Atestat în 1442. Nota statistica (1 ian. 2005): R. Cubolta. Suprafaţa - 26 kmp. Distanţa pînă la or. Drochia - 25 km, pînă la Chişinău - 187 km. Gospodării - 667. Populaţia - 1.402 oameni. Fîntîni - 420. Drumuri - 34 km. Şcoală medie, 2 grădiniţe de copii, 2 biblioteci, cămin cultural, ateliere de prestări servicii, magazine, bar, staţie de telefoane, punct medical, oficiu poştal.
Cu sute de ani în urmă pe aici, probabil, era cîmp liber, pe care hoinăreau turme de animale sălbatice. Făceau popasuri pe aici şi nomazii de cîmpie, veniţi tocmai din cîmpiile asiatice după pradă de război. De la aceştia au rămas 5 movile făcute din pămînt pe locurile, unde ei îşi înmormîntau tovarăşii, răpuşi în luptă de către băştinaşi.
Cîmpia Bălţilor încălzeşte în braţele sale şi această veche localitate - Dominteni. O are în sud-estul raionului Drochia, tinînd-o pe ambele maluri ale Cuboltei, la vechiul şleah Bălţi-Movilău. Rîul Cubolta şi un imaş separă în continuare cele 3 mahalale ale comunei - Dominteni, Văleni şi Mihăileni. De fapt, pînă în 1970 acestea au fost 3 sate separate, dar apoi Vălenii şi Mihăilenii au fost scoase de la evidenţa statistică oficială, fiind ataşate la Dominteni.
Harnicul cercetător Vladimir Nicu, răscolind noianuri de arhivă şi ştergînd colbul de pe sumedenii de cărţi vechi, dădu de un uric de la Ştefan II Voievod, adică de prin 1442-1447, prin care domnitorul îi dăruieşte satul Dominti slugilor sale Pătraş şi Cozar din Balta Albă şi Dumca. Dominti e denumirea de atunci a Domintenilor de azi.
Apoi după secole nici pomină de Dominti sau Dominteni. La 20 febr. 1617 apar Mihăilenii (Mihăilăşenii), cînd Radu Voievod, zis Radu Mihnea, ii întăreşte aprodului Toma un loc pustiu, pentru că şi-a pierdut privilegiile în zilele lui Ştefan Tomşa, domnitorul precedent, numind în acest document şi Mihăilăşenii. Deci, la înc. sec. XVIII exista şi acest sat. Cu atît mai mult cu cît voievodul îl nominalizează chiar în cîteva documente.
Peste un an, la 24 dec. 1618, acelaşi Radu Voievod revine încă o dată la această silişte, dar acum o numeşte Mihalaşi. Şi iar, încă peste un secol, la 3 aug. 1709, dăm de Mihăileşti, apoi, la 6 iulie 1732, de Mihălăşeni, ambele denumiri referinduse la localitatea vizată.
De la mijl. sec. XIX, însă, dispar din documente Mihăilenii şi apare Dementievca. Se vede că noua administraţie a rebotezat Domintenii sau Domintii după placul ei. Satul era deja măricel, avea 79 de case cu 368 de suflete (194 de bărbaiţi şi 174 de femei) - în 1859, iar boierul Hristo for Polomuz avea cei mai buni cai de rasă, 3 armăsari şi 14 iepe - în 1862, apoi 90 de case cu 509 suflete (283 de bărbaţi şi 226 de femei), care ţineau în curţi şi 50 de cai, 230 de vite cornute mari şi 403 oi - în 1870, aceleaşi case, dar cu 521 de suflete, care ţineau deja cai mai puiţini, dar vite şi oi mai multe - în 1875, 821 des. de arătură aveau în stăpînirea lor sătenii - în 1882.
Ultimul deceniu al sec. XIX vine cu un şir de ani secetoşi, fapt care îi impune pe ţărani să ia cu împrumut de la zemstvă diferite cereale. Astfel, în 1896 se ia împrumut pentru 571 de guri - 2184 puduri de porumb şi 223 puduri de orz. Peste 3 ani satul are deja 831 de guri, iar în 1904 - 968 de oameni, care trăiesc în 122 de case. Aceştia din urmă ţineau 62 de cai şi 490 de vite.
Creştea şi Mihalovca, după cum o ortografiază Zamfir Arbore, în acelaşi an, 1904. În 67 de case ale sale locuiau 324 de oameni, care ţineau în curţi 142 de vite. Ea avea 65 de copii de vîrsta 8-12 ani, şi o şcoală. Epidemia de scarlatină ridica nivelul mortalităţii pînă la 30 la sută.
În 1933 apare şi atestarea satului Văleni. De el pomeneşte Anuarul României din 1932-1933. Din acest an registrele scriu numai denumirea Dominteni. Aici avea moară Stanislav Gladcovschi, mai făceau afaceri băcanii Pavel Panciuc şi Mihail Tcaci.
Domintenii au avut un mare povestitor şi cîntăreţ popular - Chirică Bulat (1880-1943). Repertoriul lui includea doine haiduceşti, cîntece de voinicie, de cătănie, de dor şi jale, epico-eroice ("Voinicul şi şoimul", "Voinicul şi cerbul", "Novac şi Gruia", "Codrenaş" ş. a.), poveşti ("Ţintă-Mîndră, frunză de Aur", "Singurean cel viteai'), colinde, hăituri, cîntece istorice. O parte din operele populare păstrate de el au intrat în diferite culegeri de folclor.
Transformările sociale din deceniul al zecelea al sec. XX au venit să schimbe şi stilul de muncă al ţăranului.
Mulţi săteni, urmînd tradiţiile strămoşeşti ale diferitelor meşteşuguri populare, cum sunt ţesutul covoarelor, broderia, împletitul, croşetarea etc., încearcă să revină la artizanat, beneficiind şi de ocupaţii utile, ce le-ar asigura existenţa. (Victor Ladaniuc, Vitalie Zagaievschi, Localităţile Republicii Moldova)