Atestat în 22 martie 1656. Notă statistică (oct. 2004). R. Ichel. Distanţe: pînă la c-rul com. - 1 km, pînă la Chişinău - 13 km. Populaţia - 385 de locuitori. Apţi de muncă - 280. Casă de cultură, magazin alimentar, biserică.
E aşezat pe traseul auto Chişinău-Dubăsari. E înconjurat de vii şi livezi. Se învecinează cu satele Ciorescu – la vest, Făureşti – la nord, Hruşova - la est şi Goianul Nou – la sud.
Apare într-un document vechi, din 22 martie 1656, indicîndu-se că voievodul Gheorghe Ştefan "cu silă domnească" a făcut un schimb de moşii cu boierul Neniu şi a primit satele Goianul şi Cricova. Drept că ceva mai tîrziu i le restituie şi ia altele pentru a le da unei mănăstiri, dar pentru noi e importantă acum atestarea satului Goian. Din acelaşi catalog de documente moldoveneşti mai depistăm informaţia că la 15 martie 1709 el este întărit lui Constantin Roşca.
Administraţia militară rusă găseşte aici în 1772-1773 11 gospodari, care i se supuneau vornicesei Parascovia. Peste un an aceeaşi administraţie fixează deja 32 de curţi şi face scădere de la bir pentru 27 de scutelnici ai spătarului Donici şi pentru preotul Timofte.
La înc. sec. XIX Goianul deja avea biserică. În 1812 în ea au fost botezaţi 3 băieţei şi o fetiţă, s-a oficiat o cununie şi au fost prohodiţi un bărbat şi trei femei decedate. Biserica era clădită din lemn în 1806, dar în 1817 se clădeşte alta, de piatră. Stăpîn pe moşie era Nicolae Racu, dar din 1816 satul îi aparţine comisului Nicolae Racoviţă.
Ne mai survin nişte informatii la 14 apr. 1835, cînd moşia trece în posesia Zoiţei Racoviţă (născută Donici). Ea stăpînea aici 2.200 des. de pămînt. În sat erau 44 de familii de ţărani cu 104 bărbaţi şi 89 de femei. Toader Ştirbu atunci avea 75 de ani, iar soţia sa Maria - 58, aveau 3 copii. Tot 75 de ani avea şi Nani Bolohan, dar Ileana, soţia sa, era şi mai tînără, împlinise 55 de ani. Ei au crescut 2 copii. O familie cu mulţi copii (6) se considera cea a lui Costin şi a Agafiei Topor.
Mai tîrziu, în 1851, Zoiţa Racoviţă, împrumutînd de la negustorul grec Demetr Feodoridi 10 mii ruble argint, pune zalog moşia şi, neavînd posibilităţi să-i restituie, la 4 sept. 1854 este anunţată scoaterea în vînzare a acestei moşii. Această Zoiţă, se vede, îi cam plăcea să împrumute, dar nu întotdeauna putea să achite datoriile, căci şi în 1857 este dată în judecată de către Felix Timofeiev pentru suma de 40.084 rub. 72 kop, care îi datora.
La 1 ian. 1865 satul cu 1.734 des. de moşie aparţine moşierului Donici. 26 oct. 1873: zemstva hotărăşte să construiască un pod peste Ichel în s. Goian, costul lui fiind de nu mai mult de 800 ruble.
Aceeaşi moşie de 1.763 des. de pămînt arabil, incl. 80 des. de pădure, se menţine şi în a. 1881. În 1884 negustorul Hariton Uscatu ţinea aici 1.582 des. de pămînt, iar sătenii numai 104. În sat erau 880 de oi şi 159 de vite cornute mari.
Erau hoţi mari şi atunci. Ei nu s-au sinchisit să prade chiar biserica de multe lucruri scumpe. Văduva negustorului Pelaghia Baburov, pentru a recupera măcar ceva din cele furate, jertfeşte 175 ruble.
În 1904 Goianul avea 73 de case cu 590 de suflete. Gospodarii ţineau 210 vite, 104 des. de pămînt, iar Ana Balinski - 1.437 desetine. O parte trec apoi în posesia lui Adam Balinski, care în 1912 şi-a instalat primul aparat de telefon. Ana Balinski rămîne cu 853 desetine. Satul încă nu are şcoală, deşi în sat sunt 27 de copii de vîrstă şcolară. Dar un alt eveniment se cere remarcat: în biserica "Sf. Gheorghe" din Chişinău pe 12 sept. 1912 a cîntat corul ţărănesc din s. Goian, dirijor - preotul Vladimir Cleminschi. Ziarul "Drug" ("Amicul") scria la 21 sept. cu deosebit entuziasm despre această manifestare: "E greu de conceput că acest cor e alcătuit în exclusivitate din ţărani, căci denotă o ţinută şi armonizare deplină şi nişte voci minunate".
Goianul număra în 1915 125 de bărbaţi şi 116 femei. Activa deja o şcoală bisericească parohială cu 56 de elevi. În 1922 Instituţia română "Casa Noastră" îi împroprietăreşte pe 67 de locuitori cu 317 ha de pămînt. În 1933 are 300 de locuitori, în 1940 - 306, toţi moldoveni, în 1949 - 484 (293 - moldoveni, 190 - ucraineni), în 1970 - 473, în 1979 - 370 (161 de bărbaţi şi 209 femei), în 1989 - 542 (369 de bărbaţi şi 173 de femei).
Goienenii căzuţi în luptele celui de al Doilea Război Mondial alcătuiesc o listă comună cu cei din s. Ciorescu. “Cartea memoriei” (Chişinău, 1999), însă prezintă lista celor represaţi.
Un timp îndelungat la Goian s-a aflat un sector experimental al In-tului de cercetări ştiinţifice în domeniul zootehniei şi medicinei veterinare, care-şi avea sediul la Cricova Nouă (Ciorescu). Se exploatează o carieră de piatră. În anii şaptezeci-optzeci aici funcţiona şcoala de 8 ani, 2 biblioteci, un punct medical, o creşă-grădiniţă de copii, un oficiu poştal, 2 magazine. Cu regret, acum multe dintre aceste instituţii nu mai există, iar numărul populaţiei scade mereu. (Victor Ladaniuc, Localitatile Republicii Moldova)