Atestat la 1 iunie 1656. Notă statistică (1 ian. 2005). R. Durleşti. Suprafaţa - 24 kmp. Fondul locativ - 139 mii mp.
Se spune aşa: oraşul Durleşti din oraşul Chişinău. Cu toate că mai corect e: suburbia Durleşti a oraşului Chişinău. Pentru că nu prea ştie lumea unde se termină Chişinăul şi unde încep Durleştii. În spaţiul dintre Prut şi Nistru până în prezent, adică până la înc. sec. XXI, s-au descoperit cel puţin 154 de aşezări ale geţilor din secolele IV-III î. Hr., iar între ele e şi cea de la Durleşti, care se află în masivul silvic, denumit în popor Pădurea lui Manole, la îngemănarea a două râpi adânci.
Aici este o poiană în formă de semicerc, cu un diametru de 70 m, înconjurată de un val de pământ şi un şanţ. În zilele noastre şanţul are o lăţime de 8-9 m şi o adâncime de 1,2-2 m. Înălţimea valului de pământ e de cca 2-3 m. Unii durleşteni bătrâni povestesc că aici era odată şi un perete de piatră, alcătuit din bolovani mari. Acestea sunt urmele unei vechi cetăţui de prin anii trei sute î. Hr. Acesta e un argument arheologic referitor la populaţia străveche, stabilite pe aceste locuri, unde azi prosperă localitatea urbană.
Atestarea scrisă, însă, documentară ne parvine mult mai târziu, după mai bine de şaisprezece secole după Hristos, pe 1 iunie 1656 când Gheorghe Ştefan Voievod le întăreşte lui Onofrei şi Ionaşcu Bucşan mai multe cumpărături în satul Durleşti. Adică în satul, care deja exista. Dar de când anume? Cine să ne-o spună, dacă de alte documente deocamdată n-am dat? Mai multe cumpărături înseamnă mai multe părţi de moşie.
Data de 1 iunie 1656 o găsim în diverse hrisoave, de aceea nu poate fi pusă la îndoială. Astfel, în aceeaşi lună şi în acelaşi an, dar cu 11 zile mai târziu, un oarecare Dumitru Rusu din s. Vovânţeni, (in. Lăpuşna, apare ca martor în hotărnicirea s. Durleşti. Apoi o nouă ştire apare la hotar de secole, la 27 apr. 1700, când Eremia Movilă îi întăreşte o nouă cumpărătură în Durleşti unui Caisân, care plătise bucata de pământ cu 60 zloţi polonezi.
Până la venirea administraţiei ruseşti, care la numărătoarea din 1772 găseşte aici 39 de gospodari şi îi pune să plătească bir ţarului lor, scădere făcându-se pentru 28 de călăraşi ai serdăriei, 9 văduve sărace, pe care ori le punea la bir, ori nu le punea tot atâta era, şi pentru mazilul Tănase Irmiţoi. Despre mazilul acesta, Tănase, nu cunoaştem nimic.
Căutându-i pe birnici, aceeaşi administraţie îşi corectează listele şi în 1774 înscrie deja 44 de gospodari, dar la acei cu scădere de bir se mai adaugă un călăraş, preotul Ilie şi diaconul Chiriac, mazilii Grigoraş Onofrei şi Tănase Irmiţoi, ruptaşul Ion Şişcanu. 5 case, însă, în Durleşti erau părăsite. Apoi, una după alta, apar din nou câteva mărturii de hotărnicire a moşiilor.
Lîngă Durleşti mai era o silişte mică - Cartîşa, de asemenea, votcină răzeşească, ce e pomenită în documentele sec. XVII de cîteva ori, dar ea exista, conform Dicţionarului statistic al Basarabiei (1923), şi în 1423. E de presupus că ea cu timpul s-a contopit cu Durleşti, dar iată că la înc. sec. XIX exista separată.
În 1870 se deschide în Durleşti o şcoală elementară, care în 1901 devine ministerială şi trece în clădire nouă. Din Lista localităţilor din Basarabia, publicată de A. Egunov în acest an spicuim din nou: Cartâşa, 6 km de la Chişinău, 23 de case; Durleşti, 5 km de la Chişinău, 370 de case.
La 1 august 1949 Durleştii au 6000 de locuitori. În 1970 – 10,4 mii de locuitori, la înc. sec. XXI, conform recensământului din 5-12 oct. 2004 – 15.608 oameni. (Victor Ladaniuc, Localităţile Republicii Moldova)