselor însăşi sufletul unei vetre chinuite, blestemată să se lupte mereu cu dealurile şi destinul, cu izvoarele ce băteau din luturile de la suprafaţă.

Ilaşcova - un sat din componenţa primăriei vecine Tartaul - dispăru timp de cîţiva ani. Crăciunul a rămas. A rămas graţie aceluiaşi sentiment al rădăcinilor. A rămas pentru a-şi înfrunta destinul, vicistitudinile căruia îi unea, îi "îndesa" ca pe stejari ce vor să crească înalţi şi drepţi.

Tinerilor nu li se acordau loturi pentru construcţia caselor... Le înălţau, sfidînd restricţiile, prin grădinile părinţilor.  În ograda lui Ion Vişan, meşterul, care duce faima Crăciunului prin tot sudul republicii, butoaiele făcute de el fiind căutate pretutineni, creşte un agud. Un agud cu trei tulpini. O familie din care s-au lăstărit 11 copii, majoritatea cărora, căsătorindu-se, şi-au durat casele în satul de baştină. 11 tulpini care şi-au căutat rostul din aceeaşi rădăcină.

Crăciunul - satul care în imaginaţia şi-n sufletul trăitorilor lui poate că-i mai mare şi mai pitoresc decît este. Un sat ce, la o adică, ar fi putut să dispară. Dar să moară - niciodată. (Alexandru Manoil, Localităţile Republicii Moldova)