Atestat în anul 1770. Notă statistică (2003): R. Vatici. Suprafaţa - 6,2 kmp. Distanţa pînă la c-rul r-nal - 12 km, pînă la st. c.f. Străşeni - 25 km, pînă la Chişinău - 60 km. Mănăstirea Curchi.

Satul a fost întemeiat de călugări. Se află sub streaşina unui masiv imens de pădure, pe partea dreaptă a rîuşorului Vatici, între satele Mana şi Vatici, la 12 km vest de or. Orhei, pe şoseaua ce aleargă din c-rul r-nal. prin Codru spre Morozeni, Bravicea şi Călăraşi.

Atît mănăstirea, cît şi siliştea Curchi sînt învăluite de legende, care de care mai frumoase şi captivante. Renumitul scriitor şi cercetător Zamfir Arbore-Ralli (1845-1933) a inclus una din ele în Dicţionarul geografic al Basarabiei. E o poveste lungă şi emoţionantă, dar şi cu seminţe de adevăr.

Cică, soţii Dumitraşcu şi Ileana Curtiu, încălcînd jurămîntul legat înaintea lui Dumnezeu, au hotărît să se pocăiască, să zidească fiecare cîte o mănăstire. Ambii au aruncat pe apa pîrîului, precum li s-a sugerat în vis, cîte o prăsadă ruptă dintr-un pom. Unde s-a oprit în păpuriş fructul aruncat de cucoana Ileana a fost pusă piatra de temelie a schitului Tabăra. Mai la vale, unde s-a împotmolit para boierului Dumitraşcu a fost construită Mănăstirea Curchi.

Căutînd legătura între legendă şi realitate, Pavel Cruşevan, autorul monografiei "Basarabia" (Moscova, 1903) zice că Mănăstirea Curchi a fost întemeiată în vremea lui Ştefan cel Mare de un vestit căpitan de oaste Dumitraş Curtea, ceea ce i-a determinat pe unii să-i zică mănăstirii Curtea, şi acest Dumitraş s-ar fi făcut spre sfîrşitul vieţii lui monah, apoi stareţ al mănăstirii.

O altă legendă inclusă de arhimandritul V. Puiu în cartea "Mănăstirile din Basarabia" relatează că ea ar fi fost fondată de fiul diacului din satul Morozeni, Dumitraş Curcă, cel care se făcuse "ataman" de hoţi ce prădau prin Codrii Orheiului. Ucigînd odată nişte drumeţi, un moşneag şi o bătrînă, află cu groază mai apoi că aceştia erau părinţii lui proprii. Ros de remuşcări, se făcu călugăr, iar mai tîrziu întemeie cu o parte din foştii săi ortaci de bandă un schit de pocăinţă, care i-ar fi luat şi numele.

Si o ultima variantă, care-i cea mai populară, "Fraţii" Iordache şi Mihail Curcă din satul Bogzeşti fug de urgia tătarilor împreună cu preotul satului, Teofan, soţia şi copiii acestuia peste Prut, în Moldova, unde după puţină vreme preotul moare. După un an de pribegie Iordache Curcă hotărăşte să se reîntoarcă în sat pentru a dezgropa averea ascunsă cînd a fugit. Văduva preotului îl roagă pe Iordache Curcă să ia cu sine pe cei doi copii ai săi, care aveau să-i arate locul unde era îngropată o parte din averea preotului, urmînd să o întrebuinţeze la creşterea copiilor.

Dar nu mult după reîntoarcere ei cad pe mîinile tătarilor, Iordache Curcă scapă din prizonierat prin fugă, iar copiii preotului rămîn în robie. Puţin după aceea moare şi văduva preotului. Iordache Curcă, avînd mustrări de conştiinţă că a lăsat copiii în robia tătărească, se mărturiseşte unui duhovnic, care-l sfătuieşte ca din averea sa şi a preotului să facă o mănăstire.

Mănăstirea Curchi a fost înălţată în 1773 prin osîrdia şi cu cheltuiala podgoreanului Iordache Curchiu din Morozeni ajuns mai apoi stareţul ei, supranumit Ioan. Mănăstirea Tabăra e zidită cu 11 ani mai tîrziu, în 1784, de către boierul Gheorghe Ruso. La întemeierea si prosperarea Mănăstirü Curchi şi-au adus aportul fraţii Ioan şi Menasie din Bogzeşti, rudă apropiată a stareţului. Prin sîrguinţa lor în 1775 a fost construită biserica de lemn din Bogzeşti.

Din nefericire, s-au abătut asupra Ţării Moldovei şi asupra Sfintei Biserici ani de prigoană şi, în 1953, Mănăstirea Curchi este închisă. În prezent, în Mănăstirea "Naşterea Maicii Domnului" din Curchi locuiesc şi se roagă lui Dumnezeu 22 de călugări şi fraţi, se oficiază zilnic sfînta liturghie, mănăstirea îşi recapătă rolul ei de altădată, devine un important centru turistic".

Satul Curchi număra la 1 ian. 1989 - 1.169 de suflete, la 1 oct. 2000 avea 649 de locuitori. Copiii învaţă la şcoala din Vatici. Ţăranii, ca şi vecinii lor din Vatici, preferă să-şi lucreze ogoarele, viile şi livezile în societăţi familiale, cu un înalt spirit gospodăresc. (Tudor Ţopa, Localităţile Republicii Moldova)