Întemeiat la înc. sec. XIX. Notă statistică (oct. 2006). R. Racovăţ. Distanţe: pînă la c-rul r-nal -15 km, pînă la st. c. f. Ocniţa - 36 km, pînă la Chişinău - 223 km. Populaţia - 430 de oameni. Apţi de muncă-621, Gospodării - 161. Şcoală primară, bibliotecă, magazin.

După ce rămase pustiu satul Holohoreni, locuitorii lui fiind mutaţi cu forţa în urma plîngerii proprietarului Nicolae Ureche (în sec. XVII), iar peste un secol şi jumătate în locul lor au început să fie aduse alte familii de pe aiurea, pe aici s-au întemeiat (în sec. XIX) două aşezări noi, dar una din ele, cea cu vatra veche, a primit statut de „sat de stat". în Moldova au fost întemeiate la vreo sută de astfel de sate, mai ales, în cîmpia Bugeacului, dar vreo zece au apărut şi în ţin. Hotinului, printre care şi Halahora, Teţcanii ş. a.

Halahora sau Holohorenii, cum a mai rămas să circule vechea denumire, devenind, astfel, sat de stat, proprietarii de pămînt şi-au pus casele ceva mai la sud, mai jos, dar tot lîngă pîrîiaşul Racovăţ, întemeind o localitate nouă - Halahora de Jos, uneori numind-o şi Halahora Nouă. Ba chiar şi Halahorii de Jos. Se consideră că primul s-a instalat aici cu traiul la înc. sec. XIX boierul Şerban. Citim, însă, despre acest sat (în „Listele localităţilor Imperiului Rus", editate în l.rusă, desigur, la Sankt-Petersburg în 1861) că în 1859 avea 36 de case eu 239 de suflete (123 de bărbaţi şi 116 femei).

Satul, însă, nu creştea, ba chiar din contra, în 1870 avea deja 35 de case cu 94 de bărbaţi şi 80 de femei. Ei ţineau în gospodăriile lor 45 de cai, 40 de vite cornute mari şi 127 de oi, dar, totuna, o duceau greu. În 1884 acelaşi număr de gospodării stăpîneau 206 des. de nădeluri - sectoare de pămînt, care urma să fie răscumpărate.

Abia în 1922 Instituţia română „Casa Noastră" mai împroprietăreşte 104 locuitori cu 190 ha de pămînt. Satul avea în anul următor 567 de oameni, şcoală primară şi o cîrciumă. Apoi aflăm că în 1933 Nicolae Semeniuc şi Iustin Gavriliuc deţineau aici o moară, iar Onofrei Scripnic - o treierătoare.

Vin din nou ruşii şi la recensămîntul din 10 noiem. 1940 se înregistrează în Halahora de Jos 803 locuitori, incl. 673 de ucraineni şi 130 de români moldoveni. În preajma războiului satul avea 196 de case.

La 1 aug. 1949 în sat rămîneau 672 de locuitori, incl. 604 ucraineni, 66 de români ş. a. Recensămînturile din 1979 şi 1989 înregistrează 573 de locuitori (247 de bărbaţi şi 326 de femei) şi, respectiv, 495 de locuitori (218 bărbaţi şi 277 de femei).

Oamenii apţi de muncă au lucrat cîteva decenii în k-zul „Kotovski", care îşi avea sediul în Halahora de Sus. Ei cultivau cereale, culturi tehnice, legume şi fructe, creşteau animale. Cel mai vîrstnic om în a. 2000 era Mihail Golovatîi (92 de ani), apoi urmau Ion Budescu şi Pavel Manziuc (88 de ani), Nicolae Budescu şi Vasilisa Uglea (87 de ani). Deja în acel an cele 2 sate erau contopite, dar în documentele de stat figurau (ca şi pînă azi) separat.

Actualmente ţăranii din Halahora de Jos îşi lucrează pămîntul în mod individual. (Victor Ladaniuc, Localităţile Republicii Moldova)

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment