Atestat la 6 martie 1443 cu denumirea Seliştea lui Vîrlan sub Botne. Notă statistică (2006). R. Botna. Distanţe: pînă la c-rul r-nal - 33 km, pînă la st.c.f. şi mun. Chişinău - 46 km. Moşia satului - 582 ha.

Horodca se află în vecinătatea Mănăstirii Condriţa, la izvoarele Botnei, pe partea stângă a drumului naţional Chişinău-Leuşeni, în regiune de păduri seculare.

Mai la vale de sat se aşterne pînă aproape de Ulmu o mare artificială cu plaje şi zone de odihnă de o frumuseţe copleşitoare. În adîncul codrului albeşte un sătuc cu acelaşi nume Horodca, supus administrativ primăriei din com Drăguşenii Noi, r-nul Hînceşti.

Pînă la ultima reformă administrativ-teritorială, satul Horodca din r-nul Ialoveni aparţinea com. Ulmu; din 2003 încoace are primărie proprie. De fapt, în trecut această silişte era un satelit al întinsei aşezări podgorene Ulmu pe apa Botnei, avînd o istorie şi o statistică împreunată. În părţile locului circulă mai multe legende despre puternicul şi capriciosul izvor Buda, prin gura căruia vine pe lume Botna. În apropierea Horodcăi s-a aflat cîndva o cetăţuie de la care siliştea, cică şi-ar fi împrumutat numele.

Arheologii vorbesc despre trecutul acestei vetre strămoşeşti. „Aici au fost identificate vetrele a 2 sate întemeiate cca 5000 de ani în urmă, afirmă savantul Ion Hîncu. La scurt timp satele au căzut pradă focului ca urmare a invaziei nomazilor de cîmpie. Pe vetrele lor părăsite au fost atestate urme de case transformate în cenuşă, aglomeraţii de lut ars cu amprente de bîrne, scînduri, nuiele şi paie, diferite obiecte casnice, mai ales, vase de argilă, toate datînd din eneolitic, epoca aramei şi a pietrei (mileniile IV-III î.Hr.).

Circa 2300 de ani în urmă, aici au luat fiinţă 4 sate, 2 dintre care erau fortificate, înconjurate cu şanţuri şi valuri de apărare. Pe vetrele acestora s-au făcut cercetări arheologice. Obiectele colectate au convins specialiştii că localităţile antice au fost devastate şi incendiate odată cu năvălirea triburilor germanice ale bastarnilor din jurul anului 200 înainte de Hristos.

O altă încercare a oamenilor de a se stabili aici cu traiul a fost făcută în preajma formării Ţării Moldovei. Apoi pe aceste locuri s-au fondat 6 sate, care n-au dăinuit prea mult. Pe locurile lor părăsite au fost atestate urme de case arse, diferite obiecte vechi, ţinînd de sec. XV-XVII era noastră" (Ion Hîncu. Vetre strămoşeşti din Republica Moldova, Chişinău, 2003, pag.134-135).

Dar paşaport documentar siliştea a căpătat într-un hrisov de pe timpul domniei lui Ştefan, la 6 martie 1443, cu denumirea „Seliştea lui Vîrlan sub Botne" (Documenta Romaniae Historica. A. Moldova. Vol. 1, Bucureşti, 1975).

Să vedem însă ce consemna acum un veac despre această vatră străbună Zamfir Arbore, patriarhul istoriei şi geografiei basarabene: „Horodca, sat in jud. Chişinău, volostea Văsieni, aşezat în valea Horodca. E înconjurat cu pădure. Spre vest, pe culmea unui deal, în mijlocul pădurii, la 2,7 km de sat, sunt nişte dărîmături ale unei cetăţi vechi. Se crede cum că de la aceste ruine derivă şi numele satului. Are 43 case, cu o populaţie de 413 suflete de ţărani români, împroprietăriţi pe 178 desetine de pămînt. Proprietara (nobila) Ana Th. Kiriac posedă 735 desetine".

Are dreptul la existenţă şi versiunea savantului Ion Dron, doctor habilitat în ştiinţe filologice. Analizînd un hrisov domnesc din 16 sept. 1616, în care se determinau hotarele Mănăstirii Căpriana, el explică: „Numele locului Horohei, pomenit în hrisov, nu-i altceva decît Horodei - numele unui fost iaz din limitele moşiei satului". Deci, se presupune că Horodca moşteneşte toponimul unui iaz din preajma izvorului Buda, despre care populaţia băştinaşă transmite din generaţie în generaţie fermecătoare legende.

Horodca avu aceeaşi soartă ca şi toate aşezările voievodale basarabene: trei veacuri de hărţuială cu turcii şi tătarii, 106 ani de dureri şi suferinţe în chingile jugului ţarist.

Numele podgorenilor de aici supuşi represiunilor regimului stalinist sunt introduse în lista celor 194 de deportaţi din satul Ulmu.

Mulţi ani la Horodca s-a aflat o secţie a sovhozului-fabrică din Ulmu, specializată în viticultură. S-a construit o şcoală de 8 ani, o creşă, punct medical, oficiu poştal. Fiind improprietăriţi cu pămînt, ţăranii s-au asociat în SRL „Calivaş-Agro".

Prin înţelepciunea şi sîrguinţa sa pedagogul Mihai Chifa din 1984 încoace s-a aflat în postura de primar al acestui pitoresc sat din inima codrilor seculari. (Tudor Ţopa, Localităţile Republicii Moldova)