Atestat în 1774. Notă statistică (noiem. 2006). Distanţe: pînă la c-rul comunal - 2 km, pînă la c-rul r-nal - 20 km, pînă la Chişinău - 45 km. Gospodării - 460.

Mai întîi a apărut aici schitul de maici. Stareţă a fost maica Anastasia. Revista „Arhivele Basarabiei" în nr. 2 din 1935 publică o informaţie precum că bătrîna monahine Anastasia Guţoaie, care a fost stareţă a acestui schit vreme de 36 de ani, în 1814 avînd vîrsta de 80 de ani, i se adresează mitropolitului Gavriil, informîndu-l că vor fi 40 de ani, de cînd a venit aici, şi „din înseşi ostenelile ei a prefăcut schitul de iznoavă, împodobind biserica cu toate cele trebuincioase".

Pînă aici mai avem cîteva ştiri despre acest schit şi referitor la stareţa lui. Astfel, aflăm că anume ea le-a primit în schit pe viitoarele monahine Isidora şi Eudochia, apoi şi pe altele, de asemenea, că în 1809 Consistoria Mitropoliei dă poruncă privind desfiinţarea schitului de la Hîrtop şi trecerea maicilor la schitul Hirova, iar biserica de lemn cu hramul „Sf. Nicolae", ridicată în 1808, rămînînd să fie "de mir", fiind rînduit s-o deschidă din nou preotul Feodor.

Dar acestea erau problemele schitului şi ale mitropoliei, pe noi ne interesează prima atestare documentară a satului, pe care o depistăm din informaţia stareţei Anastasia, care ne sugerează că în 1774 schitul de la Hîrtop deja exista. Iar dacă e numit Hîrtopul, înseamnă că exista şi sătucul. Cu regret, de o altă informaţie, poate mai timpurie, poate mai exactă, nu dispunem. În continuare găsim satul denumit şi Hîrtop Mic, şi Hîrtop Schit, şi Hîrtopel.

Documentele de arhivă ne arată că acesta era un sat răzeşesc, dar între răzeşi se derulau nişte vrajbe, care s-au prelungit mulţi ani la rînd şi din care cauză, probabil, a fost desfiinţat şi schitul. Se împricinase cu ei fostul agă Constantin Roset, care insista să-şi despărţească hotarul moşiei sale, tăind din cea a răzeşilor, cu toate că aceştia aveau carte de la domnitorul Grigore Al. Ghica.

În iunie 1836, satul avea 19 curţi cu 155 de suflete. Mai tărziu multe informaţii cuprind Hîrtopul Mic şi Hîrtopul Mare împreună, moşia cărora aparţinea mai multor proprietari şi răzeşi, cele mai mari suprafeţe aparţinînd boierului Cotruţă.

Epidemiile de holeră din 1866 şi 1872 nu ocolesc nici acest sat, băgînd în pămînt mulţi oameni. Mai apoi, în 1875, dă şi o ciumă cruntă în vite. Locuitorii satului cultivă tutun, se ocupă cu albinăritul, care le aduc un venit bun. În 1875, satul avea 182 de case cu 999 de suflete.

Ultimii ani ai sec. XIX sînt marcaţi cu un şir de secete cumplite, care îi bagă pe plugari în mari datorii. În 1900, se vede, funcţiona în sat şi o şcoală parohială, deoarece i se aduc mulţumiri preotului Dumitru Popescu pentru sîrguinţa de care dădea dovadă, iar în 1902 e nominalizat şi învăţătorul Andrei Voitovschi. Biserica are un cor bun.

În 1903 în această şcoală învăţau 52 de copii. În 1904 satul avea deja 207 case cu 1.040 de locuitori. În preajma războiului număra deja 1.506 locuitori. Războiul însă face multe victime umane şi în Hîrtopul Mic.

În 1949 satul număra 2.310 locuitori, în 1979 - 1.761 de locuitori, în 1989 - 1.446 de locuitori, în oct. 2004 - 1.417 locuitori. (Victor Ladaniuc, Localităţile Republicii Moldova)