Atestat la 3 iulie 1573. Notă statistică (oct. 2004). Distanţa pînă la c-rul r-nal - 13 km, pînă la st. c.f. Brătuşeni - 30 km, pînă la Chişinău - 220 km. R. Draghiştea. Gospodării - 1.084. Populaţia - 3.149 oameni. Apţi de muncă - 1.430. Pensionari şi invalizi - 953.
Moşia - 3.127 ha. Agenţi economici - 7. Gosp. semincieră de elită „Feteşti”. Carieră de piatră şi prundiş. Centru de sănătate, biserică, farmacie, casă de cultură (400 de locuri), 2 biblioteci, şc. medie (640 locuri), grădiniţă de copii, baie, 9 magazine, stadion, 2 oloiniţe, monument, moară.
Poetul şi publicistul Anatol Gujel scria: "Aţi auzit de Draghişte? Dacă nu, vă sfătuiesc s-o vedeţi, numaidecît. Opriţi-vă la Feteşti. La o azvîrlitură de băţ de Valea Hrişenilor începe o pădure fără pereche. Acolo curge Draghiştea. Poate, singurul rîu de pe pămînt, care poartă neîntrerupt, numele iubitei".
Cele mai frumoase locuri Draghiştea le străbate pe segmentul dintre Trinca şi Feteşti, nişte privelişti cu adevărat încîntătoare. Ba că, izbindu-se de pietroaie enorme, e nevoită să sară de pe un prag pe altul, ba că e strînsă ca în chingi înalte, ba că îşi lărgeşte brusc albia, ca apoi tot atît de brusc să şi-o strîmtoreze la limită, ba ca la fel de vertiginos coboară prin tufari şi păduri dese... Locuri paradisiace, locuri dezlănţuite, locuri răscolitoare. Astfel, schimbîndu-şi piesajele la tot pasul, rîul Draghiştea intră în Feteşti.
Defileurile ei, trecătorile înguste, amfiteatrele naturale, atolurile, recifele, mulţimea de specii de vegetaţie oferă savanţilor un larg cîmp de activitate. Nu îmtîmplător în lumea savantă există termenul, desigur, convenţional, Amfiteatrul de la Feteşti. Dealurile înalte coboară domol pînă la 100 m, la vale dinspre vest, nord şi est, concentrînd ca într-o arenă satul.
De aici şi termenul cu pricina. Natura a creat o trecătoare foarte pitorească de 68 de ha, mai ales, pe malul stîng al Draghiştei. Stînci înalte, pleşuve, adesea total dezgolite, cu grote şi peşteri aproape inaccesibile, pe sub care vuiesc încontinuu Draghiştea şi numeroase izvoare, şerpuind printre copaci şi tufari, alcătuiesc un anturaj cu adevărat montan.
Pe la marginile sectorului forestier se mai poate întîlni verigariul, un tufar aproape dispărut din cauza calităţilor sale colorante. Materialul lemnos al bogatei vegetaţii de aici îl alcătuiesc în temei stejarul peţiolat şi stejarul pufos, dar şi carpenul, arţarul, vişinul mohaleb.
Cea mai înaltă altitudine se află în partea dreaptă a Draghiştei şi urcă pînă la 248,1 m deasupra nivelului mării, iar stînca cea mai înaltă de pe malul stîng e Stînca Rediului- 230 m. În partea de sud-est a satului trece traseul Feteşti-Edineţ. E o trecătoare în temei uscată, ocrotită dinspre vest de Stînca Bunicului, întrucîtva întinsă spre nord-vest.
Are o înălţime de 90 m, frunte pleşuvă, pe ea s-au găsit pietrişuri carpatine şi fragmente de obiecte folosite de omul străvechi, care a trăit aici cu cca 5.000 de ani în urmă. 5 silişti diferite au întemeiat aici aceşti străstrămoşi ai noştri, oameni cu mod de viaţă sedentar. Ei îşi făceau casele din lut, uneori cu două niveluri, erau agricultori, crescători de vite, practicau diferite meşteşuguri gospodăreşti (confecţionarea uneltelor de lucru, modelarea vaselor de lut etc.).
Strămoşii încă de pe atunci iubeau lucrurile frumoase, ei îşi împodobeau oalele şi celelalte obiecte de lut cu brîuri incizate şi pictate. Toate aceste silişti însă au ars. Le-au ars, probabil, nomazii războinici de cîmpie, dovadă fiind obiectele şi resturile de obiecte descoperite. Alte vestigii arheologice de aici denotă epoca eneolitului (mileniile II-III î. e. n.).
Cu 3.000 de ani în urmă pe aceste locuri s-a format un alt sat, dar şi acesta a împărtăşit soarta celorlalte. Obiectele găsite sînt tipice pentru epoca bronzului (sec. XIV-XII î. Hr.). Dar şi cele 8 movile de pămînt cu mormintele invadatorilor nepoftiţi vorbesc urmaşilor despre timpurile neliniştite de cîndva. Aşa că nu expiră interesantele descoperiri ale arheologilor pe aceste locuri.
Gospodăria agricolă "Feteşti", organizată după desfiinţarea kolhozurilor, se ocupa în temei de producţia seminţelor plantelor de cîmp. Începuturile gospodăriei au fost dificile - lipsa de mijloace financiare şi tehnice, lipsa de îngrăşăminte, puţine braţe de muncă. Dar odată cu venirea sa la conducerea gospodăriei, noul preşedinte, Ion Creţu, a studiat temeinic potenţialul de producţie şi a înţeles că numai ridicînd nivelul disciplinei de muncă şi de producţie, remunerînd corect şi la timp munca oamenilor, se poate depăşi declinul economic.
Spre această cale de activitate i-a orientat şi pe agronomul Ion Ursu, şi pe inginerul Pavel Roşca, şi pe toţi conducătorii subdiviziunilor de producţie, şi carul a pornit din loc. Chiar în acel an, secetos, gospodăria a încasat de la desfacerea producţiei 4 mln. 347,2 mii lei sau cu circa 2 mln. lei mai mult decît în anul precedent. Pe cele aproape 1.350 ha de pămînt arabil se cultivă circa 30 de culturi de cîmp. (Victor Ladaniuc, Localităţile Republicii Moldova)