Întemeiat la 2 iulie 1455. Notă statistică (1 ian. 2005): R. Nistru. Distanţe: până la or. Anenii Noi - 38 km, până la st. c, f. Buboaca- 32 km, până la Chişinău - 70 km. E situat între satele Puhăceni şi Dubăsarii Vechi. Suprafaţa - 26 kmp. Biserica "Adormirea Maicii Domnului" (1895).
O legendă povesteşte cică, pe timpul domniei lui Alexandru cel Bun, adică prin anii 1400-1433, unui boier pe nume Bilacău, ca mulţumire pentru slujbă cinstită, i-a fost dăruită o moşie pe malul drept al Nistrului, unde mai apoi el şi-a aşezat o prisacă mare. Pentru îngrijirea ei pe aceste locuri s-au aşezat cu traiul câteva familii de moldoveni, de unde a şi început întemeierea localităţii ce-i purta numele stăpânului său - Bilacău, transformându-se mai târziu în Delacău.
Încă o legendă spune că denumirea ar proveni de la rădăcina cuvântului "chei" (port mic), care pe vremuri a fost construit pe malul Nistrului, la un cot, unde albia râului era adâncă în tot timpul anului şi din care cauză plutele şi galerele uşor se puteau apropia de mal pentru a fi descărcate sau încărcate cu mărfurile care circulau pe atunci (cereale, fructe uscate, pei, ş. a.).
Pentru deservirea acestui chei era nevoie de braţe de muncă, fapt ce a atras la lucru diferiţi oameni de prin alte părţi îndepărtate, care treptat s-au stabilit cu traiul în jurul cheiului, dând naştere unui sat nou pe Nistru. Dacă acei locuitori erau întrebaţi de unde sunt, ei răspundeau că sunt de la chei... Astfel treptat a devenit Delachei, Delacheu, Delacău.
La un km nord-vest de sat se află landşaftul natural, care cuprinde un povârniş abrupt dintre lunca Nistrului şi un vechi platou sarmaţian. Are o suprafaţă de 30,5 ha şi o altitudine de 60 m. terenul e accidentat, caracterizat prin rupturi de coastă, în care se dezvăluie straturi terţiare, bogate în fosile.
În sud-estul Delacăului ţâşnesc la suprafaţă două izvoare de apă cu temperatură de 13°C în toate anotimpurile. Flora e reprezentată de toporaşi, viorele, lăcrimioare, mierea-ursului, mur, hamei, ceapa-cioriii, stejar, ulm, arţar, părul sălbatic, corn, alun, liliac, soc, păducel, călin ş. a.
Pe la mijl. sec. XIX mulţi locuitori au părăsit satul, încât în primăvara a. 1852 cei rămaşi în sat au semănat numai 85 des. cu secară, 50 - cu grâu, 30 - cu porumb, 40 - cu orz şi 25 des. cu mei. Aveau 50 de boi, 72 de vite albe, 20 de porci, 212 oi şi capre. Se părea că satul nu va supravieţui.
Dar Reforma ţărănească din 14 iulie 1868 împroprietărindu-i cu 1.163 des. de "nadeluri" din cele 2.407 des. care le stăpânea moşiereasa Lazarev, parcă-i scoase la un liman. În 1870 Delacăul întrunea 116 gospodării, care ţineau 115 cai, 415 vite cornute mari şi 1.015 oi şi capre. Dar adevărata lor bogăţie erau grădinile, viile şi cele 37 des. de livezi de pe malul Nistrului. Dar iar dă nenorocirea peste ei.
Încă din vremurile îndepărtate, locuitorii satului se ocupau cu munca în câmp, creşteau animale, prindeau peşte ş. a. Până la sf. sec. XIX, delacovenii purtau îmbrăcăminte exclusiv numai din cânepă, care era socotită principalul izvor de materie primă pentru ţesutul pânzei.
Majoritatea populaţiei se ocupă tot cu munca câmpului, creşte legume, fructe, cereale ş. a. Din cele 844 de gospodării (familii) 750 au case proprii. Mai bine de 50 la sută din gospodari cresc vite cornute mari, porci, păsări ş. a. În ultimii ani s-a ridicat brusc numărul posesorilor de automobile, motociclete.
Pe teritoriul satului există o şcoală medie, o casă de cultură (500 de locuri), o grădiniţă de copii, un punct medical, un oficiu poştal, o bibliotecă, mai multe magazine, baruri, o secţie de prelucrare a legumelor şi fructelor. În 1991 din iniţiativa bătrânilor în sat a fost înălţată o biserică.
Din cele 750 de case individuale 527 sunt gazificate. Drumul central, cu o lungime de 4,5 km, este asfaltat.
În sat e instalat monumentul lui Ştefan cel Mare. La 1 km de sat se mai întinde o pădure frumoasă. (Rodica Trofimov, Vladimir Nicu, Localităţile Republicii Moldova)