Întemeiat la sf. sec. XIX. Notă statistică (2004). Distanţe: pînă în c-rul r-nal - 14 km, pînă la st. c. f. Răuţel - 16 km, pînă la Chişinău - 146 km. Gospodării – 448, populaţia -1.110 locuitori. Suprafaţa - 1.876 ha, dintre care terenuri arabile - 928 ha, livezi - 133 ha. 6 iazuri, 154 de fîntîni. Drumuri – 25 km, dintre care 4 km asfaltate. SRL şi 2 întreprinderi individuale. Biserică construită în 1991 şi o casă de rugăciuni. Şcoală, casă de cultură, bibliotecă, grădiniţă de copii, punct medical, oficiu poştal, 5 magazine şi baruri, stadion.

Aşezare populată cu ucraineni pe o vale cu multe iazuri, mai din jos de marea localitate Iablona, în regiune de mici coline bogate în ciornoziom. Alături de sat trece linia de cale ferată, care leagă combinatul de zahăr din Glodeni cu gara Răuţel din preajma or. Bălţi.

Fundurii Noi, sat întemeiat în 1920, constată Dicţionanrl statistic al Basarabiei, editat în 1923 la Chişinău. Iar deputatul în Sfatul Ţării Gheorghe Brinici, completînd în ian. 1917 ancheta oficială de deputat, a scris negru pe alb: "sînt născut în s. Fundurii Noi din jud. Bălţi". Deci, satul fiinţa de acum. Gheorghe Brinici avea pe atunci 30 de ani, era agricultor cu studii medii. Făcea parte din Partidul Socialiştilor Revoluţionari. În Sfatul Ţării reprezenta minoritatea ucraineană. A avut mandat de deputat de la 21 noiem. 1917 pînă la 27 noiem.1918, s-a abţinut de a vota actul Unirii Basarabiei cu România. Care a fost soarta lui de mai departe, nu se ştie.

După cum constată acelaşi Dicţionar statistic al Basarabiei, în 1923 satul Fundurii Noi din plasa Făleşti avea 119 case, 539 de bărbaţi şi 600 de femei. O aşezare atît de numeroasă nu putea fi înfiripată în cîţiva ani. Cele expuse mai sus ne fac să presupunem că localitatea îşi trage obîrşia cel puţin de la sf. sec.XIX. Siliştea a luat fiinţă pe moşia boierului Gavril Burlacu.

În timpul reformei agrare din 1922 administraţia română i-a împroprietărit pe 282 de ţărani din Funduri Noi cu tocmai 1.452 ha de pămînt confiscat din moşiile boiereşti. Peste un an aici lucra din plin o puternică moară cu aburi. Timp de zece ani epidemiile şi migraţia au redus populaţia satului la 668 de suflete. Din cei 288 de copii de vîrstă şcolară în 1933 frecventau lecţiile 128, avîndu-i învăţători pe Ion Bîrzoi şi Ion Puiu.
La 10 noiem. 1940 statistica sovietică a fixat în Fundurii Noi 1.512 locuitori, în majoritate ucraineni, deşi în registre mulţi au fost trecuţi ruşi. Moldovenii alcătuiau aici 146 de persoane.

Spre deosebire de alte localităţi, în Războiul al Doilea Mondial s. Fundurii Noi au avut relativ puţine pierderi umane - au fost răpuşi numai 8 bărbaţi.

Cele trei brigăzi, organizate aici în anii postbelici (de cîmp, pomicolă şi de tutunărit), au fost supuse administrativ şi economic k-zului din Limbenii Noi, mulţumindu-se că au în sat şcoală de 8 ani, cămin cultural, punct medical, o creşă, oficiu poştal, cîteva ateliere de prestare a serviciilor.

Acum o parte din ţărani îşi lucrează pămîntul în mod individual, cei mai mulţi s-au asociat într-o SRL agricolă, îşi caută drumul lor în economia de piaţă.

Pînă la reforma administrativ-teritorială din 2002 satul intra în componenţa com. Limbenii Noi, acum Fundurii Noi au primărie proprie.  (Alexandru Ganenco, Localitatile Republicii Moldova)