Atestat la 17 apr. 1429. R. Prut şi Racovăţ. Distanţe: pînă la c-rul r-nal - 26 km, pînă la st. c. f. Lipcani - 47 km, pînă la Chişinău - 228 km.

Vestitul arheolog basarabean al vremurilor noastre Ion Hâncu constata în cercetările sale că obiectele arheologice colectate ne orientează că primii oameni au venit pe aceste locuri prutene cu cca 6.000 de ani în urmă şi au fondat un sat.

Ceva mai tîrziu un alt grup de oameni au mai aşezat aici un sătuc. Locuitorii ambelor silişti erau sedentari, îşi făceau case de lemn, uneori chiar în două niveluri, lucrau pămîntul, creşteau vite, îşi confecţionau uneltele de muncă şi de uz casnic. Dar ambele au ars. Pînă azi pe vetrele lor se mai observă urme de cărbuni şi cenuşă, ba chiar şi cioburi de oale şi lut ars, rămase din eneolit.

Nomazii de cîmpie, veniţi de pe aiurea ca să prade satele noastre, au poposit aici de mai multe ori. Mărturie ne sînt cele 10 movile făcute din pămînt, ce s-au păstrat pînă în prezent. Ele ne arată locurile, unde au fost înmormîntaţi războinicii nimiciţi în luptele cu băştinaşii, care le opuneau rezistenţă dîrză. Dacă s-ar găsi mijloace pentru cercetarea acestor movile, nu-i exclus să se descopere materiale noi, ce ar elucida multe evenimente istorice necunoscute.

Din culegerea Documenta Romaniae Historica. A. Moldova (Bucureşti, 1974) aflăm prima menţiune documentară despre s. Hancăuţi, notată cu 17 apr. 1429, mai precizîndu-se că pînă în sec. XVI se numea Ivancăuţi, apoi, în comuna Corpaci, apare cu Hancăuţi. Gheorghe Ghibănescu mai află că acest sătuc de pe Ciuhur s-a mai numit şi Vancăuţi.

E acelaşi sat, pe care cu tot cu moşie şi moara de apă de pe Ciuhur, la 8 febr. 1479 îl cumpără proprietarul A. Gonţa. Alte documente, ignorînd Ciuhurul, care pe atunci era mult mai mare decît e astăzi, îl menţionează „de pe Prut". Dar aşa e chiar mai corect, deoarece e situat în valea acestui fluviu, la numai 5 km, pe cînd Ciuhurul e mai încolo, la vreo 10-12 km. Să fi ţinut cineva moară tocmai acolo? Posibil să fi ţinut, dar acela, e de crezut, nu era hancăuţean.

Mai tîrziu, la început de martie 1528, ne parvin, chiar de cîteva ori, nişte informaţii, cum că domnitorul Moldovei Petru îi dăruieşte prin uric logofătului Toader un rînd de sate-Oneşti, Zăbriceni şi Hancăuţi, ultimul avînd şi cîteva mori pe Racovăţ. Această informaţie, despre mori, e mai enunţătoare de adevăr, deoarece Racăvăţul, după ce se uneşte cu Draghiştea, curgea măreţ de tot, doar ceva-ceva mai încolo, la 2-3 km spre vest.

Ani secetoşi vin la sf. sec. XIX. Ţăranii iau cu împrumut 314 puduri de porumb pentru sămînţă şi alimentare. Mai au de luptat cu ţistarii, care le dăunează semănăturile. Însă, cu toate greutăţile, în toamna a. 1904 reuşesc să deschidă o şcoală de zemstvă. Dar se intîmplă ceva, că se închide şcoala, calendarul anual basarabean din 1910 anuntînd că o astfel de instituţie la Hancăuţi nu există, satul avînd 88 de gospodării cu 473 de locuitori. Totuşi unii hancăuţeni fac şcoală.

Institutia romănă „Casa Noastră" distribuie 961 ha de pămînt celor 166 de ţărani nevoiaşi. Pămîntul acesta a fost tăiat din moşiile proprietarilor locali, cărora procedura, desigur, nu le-a prea plăcut. Dacă ar fi să descriem viaţa ţăranilor din perioada interbelică, de aici ar trebui s-o începem. De asemenea, s-a trecut la învăţămîntul primar obligatoriu. Primăria şi jandarmeria ţineau cu strictete ordinea publică în sat. Slujbele bisericeşti şi invăţămîntul se efectuau în l. romănă, pe inţelesul localnicilor. (Victor Ladaniuc, Locaităţile Republicii Moldova)