Întemeiat în anii şaizeci ai sec. XX. Notă statistică. Distanţe: pînă în c-rul r-nal -18 km, pînă la st.c.f. Bucovăţ - 4 km, pînă la Chişinău - 40 km. Împreună cu Găleştii alcătuiesc 1.100 de gospodării. Populaţia înregistrată în Găleştii Noi în 2004 alcătuia 1.199 de suflete. Elevii şi credincioşii frecventează şcoala şi biserica din Găleşti. Pe loc, în Găleştii Noi, se află doar un magazin şi 3 baruri particulare.

Sat aşternut pe ambele părţi ale şoselei ce coboară din Găleşti spre Bucovăţ, în regiune de coline bogate în vii. A luat fiinţă dintr-o nenorocire, în urma unor cumplite alunecări de teren. N-o să-l găsiţi nici în Dicţionarulgeografic al Basarabiei din 1904, nici în Dicţionarul statistic al Basarabiei din 1923 şi nici chiar în volumul respectiv din Enciclopedia Sovietică Moldovenească. În anul 1971 se consideră un întreg cu aşezarea Găleşti, avînd aceiaşi statistică. Comune sunt listele bărbaţilor căzuţi în război şi a "chiaburilor" mînaţi forţat la pierzanie în Siberia.

Într-o noapte casele de pe vatra veche a satului, de pe povîrnişul priporos din spatele bisericii, au început să se prăbuşească în rîpă împreună cu copacii smulşi din rădăcină. Codrenii speriaţi, rămaşi fără acoperiş, au dat năvală la direcţia s-zului şi sovietul sătesc din localitate. Preşedintele sovietului sătesc aleargă la raion după ajutor. Dar alunecările masive de teren afectaseră şi alte aşezări podgorene, nu ajungeau materiile de construcţie.

Şi atunci Alexandru Marian, preşedintele sovietului sătesc Găleşti, prezintă un document precum că în raza comunei sale sunt dărîmate casele din două localităţi: Găleşti şi Găleştii Noi. Ultima "aşezare" era o mahală cu cîteva case noi mai la vale de şcoală. Sinistraţilor li s-au dat aici loturi de casă şi Găleştii Noi coboară treptat de-a lungul şoselei pînă hăt în vale.

Apar case noi, arătoase, moderne. Primăria şi atunci, ca şi acum, duce evidenţa împreună, ca pentru o singură unitate administrativă. Iar Alexandru Marian, înainte de a ieşi la pensie, edită monografia "Istoria satului Găleşti" (Chişinău,1990), în care nu spune nici un cuvînt despre Găleştii Noi, deoarece îi consideră parte componentă a aceleiaşi vetre strămoşeşti.

Aici, în Găleşti, timp de trei decenii a activat o gospodărie de stat, s-zul "Lenin", care avea 373 ha de livezi, 442 ha de arătură, 21 de camioane, 45 de tractoare, 322 de vaci şi 352 de porcine, construise o şcoală medie cu 3 etaje, o casă de cultură, un palat pentru ceremoniile nunţiale, librărie, case pentru specialişti, grădiniţă de copii.

Abia recensămîntul de mai tîrziu a făcut o mică delimitare în populaţia din această comună. În 1979 în Găleştii Noi au fost înscrişi în registre 308 bărbaţi şi 291 de femei. Peste 10 ani, în 1989, populaţia alcătuia de acum 780 de suflete (386 de bărbaţi şi 394 de femei). Ea continuă să crească şi în prezent: la recensămîntul din 5-12 oct. 2004 aici trăiau 1.199 de cetăţeni.

Satele Găleşti si Găleştii Noi sunt, de fapt, contopite între ele, de-a lungul şoselei s-au epuizat locurile de casă. Biserica, şcoala, biblioteca, asistenţa medicală, sărbătorile tradiţionale au devenit demult comune. Doua sate pe aceiaşi moşie strămoşească, cu un singur cod poştal. În jurul aşezării Găleştii Noi se văd 5 movile funerare care-şi aşteaptă arheologii. (Alexandru Ganenco, Localităţile Republicii Moldova)

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment