Atestat la 1 febr. 1643. Notă statistică (oct. 2004). Suprafaţa - 246 ha. Distanţe: pînă la Nisporeni - 25 km, pînă la c-rul jud. - 42 km, pînă la Chişinău - 70 km. Gospodării - 208. Populaţia - 481 de oameni. Apţi de muncă - 310. Fîntîni - 40. Drumuri - 3 km. Punct medical, şcoală primară, grădiniţă de copii, bibliotecă, magazin.

Mic e satul, dar de o vîrstă considerabilă - în 2003 împlinise 360 de ani. E aşezat într-o vale pitorească, în care din timpuri vechi locuiau răzeşi şi mazili.

Localitatea nu s-a grăbit să crească, dar la mărimea din acest an jubiliar ajunsese deja de mai multe decenii în urmă, rămînînd mereu un fel de satelit al Bujorului sau al Şişcanilor. Situat la hotarul r-nului Hînceşti, Drojdienii se învecinează cu Mireştii, Chetroşenii, Bujorul, Căţelenii şi Călimăneştii, împreună cu Odaia intrînd în comuna Şişcani.

Istoricul Vladimir Nicu, cercetînd mai multe documente vechi, îl găseşte atestat la 1 febr. 1643, ca punct de hotar de pe Valea Bujorului. Peste un secol, la 1766, din nou e pomenit ca punct de hotar al s. Călimăneşti şi Mîndoaia, confirmate ca proprietate a Sofroniei, soţia lui Toader Darie. Apoi găsim pe aici şi alţi stăpâni: Ionache Panaioti, fon Holdbah (1.818 des.), Maria Constantinovna (1.113 des.), Razu Alexandru (100 ha).

Reforma agrară din 1868 împroprietăreşte ţăranii din Drojdieni cu 64 des. de pămînt. Peste 2 ani satul va avea 15 case cu 63 de locuitori, intrînd în volostea Bujor, jud. Chişinău.

În apr. 1876 invazia lăcustelor distruge cîmpurile pe zeci de desetine.

În 1904, cînd Zamfir Rally-Arbore punea la dispoziţie prima ediţie a Dicţionarului său geografic, îl afla pronunţat de ruşi Drojdieanî şi plasat în jud. Chişinău, volostea Bujoara, aşezat în valea Budăi, aproape de gura ei: "Are 45 case, constata el mai departe, cu o populaţiune de 497 suflete; 311 vite mari. Locuitorii, ţărani români, posedă pămînt de împroprietărire 64 desetine, iar proprietara, Marie von Holdbach, are 1.100 desetine". Nişte cifre cam îndoielnice, deoarece nu prea e de crezut că în fiecare casă vieţuiau în medie 10-11 suflete. Sigur, însă, e faptul că atunci, la înc. sec. XX, sătucul era încă foarte mic.

Cu atît mai îndoielnice sunt aceste date, că în 1910, într-o dare de seamă a zemstvei chişinăuene, Drojdienii figurează cu 28 de curţi şi 120 de oameni. În acelaşi an s-au născut 10 prunci şi au decedat 5 oameni, dar nu s-a întîmplat nici o căsătorie. Aceeaşi populaţie rămîne şi în 1912.

Odată înfăptuit procesul de unire a tuturor românilor într-un singur stat (1918), şi în Drojdieni au loc multe transformări democratice: dreptul la vot, autoadministrarea prin adunarea obştească ş. a.
"Casa Noastră" împroprietăreşte în sept. 1922 39 de locuitori nevoiaşi cu 193 ha de pămînt bun. Dicţionarul statistic al Basarabiei din 1923 arăta pentru Drojdieni 92 de bărbaţi şi 91 de femei, o moară de vînt.

Noul regim sovietic număra 194 de locuitori, dintre care 189 erau români. Celelalte recensămînturi - din 1979 şi 1989 - înregistrează respectiv 483 de locuitori (237 de bărbaţi şi 246 de femei) şi 430 de locuitori (207 bărbaţi şi 223 de femei).

O altă Marie, nu mai puţin bogată decît boieroaica de la Drojdieni, regina României, în anii douăzeci ai aceluiaşi secol locuia departe de Drojdieni - în Palatul Peleş din Sinaia şi scria basme frumoase pentru copii. Subiectul uneia din ele, după cum recunoaşte chiar domnia sa, a fost auzit de la un ostaş român din Drojdieni. Maiestatea sa, cu regret, nu se osteni să-i noteze şi numele, dar arată că în primul război mondial un obuz i-a retezat ambele picioare. Ea, însă, mai scrie: "originar dintr-un sat mic de peste Prut".

Deci, chiar şi la 1927, la care se referă acele amintiri, satul era mic încă. Amintirile reginei au fost notate de jumalista americană Martha Root, care obţinuse 8 audienţe la Regina Maria a României la Palatul Peleş şi încă una, în oct. 1929 la Palatul de Vară de la Balcic de pe ţărmul Mării Negre. În unul din articolele sale publicate în presa de l. engleză jurnalista lămurea că, deşi Regina era îndurerată de moartea regelui Ferdinand, totuşi, i-a vorbit cu amabilitate despre suferinzii primului război mondial, pe care ea i-a vizitat la spital şi le-a acordat ajutor material.

În războiul din 1941-1945 şi-au pierdut viaţa şi cîţiva drojdieneni. Numele lor, împreună cu cei din satele Şişcani şi Odaia sînt imprimate pe tablele de granit ale monumentului respectiv din Şişcani.
Foametea din 1946-1947 a curmat vieţile a zeci drojdieneni.

Într-o listă comună din primăria Şişcani se află şi numele represaţilor.

K-zul "Scînteia" s-a format în 1949. Pe parcurs el a suferit mai multe transformări, ca în 1991 să devină s-zul "Drojdieni", dar nici acesta n-a avut sorţi de viaţă lungă. După ce, în 1995, satul a fost inclus în primăria Şişcani, majoritatea locuitorilor apţi de muncă lucrează în coop. agricolă de producţie şi consum "Agrofitovinprom".

Între Şişcani şi Drojdieni se întinde un iaz mare, străjuit de plopi uriaşi, care este locul preferat de odihnă al tineretului, dar şi al pescarilor. Satul are multe fîntîni, deoarece oamenii n-au probleme mari la săparea lor, apele subterane aflîndu-se la adâncime mică.

Dicţionarul statistic al Republicii Moldova din 1994 fixează în Drojdieni 153 de gospodării, 430 de locuitori (207 bărbaţi şi 223 de femei), incl. 427 de români, 270 de oameni apţi de muncă, cu un sector obştesc de 462 ha şi cel individual de 67 ha, precum şi un fond locativ de 8,7 mii mp.

La inc. sec. XXI satul avea doar o şcoală primară, elevii de aici urmînd apoi gimnaziul din Şişcani. Mic, însă, cum este şi cum a fost, în anii 1946, 1995-1996 satul a avut primăria sa, primar fiind Valentin Roşeţ. Satul dispune de 16 ha de vii, 45 ha de livezi, 62 ha de imaşuri. La inc. sec. XXI ţăranii îşi munceau pămîntul în mod individual. (Valerian Ciobanu, Lilian Danilov, Localitatile Republicii Moldova)