Atestat în anul 1910. Notă statistică (oct. 2004). Distanţe: pînă în c-rul r-nal şi st.c.f. Ungheni - 14 km, pînă la Chişinău - 116 km. Populaţia - 740 de locuitori. Gospodării ţărăneşti individuale. Gimnaziu, cămin cultural, bibliotecă, punct medical, un magazin. Împreună cu Floriţoaia Nouă intră în raza com. Floriţoaia Veche.
Aşezare cu un rînd lung de case la coada unui mare iaz, între dealuri înalte dintre Floriţoaia Nouă şi Buzdugenii de Sus de la poala podgoriilor din preajma or. Corneşti. Pe aceeaşi vale, mai jos, se află satul Morenii Vechi, pe Prut, mai sus - marea localitate Cetîreni.
Conform Dicţionarului statistic al Basarabiei, editat în 1923 la Chişinău, Grozasca a apărut pe harta ţinutului în anul 1910, întemeiat de un grup de ţărani împroprietăriţi cu pămînt din Grozeşti. Cătunul era inclus ca unitate administrativă în nomenclatorul poştal din 1913.
În toamna anului 1922 Instituţia română "Casa Noastră" le-a oferit la 25 de ţărani din Grozasca 87 ha de pămînt din fostele moşii boiereşti. Neavînd biserică, noua aşezare aparţinea de parohia din Floriţoaia Veche. Cîţiva bătrîni din localitate căzură sub influenţa inochentiştilor, persecutaţi de jandarmeria română.
În 1923 Grozasca din plasa Corneşti numără 103 case, 240 de bărbaţi şi 154 de femei, supuşi administrativ primăriei din Floriţoaia Veche. Peste zece ani cel mai avut gospodar din sat era Vasile Lupu. Băcănia aparţine lui T. Vainştein. Din cei 125 de copii de vîrstă şcolară frecventau lecţiile în 1933 doar 56 de elevi, avîndu-l învăţător pe Vasile Grămadă, căsătorit, în vîrstă de 26 de ani, cu o vechime în muncă de 5 ani.
La 10 noiem. 1940 autorităţile sovietice au înregistrat în Grozasca din r-nul Ungheni 729 de locuitori, dintre care 602 erau români basarabeni, 27 - ucraineni, 58 - ruşi, 42 - aparţineau altor etnii. După ani cumpliţi de război, foamete şi deportări la 1 aug. 1949 populaţia se redusese la 515 suflete. Listele bărbaţilor căzuţi în cel de al Doilea
Război Mondial şi gospodarii mînaţi sub arme în Siberia sunt trecuţi la primărie într-o listă comună cu cei din alte două sate.
Ţăranii din Grozasca formau pînă în 1990 o subdiviziune a sovhozului - fabrică "Kotovski" din Floriţoaia Veche. În prezent, fiind împroprietăriţi cu pămînt, ei muncesc în SRL "Cozari Silvia". Recensămîntul din 5-12 oct. 2004 a găsit în Grozasca o comunitate umană compusă din 740 de suflete.
Pe moşia satului arheologii au fixat movila făcută din pămînt sub denumirea locală Movila lui Purcel. Ea e o mărturie că pe aceste locuri, sute de ani în urmă, au hoinărit cete de nomazi venite la prădat satele noastre. În movilă au fost înmormîntaţi nomazii decedaţi aici în luptă cu băştinaşii. Conţinutul movilei, însă nu e cercetat, făcînd acest lucru am putea afla cînd au fost aici războinicii şi cîţi din ei nu s-au mai întors la baştina lor siberiană. (Ion Chiriac, Vladimir Nicu, Localităţile Republicii Moldova)